11,066 matches
-
încordați la maximum, aplecați înainte cu armele strânse în mână, fremătaum, privind cu ochii strânși dușmanul ce le venea împotrivă îmbătat de măcel. Unii dintre ei, nemaisuportând tensiunea, dădeau semne că ar fi vrut să se repeadă înainte și își aplecaseră lăncile în poziție orizontală. Era momentul de descărcare al oricărei bătălii, pe care Metronius îl trăise în multe rânduri: câteva secunde în plus și tensiunea oamenilor s-ar fi eliberat nu în luptă, ci în panică și fugă. Nu ezită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
călcând mereu peste trupuri. Vitalius era sprijinit cu capul pe unul din ele. își apăsa cu ambele mâini o fâșie de pânză însângerată pe pântece, dar nimeni nu-i dădea ajutor. Când comandantul său se lăsă pe vine și se aplecă deasupra sa, îl recunoscu imediat și dădu să vorbească, dar nu reuși. Lui Sebastianus îi fu de ajuns o privire scurtă ca să înțeleagă că rana nu-i mai dădea nici o speranță. — Curaj, băiete! îi spuse, luându-i o mână. Vitalius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cu mâinile. Coborând de pe cal, Balamber se apropie de el și doar atunci zări, la o oarecare distanță, trupul cel lung la lui Reinwalt, întins cu fața în sus, cu brațele desfăcute și cu o dagă înfiptă în piept. Se aplecă asupra tânărului și îi înălță capul. — Cine v-a atacat? îl întrebă. — Burgunzi, șuieră el într-un horcăit. Ne-au... luat... prin surprindere. Ceru apă, iar Balamber, cu un gest scurt, luă burduful de la Toraman și-i dădu să bea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe toți, fără excepție. Astfel că, dimpotrivă, strigă în urechile animalului și, împungându-l sălbatic cu pintenii, se aruncă înainte, tocmai când o salvă de javeline pornea dinspre atacatori, încrucișându-se cu primele săgeți slobozite de hiung-nu de la adăpostul carelor. Aplecându-se, se feri de unul din acele proiectile și o porni direct către Frediana. înainte de ciocnire, avu timp să-i vadă ochii plini de ură și de triumf, gura strânsă, sabia ridicată să lovească. Ea intui doar în ultimul moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
n-o să mor. Dacă tu nu vrei, n-o să mor. Dar nu mă scutura așa. îmi faci rău. Din nou, în tropot de cai în galop, apoi vocile unor războinici hiung-nu. Pași în iarbă, de astă dată, ai prietenilor. Se aplecară asupra lui Balamber. Toraman, cu vocea sugrumată, cuprins de o vie îngrijorare, dădu ordine. îl ridicară și-l puseră pe un car. Cineva îi dădu să bea, mâini de femeie îi bandajară rana cum se putu mai bine, oprindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nivelul încercărilor literare, cu toate că autoarea are de multe ori idei și porniri spre poezia mare dar se complace în jocul cuvintelor. Ica Grasu propune cititorilor o variantă a trăirilor personale. Cine o va înțelege și mai ales cine se va apleca asupra versului, nu va fi foarte extaziat de profunzimea textului dar nici nu va avea nimic de pierdut pătrunzând în acest “lirism adolescentin”. Tot în această plachetă de versuri descoperim o “prelucrare” a folclorului sau mai bine zis o “traducere
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
-vă fiori, Decuseară până-n zori! Fie-ți inima o carte, Visele-mplinite toate, Iubire, zile senine, Să nu uiți: Fă numai bine! UNDE AMARE M-am îndulcit cu patimă nebună, nebună, Mereu am sorbit-o din ochi cu plăcere, M-am aplecat spre pământ, cu durere Am privit cerul rugându- i pe zei Să-i scuture în cale flori de camei. Trist - o surprind suspinând câte-odată, O privesc, nu-înțeleg, și-s mirată Nu-i vorbesc și nici ea nu-mi vorbește Nici unul
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
PĂDUREA Mult bogată e pădurea Plină cu de toate-n ea, Roua picură în zori Și-s mărgăritare-n flori. Când pădurea-i înverzită Ca mireasa e gătită, Iar când este dezbrăcată Tot frumoasă-i ca o fată. De te apleci să rupi o floare Și nu te înduri pe care Că zâmbește fiecare ... Ești cuprins de- nfiorare! ERA ÎNĂLȚAREA DOMNULUI Era - Înălțarea Domnului, soarele nu asfințise, Peste tot era tăcere, pruncul pe lume venise Și pierdută de putere mama cu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
s-avem noroc pe pământ. Părul ți-a albit și fața ta-i mai trasă Însă, pentru noi ești la fel, frumoasă, Chipul tău de mamă îl păstrăm cu drag, Știm cu tremurai așteptând în prag Cu același surâs, îți apleci ochii-n pământ, Taci ca înțelepții nu spui un cuvânt, Dar noi știm cu toți cam la ce gândești: Fericiți de suntem, fericită ...ești! UN GEST SUBLIM Să nu mă întrebi dacă mi-a fost mai bine Când am plecat
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
trăirilor aprinse și situate la cote înalte. Poezia sa vorbește cu noblețe despre Tanacu, la polul opus față de „neuitatele aprecieri moderne” care au adus un alt fel de faimă localității. Fire sensibilă la tot ceea ce este frumos și pozitiv se apleacă, din când în când, asupra datului lumii, nuanțările de clar-obscur, dar și irizările izvoarelor, pădurilor și plaiurilor însorite. Viața de familie, componentele acesteia, viața socială și religioasă conferă poetului o multitudine de aspecte față de care acesta ia atitudine cu mijloacele
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
lumii noastre. N-au-fost-prea-multe. Ați menționat rachetele. Omule, noi nu îndrăznim să spunem lumii că racheta, cu excepția unor detalii minore, a fost pusă la punct în timpul războiului și că ne-au trebuit treizeci de ani ca să rezolvăm aceste detalii minore. Se aplecase înainte, în focul discuției. Acum se lăsă din nou pe spate cu un oftat. - Domnule Craig, unii spun că motivul acestei incredibile stagnări a mintii omenești este rezultatul direct al societății apărute după al doilea război. Consider că, parțial, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
că nu. Furia reacției îi explodă în creier. Își dădu vag seama, pe când sărea în picioare, că iuțeala mâniei lui arăta cât de sensibili îi ajunseseră nervii în timpul acestor săptămâni. Uitase asta. Din doi pași ajunse la fotoliu și se aplecă asupra ei. - Trebuie să-mi spui, urlă el. Cum pot măcar să mă gândesc, dacă nu știu mai mult? Nu vezi, Anrella... Se opri, neajutorat, în fața tăcerii ei împietrite. Furia nu-l părăsise încă atunci când vorbi din nou, dar memoria și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
în cele din urmă: - Dați-mi o mână. Nu contase pe faptul că femeia îl va ajuta, deși chiar și asta era posibil, prin prisma atitudinii lor, în general serviabile. Dar ea o făcu. Se apropie și începu să se aplece. Chiar în momentul când Craig pornise în sus. O lovi fără nici o milă. Aceste femei, cu armele și cruzimea lor, își căutau cu lumânarea necazurile. Un fulgerător un-doi în maxilar puse capăt primei runde. Olive căzu ca un buștean. Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
doctorului fuseseră integrate atât de ușor și natural cu cele obținute de la Peters, încât acum îi venea greu să creadă că informațiile nu fuseseră ale lui tot timpul. Mai târziu se gândi, încruntându-se, la femeie. Fusese acolo, în cameră, aplecându-se deasupra lui. Spusese că de-abia intrase. Intrase fără să fie văzută, într-un ascunziș de proscriși hăituiți și vigilenți. Părea ridicol. Nehotărâți ce să facă cu ea, oamenii o închiseseră în cele din urmă într-una din camerele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
înfrigurat o umbră de umilință, o urmă de renunțare, un semn de revoltă față de postura înjositoare în care se afla. Nimic nu tensiona însă chipul destins al lui Filip. Din timp în timp, își scotea carnetul cu scoarțe negre, se apleca deasupra lui pentru a-l feri de picăturile de ploaie și nota câte ceva, cu un scris mărunt și ilizibil: "Claustrofobia se manifesta anume în locuri intime și închise, unde suntem obligați să rămânem singuri, cum e closetul, de exemplu. Obsesia
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
al vasului. Hai să mergem, spuse Carol sculându-se în picioare. M-a ajuns oboseala. Am văzut, auzit și visat prea multe pentru o singură noapte. O luară agale spre casă, de-a lungul țărmului. Mergeau cu privirea în jos, aplecându-se din timp în timp, pentru a culege câte o scoică, o piatră ciudat șlefuită, o pană de pescăruș, un ciob de amforă, o vertebră de delfin... Le ștergeau cu grijă de apă și nisip, le priveau o clipă uimiți
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș dori să dau un anunț la ziar. Spune! râgâi caracatița. Se aplecă până în dreptul gurii căscate de geam: "Caut obiecte stranii. Intrarea Labirintului, numărul 43." Rosti fraza scurt, pe nerăsuflate, de teamă ca gura caracatiței să nu se închidă brusc, fără să vrea să digere. Cuvintele trecură dincolo, ca niște pietre aruncate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
schimbe. Abia atinse al doilea obiect, ce părea a fi un inel, că îl scăpă imediat jos cu un strigăt de surprindere. I se păru că luase în mână un vierme gros, încolăcit, care i se mișcase între degete. Se aplecă cu opaițul în mână și-l privi cu luare aminte. Ușoarele neregularități ale formei inelului îi dovedeau că nu era făcut de mâna omului, cu a lui stupidă și vanitoasă dorință de a făuri perfecțiunea. Imperfecțiunea e un joc pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de lămâiță pe cap și doi bani de argint pe ochi. Avea un chip obișnuit, dar moartea o înnobilase cu o frumusețe aparte. Trupul, nefiresc de mic și de anemic, stătea crispat din cauza cocoașei. Coșciugul, construit pe potriva infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
se părea imposibil și mă întrebam foarte serios dacă e adevărat, dacă nu sunt prada unor halucinații. Peste câteva zile, mi-a aruncat noaptea de la geamul ei un buchet de trandafiri roșii... Eu aveam 18 ani, ea 16!... S-a aplecat puțin pe geam, a aruncat buchetul și a fugit... Am umblat până la ziuă împrejurul orașului, simțind că plutesc în aer și căutând mereu să mă conving că a fost adevărat. Era o noapte cu lună, care arginta frunzele copacilor. Argintul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
dragostea pentru imaginea fetei moarte a rămas intactă, neamestecată, de o esență unică, și în nopțile senine, în prima tinerețe și uneori și astăzi, când mă simt singur, ne-dreptățit, nefericit, mi se pare că mă privește cu grijă și duioșie, aplecată peste o balustradă ideală din spațiile interplanetare. Timotin... Nu l-am mai văzut din Universitate. M-a recunoscut și a oprit trăsura. Se ducea la Mănăstirea Neamțului. Avea lângă el o femeie și patru fete. Oricât ai fi de spiritual
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
o mișcare a mea, a ridicat capul. Era albă, parcă fără viață, și numai ochii îi ardeau, imenși. - Cum? Poți pleca? Da, da, du-te. Vino mâine. Nu-mi dai mîna? Îmi învălui mâna în palmele ei amândouă. M-am aplecat spre ea, fără voie, aproape s-o ating. - Nu! Lasă-mă, du-te. Mîine.Luni de zile a luptat cu ea însăși. Dar într-o seară, la despărțire, m-a înăbușit și, la ureche: - Mâine sunt femeia ta. Așteaptă-mă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
și nu ne despărțea nimic decât doar câțiva centimetri de spațiu binevoitor și - implacabila cronologie. Ne-am dus la restaurant. Ne-am așezat la o masă mică, luminată de o lampă prinsă în perete. Bustul Adelei, înalt, elegant, era ușor aplecat asupra mesei. Ochii ei răspândeau o lumină viorie, și potirul de dantelă al mânecilor scurte îi punea flori de umbră pe albul rotund al brațelor. Ce grațios mănâncă o femeie când e grațioasă! Dar grația nu răpea actului semnificația lui
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
cu ultima aranjare a lucrurilor mărunte și a persoanei lor în landau - mi-a pus încheietura mâinii pe gură (mîna și brațul!), mi-a dat mănușa pe care i-am scos-o aseară din mână, și apoi, fulgerător, s-a aplecat cu buzele pe mâna mea, cu primejdia de a se da în spectacol întregii ogrăzi și, fără nici un cuvânt, s-a întors la trăsură. Cu mâna pe mânerul de la portița landaului, a șovăit un moment, apoi s-a urcat repede
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
-și părăsească locul de adunare din Lexington sau Third Avenue și să mărșăluiască pe lângă ei. — Oh, Doamne! Și acum ce mai e? a întrebat doamna de onoare. M-am întors și aproape că ne-am lovit cap în cap. Se aplecase în față, strecurându-se în spațiul dintre mine și doamna Silsburn. Aceasta din urmă s-a răsucit spre ea cu o expresie de solidaritate întristată. — O să ne țină aici cu săptămânile! a exclamat doamna de onoare, lungindu-și gâtul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]