6,670 matches
-
adevărate, deși scena - al cărei martor neintenționat devenisem - se derula iar și iar în mine. Mă obliga s-o privesc ca pe un film, să văd iar cum pornește tata-mare mașina, cum obrazul lui capătă o mină mulțumită, în timp ce tata șade lângă el plângând în hohote, cum Chevroletul verde ca mușchiul o ia spre intersecție și la stânga spre casa noastră ca să-l lase pe tata, cum se spune, la scară și pe urmă aprinde lumina de direcție în semn de batjocură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la A. ca să ne vizităm bunicii, de parcă nimic nu s-ar fi schimbat, în afară de obrazul mamei, care devenise între timp alb ca marmura. În camera noastră de zi, sub pictura cu sloiuri plutitoare și ceață răsfirată în văzduh, pe canapea ședea un bărbat care purta un costum ieftin și o cravată ce nu se asorta de nici o culoare cu restul. Până acum unul ca Erich Hackler, comisionarul firmei de utilaje constructoare pentru turnătorie și fabrica de mașini-unelte, nu fusese invitat niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
servi cafeaua, îi oferi și un desert, de parcă Erich Hackler ar fi fost un aristocrat și nu un muncitor de la marginea orașului care, înainte de a fi devenit reprezentant într-una din firmele mari ale bunicului, învățase meseria de sudor. Tata ședea sprijinit de speteaza fotoliului, purta costumul lui de serviciu și avea o expresie sigură de sine, își ținea picioarele unul peste celălalt, așa încât pantoful Bally de culoare deschisă părea că plutește în aer, în vreme ce Erich Hackler stătea cu picioarele strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
din spate, se așeza la volan. Dar abia după ce parcurgeam câțiva kilometri și ajungeam „în câmp“, obrazul lui se destindea și acea bună dispoziție naivă revenea treptat și cu discreție în trăsăturile lui, privea ogoarele, privea pădurile - și lângă mine ședea tata pe care trebuia să-l păzesc într-un fel total inexplicabil mie. La cumpăna anului, tata primi prospecte de la firme și prieteni de afaceri, laolaltă cu un set de vinuri franțuzești, un coș cu fructe exotice, șuncă în ambalaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
vocii tatălui său. Într-o duminică după-amiază, după a treia sticlă de vin, când „Oha“ lăsă să se înțeleagă că ar dori să divorțeze - fiindcă și-a găsit alta -, acesta i se adresase mai mult fiului mijlociu, preferatul lui, care ședea lângă nevastă-sa. Ea nu scotea nici o vorbă și plângea în încremenirea ei, privea doar și, într-un târziu, spuse cu o voce foarte calmă: —Fă-o numai, dar îți promit că o să am grijă să te distrug. XVIIItc "XVIII
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
care și-l construise singur, ascultă radio Luxemburg și știrile: în Ungaria izbucnise o revoluție, se auzeau voci febrile, strigăte, informații entuziaste, mai târziu împușcături. Tancurile rusești înaintau spre centrul Budapestei, francezii și englezii bombardaseră Port Said și noi împleteam. Ședeam în băncile școlare cu capacul pupitrului ridicat și aveam andrele în mâini; în timp ce profesorul explica regulile folosirii virgulei, ne străduiam să prindem pe andrea ochi după ochi ca să împletim pături de lână pentru unguri, de fapt, petice care urmau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
-ți catrafusele și cară-te. Și W. plecă, traversă în pardesiu și cu pălăria pe cap piațeta din fața clădirii, se așeză în mașina lui, care ar fi trebuit să-i redea siguranța, pe urmă își luă fața în palme. Tata ședea în fotoliu, în halatul lui vechi de casă, citea despre „gândirea pozitivă“ fără să-și miște ochii și mama trebăluia prin bucătărie. Ne-a rugat să nu-l deranjăm pe tata. Hackler „îi dăduse papucii“, gata cu firma comună. Noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în fața mea sta o țărăncuță speriată, se făcuse roșie la față și când am întrebat-o dacă nu ar vrea să fie prietena mea, a fugit râzând. Mama îl însoțea acum mai des pe tata în călătoriile lui de serviciu, ședea alături de el pe bancheta celui mai nou model de Studebaker, o mașină bleu lăcuită, cu aripi bine reliefate și faruri mari, roșii. Tata o cumpărase fiindcă avea nevoie de „și mai multă siguranță“, deoarece acum trebuia să-și petreacă întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
fi plăcut să meargă în Camargue ca să cerceteze păsările flamingo și mâncătorii-de-albine, spunea că acolo se mai găsea o natură curată și te puteai apropia de flamingi atât de mult, încât îi contemplai în voie și fără binoclu. Și tata ședea la marginea unui iaz, își ridicase ochelarii pe frunte, se uita prin binoclu sus, în rămurișul unui arin. Armin și cu mine scormoniserăm prin toate movilițele din jurul stratului de mușchi, bătuserăm cu cizmele ogoarele proaspăt arate, înconjuraserăm toată balta, semănând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
că îi scădea claritatea vederii. Negreala îl amenința din nou, doar că acum o mai putea ține sub control cu ajutorul celor doi cilindri, ca să se poată refugia pentru un scurt răgaz în acel privit dincolo. XXItc "XXI" Hacklertc "Hackler" Hackler ședea pe canapea sub „peisajul montan“ al tatei, așa cum mai făcuse cândva, și, de parcă vremea ar fi avut o memorie proprie, și în ziua asta de vară timpurie stătea tot drept în mijlocul mobilei, o apariție plină de sine care lua tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
te temi de o lovitură și trebuie să te aperi. O expresie de renunțare neajutorată îi apăru pe față și ochii albaștri începură să-i tremure, o mișcare involuntară, pe care o cunoșteam de la vizitele la bunicul. Hackler, în schimb, ședea atât de sigur pe el în acest cadru, ca și când vizita lui neanunțată nu ar fi fost nimic neobișnuit. Îi privea atât pe tata, cât și pe mama cu acea față plată, plină de autosatisfacție, pe care încolțea un zâmbet minuscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
cum îi spuneam în ultima vreme și între noi, deținea o barcă cu motor, un fel de vaporaș de formă aerodinamică, având scaunul de comandă deasupra cabinei și un loc unde te puteai proteja de vânt. Sub copertină, cei mari ședeau în jurul unei mese, beau vin alb, în timp ce fratele meu și cu mine priveam în oglinda apei și la malurile care alunecau pe lângă noi cu tufișurile lor, cu debarcaderele și golfurile bune de scăldat, având în fundal un peisaj colinar, deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
puzderia de frunze ale copacilor de pe țărm. Tata avea un zâmbet larg, fericit, pe sub șapca lui cu cozoroc, iar mama își ascundea temerile, arunca priviri prudente dincolo de parapet și curentul stârnit de barca în mișcare îi flutura eșarfa. Domnul Hackler ședea la volan în slip, norii de fum scoși de țigara lui pluteau în spatele părului negru înfoiat și al umerilor rotunzi, se învolburau unindu-se cu albul apei care spumega în spatele pupei și lăsa în urmă o trenă ce se lățea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de odinioară, erodându-le definitiv straturile culturale cu ajutorul valurilor artificiale. Și am plecat din nou în Italia, împreună cu Onkel Ralph, tante Doro, familia Saner, am locuit într-o pensiune confortabilă, nu departe de cea veche. După orele petrecute pe plajă, tata ședea lângă Hans Saner la umbra pinilor, bea Martini cu sifon ca aperitiv, mânca măsline, iar Onkel Ralph sorbea din al nu știu câtelea espresso. Herr Saner găsea că eticheta de pe sticla de Cynar era lipită în așa fel, încât scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sus erupții de simțuri. Această „larmă organizată, care îl spurca până și pe Beethoven“ plăsmui un ghetou de obscenitate, de anarhie, care în alte locuri exista aievea, aici însă nu domnea decât până ce ața trecea prin urechea acului; pe urmă ședeam iar la masa din Cöln, pusă de mama, tata găsea că ne ajunsese atâta „muzică de negri“ și știrile ne anunțau încă de la al treilea semnal progresele exacte ale „omului alb“ în ce privește cuceririle dăruite omenirii: submarinul atomic american Nautilus submersese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
atracție! Fratele meu însă se lipi de o formație de rockeri, își cumpără o baterie din leafa lui de ucenic, iar seara și la sfârșit de săptămână, în fundul pivniței, nu se mai auzea decât un șir de lovituri fără sfârșit. Ședeam la fereastra bucătăriei, tata, mama și cu mine, ne uitam la barele pe care se atârnau covoarele și la casa vecină, o casă de locuit cu două etaje și cu geamuri înalte, cum se construiau la începutul ultimului secol. Fațada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
la una din ferestre - acolo unde azi cupa excavatorului intra urlând turbată în ramă și strivea totul, prefăcând imaginea obișnuită într-o grămadă de moloz. Sub gemetele fierăstraielor cădeau brazii, tufele de soc, liliacul fusese smuls din rădăcini și noi ședeam la fereastra bucătăriei și priveam cum începea construcția din tablă ondulată și beton a unui depozit de fier care ne întuneca geamul cu un perete gri. Cred că ne-a ajuns, spuse tata, era cazul să ne gândim serios unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
un concurs la care se putea câștiga „dublu sau nimic“. Chiar și familia Rusch se uita la televizor, Felix, familia Saner, tante Doro, care rămânea tot mai des singură cu copiii. Domnul Hackler și soția sa, Gerda, frații tatei, toți ședeau - la fel ca noi - singuri sau în semicerc în fața aparatului, încă puțin jenați că priveam la ce se întâmpla pe ecran. Ne asiguram oaspeții că nu ne vom uita decât la știri și la emisiunile culturale. Distracția era, firește, sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
de muzee, conducători ai unor servicii cantonale, dar și colecționari particulari. După o vizită făcută dimineața la Muzeul Roman, societatea s-a întâlnit la o masă de prânz comună, în sala ornamentată a unui restaurant, în grădina căruia părinții mei șezuseră pe timpul războiului la umbra castanilor, tata își bea berea, iar arheologii proslăveau miturile întru apărarea țării. Și miturile astea - cel mai înrădăcinat fiind acela al pașnicei populații strămoșești, care, în condiții geografice ostile, încercase să supraviețuiască în locuințe lacustre - continuau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în forțele proprii; doar obținusem recunoașterea unor specialiști, nu a unor reporteri dispuși să însăileze niște articolașe pe seama descoperirii noastre. După-masă, stăteam alături de Armin într-o sală de cinema unde urmau să fie susținute conferințe pe teme legate de preistorie, ședeam în sala întunecată, lăsându-mă în voia unui sentiment de apartenență, animat de dorința de a afla cât mai mult despre diferitele probleme ale cercetării. La pupitrul intens luminat stătea directorul Muzeului Național. Urma să ne vorbească despre ultimele rezultate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
sunt bine-cunoscute și se pare că ar fi existat un grup de cercetători, cu nimic mai prejos decât el, care îi erau potrivnici. Pentru mine însă se prăbușise o lume și, cu ea, un model. Încă din acea clipă, când ședeam consternat în fotoliul din sala de cinema și profesorul se ambala tot mai mult, o parte din mine care nu se lăsa intimidată observa cum acest bărbat, atât de stimat de mine, devenise o figură ridicolă. Îi atacase pe cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
în zona pieptului, dar de data asta venea de la ce scria în scrisoare și el nu voia să creadă că-i adevărat. Hackler îl anunța că era „eliberat din toate funcțiile lui, fără pretenții la vreo formă de plată“. W. ședea la masa de lucru în biroul lui. Sosise, ca în fiecare zi, către ora șapte, își pusese mapa pe masa de lucru unde se afla și plicul și W., fidel spiritului lui de ordine, se hotărî să-l deschidă imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
provocat alte pagube. —Mă auziți? Domnule W., domnule W.! Da, vru să spună, eu sunt directorul general de la „HB-Holding“, dar nu avea cuvinte, doar ochi larg deschiși, care îi tremurau. XXVItc "XXVI" Rupturatc "Ruptura" Mama, cu lumina ferestrei în spate, ședea la patul soțului ei care zăcea acolo îngrozit și disperat, dar refăcut în bună măsură după atacul cerebral: fără urmă de paralizie și afazie. Iar ea îi vorbea bărbatului care privea pe fereastră în desimea frunzișului, printre crengi, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
schimba nimic prea curând. De aceea, o să fie nevoie de mașini pentru curățenia străzilor; fiecare oraș care se respectă va trebui să-și procure asemenea mașini în anii următori, și nu numai una, ci cât mai multe. Și cel care ședea acum la patul tatei cu spatele la geamul prin care crengile de arțar intrau în cameră era fratele meu. Privea obrazul palid, nebărbierit, cufundat în pernă, speriat să-l vadă pe tata zăcând acolo sub ochii lui, așa cum nu-l știa, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
mușcate la ferestre, iar fratele meu se simțea transpus în trecut, deoarece la capătul văii începea urcușul și tata mergea în față, o oră bună de mers pe jos până la prima treaptă a stâncii, ducând un rucsac pe umeri. Acum ședea lângă el palid și lipsit de vlagă, privea în sus către munți, arăta cu mâna înspre o pășune alpină sau o creastă de munte până la care urcaseră mai demult, oftă, pentru că nu mai avea să poată face asta și era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]