51,283 matches
-
decât că subiecții (elevii) nu au posibilitatea de a cerceta ei înșiși fiind tratați ca niște eterni neștiutori. Prin invocarea acestei ipostaze a îndoctrinării nu se susține în nici un caz negarea oricărei autorități. Toți avem nevoie să ascultăm uneori de vocea unor autorități, deoarece nimeni nu este atotștiutor. Diferența este că, în caz de îndoctrinare, autoritatea este impusă nu propusă. 4. A preda plecând de la prejudecăți. Prejudecata este o paradigmă ce comandă atitudini ulterioare: răspunsuri, obiecții, evaluări. Gândirea nu mai este
Instituţia şcolară şi formarea adolescentului by Andreea Lupaşcu () [Corola-publishinghouse/Science/1226_a_1882]
-
care respectă următoarele condiții: cunoașterea deplină a conținutului, fapt care se obține printr-o lectură repetată și atentă a textului; stabilirea ritmului interior al expunerii, operație care se realizează În funcție de caracterul comunicării; schimbarea intonației În conformitate cu momentele principale ale acțiunii; modularea vocii și schimbarea timbrului În funcție de vorbirea personajelor; armonia și muzicalitatea generală a expunerii; folosirea adecvată a gesturilor de subliniere a ideii sau sentimentului, de completare a acestora și a mimicii. Cititorul este un confident al sufletului creatorului literar. Prin realizarea unei
Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Alina TABACU () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2152]
-
a genului „epica densă până la suspans, umorul până la grotesc, melodramatismul până la lacrimă, fantezia până la fabulos și absurd, gingășia, tandrețea”. Principalele atribute ale cărților lui S. sunt, într-adevăr, fantezia bine temperată, dublată de umor și ironie, oralitatea obținută prin alternarea vocilor narative și utilizarea persoanei a doua singular, precum și grija de a schimba tiparele compoziționale și clișeele genului practicat. Astfel, el aduce destule inovații tematice: intenția moralizatoare se derobează într-o proză cu inserții SF (A se feri de umezeală), în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289473_a_290802]
-
unde a dus o viață de desfrâu. I-a povestit monahului cum s-a hotărât să se alăture grupului de pelerini ce mergea la Ierusalim, cum a vrut să intre în Biserica Sfântului Mormânt și nu a putut, cum o voce i-a șoptit să-și ia câteva merinde și să meargă să se pocăiască în pustiu. După ce și-a terminat merindele, s-a hrănit cu ierburile deșertului, s-a adăpostit în grote, s-a acoperit cu Cuvântul Domnului, în nădejdea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
prin elocință și de a ajunge cel mai mare orator al Antichității, Demostene, cu o voință ieșită din comun, și-a corectat pronunția și bâlbîiala de care suferea cu exerciții dure. Și-a construit un atelier subteran unde își exersa vocea, și-a ras jumătate de cap pentru a nu fi tentat să iasă în public, ținea pietre în gură în timp ce vorbea și recita versuri în timp ce alerga pe malul mării, exersa ore în șir în fața oglinzii. Un timp a fost nevoit
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de stins de nu știi dacă-l auzi sau numai ți se pare. Se comunică în versuri, pecetluite cu flori sau crenguțe, numai în versuri... Lucruri fermecătoare: De după un paravan vine un glas șoptit, plăcut la ureche. Îi răspunde o voce tânără, apoi foșnesc mătăsuri, pesemne vine cineva... Lucruri pline de măreție: Brocartul de China, nervurile din lemnul statuii lui Budha. La curtea împăratului compunerea versurilor Se spune un vers, trebuie să-l completezi... Lucruri dezolante: Lătrat de câine în miezul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aflat sub protecția baronului Sir Harry Fetherstonehaugt care a părăsit-o, a baronului Brooks, a lui Sir Charles Francis Greville de care sincer s-a îndrăgostit. În casa acestuia din urmă, unde era un fel de intendentă, și-a cultivat vocea, și-a exersat și alte aptitudini artistice. Și-a schimbat numele, a devenit Mrs. Emma Hart. Protectorul său a recomandat-o renumitului pictor Romney care i-a făcut 24 de portrete, imortalizându-i frumusețea și farmecul. În casa protectorului său
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
și jumătate. În 1935 a fost descoperită de patronul unui cabaret, Louis Leplée. El a angajat-o și i-a propus pseudonimul Piaf, în traducere, Vrăbiuța. În scurt timp, a cucerit Parisul cu talentul ei, tot cu talentul ei, cu vocea ei tulburătoare a cucerit și a sedus bărbații. A cucerit publicul francez ca și pe cel din alte țări europene care au aclamat-o în delir. A avut un succes răsunător, în câteva rânduri, în SUA, la New York. Un adevărat
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
violente. Îi era mereu frică să nu fie părăsită și de aceea, de multe ori, părăsea ea bărbații înainte de a-i face să se simtă așteptați, doriți, răsfățați. Seducea prin frumusețea interioară iar frumusețea ei era talentul de a cânta, vocea, modul tulburător de a interpreta, de a trăi și de a transmite mesajele cântecelor. Căuta prin toate relațiile să-și compenseze suferințele, traumele copilăriei și adolescenței înșelate, după cum interpretează psihanaliștii. O relație sentimentală cu totul specială a avut Edith Piaf
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
acesta din urmă s-a căsătorit, el avea douăzeci și șase de ani, ea, patruzeci și șapte. Cele mai importante relații ale cântăreței au fost acelea cu textierii și compozitorii care, inspirați și cu talent, i-au pus în valoare vocea și modul inegalabil de interpretare: Raymond Asso, Marguerite Monnot, Michel Emer, Norbert Glanzberg, Henry Contet, Jacques Pills, Jean Dréjac. Louis Barrier i-a fost un impresar constant. A avut relații foarte bune cu Charles Aznavour, celebrul cântăreț, cu Yves Montand
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
teatru și în film. A optat apoi pentru un post la radio, primind ulterior o emisiune proprie. Eva Duarte s-a făcut curând apreciată, fiind supranumită Seniorita Radio. Contemporanii au descris-o ca fiind blondă, cu o figură firavă, cu voce puternică și convingătoare, cu influență magnetizantă asupra mulțimii sărace, cu aplomb în discurs. În 1943, colonelul Juan Domingo Perón luase parte la insurecția militară ce urmărea răsturnarea guvernului civil ce intenționa să angajeze țara de partea aliaților. Ca secretar al
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
autorul ciclului Rougon Macquart ce cuprinde douăzeci de romane, ciclu ce cuprinde, printre altele: Gervaise, Nana, Germinal, Bestia umană. Acțiunea romanului Nana, publicat în 1880, este plasată în perioada lui Napoleon al III-lea. O tânără frumoasă, ambițioasă, dar fără voce și talent, aspiră să urce pe scena teatrului. Bordenav, directorul Teatrului de Varietăți a distribuit-o pe tânăra Nana în rolul zeiței Venus din piesa Blonda Venus. Parisul literelor, al finanțelor și al plăcerilor, ziariști, scriitori, mai multe cocote decât
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
i se făcuse mare reclamă. Publicul a recunoscut-o pe tânăra de optsprezece ani, înaltă, blondă, bine legată, cu ochi mari, albaștri, tânăra ce, anterior, făcea trotuarul în colțul străzii Provence. Pe scenă apărea mai mult goală și, deși cu vocea răgușită și fără talent actoricesc, a plăcut publicului care a aplaudat-o. Succesul a fost răsunător, Nana a reușit să exalte publicul iar bărbații între șaptesprezece și șaptezeci de ani au adorat-o, aplaudând-o în delir. Ambițioasa actriță fără
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
foarte rar venea s-o vadă. Béné făcea parte dintr-un grup de tineri declasați și un infirmier a tentat-o să se drogheze, dar a rezistat acestei prime tentații. A cunoscut apoi un cântăreț arab, Omar, se îndrăgostise de vocea lui dar a decepționat-o, acesta făcea excese de consum de alcool și medicamente și a antrenat-o în a se prostitua. În mod fatidic, Béné l-a cunoscut pe Thièrry, un fost pușcăriaș învinuit de trafic și consum de
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Însem(i)nările magistrului din Cajvana, Luca Pițu • Jurnal (1931 1937), Petru Comarnescu • Jurnal în căutarea lui Dumnezeu, Arșavir Acterian • Luciditate și nostalgie, Dan Ciachir • Mărturisiri din exil, Pavel Chihaia • Moartea care mă apasă, Katherine Mansfield • Monolog pe mai multe voci, Ion Deaconescu • Noi și ceilalți, Tzvetan Todorov • O.k. Pentru America!, Gheorghe Stan • Picătura de cucută, Paul Eugen Banciu • Privilegiați și năpăstuiți, Arșavir Acterian • Rebecca și Rowena, William Thackeray • Reîntoarcerea fiului la sînul mamei rătăcite, Dumitru Țepeneag • Sărbătoarea nebunilor, Istvan
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
311-313) În timp ce forma lirică este expresia directă a eului, forma epică introduce o distanță între eu și operă, cea a narațiunii. În genul dramatic distanța este maximă. Artistul nu se exprimă decât prin discursul personajelor sale, el însuși mediatizat de vocea actorului. Această dublă mediatizare a discursului caracterizează teatrul. 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice Cu ce se reprezintă? Ce anume se reprezintă? Cum se reprezintă ? Aceste trei întrebări, referindu-se, respectiv, la mijloacele, obiectele, modul de reprezentare, constituie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de reprezentație. Rolul se răsfrânge asupra comediantului. Este nesănătoasă imitarea personajelor a căror conduită este reprobabilă. "N-ai remarcat că imitarea, începută din copilărie și prelungită în viață, tinde spre obișnuință și devine o a doua natură, care schimbă trupul, vocea și spiritul? (...) Nu vom accepta (...) ca cei de care pretindem că avem grijă și cărora le facem o datorie din virtute, să o imite, ei care sunt niște bărbați, pe femeia tânără sau bătrână, insultându-și bărbatul sau rivalizând cu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
actorii, cum o face lupta lui Perseu cu monstrul: dar m-am ferit să pun să fie cântat ceva necesar înțelegerii piesei, pentru că în mod obișnuit cuvintele ce se cântă fiind prost înțelese de auditori, din cauza confuziei aduse de diversitatea vocilor care le pronunță împreună, ar provoca o mare obscuritate în înțelegerea lucrării, dacă ar trebui să instruiască auditoriul asupra vreunui lucru important. Nu la fel se întâmplă cu mașinăriile, care nu sunt în această tragedie niște lucruri detașate, ele formează
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și versul, contribuie la sublinierea artificialului, distrug acest efect căutat. De aceea teoreticienii dramaturgiei clasice se străduiesc să șteargă aspectul convențional al acestor două categorii de limbaj dramatic, pentru a le face compatibile cu verosimilul. În monolog, personajul vorbește cu voce tare pentru el însuși. El nu pare să se adreseze spectatorului. El nu ar putea nici să fie auzit de un alt personaj a cărui prezență pe scenă ar ignora-o. Acest limbaj interior riscă, în irealitatea lui, să distrugă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a celui care o pronunță. Pentru ca verosimilul să fie parțial păstrat, trebuie ca spectatorul să aibă sentimentul că personajul se află atunci într-o stare de descumpănire atât de mare, încât nu-și dă seama că-și exprimă gândurile cu voce tare. "Nu vreau să spun că atunci când un actor vorbește singur, scrie Corneille în Discurs despre Poemul dramatic, el nu-și poate informa auditoriul asupra multor lucruri, dar asta trebuie făcut prin sentimentele unei patimi care îl agită, și nu
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
al monologului, care nu este acceptabil decât dacă starea de spirit a personajului o permite. El ia două exemple de situații în care monologul nu ar putea fi credibil, acela al unui general de armată care s-ar bucura cu voce tare de victorie, cel al unui amant îndurerat care și-ar mărturisi grijile pe care i le dă amanta lui. "De exemplu, nu ar fi verosimil ca un General de Armată care tocmai a cucerit un oraș important, să se
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care vorbește alături de un altul a cărui prezență o ignoră, și mai nerealist, nu este de acceptat după părerea lui d'Aubignac decât dacă se exprimă foarte încet, căci "nu este deloc verosimil ca un om singur să strige cu voce tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi auziți". Un asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tare cum trebuie să facă Histrionii pentru a fi auziți". Un asemenea monolog este și mai greu de făcut legitim decât cel al personajului singur pe scenă. De aceea, d'Aubignac îl sfătuiește pe actorul care monologhează să-și moduleze vocea, vorbind când tare, când foarte încet, iar pe acela ce ascultă să sublinieze, prin jocul său, neplăcerea de a auzi prost. În aceste întâlniri deci trebuie, fie găsit un motiv de verosimilitate care să-l oblige pe Actor să vorbească
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
când tare, când foarte încet, iar pe acela ce ascultă să sublinieze, prin jocul său, neplăcerea de a auzi prost. În aceste întâlniri deci trebuie, fie găsit un motiv de verosimilitate care să-l oblige pe Actor să vorbească cu voce tare, ceea ce mi se pare destul de dificil (căci excesul de durere sau de altă patimă nu este, după părerea mea, suficient; cu adevărat, el poate să oblige un om să scoată câteva plânsete exprimate în cuvinte întretăiate, dar nu un
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un om să scoată câteva plânsete exprimate în cuvinte întretăiate, dar nu un discurs închegat și foarte argumentat), fie ar trebui ca Poetul să se folosească de o asemenea îndemânare în compunerea acestui monolog, încât Actorul să trebuiască să ridice vocea recitând numai unele cuvinte, și să o modereze pentru altele; iar aceasta pentru ca să fie verosimil faptul că celălalt Actor care ascultă de departe să le poată auzi pe acelea pronunțate tare și cu o patimă care ar izbucni în mai
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]