8,321 matches
-
și de Heliade Rădulescu în Curier de ambe sexe), este și autorul unor astfel de texte umoristice intitulate How to Write a Fashionable Novel, sau How to write a Romance, respectiv How to Write a Book of Travels care, sub aparența unor recomandări pentru autorii de duzină care scriau cu egală incompetență despre orice, parodiază obișnuitele descrieri de călătorii ale epocii pentru care, spune el, nu e nevoie să călătorești: "Ți se cere să scrii despre ceea ce n-ai văzut niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
an înainte ca scriitorul nostru să reia tema "căruței de poștă"), care reia de la acesta descrierea vehiculului și a cailor care i-a entuziasmat pe francezi, "îmboldiți de vocea sau de biciul vizitiului, ei pornesc ca din pușcă... slabi în aparență în momentul plecării, aproape fără suflu, ei se ridică la chemarea vizitiului... și, odată plecați, aleargă fără să-i poată opri ceva, nici viroage, nici munți, nici gropi, nici pâraie" etc. Tot de la Bellanger poate fi rătăcirea în noapte în
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
unei teme științifice, dar tratarea ei într-o operă literară sui-generis. Pentru caracterizarea generală a proiecției acestei opere ca literatură, revenim la Elvira Sorohan: "seriozitatea e o mască a ironiei", iar "săgețile ironiei sunt necontenit trimise din spatele unui scut de aparență științifică" (loc.cit.). De aceea, putem accepta portretul de scriitor caracterizat de exegeți drept unul ancorat în credință, misticism și mit, dar și căutător de aventură (cf. Micu 2009: passim). 2.1.1. Pretextul scrierii, în 1948, a Lobocoagulării prefrontale
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
dar nu se disprețuiesc pe față. "Mai cu fereală, mai cu fereală" (1962, 58), îi ceartă un duhovnic bătrân pe călugării tineri care își povestesc aventurile erotice și bahice în gura mare. Excesul, viciul, abaterea de la canon trebuie făcute sub aparența supunerii față de acesta. Iată de ce, de obicei, regulile sunt invocate, citate numai pentru a se construi spectacolul răstălmăcirii lor. Or, o desfășurare de sofisme de această factură instituie o formă de dialog între sensul instituțional al textelor sacre citate și
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
de caracteristici ale unei entități, care îi conferă aptitudinea de a satisface necesitățile exprimate sau implicite". Calitatea unui produs horticol desemnează ansamblul însușirilor esențiale, prin care acesta poate fi considerat corespunzător sau necorespunzător scopului sau destinației sale specifice. Deși în aparență calitatea este una și aceeași, punctele de vedere din care este privită au evoluat permanent, sau și-au schimbat ordinea de prioritate. În Franța se spune: "Les années '80 ont été celles du beau, les années '90 seront celles du
Materii prime horticole mai importante pentru industria alimentară. Struguri, fructe, legume. Cunoștințe de bază și aplicații practice by Dumitru D. Beceanu, Anghel Roxana Mihaela, Filimon V. Răzvan () [Corola-publishinghouse/Science/1627_a_3105]
-
în ambalaje ieftine (pungi PE, perforate și cutii de carton), dublând totodată capacitatea de transport. Fructele se pretează mai puțin la această metodă. Prerăcirea cu ajutorul gheții hidrice în blocuri sau sub formă de solzi este o metodă mai veche, în aparență mai accesibilă. Metoda prezintă inconveniente, prin faptul că 40-50% din transport îl reprezintă gheața. Stratificarea cu solzi (fulgi) de gheață, sub produs și deasupra acestuia, duce la cumularea CO2 și poate afecta unele procese metabolice. Se recomandă ca produsele prerăcite
Materii prime horticole mai importante pentru industria alimentară. Struguri, fructe, legume. Cunoștințe de bază și aplicații practice by Dumitru D. Beceanu, Anghel Roxana Mihaela, Filimon V. Răzvan () [Corola-publishinghouse/Science/1627_a_3105]
-
schimbe, lumea este, pentru omul modern, complexă? Cum se face că astăzi e atît de greu, dacă nu interzis, să ne închipuim lumea actuală drept simplă; ce reprezintă acest imposibil? Să spui astăzi "e complex" nu e un mod, în aparență sa-vant, de a opta pentru imposibil în loc de posibil? Putem noi oare schimba lumea dacă o decretăm complexă? Pentru a le schimba, nu tre-buie să hotărîm că lucrurile sunt simple? De exemplu idee simplă să considerăm că lumea e împărțită în
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
dacă nu o neagă de-a dreptul: Ceea ce, în consecință, este în mod real posibil nu poate să mai fie altfel; condițiile și împrejurările respective nu pot duce la ceva diferit. Posibilitate reală și necesitate nu sunt, deci, decît în aparență două lucruri diferite; nu e vorba doar de o identitate care devine, ci ea e deja subînțeleasă, se află la baza tuturor lucrurilor 147." Gîndirea lui Karl Marx (1818-1883) se înscrie pe aceeași cale. El formulează un posibil grandios: prin
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
-275? î.Hr.) s-a ridicat împotriva tuturor filosofiilor dogmatice: cea în căutarea ființei, cea care pretindea că spune ce este realitatea, adevărul, a lui Parmenide, a lui Platon, a lui Aristotel în special. Pentru el, lumea este un șir de aparențe: a refuzat distincția a fi/a părea, a fost convins de irealitatea celor care par reale, a considerat cercetarea adevărurilor ultime o iluzie. Aparențele nu sunt aparențele a ceva ascuns (ale unei realități, ale unui adevăr). Sunt pur și simplu
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Parmenide, a lui Platon, a lui Aristotel în special. Pentru el, lumea este un șir de aparențe: a refuzat distincția a fi/a părea, a fost convins de irealitatea celor care par reale, a considerat cercetarea adevărurilor ultime o iluzie. Aparențele nu sunt aparențele a ceva ascuns (ale unei realități, ale unui adevăr). Sunt pur și simplu aparențe. E o antifilosofie eliberatoare, un scepticism radical care acordă eticii un loc primordial: Dacă a vrut ceva, a vrut să devină un om
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
Platon, a lui Aristotel în special. Pentru el, lumea este un șir de aparențe: a refuzat distincția a fi/a părea, a fost convins de irealitatea celor care par reale, a considerat cercetarea adevărurilor ultime o iluzie. Aparențele nu sunt aparențele a ceva ascuns (ale unei realități, ale unui adevăr). Sunt pur și simplu aparențe. E o antifilosofie eliberatoare, un scepticism radical care acordă eticii un loc primordial: Dacă a vrut ceva, a vrut să devină un om de bine165." Punerea
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
a refuzat distincția a fi/a părea, a fost convins de irealitatea celor care par reale, a considerat cercetarea adevărurilor ultime o iluzie. Aparențele nu sunt aparențele a ceva ascuns (ale unei realități, ale unui adevăr). Sunt pur și simplu aparențe. E o antifilosofie eliberatoare, un scepticism radical care acordă eticii un loc primordial: Dacă a vrut ceva, a vrut să devină un om de bine165." Punerea între paranteze a ideii de realitate, refuzul ideii de adevăr nu duc neapărat la
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
statutul realității, inversînd relația între idei și lucruri. Ideile sunt cele care creează lucrurile: Nu sunt de părere să transformăm lucrurile în idei, ci mai curînd ideile în lucruri, din moment ce obiectele imediate ale percepției, care pentru voi nu sunt decît aparențele lucrurilor, pentru mine sunt chiar lucrurile reale." Din grandioasa contribuție a filosofului Emmanuel Kant (1724-1804) reținem aici doar ideea că spațiul și timpul sunt creații ale spiritului uman. Am putea vorbi și de "senzaționismul" lui Pessoa, teorie care afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
un unic, cel mai bun posibil pentru toți, cel pe care îl propun ei? Ceea ce numim mondializare nu e, oare, o serie de istorii infantilizante? Am început acest studiu cu invitația de a ne apleca interogativ asupra dorinței noastre, în aparență atît de naturală și de pozitivă, de a explica ființa umană. Această dorință este ambiguă, contradictorie, periculoasă. A dori să înțelegi realitatea (istorică, economică, sociologică...), a vrea să cunoști trecutul și prezentul înseamnă a te infantiliza. Științele umane sunt infantilizante
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
demn de încredere”. Identificarea persoanei în care să putem avea încredere este una dintre cele mai importante capacități ale creierului, pentru a putea supraviețui în societate. De aceea amigdala noastră ne trimit un mesaj aproape instantaneu. Concluzie Televiziunea este regina aparenței și nu este de mirare că reacțiile instinctive se manifestă în fața unor chipuri care ne plac sau pe care le respingem. Figura unui prezentator este uneori singurul element personal pe care îl știm despre el (conținutul informațiilor nefiind doar în
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
redusă, în care nenumărați minusculi actori economici se mișcă dezordonat, interacționează în moduri aparent iraționale, sînt și producători și consumatori, au sentimente din întregul spectru uman, am putea înțelege că ceea ce îi mînă nu sînt indicațiile unui regizor centralizat, ci aparența unui soi de anarhie trădează, de fapt, un microcosmos ordonat transpus social, un adevărat haos ordonat. Fie că vorbim de ordine naturală (liberali clasici), de mîna invizibilă care armonizează comportamentele eterogene ale indivizilor (Adam Smith) sau ordine spontană (Hayek), toate
Economie politică by Tiberiu Brăilean, Aurelian P. Plopeanu [Corola-publishinghouse/Science/1420_a_2662]
-
franceze. Într-un anume sens, ea continuă o linie inaugurată de înaintași iluștri, printre care se numără Mihail Ralea, cu Cele două Franțe, și E.M. Cioran, cu Sur la France. Altitudinea textelor are eleganța de a se disimula vag, împrumutând aparențele unei mondenități cordiale, mereu bineve nite. Această așezare în discurs poate părea paradoxală la o specia listă în studiul adumbritului Cioran și în înțelegerea lui Ionesco, experți ai negației și ai contestării radicale. Important este însă că ea structurează și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
către o unitate unduitoare, nelimitată. Limbă majoră, destin minor? Spațiul libertății francofone. Cazul lui Marius Daniel Popescu Omul este o ființă semiotică, o instanță enunțiativă care produce semnificație și care, la rîndul ei, interpretează sensul cuvintelor și gesturilor altuia. În ciuda aparenței de materie care ne înconjoară, omul trăiește într-un univers simbolic, în care un rol esențial îl joacă limbajul. De multă vreme deja ca să nu spunem dintotdeauna ființa socială nu se mai află în prezența imediată a realității, cunoașterea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
și mari pe care omul le percepe în conștiința și în inconștientul său, în memoria spiritului și trupului său, și care călătoresc precum o pasăre căreia îi dai culorile timpului. Fapte și obiecte. În ele, prin ele, cu ele în aparență servite în stare brută, în realitate repartizate minuțios, ca notele pe o partitură se creează emoția, prin intermediul cuvintelor nenumărate ce populează frazele unei povestiri, pe care memoria o prelungește la infinit. Am putea spune că spațiul francofon este o "zonă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
cele mai frapante ale lecturii unui roman constă în funcția sa telepatică, rareori identificată ca atare de comentatori. Citind un text puternic, scris la persoana întîi, orice lector se surprinde la un moment dat propulsat în mintea celuilalt (chiar dacă, în aparență, îi e tot atît de străin ca Străinul camusian), formu lînd idei care nu îi aparțin (sau pe care nu și le cunoștea anterior), confundînd ipostazele autorului, naratorului și cititorului în acel eu atotcuprinzător, care revelează, în fond, o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
scriitorului Scott Fitzgerald. Privirea lui Liberati, fără a fi violent intruzivă și scormonitoare, e mai degrabă una fotografic-antropologică, scrutînd cu detașare anii aceia de redescoperire a libertății, rapid răsturnată în pierderea inocenței, goană după glorie și imagine, vertij obscen al aparențelor. Pe acest fundal, Jayne Mainsfield și-a trăit efemera perioadă de vis hollywoodian, paradoxal amestec de celebritate și cinică umilire, fiind deja fizic epuizată la 34 ani, după ce nu mai jucase decît în vreo cîteva filmulețe dezastruoase începînd cu 1959
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
umane sunt aceleași, de la un capăt la altul al globului. Dar ceva tot sună altfel sub cerul acela mult mai aproape de pămînt ; în acea lumină stranie și tulburătoare, melancolia capătă accente depresiv-burlești, ritmul e mai lent, mai puțin spectaculos în aparență, mai sumbru. Dar aici clișeele cad unul cîte unul pentru cei care se aruncă în această aventură, căci departe de a fi sinistră și deprimantă, cum o consideră unii, mai ales cei care nu o cunosc, această literatură e originală
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
premiat se înșiruie după o logică doar de ele știută, purtînd falnic titluri neverosimile: "Cum să lași să plutească fetițele?", "Friedrich Nietzsche o fi Halal?", sau "Cum să faci patul unui bărbat non schizoid și nealienat?"... De fapt însă, în ciuda aparențelor derutante, ni se spune o poveste. Și ca orice poveste, ea trebuie așezată în vremuri imemoriale, doar că nu mai începe întotdeauna cu "A fost odată...", ca odinioară, ci cu un mai scurt și funcțional "Într-o zi...". Și gata
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
care urmele barbarului încolțit sunt încă perceptibile: Inconvenientul practicării unei limbi de împrumut e că nu ai dreptul să faci prea multe greșeli. Or, doar căutînd incorectitudinea fără a abuza de ea, atingînd în fiecare clipă solecismul, poți da o aparență de viață scriiturii. (NN) Cioran nu cade însă în păcatul idolatriei stilului și știe că, în fond, realitatea nu e mai puțin găunoasă atunci cînd figurația ei verbală este strălucită și ambiguă. Pe de altă parte, acesta poate fi un
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
invizibile care întind țesutul relațional la extrem, stricînd relațiile de simetrie și de ipseitate, permițînd o trăire intensă, inegalabilă. Sunt succesiunea stărilor, a umorilor mele, îmi caut "eul" în zadar, sau mai degrabă nu-l regăsesc decît atunci cînd toate aparențele se volatilizează, în exultarea prăbușirii mele, cînd se suspendă și se anulează tocmai ceea ce se numește "eu". (C) Cioran e ca o bandă Möbius, indiferent de ce parte o întorci, prezintă o singură și aceeași suprafață: el însuși, pe care interioritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]