KorAP: Find »[drukola/base=apostol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...203 204 205 ...337 >

8,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

Apostole?... Ce s-a întîmplat?... Că doar nici trei ceasuri n-au trecut... ― Tu m-ai învățat, părinte, și ne-am grăbit să-ți cerem binecuvîntarea! zise Apostol zâmbind. Boteanu, nedumerit, îi pofti în odaia unde odinioară a primit pe Apostol și ceru nerăbdător explicații. Când află hotărârea lui Apostol, se uită pe rând la toți trei, neputîndu-și ascunde mirarea. Apoi se scuză pentru o secundă, ieși afară, desigur să spuie și preotesei ce minune s-a întîmplat, și reveni cu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
rotile, pe dată sosi servitoarea cu sticla plină și cu paharele și, peste câteva clipe, însăși preoteasa, strălucitoare de nerăbdare. ― Uite, căprioară, prietenul nostru și-a ales mireasă pe Ilona! strigă preotul, cu totul vesel, umplând paharele. Preoteasa felicită pe Apostol și-i lăudă pe Ilona că-i fată cuminte și... În glasul ei însă era atâta uimire, că Apostol nici nu îndrăzni să răspundă și se bucură când "căprioara" trecu la Ilona, s-o descoase și să-și astâmpere curiozitatea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
acum și pururea, amin! Apostol Bologa își făcu cruce de trei ori, cu ochii muiați în lacrimi, cu inima însîngerată de o milă mare. La plecare, preotul îi strânse mâna prelung și-i zise: ― Apoi să vii negreșit la înviere, Apostole... să-ți mai întărești inima și credința în Dumnezeu, că vezi bine cât de cumplite-s vremurile și câtă nevoie are sufletul omului de sprijin și de îndurare! ― Negreșit! răspunse Apostol din toată inima. După-amiaza trecu ca părerea, în cancelarie

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
zi ar fi trăit zece ani. Peste vreo două ceasuri, tocmai pe când Apostol era mai ocupat, năvăli în cancelarie căpitanul Klapka strigînd: ― Bologa! Fericitule!... Ai sosit din concediu?... De mult?... A, fericitule!... Dar barem ești sănătos acuma? Îmbrățișă zgomotos pe Apostol, copleșindu-l cu întrebări. Era puțin slăbit la față, numai bărbuța de milițian părea mai blondă, mai rară și mai neîngrijită. După câteva minute, Bologa îl pofti dincolo, să vorbească mai în tihnă. Acolo găsiră pe Ilona, care nu mai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
că amândoi bărbații râseră împreună cu ea. ― Fetița... adică logodnica ta, e mare ștrengărită! zise Klapka după ce Ilona fugi afară, să râdă în voie. Oricum, adăugă pe urmă serios, logodna asta e un mister, pentru mine, firește... ― Și pentru mine! șopti Apostol cu o fâlfâire de entuziasm. Dar nu numai logodna, ci toată viața, începînd cu sufletul meu și sfârșind cu infinitul înstelat! Căpitanul îi aruncă o privire mirată și reluă nehotărît: ― Bine... așa se zice... Astea-s dintre vorbele mari pe

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ales că în ultimele zile au început oamenii să dezerteze la dușman pe capete, cu deosebire românii... Numai azi-noapte am aflat c-ar fi șters-o vreo cinci infanteriști, așa că-ți închipui ce-i pe la noi! Klapka se uită la Apostol cercetător, ca și cum ar fi vrut să vază ce impresie i-au făcut știrile acestea. Apostol însă asculta liniștit, și în ochii lui pâlpâia blând numai milă și tristețe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă: ― Și aici cu civilii... Ai zice

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
deosebire românii... Numai azi-noapte am aflat c-ar fi șters-o vreo cinci infanteriști, așa că-ți închipui ce-i pe la noi! Klapka se uită la Apostol cercetător, ca și cum ar fi vrut să vază ce impresie i-au făcut știrile acestea. Apostol însă asculta liniștit, și în ochii lui pâlpâia blând numai milă și tristețe. Căpitanul continuă cu mai multă inimă: ― Și aici cu civilii... Ai zice c-a turbat generalul. Am văzut trecând spre Făget... Sunt trei spânzurați, la marginea șoselei

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
tu liniștit!... De aceea trebuie să te astâmperi acuma, Bologa, adăugă deodată cu căldură. Să fii mulțumit că ești aici și să aștepți norocul!... Ți-am mai spus eu odinioară că norocul e salvatorul nostru... ― Da... norocul și Dumnezeu, îngînă Apostol tulburat, închizînd pleoapele, încît două șiroaie subțiri de lacrimi i se rostogoliră pe obrajii palizi și alunecară pe piept, însemnînd două pete sărate deasupra buzunarelor tunicii verzui. Acuma nu mai vreau nimic... Acuma Dumnezeu îmi poartă de grijă și mă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
Bologa!... Te știam nebun și muream de frică să nu cazi în capcană!... Dacă ai ști ce bucurie mi-ai făcut, m-ai săruta!... Slavă Domnului, de-aci încolo n-am să mai tremur de câte ori văd vreun arestat pe front... Apostol Bologa îl sărută, mișcat, pe obraji... În aceeași seară sosi ordinul ca Petre să se prezinte în douăzeci și patru de ore la regiment; în locul lui, regimentul va pune alt soldat la dispoziția locotenentului Bologa. Când află Petre, rugă pe Apostol să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
front... Apostol Bologa îl sărută, mișcat, pe obraji... În aceeași seară sosi ordinul ca Petre să se prezinte în douăzeci și patru de ore la regiment; în locul lui, regimentul va pune alt soldat la dispoziția locotenentului Bologa. Când află Petre, rugă pe Apostol să nu-l lase, și toată noaptea o petrecu citind Visul Maicii Domnului și zicând rugăciuni. A doua zi însă trebui să plece... Fiindcă Apostol rămase mâhnit, Ilona îl asigură că nu mai are nevoie de ordonanță de vreme ce ea e

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se duse la fereastră și văzu că mașina oprește brusc în fața casei. Se întoarse spre Ilona întrebător. In ochii ei, peste rămășițele bucuriei, lucea o spaimă. ― Du-te repede, că te caută pe d-ta! șopti ea, agățîndu-i-se de braț. Apostol ieși, nedumerit, în ușa tinzii. Pe poartă tocmai intra un plutonier înalt, deșirat, cu fața cenușie și uscată, fără mustăți și cu niște favorite sure. Lui Apostol i se păru cunoscut, dar nu-și amintea de unde. ― Ordin urgent de la excelența

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
la cartier, apoi se duse dincolo unde Ilona îl aștepta tremurând, plânsă, cu o bănuială rea în inimă. ― De ce te cheamă? șopti ea atât de încet, parcă odaia ar fi fost plină de vrăjmași la pândă. ― Ei, cine știe ce fleacuri, mormăi Apostol cu glas indiferent, gătindu-se de drum. Apoi, după ce își puse casca, merse lângă ea, tulburat și el acuma, simțind în suflet o prevestire grea. Vru să-și ascundă însă neliniștea și bolborosi: ― Ilona... la revedere!... N-ai nici o grijă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
umed. Înțelegea fiece vorbă și se mira cum poate vorbi plutonierul atât de liniștit, ca din carte. Apoi simți o nevoie crâncenă să zică și el ceva și bâlbâi răgușit: ― Îngrozitor! Plutonierul nu auzi bine și căscă ochii cenușii spre Apostol care, furios, țipă așa de ascuțit, că și șoferul se uită o clipă înapoi: ― Îngrozitor! ― Îngrozitor... am înțeles! făcu plutonierul speriat, fără zâmbet, întorcînd repede capul. Îndată ce rămase singur, în fața lui Apostol începu iară să răsară pădurea spânzuraților... Dar acuma

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ascultat. Avea încredere. Zicea că suntem acasă... Acuma poftim, acasă!... Chiar aseară mi-au adus jandarmii doisprezece bandiți, adunați de prin păduri, din spatele frontului... Doisprezece! Ce zici?... Frumos număr!... Tocmai spuneam primarului cât sunt de revoltat... Un furnicar de trădători... Apostol Bologa îl întrerupse cu imputare și plictiseală: ― De ce nu mă lăsați pe mine în pace, căpitane? Ce aveți cu mine? Primarul aprobă din cap, înviorat puțin. Pretorul însă se supără și răspunse indignat: ― Apoi, firește, așa vorbiți toți și vă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
se odihnește după prânz câte două-trei ceasuri... Dar de-acu trebuie să se scoale, că s-a cam înserat... Pe când Bologa se gândea să caute pe aghiotantul generalului, se pomeniră cu groparul Vidor, care tocmai intrase pe poartă. Văzând pe Apostol, groparul se înnoură: ― Vai de mine, domnule locotenent!... Da' când ai venit? ― Serviciul, murmură Apostol. Uite, m-au chemat la Curtea Marțială... ― Nu mai spune! se spăimântă groparul. Pe d-ta?... Oare de ce? ― Judecător, zise Bologa, zâmbind foarte ciudat. Vidor

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ivise primăreasa, cu cocul cărunt în creștetul capului. Fiindcă nu auzea bine, primarul ca să nu strige, îi vorbi mișcând tare din buze și arătând pe Bologa: ― Dumnealui e ofițerul care vrea să ia pe Ilona... Femeia zâmbi larg, încîntată, spre Apostol. Bărbatul îi puse mâna pe braț și continuă: ― Acu a venit aci... pentru cei de colo! Zâmbetul primăresei se schimbă îndată într-o strâmbătură de spaimă, în vreme ce primarul îi făcu semn că Bologa trebuie să vorbească cu generalul. ― E o

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
s-alege cu dumnealui... Pe urmă, dacă o fi nevoie, o aducem și pe ea aici și isprăvim! Ei, ești mulțumit? Groparul nu mai zise nimica, ci intră în casă după primăreasa care se retrase pe nesimțite. Primarul însoți pe Apostol până la ușa generalului: ― Uite-aici! Apostol Bologa deschise. Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
trebuie să ajungă. Drumul urca mereu... Pe urmă pârâul rămase în dreapta. Câteva stele albe tremurau, ca o cununiță de speranță, pe un colț de cer, în vârful unui munte pleșuv. " Ce-ar face Klapka să mă vază acuma?" își zise Apostol cu mare bucurie când sosi pe coama unde se aflau bateriile. Pe aici nu mai era ceață și totuși întunericul părea mai des. Bologa încercă să găsească adăpostul lui Klapka, dar renunță, fără măcar să se oprească. În creieri începu să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
făcea astfel socotelile, îi veni în minte, fără să vrea, locotenentul Varga și se gândi, zîmbind: "Varga mă așteaptă mereu..." Merse liniștit mai departe. Calea cobora printr-o vale seacă, strâmbă. "Nimai de n-aș întîlni vreo patrulă", își zise Apostol, fără frică, parc-ar fi vorbit de altul. Pe urmă, după câțiva pași, își auzi cizmele bocănind pe cărarea bolovănoasă, și pintenii ca un țârâit de greier. Și iar îi trecu prin minte că undeva trebuie să cotească în dreapta, spre

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
întoarcă la cărare. Nu mai dădu de ea. Merse totuși înainte și nimeri iar într-un gard de sârmă. " Se vede că-i un unghi mort și l-au închis cu mai multe rânduri de obstacole împotriva surprizelor!" își zise Apostol cu răbdare și încredere neclintită. O apucă din nou spre stânga, pe coastă, de-a lungul gardului, socotind că trebuie să fie undeva un locșor de trecere. După vreo zece minute de suiș, se gândi că prea se depărtează de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
văii și se întoarse înapoi, să mai caute și în cealaltă parte. Coborî până în vale și urcă pe altă coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de hainele lui Apostol ca niște mâini care ar vrea să-l oprească. Urcușul îl ostenea, își ștergea mereu gâtul cu batista udă și sudorile îi picurau neîncetat din păr pe gât, fierbinți, și se prelingeau pe sub guler, pe spate... În sfârșit pădurea se

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
repede, speriate. ― Trăiți, don' locotenent, n-are... ― Patru oameni la escortă! strigă iar Varga, sec, rece. Caporalul rămâne la urmă! Apostol Bologa se lipi cu spatele de stâncă, să facă drum locotenentului. In trecere Varga se întoarse cu fața spre Apostol care-i simți respirația aspră, tăioasă, înțepătoare. Apoi fâșia de lumină muri în potopul de întuneric... CARTEA A PATRA 1 Apostol Bologa mergea liniștit, parc-ar fi scăpat de toate grijile. Sudorile i se uscaseră pe față și pe gât

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sfîrșit!" îi bâzâi iar prin creieri drept răspuns la toate gândurile și simțămintele vălmășite. Apoi convoiul se opri într-o poiană. Varga păstră doi soldați pentru escorta prizonierului, iar restul patrulei, cu caporalul, porunci să se înapoieze la sectorul escadronului. Apostol, între cei doi soldați, porni după Varga, care acuma pășea mai repede și cu mai multă siguranță. În pădure drumul era larg, bun și cobora blând. Peste câteva minute cotiră după o coastă. Printre tulpinile rărite licăreau puncte sfioase de

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de ofițer, firește... a prins un locotenent de artilerie care încerca să dezerteze la inamic... Cum? Cum îl cheamă? Locotenent Varga, comandantul escadronului al treilea... A, pe prizonier?... Cum îl cheamă pe prizonier, Varga? ― Bologa Apostol, șopti Varga. ― Locotenent Bologa Apostol!... Bo-lo-ga... din artilerie... Nu știu... Da, da, firește... Acum ce să facem cu el, cu prizonierul, firește... Ce întrebare!... Bine, sigur că trebuie să vi-l trimitem, dar vreau să știu acuma, ce facem acuma?... Ce? Să-l expediem chiar

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
cu condiția să nu mi-i trimiți cine știe pe unde... ― Bine, fie a mea și răspunderea... Toți fugiți de răspundere, mormăi aghiotantul; apoi, uitîndu-se la prizonier, urmă: Parcă-i mai arde lui acuma de fugă... Unde să mai fugă? Apostol zâmbi recunoscător și se gândi să-i spună să fie liniștit și fără grijă că de-acuma s-a sfârșit... Dar aghiotantul își strânse gulerul mantiei la gât, zicând iar plictisit: ― M-ai sculat din somn pentru... Om fără suflet

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]