7,924 matches
-
Cele mai severe merg până la a considera încercarea de unificare a dreptului privat "un eșec", atât din punctul de vedere al unei reglementări unice (cantitative), cât și din cel al unei reglementări unitare (calitative). Cel puțin în privința dreptului comercial, se argumentează că în noul Cod civil nu se regăsesc decât o parte dintre reglementările care vizează raporturile comerciale, ce urmează a fi completate cu reglementările speciale din acest domeniu. Se insistă pe nevoia unei relative autonomii a dreptului comercial față de dreptul
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
întrebare este afirmativ, majoritatea autorilor de specialitate admițând că "există violență ca viciu de consimțământ și atunci când amenințarea cu un rău provine dintr-o împrejurare exterioară omului și conduitei acestuia și care constituie o stare de necesitate"239. S-a argumentat că "ar fi nu numai inechitabil dar și imoral și ilegal să se recunoască validitatea unui act juridic la care una din părți a consimțit numai constrânsă de un eveniment exterior care nu-i imputabil"240. În situația arătată, voința
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
al cercetării la fața locului este încă o problemă controversată. Deși în vechiul Cod de procedură civilă, cercetarea la fața locului este apreciată a fi un mijloc de probă, plasat în spațiul afectat administrării probelor, valoarea sa este contestată. Se argumentează, în sensul arătat, "că ceea ce constituie dovada propriu-zisă, este tocmai lucrul cercetat, iar nu constatările instanței".533 În opinia autorilor citați, cercetarea la fața locului nu ar fi decât un "act procesual" necesar instanței pentru examinarea unor probe materiale. Ideea
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
drepturilor sale civile pe calea constrângerii. Nu există o definiție legală a prescripției extinctive, în Codul civil de la 1864, aceasta fiind plasată printre modurile de stingere a obligațiilor. În literatura mai veche unii autori 536 încercau sa justifice acest "plasament", argumentând că, prin împlinirea prescripției extinctive, se stinge atât obligația cât și dreptul de creanță corelativ, continuând totuși să existe, o obligație "naturală". Concepția a fost, în timp, revizuită astfel că în prezent ideea care s-a impus, în literatură și
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
pe texte de lege, reprezintă o formă mult prea atenuată, a intervenției statului pentru a permite concluzia că ar fi vorba de un drept subiectiv. Un asemenea punct de vedere domină și literatura franceză. Autorul J. Dabin 555, de exemplu, argumentează că pe planul filosofiei juridice, nu ar putea exista nici un drept fără acțiune, dreptul și coercibilitatea fiind două concepte inseparabile. Și în legislația germană, poloneză, rusă, problema în discuție este controversată 556, încă. În ceea ce ne privește, ne raliem părerii
Actul juridic civil by Elena Iftime () [Corola-publishinghouse/Science/907_a_2415]
-
E. Lovinescu. Istoria literaturii române de la origini până în prezent a lui G. Călinescu apare în condiții foarte bune. Inventarierea scrierilor publicate în această perioadă s-a realizat înclinându-se balanța într-o direcție sau în alta în funcție de teza care se argumenta. Fie s-a discutat despre un gol literar care ar justifica atitudinea nonconformistă a noilor veniți pe scena literară, fie s-a prezentat perioada ca o prelungire a interbelicului (cel puțin până spre 1946-1948) sub zodia căreia s-ar afla
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
poate sateliza pe un cercetător ani în șir și, în al doilea rînd, îmi demonstrez mie că, fără a avea senzația că „trag de subiect”, pot ramifica investigațiile asupra operei sale, în subterane și la suprafață, că pot descoperi și argumenta o gamă întinsă de teme sau că pot stabili relații noi cu alți autori și cu alte opere. Aservindu-mă, Bacovia mă evidențiază. Sper, de aceea, ca acest exercițiu de fidelitate (remarcat deja pentru durata lui) să nu se oprească
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
infinit, de o tristețe armonioasă.../ în aurora plină de vioare,/ Balul alb s-a resfirat pe neuitatele cărări-/ Cîntau clare sărutări.../ Larg, miniatură de vremuri viitoare...” 16) Aproape fiecare vers e o frază dintr-o astfel de cronică. Totul e argumentat în vederea sugerării farmecului, purității, voioșiei, langurosului („o tristețe armonioasă”), promisiunilor de fericire (erotice). „Alb” e o filă cu impresii de bal, în care cel ce le notează se arată foarte satisfăcut. Balurile reușite („strălucite”, „splendide” etc.) durau pînă în zori
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
atace. Dacă acesta din urmă ar fi relevat el însuși, în cuvîntul introductiv, că poemele „Sic transit(I)” și „Antrenare” sînt ortografiate diferit (și de ce), orice nedumerire și orice interpretare tendențioasă ar fi fost excluse. Datoria unui editor e să argumenteze tot ce i ar putea contraria pe cititori. Viorel Savin a sesizat lipsa, și pac! ironiile și supoziția amintită. Mai departe de asta, însă, el intră pe un teren pe care nu-l cunoaște îndeajuns și, evident, greșește. Susține, de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
tot ce spune. Asemănător în limbaj cu ceea ce-i „rupt din realitate”, el poate păcăli oricînd o ureche insuficient de atentă. Neîndoielnic, trăim vremuri ciudate: cei mai des citați scriitori romîni sînt (lucru pe care la rigoare l-aș putea argumenta statistic) Caragiale și Bacovia. în cazul celui dintîi motivul se înțelege ușor: falsitatea multora dintre aspectele vieții de azi o amintește pe cea a epocii sale. în cel al poetului, el e mai puțin evident. Și totuși cum spuneam, - Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
a spus d-l Nicolae Breban în alocuțiunea ținută la banchetul dat de „Ateneu” în cinstea premiaților revistei, în seara de 27 octombrie 1995, la Barați Bacău. Cîte vorbe îi trebuie unui critic să descrie această „floare”? Scriitorul enunță, criticul argumentează. Mai exact: trebuie să argumenteze. Cînd se autocalomniază, Bacovia vizează un efect literar sau o face ca într-o confesiune? După părerea mea, aci nu prea încape jocul: împăunări cu calități postișe s-au văzut, destul de des, în schimb recunoașteri
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Breban în alocuțiunea ținută la banchetul dat de „Ateneu” în cinstea premiaților revistei, în seara de 27 octombrie 1995, la Barați Bacău. Cîte vorbe îi trebuie unui critic să descrie această „floare”? Scriitorul enunță, criticul argumentează. Mai exact: trebuie să argumenteze. Cînd se autocalomniază, Bacovia vizează un efect literar sau o face ca într-o confesiune? După părerea mea, aci nu prea încape jocul: împăunări cu calități postișe s-au văzut, destul de des, în schimb recunoașteri ale defectelor și păcatelor, mai
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
astfel de temă poate fi relevanța acestui subiect după sfârșitul Războiului Rece, când dublul aspect al armelor nucleare, de amenințare la adresa păcii, dar și de instrument de descurajare, nu și-ar mai găsi justificare. Sfârșitul Războiului Rece, s-ar putea argumenta, ar fi trebuit să fie și sfârșitul armelor nucleare. Și totuși, cheltuielile militare în domeniu rămân semnificative până în prezent. Statisticile oficiale confirmă alocarea de resurse importante pentru întreținerea și modernizarea arsenalelor nucleare. În egală măsură, exercițiile militare de nivel strategic
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
tipul scutului antirachetă, controverse care trimit la motivații doctrinare puțin interesante azi. Este încă neclar, sub aspect strategic, care dintre presupozițiile perioadei de confruntare bipolară au supraviețuit și care au fost sau sunt pe cale a fi alterate. Simplificând analiza, putem argumenta că, în continuitate cu strategia nucleară clasică, în condițiile confruntării între actori raționali, armele nucleare nu pot fi folosite, capacitatea lor militară ofensivă este redusă, ele având doar rol de descurajare (deterrence). Descurajarea nucleară, moștenire a perioadei finale de confruntare
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
era acela că nu este vorba de unilateralism în luarea deciziilor cu privire la politica de apărare antirachetă ci, dimpotrivă, se recurge la consultări, la negocieri în ideea de a se găsi o soluție la problema scutului antirachetă 355. Administrația de la Washington argumenta, în continuare, necesitatea modificării Tratatului ABM, care a avut sens atunci când a fost semnat, în 1972, dar, având în vedere schimbarea contextului internațional, și anume proliferarea armelor de distrugere în masă, era întemeiat să fie lăsat la o parte și
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
din America Latină. Potrivit lui Lipset, apariția lui Peron în Argentina și a lui Vargas în Brazilia ar trebui analizată drept un fenomen similar cu apariția fascismului în Europa, din moment ce ambele fenomene sunt martore ale emergenței mișcărilor extremiste de masă. Acest autor argumentează că există totuși o diferență între populismul Americii Latine și fascismul european: în timp ce primul se sprijinea pe clasele de jos, cel din urmă era atașat clasei de mijloc. Urmând această perspectivă, Gino Germani (1978) a definit populismul drept o mișcare
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și racordându-ne la mai vechile contribuții ale unuia dintre autorii acestui capitol, vom defini populismul drept o ideologie rarefiată, care consideră că societatea poate fi separată în două grupuri omogene și antagonice: "poporul virtuos" și "elita coruptă" și care argumentează că politica ar trebui să fie expresia voinței generale a poporului (Mudde, 2007: 23, 2004: 543). Acest lucru înseamnă că populismul este, în esență o formă de politică morală, și asta pentru că distincția dintre "elite" și "popor" este în primul
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
deliberative pot oferi o soluție adecvată problemelor curente ale democrației și asta deoarece procesul deliberativ se sprijină pe ideea consensului rațional care nu lasă niciun loc pentru examinarea pasiunilor, afectelor și a luptelor pentru putere. Prin urmare, teoria democrației radicale argumentează că dimensiunea conflictuală a politicii este unul dintre principalele izvoare care impulsionează democrația. Acest lucru implică faptul că antagonismul social nu poate fi domesticit și nici nu trebuie eliminat. În concluzie, atributul fundamental al democrației radicale constă în denunțarea relațiilor
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
modelul conflictului, care prevalează în organizațiile politice din lumea anglo-saxonă, organizații care sunt, de asemenea, democrații liberale. În plus, Dahl (1970, 1989) nu ignoră existența luptelor care nu pot fi întotdeauna soluționate definitiv pe căi democratice și de aceea el argumentează că în anumite condiții (e.g. state-multietnice) o soluție o poate reprezenta dizolvarea comunității politice în unități mai mici, cu o funcționare ceva mai armonioasă sau încurajarea proceselor de secesiune. 1.3 Populism și democrație: prieten și dușman În majoritatea cazurilor
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
ale lui Lawrence Goodwin sau ale lui Michael Kazin. Chiar și în Europa de astăzi, unde populismul de dreapta este în general considerat un exemplu de "patologie normală" (Scheuch și Klingeman, 1967; vezi Mudde, 2010), autori precum Torbjörn Tännsjö (1992) argumentează că populismul este forma cea mai pură a democrației, în timp ce Laclau susține că populismul este condiția sine qua non a politicului (2005a: 154). Sprijinindu-ne pe definiția prezentată mai sus (vezi secțiunile 1.1 și 1.2), scopul nostru este
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
scopul nostru este acela de a ajunge la o poziție non-normativă cu privire la relația dintre populism și democrație 4. Vom dezvolta această perspectivă bazându-ne, în primul rând, pe analiza conceptuală, fără ca prin aceasta să ignorăm realitățile empirice. Pe scurt, vom argumenta că populismul poate fi privit, în același timp, ca un remediu și ca o amenințare la adresa democrației. Mai exact, din punct de vedere teoretic, populismul este în mod fundamental democratic (Canovan, 1999; Laclau, 2005a, Tännsjö, 1992), însă acesta se raportează
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
democratizării, oferind poporului posibilitatea să se exprime, atacând autoritarismul establishmentului și făcând presiuni pentru asigurarea de alegeri libere și corecte. (Mudde și Rovira Kaltwasser 2010). De asemenea, relația populismului cu democrația reprezentativă este și ea predominant pozitivă. Numeroși autori au argumentat că populismul este în mod fundamental opus mecanismului reprezentării (Taggart, 2002), însă această afirmație este exagerată. Chiar dacă o parte importantă a populiștilor au, într-adevăr, o atitudine manifestă împotriva reprezentanților politici din țara lor sau dacă ei susțin că sistemul
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
înclinațiile sale majoritariste și cu patosul său antielitist poate cu ușurință să conducă la o îngustare a "politicului" și prin aceasta la o contracție a spațiului efectiv al democrației. 1.5 Care sunt circumstanțele care determină efectele populismului Așa cum am argumentat, populismul poate avea atât efecte negative, cât și pozitive asupra calității democrației. Multe dintre aceste efecte au fost documentate de studiile empirice privitoare la actorii populiști, chiar dacă aceste cercetări folosesc o definiție diferită a populismului și nu disting între efectele
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
prezentat concepția noastră cu privire la relația între populism și democrație, care constituie cadrul conceptual și teoretic al acestui volum. Întâi, am propus o serie de definiții pentru populism, democrație și democrație liberală. În al doilea rând, plecând de la aceste definiții am argumentat că, cel puțin teoretic, populismul are o relație pozitivă cu democrația, însă o relație ambivalentă cu democrația liberală. Cu alte cuvinte, populismul poate să fie, în același timp, un remediu și o amenințare. În al treilea rând, am sugerat o
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
asemenea poziție, sunt nedrepte și inacceptabile (VB 2004b). O serie de critici ai VB au mai arătat că partidul apără în continuare ideea etnocrației (Spruyt, 2000). Chiar și după schimbarea numelui, în 2004, în Vlaams Belang, VB-ul continuă să argumenteze că: "Doar un stat flamand ar putea să reprezinte baza unui consens privind normele și valorile sociale, astfel încât conflictele să poată fi rezolvate democratic și rezonabil (VB, 2004b). În declarația de principii schițată în același an, partidul afirma că: "erorile
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]