60,912 matches
-
a unei lămpi de podea, filtrată printr-un abajur de mătase albă, se răspândește aproape carnal, În imensa Încăpere, lăsând ca penumbrele să-și facă de cap prin colțurile În care n-a ajuns Întreagă. -Unde ar trebui să fie așezat portretul? o Întreabă bărbatul, aplecându-se asupra picturii, ca un ceasornicar, ce privește de foarte aproape mecanismul pe care-l repară. Citește a suta oară data În care a fost pictat și silabisește cu evidentă emoție semnătura marelui artist.,, Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
tot ce-ți pot scrie. Vreau să mă Întorc acasă. Poimâine, te rog să trimiți mașina!.,, M-a pictat În ultimele două zile. Nu mi-a dat nici un indiciu. Nici cum să mă Îmbrac, nici poziția În care să mă așez pe scaun, și nici cum să mă pieptăn sau să mă fardez. Singura indicație pe care mi-a dat-o pe un ton poruncitor, a fost să mut scaunul, către punctele sud-vest ale camerei. Recunosc, Îl anunțasem că plec și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
se Îndepărtează. Antoniu intră În magherniță, răsuflând ușurat. Cimitirul Străulești, se află la marginea orașului, și este un cimitir relativ nou, fără monumente funerare fastuoase, alei pavate, mărginite de pomi și de flori, sau bănci curate pe care să te așezi pentru a te reculege. O pădure de cruci, din lemn, unele Într-o paragină mută și mustrătoare, Îți atrage atenția, imediat ce intri În el . Ca să aprinzi o lumânare la mormânul cuiva sau să petreci pe ultimul drum o persoană care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
Încăpem. Te crezi cumva marele șef al gunoaielor? Antoniu și-a dezlipit scârbit guma de pe frunte și o aruncă afară, prin ușa deschisă.. -Înțelege, n-am cum să Împart cu tine spațiul ăsta. Bruta se Încruntă, scrâșnește din dinți și așează pe pat, sacul de voiaj. după care Își Încrucișează mâinile și-și rotește privirea, fotografiind interiorul, cu ochi de expert.. Prin fermoarul Întredeschis, gâtul sticlei a ieșit și mai mult la vedere. -Ți s-a urât cu binele? Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
aglomerația de cuvinte noi, care se zbăteau să iasă la suprafață, cum ies viermișorii pe o brazdă de pământ reavăn. Când a văzut că sunt atât de multe și diferite, l-a cuprins Întâi panica, apoi dorința de-a le așeza, născocindu-le tot felul de Împerecheri. Era fascinant, dar totodată foarte periculos. Se putea răni cu ele, putea deseori să le piardă, Îi puteau aluneca, puteau să dispară pentru totdeauna, putea să nu le mai recunoască după un timp. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
este doar drăguț și blând și politicos așa cum numai americanii pot fi drăguți și blânzi și politicoși, deși are și aceste trăsături. Dar are într-adevăr putere. — S-ar părea că te-a cucerit și pe tine, spuse Georgie. Se așeză într-o poziție mai comodă, sprijinindu-și capul în unghiul genunchiului meu. — Așa o fi, am răspuns. Faptul că l-am cunoscut pe el a schimbat multe în viața mea. — Cum adică? Nu pot să-ți explic. Poate că m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lumea și cu mine însumi respiram aerul plăcut și cald stând relaxat în cochilia multicoloră, strălucitoare pe care o creasem eu și Antonia, unde se îmbinau armonios mătasea și argintul și lemnul de trandafir, mahonul negru și auriul patinat, toate așezate pe un fundal de verde Bellini. Sorbeam din paharul aburit plin cu Martini aromat, pe care tocmai îl pregătisem pentru noi amândoi și cred că mă consideram cel mai norocos om din lume. În clipa aceea eram într-adevăr fericit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
întruna. M-am întrebat dacă o fi aflat din ziare ceva ce mie mi-a scăpat: relatarea unei catastrofe pe undeva departe, un accident al vreunei cunoștințe, în ambele cazuri veștile mi-ar fi fost împărtășite cu mare interes. Se așeză la celălalt capăt al canapelei și continuă să se uite la mine cu aceeași privire încordată, lipsită de zâmbet. Am agitat băutura în shaker și i-am turnat puțin Martini. — Ce s-a întâmplat, iubito? A fost cutremur în China
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
este absurd, știu că este îngrozitor, dar iubesc și sunt neîndurătoare. Îmi pare rău că te iau prin surprindere și-mi pare rău că îți vorbesc astfel, dar trebuie să te fac să înțelegi ce înseamnă toate astea. M-am așezat din nou. În atitudinea ei era o cruzime disperată, însă mai era și frică, frica de reacția mea. Tocmai această frică a început să mă convingă și am simțit pentru prima oară atingerea ușoară a groazei, a coșmarului. Și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
modelată de natură sau de mâna artistului, greu de spus care dintre cele două. Lângă peretele cu fereastra erau înșirate bidoane cu lut, iar la capătul lui o suită de modele de ghips: busturi, trupuri fără cap în mișcare, capete așezate pe piedestaluri din lemn nelustruit. După gustul lui Alexander pardoseala din plăci albastre de ceramică, ce imitau gresia olandeză, era acoperită cu stuf uscat și paie. Alexander traversă camera și începu să dea la o parte cu grijă fâșiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
o ai, zise Alexander. Se numește moralitate. S-a cam ruginit, iubite frate, am râs, din lipsă de exercițiu. Mai arată-mi și altceva. Cine este aici? întrebă Alexander. Întoarse lampa drept în sus și lumină un cap de bronz așezat pe un suport deasupra mesei de lucru. Am fost surprins, șocat, chiar înainte de a-l recunoaște. — Sunt ani buni de când nu l-am mai văzut. Era Antonia. Alexander lucrase capul în primii ani ai căsniciei noastre, apoi susținuse că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
așternută atât de frumos într-un strat gros la țară aproape că nu se mai vedea în oraș, petice mici albe stăruiau încă pe acoperișuri și pe trotuarele mai puțin circulate se vedeau fâșii lungi de gheață cenușie. M-am așezat pe canapea și am început să-mi curăț pipa lovind-o de cămin. Antonia se apropie din nou. — Vezi că ai să lași aici o pată urâtă. — Acum nu mai contează. — Ba contează, Martin. Fiecare lucru, oricât de mărunt, contează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
din nou. — Vezi că ai să lași aici o pată urâtă. — Acum nu mai contează. — Ba contează, Martin. Fiecare lucru, oricât de mărunt, contează. Scena mai intimă, mai restrânsă, parcă-i dădea încredere. Întinse mâna și-mi luă pipa. Se așeză lângă mine și încercă să mă ia de mână. Mi-am retras mâna. Totul aducea cu o scenă de dragoste destul de ciudată. — Nu, Antonia, am spus. — Ba da, Martin, zise ea și-și lăsă din nou mâna pe mâneca hainei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
îndrăgostit de tine”. Ar fi fost o nebunie prea mare. În schimb am rostit: — Uite ce e, iubito, trebuie să ne gândim cum facem cu afurisita asta de mobilă și toate celelalte. Avem destul timp pentru asta, zise Antonia. Se așeză pe podea, își strânse genunchii cu brațele, părând acum complet relaxată. Dar o să facem și asta, sigur că da. Avem o mulțime de prostii care pot lua direct drumul spre magazinele de vechituri. O mulțime de lucruri de care am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ciocnim de ceva. Înviorat de acest gând, m-am adresat însoțitoarei mele: — Ei, și ce ziceți de ultima ispravă a lui Palmer, doamnă Klein? Ea s-a întors brusc spre mine și marginea paltonului ei a căzut peste mâna mea așezată pe schimbătorul de viteze. Înainte ca ea să apuce să-mi răspundă la doi pași în dreapta mea apăru brusc un camion mare. Probabil mă abătusem spre mijlocul șoselei. Am frânat brusc și am tras de volan, reușind să trec la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu-mi pierd mințile. Știam că așa va fi. — Și acum nu mai fi atât de înalt, zise Georgie. Își mângâie vârful nasului. Atât gestul cât și cuvintele erau minunat de cunoscute. Am binecuvântat-o în gând și m-am așezat la picioarele ei. Georgie ședea în fotoliul verde jerpelit din locuința ei. Lumina rece a după-amiezii învăluia camera dând la iveală patul răvășit, scrumiera plină cu mucuri de țigară, masa încărcată de scrisori deschise, pahare murdare, bucăți de biscuiți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
răspuns glasului din inima mea: o asemenea legătură este mai profundă și mai puternică decât ceea ce ți se întâmplă să vrei sau să nu vrei. Oriunde m-aș afla în lumea asta și oricând, totdeauna voi fi Antonia. M-am așezat pe canapea. Georgie plecă de la fereastră și veni spre mine. Părul strâns neglijent era acum vârât în gulerul ridicat al hainei, își ținea mâinile în buzunare și mă privea de sus cu ochii plini de o duioșie aproape ostilă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Am închis ușa. Pentru o fracțiune de secundă m-am gândit că o să-mi spună că s-au răzgândit și nu se mai căsătoresc. Am luat un scaun cu spătar de lângă perete, l-am pus în mijlocul covorului și m-am așezat cu fața la ei. — Ei, care-i treaba, prieteni? Antonia dădu din cap și se întoarse pe jumătate. Am început să mă alarmez. — Să-i spunem? întrebă Palmer. Fără să se uite la mine, Antonia răspunse: — Sigur că da. Palmer mă privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
ar fi să pleci și să mă lași să discut numai cu Antonia. — Cred că și ea și-ar dori să rămân, spuse Palmer. Nu-i așa, iubito? — Da, răspunse Antonia. Își ținea batista la gură. Se întoarse și se așeză pe canapea lângă Palmer ștergându-și ochii, dar evitând în continuare să se uite la mine. Palmer o cuprinse după umeri. Uite ce este, chiar nu-nțeleg ce avem de discutat. Se pare că știți adevărul, iar eu nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Arăta ca un om care n-a dormit toată noaptea. Mă privi încruntată, își frecă nasul, apoi făcu puțin loc pe masă împingând într-o parte grămada de cărți și hârtii prăfuite. În cameră aerul era rece și îmbâcsit. Se așeză pe masă apoi spuse: — Cred că i-a spus Honor Klein. Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
cărți și hârtii prăfuite. În cameră aerul era rece și îmbâcsit. Se așeză pe masă apoi spuse: — Cred că i-a spus Honor Klein. Răspunsul a venit atât de surprinzător încât am rămas cu gura căscată, iar apoi m-am așezat brusc pe fotoliu, de parcă aș fi fost îmbrâncit. — Și ea de unde știe? am întrebat. — Eu i-am spus, răspunse Georgie. Ședea acolo, gravă, palidă și demnă, cu un picior adunat sub ea. Purta ciorapi negri. Își aranjă fusta și întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
respirau anevoie. Nu doriți ceva de băut? întrebă Antonia. Emoția îi îngroșa glasul. Vă rog să luați loc, și începu să toarne lichior în pahare. — Nu, nu, mulțumesc, spuse Georgie. — Nu fi caraghioasă, am spus. Nici unul dintre noi nu se așeză. Antonia se opri și ridică spre Georgie o privire plină de tristețe în care se citea clar o rugăminte. Apoi rosti cu glas tensionat: Nu fi supărată pe mine. Georgie dădu din cap și făcu un gest cu mâinile, vrând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am spus: — Pune-mi mie ceva de băut, Antonia. Mai puternică decât spaima mea de o posibilă „scenă” era durerea surdă și sfâșietoare de a le vedea pe cele două împreună. Îmi întinse un pahar, turnă și în celelalte două, așeză unul la capătul dinspre Georgie al măsuței situate între ele. Eu m-am oprit la mijloc, cu fața spre cămin. — Pot să-ți spun Georgie? întrebă Antonia. Am sentimentul că te cunosc deja. — Firește, răspunse Georgie, dacă doriți. — Și ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
simți stânjenită de felul în care vorbesc, nu-i așa, Martin? N-am decât cele mai bune intenții, te rog să mă crezi! Te rog, stai jos și mai ia o înghițitură de vișinată. Nici unul dintre noi nu s-a așezat, iar Georgie nu s-a atins de paharul de băutură. S-a întors spre mine, așteptând să dau încă un semnal de plecare. Dacă în clipa aceea m-am temut că s-ar putea să-i fie milă de Antonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
într-un dulap din sufragerie. Lăsând luminile aprinse, am traversat holul. Ușa de la sufragerie era închisă. Am deschis-o și am intrat. Nu era întuneric în sufragerie și mâna mea a ezitat în drum spre întrerupător. În sfeșnicele de argint așezate pe masa lungă ardeau lumânări, transformând camera într-o peșteră de lumină caldă, palidă, la care ochii mei s-au adaptat imediat. Am rămas nemișcat, puțin surprins, și am închis ușa în urma mea. Apoi am observat o persoană care stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]