5,594 matches
-
nu permitea privirii decât contactul cu lănțișorul de aur de care fusese agățat un medalion oarecare. Spatele femeii nu era gol, astfel încât niciun bărbat din încăpere nu-și putea plasa un virtual deget arătător între omoplați, pentru a coborî, apoi, încetul cu încetul, prelungind și amplificând satisfacția, înspre mijloc, către locul magic în care ar fi simțit nevoia să cuprindă între palme șoldurile fierbinți. Fuma. Trăgea cu voluptate din țigară, iar buzele pline (ruj roșu aprins, aici se încadra bine în
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
privirii decât contactul cu lănțișorul de aur de care fusese agățat un medalion oarecare. Spatele femeii nu era gol, astfel încât niciun bărbat din încăpere nu-și putea plasa un virtual deget arătător între omoplați, pentru a coborî, apoi, încetul cu încetul, prelungind și amplificând satisfacția, înspre mijloc, către locul magic în care ar fi simțit nevoia să cuprindă între palme șoldurile fierbinți. Fuma. Trăgea cu voluptate din țigară, iar buzele pline (ruj roșu aprins, aici se încadra bine în decor) se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
agitat. - Dacă dorești, îți pot face o cafea. - Ești amabil. Ce urmează după aceea, scaunul electric? - Nu, funia. Cunoști procedura, doar ai scris, la un moment dat, și despre așa ceva. Să nu uiți săpunul, e păcat să nu alunece viața, încetul cu încetul, către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că privirea de metal numai asta nu sugera. - Aha, suntem pe stil vechi. Funie, săpun, nici măcar un pistol apărut din senin, cu un singur
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
dorești, îți pot face o cafea. - Ești amabil. Ce urmează după aceea, scaunul electric? - Nu, funia. Cunoști procedura, doar ai scris, la un moment dat, și despre așa ceva. Să nu uiți săpunul, e păcat să nu alunece viața, încetul cu încetul, către lumea de dincolo... Nu putu să râdă. Poate că Magicianul dorise o glumă, cu toate că privirea de metal numai asta nu sugera. - Aha, suntem pe stil vechi. Funie, săpun, nici măcar un pistol apărut din senin, cu un singur glonte pe
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
nu...! Au fost... de toate... acolo. Mai ales... băutură! - Și fete, desigur, boboace, cum le spui tu, nu!? - Ei, da, făcu el o pauză, fără ele, ce culoare ar avea viața!? - Un șir de zile anoste într-o grădină unde încetul cu încetul, florile pe care le-ai îndrăgit cândva se ofilesc, nu? - Ai început să vorbești în parabole, scumpo, ai!? - Nu, nu dragule, sunt cuvintele tale, eu numai le-am citat. Ai devenit pentru mine o celebritate, un fel de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
fost... de toate... acolo. Mai ales... băutură! - Și fete, desigur, boboace, cum le spui tu, nu!? - Ei, da, făcu el o pauză, fără ele, ce culoare ar avea viața!? - Un șir de zile anoste într-o grădină unde încetul cu încetul, florile pe care le-ai îndrăgit cândva se ofilesc, nu? - Ai început să vorbești în parabole, scumpo, ai!? - Nu, nu dragule, sunt cuvintele tale, eu numai le-am citat. Ai devenit pentru mine o celebritate, un fel de carte de
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
diviziune a corporalității mele e o stare difuză a cosmosului ce mă cuprinde rareori, când stau În umbra pinilor, urmărind acele sunete imposibile ale unor păsări proaste, gurluind nepăsătoare la streașina Catedralei pictate de Van Gogh, fără să simtă agonizarea Înceată ce se scurge din culorile Înflăcărate ale peisajului expresionist. Am petrecut uneori asemenea clipe de Înstrăinare atunci când urcat pe grădiștea de pe malul Oltului, la Slatina, mi se părea că ființa mea se rupea din stăvilarul ei de nervi și oase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pulpanele mantalei Închipuite și amușinând aerul precum Faust pe urmele Margaretei. Deodată, clopotele de la Mitropolie explodează Într-o năvală de sunete, ce curg ca un fluviu sonor, se dilată, fulgi materiali ce se presară apoi peste lucruri cu o plutire Înceată. Nimic mai dumnezeiesc decât ploaia de sunete ce se afundă În baia de tei Înflorit când eu pășesc prin unghiul mai obscur al străzilor Înguste, atras de mișcări secrete, de foșgăiala erotică a pisicilor, izbindu-se de acoperișuri cu zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dragoste, Îmi cerea numai să-i ascult lui dragostea, ceea ce-mi lua ceva timp, dar nu era prea mare lucru. În ziua În care m-am gândit să escaladez Fisura Albastră, am hotărât să arunc din mine povara dragostei; Încetul cu Încetul, m-am obișnuit să nu mă mai gândesc decât la pregătirea mea pentru traseu. La Început, mă țineam cu forță departe de orice gest care-ar fi putut să-mi declanșeze pasiunea, apoi Începusem să mă obișnuiesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
cerea numai să-i ascult lui dragostea, ceea ce-mi lua ceva timp, dar nu era prea mare lucru. În ziua În care m-am gândit să escaladez Fisura Albastră, am hotărât să arunc din mine povara dragostei; Încetul cu Încetul, m-am obișnuit să nu mă mai gândesc decât la pregătirea mea pentru traseu. La Început, mă țineam cu forță departe de orice gest care-ar fi putut să-mi declanșeze pasiunea, apoi Începusem să mă obișnuiesc cu distanța, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Nici nu mai știam că am de urcat peretele. Mi-era somn și lene. Când Însă mi-am dat seama dintr-odată ce am de făcut, când posibilitatea de a urca Fisura Albastră mi-a apărut clară Înainte, m-am cutremurat Încetul cu Încetul, Încrederea pe care mi-o educasem atât și-a făcut datoria. Dar peste tot ceea ce gândeam se coborâse parcă un văl de ceață. De fapt, nu gândeam nimic, Încercam doar să-mi fac curaj. Primul pas În traseu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
mai știam că am de urcat peretele. Mi-era somn și lene. Când Însă mi-am dat seama dintr-odată ce am de făcut, când posibilitatea de a urca Fisura Albastră mi-a apărut clară Înainte, m-am cutremurat Încetul cu Încetul, Încrederea pe care mi-o educasem atât și-a făcut datoria. Dar peste tot ceea ce gândeam se coborâse parcă un văl de ceață. De fapt, nu gândeam nimic, Încercam doar să-mi fac curaj. Primul pas În traseu a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
și doamna Gavrilaș cu amintiri discrete despre administratorul din Vlașca. Numai Marioara tăcea, pufnea din când în când spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un ceas, începu să caște și apoi se întinse, oftând, pe pat. Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Gavrilaș cu amintiri discrete despre administratorul din Vlașca. Numai Marioara tăcea, pufnea din când în când spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un ceas, începu să caște și apoi se întinse, oftând, pe pat. Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de mult orice răspundere... Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petic de hârtie și trimise băiatul la administrație. Răspunsul sosi prompt și secretarul continuă: ― În regulă! Ești angajat! Foarte bine! Poate că dumneata ai și mâncărimea scrisului? Ce? Încetul cu încetul se mai descreți. Avea suflet bun. Se credea cel mai iscusit secretar de redacție din România și, deoarece lumea nu-l aprecia ca atare, se simțea nedreptățit. Îi era scârbă că trebuie să muncească mai rău ca un
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
orice răspundere... Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petic de hârtie și trimise băiatul la administrație. Răspunsul sosi prompt și secretarul continuă: ― În regulă! Ești angajat! Foarte bine! Poate că dumneata ai și mâncărimea scrisului? Ce? Încetul cu încetul se mai descreți. Avea suflet bun. Se credea cel mai iscusit secretar de redacție din România și, deoarece lumea nu-l aprecia ca atare, se simțea nedreptățit. Îi era scârbă că trebuie să muncească mai rău ca un hamal la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
soții Pintea să doarmă aici, iar mâine vor trece la Lespezi unde au stat și vor mai sta destul. Au la dispoziție o cameră bună chiar alături de a copiilor, care e lângă a Nadinei, așa că vor fi ca acasă... După ce, încetul cu încetul, musafirii se risipiră și Miron Iuga se retrase în vechiul conac, cei rămași se suiră împreună la etaj. În hol mai stătură de vorbă câteva minute, apoi se despărțiră. Soții Pintea, cu precauția necesară, își aruncară ochii în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să doarmă aici, iar mâine vor trece la Lespezi unde au stat și vor mai sta destul. Au la dispoziție o cameră bună chiar alături de a copiilor, care e lângă a Nadinei, așa că vor fi ca acasă... După ce, încetul cu încetul, musafirii se risipiră și Miron Iuga se retrase în vechiul conac, cei rămași se suiră împreună la etaj. În hol mai stătură de vorbă câteva minute, apoi se despărțiră. Soții Pintea, cu precauția necesară, își aruncară ochii în odaia copiilor
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
departe. La căldură limbile se dezmorțiră. Cei șapte de la Amara, însă, strânși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. Doar Lupu Chirițoiu se plângea că au cheltuit atâția bani degeaba. Luca recunoscu și înghiți în sec. Încetul cu încetul, dezmeticindu-se parcă, începură să-și despice pățaniile și să le cântărească, fiecare socotind că are câte o lămurire de adăugat sau cel puțin o oftare că, dacă n-ar fi fost cum a fost, poate că toate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
căldură limbile se dezmorțiră. Cei șapte de la Amara, însă, strânși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. Doar Lupu Chirițoiu se plângea că au cheltuit atâția bani degeaba. Luca recunoscu și înghiți în sec. Încetul cu încetul, dezmeticindu-se parcă, începură să-și despice pățaniile și să le cântărească, fiecare socotind că are câte o lămurire de adăugat sau cel puțin o oftare că, dacă n-ar fi fost cum a fost, poate că toate ar fi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
veste Tanța și să scape vreun cuvânt către Lenuța, cu părinții lui care fură încîntați. De frică să nu aibă vreun scandal cu doamna Alexandrescu, se hotărâse să-și care acasă pe furiș toate lucrurile ce le avea la ea, încetul cu încetul, iar într-o anume zi, în locul lui, să se prezinte la Lenuța bătrânul Ionescu și să-i explice cum stau lucrurile, convingînd-o să-l lase în pace... Și acuma se repezise să-și mai ia câte ceva. A intrat
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și să scape vreun cuvânt către Lenuța, cu părinții lui care fură încîntați. De frică să nu aibă vreun scandal cu doamna Alexandrescu, se hotărâse să-și care acasă pe furiș toate lucrurile ce le avea la ea, încetul cu încetul, iar într-o anume zi, în locul lui, să se prezinte la Lenuța bătrânul Ionescu și să-i explice cum stau lucrurile, convingînd-o să-l lase în pace... Și acuma se repezise să-și mai ia câte ceva. A intrat în odaia
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pentru horă, și ulița din șanț în șanț, fără să se miște și închizînd drumul, parcă ar fi vrut să oprească trecerea. Totuși când se arătă în zare mașina, cineva strigă împăciuitor: ― Feriți, măi oameni, feriți, că vine! Cu mișcări încete, silite, țăranii deschiseră calea, strîngîndu-se pe marginile uliței. Mașina repeta, stăruitor și poruncitor, același avertisment ascuțit ca un țipăt mânios. Uruitul motorului și pocniturile eșapamentului se înăspreau cu cât se apropia, dominând toate glasurile și toate zgomotele satului. Oamenii, rânduiți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
pericole, măcar la Pitești, de unde eventual ar putea continua călătoria cu trenul, rămânând ca automobilul să vie mai târziu, când va fi posibil. E singura ieșire înțeleaptă din încurcătura aceasta tragică... Nadina ascultă întîi cu o seriozitate prefăcută și malițioasă. Încetul cu încetul însă groaza care tremura în cuvintele cele mai banale ale avocatului și care îi stătea pe față ca o mască din ce în ce mai reliefată, i se strecură și ei în inimă. În curând înțelese că Stavrat, într-adevăr, are dreptate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
la Pitești, de unde eventual ar putea continua călătoria cu trenul, rămânând ca automobilul să vie mai târziu, când va fi posibil. E singura ieșire înțeleaptă din încurcătura aceasta tragică... Nadina ascultă întîi cu o seriozitate prefăcută și malițioasă. Încetul cu încetul însă groaza care tremura în cuvintele cele mai banale ale avocatului și care îi stătea pe față ca o mască din ce în ce mai reliefată, i se strecură și ei în inimă. În curând înțelese că Stavrat, într-adevăr, are dreptate și că
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]