39,601 matches
-
fusese tînăr și nu cu opera sa de mai tîrziu, cu gîndirea, ideile sale pe care se ridicase Serviciul însuși. "Operațional" trebuie să fie un cuvînt inventat de Mihail care să denumească un fel de a fi rămas doar în amintirea sa și cu totul străin de activitatea de pînă acum a Serviciului. S-ar fi putut spune că era un om norocos Leonard Bîlbîie, dacă tocmai pe el căzuse asemenea povară, să readucă la lumină, în plină realitate ceea ce pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
totul străin de activitatea de pînă acum a Serviciului. S-ar fi putut spune că era un om norocos Leonard Bîlbîie, dacă tocmai pe el căzuse asemenea povară, să readucă la lumină, în plină realitate ceea ce pentru Mihail era o amintire încețoșată, iar pentru toți ceilalți membri ai Serviciului o poveste, o legendă chiar. Înțelegea, ori se străduia să înțeleagă, că Mihail se afla într-un moment crucial nu doar al activității, al carierei sale, ci chiar un moment de răspântie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
sărac, fericit sau nefericit urma să fie. Viața mișuna sub ochii săi atenți, iar poveștile care umblau, legendele care apăreau și dispăreau de la un anotimp la altul puteau fi un indiciu asupra preocupării lui K.F. de a-și cultiva imaginea, amintirea, trecutul, mai ales trecutul. Cine stăpînește trecutul poate struni viitorul", își spusese singur Radul Popianu, dar nu se îngrijorase. Pe el nu-l interesa decît prezentul, trecutul intra în arhive, iar viitorul era ceea ce nu se poate atinge dintr-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
neîndemânatici încît să-l ocolească, să nu-i răspundă. Rânjiră și August Stoicescu făcu: "He, he, o fi găsit ceva mai de soi în București, ori a mai îmbătrânit nițel, nu-i mai convine să bată atîta drum pentru niște amintiri din tinerețe!" Nu era rău, nu era deloc rău cum se descurcaseră. Atunci i-a invitat la un pahar, îl și vedea pe zgîrie-brînză ăla de Bercu moșmondindu-se pînă va scoate ceva mai ca lumea, Radul Popianu și invitații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ajuns să se supună, cînd n-a mai avut nimic al său a început să-i placă. Chiar și acum, după atîta vreme, cînd îl chinuie singurătatea în odaia lui de la post, nu are unde să se refugieze decît în amintirea, în senzațiile lipsite de orice particularitate pe care le-a cîștigat atunci. Considera, pînă la urmă, că fusese un cîștig, pentru că în toată Vladia doar el știa ce este frigul, foamea, teama în absolutul lor, nu frigul său, foamea, teama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
de la fereastra uriașă, cît o vitrină de prăvălie de lux, în care cu siguranță veghea domnișoara K. F. și imaginația se aprindea ca o iască bine uscată. Nici nu trecuseră prea mulți ani de la ultima vizită a prințului, dar în amintirea tîrgoveților ceea ce se petrecuse cîndva în Vila Katerina, poveștile, soarélele, pasiunea adevărată, toate se amestecau și din ele nu mai rămăsese decît o imagine de o surprinzătoare putere de convingere viața omului, acolo, sus, la înălțimea care domina așezarea era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
era un semn bun, cu cît te depărtezi de viață, cu atît îți vin în minte începuturile ei, de parcă ți s-ar pune la încercare liniștea sufletului ai făcut bine sau nu, ai pășit pe drum ori pe lîngă el? Amintirea copilăriei avea o ceață albăstruie în jur și cel mai nelămurit lucru era acela că se vedea pe sine cu ochii minții, de parcă ar fi fost altcineva, un băiețandru caraghios, cu hainele atîrnînde, cu gîtul subțire și brațele lungi, neștiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
întrebare pusă ca într-o oglindă. De o parte scena ce este viața?, iar în reflexul ei întrebarea era ce este moartea? Iar el, chiar el era oglinda, luciul din ce în ce mai mat, mai tulbure, așa încît întrebările se amestecau. Rămînea doar amintirea gestului, cum degetele sale transpirate, subțiri, încordate, dureros de încordate, răsuceau butonul negru al pilei galvanice și ceea ce era pînă atunci o jumătate de broască,. o jumătate mai moartă decît tot ce era mort pe lume, în acea clipă căpăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
știe, fără să vrea, îi dădea prima confirmare asupra unui fenomen pe care îl observase de cîtva timp, dar pe care se străduise să nu-l bage în seamă. Credea că dacă îl va ignora va și dispărea, ca o amintire neplăcută. Semnele erau neclare, îți trebuia multă intuiție, mult fler, talent chiar, pentru a lega un fir de altul, n-o făcuse, pentru că știa ce înseamnă asta, dar pentru cîteva momente fusese conștient pe de-a întregul de tot dezastrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce duc dinspre Răsărit spre Apus și dinspre Apus spre Răsărit, Simon Magul Întâlnea puzderie de propovăduitori, drumurile lor Încrucișându‑se deseori. Ucenicii lui Ioan și Pavel și chiar apostolii Ioan și Pavel propovăduiau Învățătura lui Iisus Nazarineanul, a cărui amintire era Încă vie În Palestina, Iudeea și Samaria. Simon se afla, deseori, pe urma pașilor lor din bătătura vreunui sat. În miezul zilei era o tihnă deplină În sat, sfâșiată uneori de lătrat de câine sau de behăitul oilor. Ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
al luptei de clasă, rostind vorbele Înciudat, de parcă‑l citea pe Bakunin, și nu se putu abține să nu desfășoare secvențele acelui destin ca și cum răsfoia un album de familie. (Și am impresia că printre acele imagini se amestecau, involuntar, și amintiri ale copilăriei sale.) Un subsol Într‑o penumbră maladivă, În fumul țigării și al miasmelor de vin; scene jalnice cu certuri de familie, bătăi, urlete, plânsete cu sughițuri; ploșnițe plesnind sub torța hârtiei de ziar, pe când flacăra lingea striurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
el, Bandura, le avea În fața ochilor. Prin câte mâini trecuse Marieta Își dădea imediat seama orice bărbat care o iubise - iar revoluționarul acesta cu suflet delicat fusese unul dintre ei - și atunci ea Își dădea drumul, se spovedea. Își depăna amintirile cu o Încântătoare nostalgie, de parcă acele povestioare grosiere, pline de detalii dezgustătoare n‑aveau În sine vreo importanță, căci important era doar faptul că pe atunci fusese și ea tânără, presque une enfant, aproape un copil. Îl vedea aievea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îndurerate“) a fost transcris În Întregime, căci indiferent de tonul arbitrar și de unele locuri comune sau retorisme, discursul lui Bešević, la catafalcul camaradului și compatriotului decedat, purta, fără Îndoială, ceva din mesajul și principiul pentru care pleda Enciclopedia morților. (Amintirea lui va dăinui de‑a pururi. Să‑i fie țărâna ușoară.) Cu asta aș putea să Închei, aici se opresc și Însemnările mele. Nu voi Întocmi un inventar macabru al lucrurilor care au rămas de la el: cămașa, pașaportul, alte câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de bună seamă, fusese Înaintea creației, Înaintea facerii, când Domnul Încă nu despreunase somnul de trezie și veghea de vis. Și de n‑ar fi fost trandafirul din inima sa, de n‑ar fi fost dulcele nume al Priskăi, dacă amintirea ei nu i‑ar fi fost pecetluită În trup, În piele, În pântecele‑i secătuit, probabil că nu s‑ar mai fi trezit. 4. Pentru că ea nu mai era Priska de dinainte, Priska din somnul său de altădată, cea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fi Priska lui cu care se legase pe vecie, putea fi o altă femeie cu numele ei, aidoma ei, doar că ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
ea nu putea fi Priska, chiar dacă avea Înfățișarea ei, tot nu putea fi ea. În cuget i se redeșteptă amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
amintirea chipului ei, a Priskăi, cu o patimă dureroasă, doar că acum avea chipul a două femei Îngemănate, În timp, de amintirea sa Într‑unul singur, Într‑o deplină potriveală, căci trupul se zămislise din pulberea și cenușa a două amintiri, din lutul a două făpturi, din care visul sorbise doar un suflet, pe al ei. Iar cele două chipuri i se Învârtoșau În cuget, În Închipuire, frământând lutul din care ele fuseseră zămislite, Încât aproape nu mai avea cum desluși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pe Priska de acum și dintotdeauna, nălucirea ei Îl umplea de bucurie și parcă Îl Întrema, Îndeajuns să‑l dezmeticească din oda somnului, dar nu Îndeajuns să‑i miște mădularele sleite, și se Înfiora de gândurile sale, de cum răsucea firul amintirilor, care‑i redeșteptau toate cele petrecute Înaintea acelui somn. 5. Și văzu lucirea făcliei care, aidoma unui astru, ardea deasupra capetelor lor, sub bolta grotei, și‑și aminti freamătul mulțimii care se Îmbulzea să‑i vadă, apoi tăcerea care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
zarva. Și dacă fusese doar vis? Dacă fusese doar visul unui lunatic, un vis În vis, mai aievea decât visul visat, și asta pentru că n‑ai cum să‑l asemui cu trezia, pentru că n‑ai cum să‑l asemui cu amintirea și pentru că dintr‑un vis ca ăsta te trezești tot În vis? Și dacă fusese un vis profetic, visul veșniciei și al timpului? Un vis fără himere ori șovăieli, un vis al zicerii și al simțirii, un vis deopotrivă al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
poată pricepe minunăția mântuirii trupului său, În mirosul carului din acea zi de vară, Își aminti de dulcele nume al Priskăi, iar trupul fu brusc scăldat de desfătare, Încât văzduhul se Înmiresmă de adierea trandafirilor. Oh, ce bucurie! Și doar amintirea trupului ei și a sufletului ei În acel ceas de tihnă, În acea maree de extaz, atunci, la porțile palatului, când vacarmul mulțimii Încetase, iar scârțâitul carului Încremenise, și când În suflet i se crestase dulcele nume al Priskăi, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormânt. Se auzea doar picurarea apei din bolta nevăzută, doar măcinarea veșniciei În clepsidra vremii. Dar vai, cine va despica visul de trezie, ziua de noapte, noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria dragostei de tristețea amintirii? Doamne, ferice de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
noaptea de zori, amintirea de nălucire? Oare cine va pune un Însemn clar Între vis și moarte? Oare cine, Doamne, va pune o stavilă, un hotar, Între prezent, trecut și viitor? Oare cine, Doamne, va despărți bucuria dragostei de tristețea amintirii? Doamne, ferice de cei care trăiesc nădăjduind, căci lor li se vor Împlini nădejdile. Doamne, ferice de cei care știu ce e ziuă și ce e noapte, căci ei se vor bucura și de ziuă, și de noapte, dar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Petrograd, 1919; A.S. Pușkin: Scrisori 1815‑1837, Sankt‑Petersburg, 1906; L.N. Tolstoi: Război și pace, ediția a treia, 1873; L.N. Tolstoi: Povestiri din Sevastopol, Moscova, 1913; Richard Wilton: The Last Days of the Romanovs, London, 1920; Culegere de Însemnări, jurnale, amintiri, scrisori și note de drum privind istoria Rusiei, tipărite În limba rusă (trei cărți), Novgorod, 1912; Eli și Cion: Rusia contemporană, Moscova, 1892; Jehan‑Préval: Anarchie et Nihilisme, Paris, 1892 (există ipoteza că sub acel pseudonim s‑ar fi ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
vie În minte ca o rană deschisă... Domnule colonel, dacă astfel arată conspiratorii dumneavoastră, precum fetița aceea...“ (Lăsați‑l să termine! Domnilor, puțină toleranță)... „și dacă ăsta este prețul pe care Rusia trebuie...“ - vociferări, proteste, rumoarea Întrerupe vorbele și șirul amintirilor. („Domnilor, este timpul să mergem la culcare. Mâine ne așteaptă o zi grea... Domnilor, permiteți‑mi să vă atrag atenția, afară s‑a crăpat de ziuă.“) Când X Închidea cartea - acum deja subliniată și Însemnată pe margini - afară se făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
lumești - dar care, de fapt, vine doar să mai uite pentru o clipă de singurătatea care o copleșește cu gândul morții, sau, pur și simplu, să mai vadă chipuri Însuflețite. În ciuda singurătății În care trăiesc, domnule, nu agasez lumea cu amintirile mele - ecouri ce răzbat dintr‑un de necuprins cimitir -, nu frecventez conferințe și nu scriu scrisori necunoscuților, pentru a‑mi umple timpul cu așteptarea răspunsului. Dumnezeu mi‑e martor, iar de‑acum Îmi veți fi și dumneavoastră, că am scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]