5,499 matches
-
atracție reciprocă, o nevoie a mea de celălalt și invers. Ea este permanentă și inepuizabilă. Persoana umană nu poate exista singură. Ea are permanent nevoie de ceilalți. Chiar și când este singură, voit sau forțat, ea se află totuși În comuniune cu Dumnezeu. Persoana nu poate suporta singurătatea, Întrucât singurătatea o anulează. Ea are nevoie de ceilalți sau de o prezență interioară care este Dumnezeu, persoana divină supremă, dar și imaginea arhetipală a Tatălui. Ce semnificație au relațiile mele cu celălalt
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dintre mine și altul, sau alții, Îmi anulează libertatea exterioară și interioară, mă Închid, Îmi relevează faptul că ceilalți sunt pentru mine Infernul, așa cum susține J.P. Sartre. Spre deosebire de acest punct de vedere existențialist, viziunea creștină susținută de către D. Stăniloae, a comuniunii prin iubire, exclude distanța, tensiunea și conflictul. Nu mai este anulată nici libertatea și nici voința celor două persoane aflate Într-o relație de comuniune. Completându-se reciproc, ei se dezvoltă În mod progresiv. Iubirea creează o grijă și, implicit
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
J.P. Sartre. Spre deosebire de acest punct de vedere existențialist, viziunea creștină susținută de către D. Stăniloae, a comuniunii prin iubire, exclude distanța, tensiunea și conflictul. Nu mai este anulată nici libertatea și nici voința celor două persoane aflate Într-o relație de comuniune. Completându-se reciproc, ei se dezvoltă În mod progresiv. Iubirea creează o grijă și, implicit, o responsabilitate reciprocă, morală, dar și sufletească a mea față de celălalt. Prin aceasta, grija creștină raportată la iubirea aproapelui este o grijă altruistă, și nu
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și Îmi arată că sunt singur, Împingându-mă către disperare. Prin grija pentru aproapele meu, Eu am datorii morale și sufletești față de celălalt, la fel ca și acesta față de mine. Apare astfel un sentiment de siguranță, care anulează singurătatea. În comuniunea prin iubire, relația dintre un Eu și un Tu nu mai are caracter tensional, conflictual, de dominare reciprocă, ci de iubire, de Încredere, ajutor și ocrotire reciprocă. Existența ta devine garanția existenței mele, pentru că prin iubirea care ne apropie și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În mine” (Ioan, Ev. 14, 10Ă. Această relație de intimitate este realizată prin iubire și adevăr. Tot Iisus le spune ucenicilor săi: „Nu sunt singur căci Tatăl este În mine” (Ioan, Ev. 13, 32Ă. Intimitatea, În spiritul moralei creștine, este comuniunea prin iubire dintre două persoane. Această interioritate reciprocă descoperă adevărul, imaginea autentică interioară a Eului celor două persoane (D. Stăniloaeă. Intimitatea nu este numai faptul de a-l simți pe celălalt, ci și de „a-fi-Împreună-cu-celălalt-În-interior”. Din aceste considerente, intimitatea este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
că orice act terapeutic urmărește scoaterea persoanei bolnavului dintr-o situație-limită, Închisă din punct de vedere psihomoral. Mai există o formă de intimitate, cea a deschiderii și a depășirii condiției sufletești și morale a persoanei umane. Aceasta este reprezentată prin comuniunea mistică, acea relație de intimitate dintre persoana umană și persoana divină, dintre om și Dumnezeu. Rugăciunea, practica isihastă, extazul mistic, toate reprezintă o deschidere interioară a persoanei umane În plan sufletesc și spiritual. Este un act de transcendență, o depășire
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
va compensa, În aceste cazuri, absența dată de izolare. Dar dincolo de aceste situații Închise, limitative, faptul de a fi condamnat la singurătate este compensat prin situațiile deschise care, În plan interior, vor oferi persoanei perspectiva transcendenței supreme, prin apropierea și comuniunea cu Dumnezeu. Toate acestea dovedesc Încă o dată faptul că persoana este În mod virtual deschisă către comunicare și Însoțire. Acest aspect este revelat de dublul persoanei, la care ne vom referi În continuare. Dublul persoanei Anularea singurătății o dă fie
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
și moral. Prin iubire, ca și prin prietenie, persoanele progresează. Iubirea este un sentiment sufletesc și moral pe care avem tendința de a-l extinde dincolo de relația dintre două persoane. O formă particulară de relație interpersonală bazată pe iubire este comuniunea. Prin comuniunea dintre persoane, sau dintre om și Dumnezeu, eu mă regăsesc În tine și tu te regăsești În mine, Într-o relație de reciprocitate totală, de dăruire, dar În care cele două persoane, deși se interiorizează reciproc, rămân totuși
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Prin iubire, ca și prin prietenie, persoanele progresează. Iubirea este un sentiment sufletesc și moral pe care avem tendința de a-l extinde dincolo de relația dintre două persoane. O formă particulară de relație interpersonală bazată pe iubire este comuniunea. Prin comuniunea dintre persoane, sau dintre om și Dumnezeu, eu mă regăsesc În tine și tu te regăsești În mine, Într-o relație de reciprocitate totală, de dăruire, dar În care cele două persoane, deși se interiorizează reciproc, rămân totuși independente și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
profanului, sfântul cultivă valorile spirituale ale sacrului. El reprezintă exemplul unei vieți de devoțiune, cultivând iubirea, respectul față de legile morale și divine, dar, mai cu seamă, sfântul oferă perspectiva deschiderii către transcendență, către Cetatea lui Dumnezeu, prin iubire și prin comuniunea dintre oameni și divinitate. eă Omul politic este personajul al cărui rol de a conduce treburile cetății. El aplică legile și veghează respectarea lor. Rolul său este de a gestiona puterea normelor, fiind simbolul autorității lumești În cetate. El este
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
o situație de „altruism moral”; că este orientată către realizarea unui ideal uman, personal de autoîmplinire, de schimbare sau chiar de autodepășire de natura unei „transcendențe” sau a unei „transsubiectivități” personale; dă este orientată către realizarea unui ideal mistic, de comuniune cu divinitatea, de „Întâlnire cu planul sacru”, care este tot o „transcendență”, dar care vizează „intrarea umanului În planul divin”. Spuneam că orice acțiune psihomorală este cuprinsă, ca desfășurare, Între intenție și act. Trecerea de la intenție la act este comandată
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Păcatul o va face să cadă În disperare și angoasă (S. Kierkegaardă. În acest caz, existența persoanei Își pierde orice sens. Prin păcat, persoana se schimbă, Își pierde ființa, se impurifică, pierzându-și calitatea de a mai putea fi „În comuniune” cu Dumnezeu sau cu celelalte persoane. Păcatul alterează natura umană. Vinovăția apasă, Încarcă, condamnă și tulbură conștiința morală. Cine generează atât păcatul, cât și vinovăția? Ambele au la origine motive comune, deși, aparent sau formal, ele par a fi de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
iubirii și milei. El unește pe cel care dă cu cel care primește. A-l ajuta pe cel aflat În dificultate este gest un moral și sufletesc particular, e expresia unei relații de deschidere reciprocă, al unei forme particulare de comuniune Între două persoane. Cel care dă se Îndreaptă către cel care primește. Ajutorul devine, În felul acesta, mai mult decât o simplă Întâlnire. El este o intimitate reciprocă bazată pe sentimente morale prin care este compensată o suferință, o lipsă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Ei pot comunica liber, degajat, sincer. Se stabilește și o punte emoțional-afectivă Între aceștia, construindu-se treptat o ambianță În care cei doi se regăsesc și au sentimentul unui confort reciproc. Acordul dintre persoane poate să se constituie treptat, prin comuniune reciprocă, atașament, ducând cu timpul la formarea unei relații mai complexe, la un cuplu stabil. Din acest moment, raporturile dintre persoane se complexifică. Dincolo de relațiile emoțional-afective, Încep să se contureze interese comune, pentru care aceștia cooperează. Următoarea etapă are o
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
narcisică a egoismului meu, primesc de la celălalt și, la rândul meu, Îi dăruiesc acestuia. Darul acesta dintre două persoane este o Întâlnire de ordin superior, o corespondență spirituală care stabilește un acord sufletesc special Între cei doi, este relația de comuniune dintre persoane. Comuniunea nu este reductibilă la simpla comunicare exterioară. Ea este o stare de corespondență reciprocă Între cei doi, acordul pe care-l dă starea de intimitate prin care eu Îl recunosc În mine pe celălalt, iar celălalt mă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
meu, primesc de la celălalt și, la rândul meu, Îi dăruiesc acestuia. Darul acesta dintre două persoane este o Întâlnire de ordin superior, o corespondență spirituală care stabilește un acord sufletesc special Între cei doi, este relația de comuniune dintre persoane. Comuniunea nu este reductibilă la simpla comunicare exterioară. Ea este o stare de corespondență reciprocă Între cei doi, acordul pe care-l dă starea de intimitate prin care eu Îl recunosc În mine pe celălalt, iar celălalt mă recunoaște pe mine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
starea de intimitate prin care eu Îl recunosc În mine pe celălalt, iar celălalt mă recunoaște pe mine În el, ca niște ființe reciproc interiorizate. Prin iubire, eu simt că aparțin celuilalt și că celălalt Îmi aparține mie. Dar această comuniune sufletească și morală dintre două persoane nu anulează eurile lor. Fiecare Își păstrează propria sa identitate, dar, prin prezența celuilalt În el, se Îmbogățește și iese din Închiderea sa egoistă. Comuniunea prin iubire este dăruire, iar dăruirea Înseamnă Împlinire și
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
celuilalt și că celălalt Îmi aparține mie. Dar această comuniune sufletească și morală dintre două persoane nu anulează eurile lor. Fiecare Își păstrează propria sa identitate, dar, prin prezența celuilalt În el, se Îmbogățește și iese din Închiderea sa egoistă. Comuniunea prin iubire este dăruire, iar dăruirea Înseamnă Împlinire și progres al propriului meu eu este o stare care desăvârșește altruismul psihologic, plasându-se În sfera acceptării morale și sufletești a celuilalt ca pe o valoare. Prin comuniune, persoana umană se
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Închiderea sa egoistă. Comuniunea prin iubire este dăruire, iar dăruirea Înseamnă Împlinire și progres al propriului meu eu este o stare care desăvârșește altruismul psihologic, plasându-se În sfera acceptării morale și sufletești a celuilalt ca pe o valoare. Prin comuniune, persoana umană se valorifică, iar valorizarea mea este posibilă numai prin iubirea pentru celălalt, pentru că și celălalt, la rândul, său mă iubește. Aceste aspecte scot În evidență o dimensiune superioară a iubirii, care transcende plăcerea carnală, este o valoare sufletească
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
se limitează la restaurarea echilibrului de valori al persoanei. Ea urmărește și proiecția acesteia În registrul aspirațiilor ideale. Aceasta ar fi, dincolo de plăcerea trupească și de Împăcarea sufletească, Împlinirea spirituală a omului. Această a treia dimensiune a iubirii o realizează comuniunea persoanei umane cu modelul arhetipului divin, este deschiderea mea către transcendență. Dacă pentru primele două situații, plăcere și Împăcarea am nevoie de prezența unei alte persoane, În cazul Împlinirii mele, iubirea este cea care mă ajută să trec, dincolo de mine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
nevoie de prezența unei alte persoane, În cazul Împlinirii mele, iubirea este cea care mă ajută să trec, dincolo de mine și de lume. Iubirea mă proiectează În spațiul aspirațiilor mele de idea, În care mă regăsesc ca subiect pur, În comuniune cu Ființa supremă pe care o incarnează modelul arhetipal, În care sunt concentrate valorile morale. Acesta este actul de ultimă și deplină realizare de sine. Toate cele trei etape de restaurare, trupească, sufletească și morală, reprezintă efortul psihoterapiei morale, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cu care vrea să se identifice. dă Spiritele mistice, Înclinate către devoțiune, sunt cele care corespund valorilor sacrului, ale sfințeniei, orientate către lucrurile divine, către Dumnezeu. Aceste persoane aspiră continuu către viața mistică, ca formă de Împlinire ideală plenară a comuniunii omului cu Dumnezeu, fiind În sfere, pentru realizarea acestui ideal, a merge până la sacrificiul de sine sau la ieșirea din lume, la renunțarea unei vieți obișnuite și Înlocuirea acesteia cu un model de viață mistică, de devoțiune și asceză. eă
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
trebuie Înțeleasă și acceptată. Acest punct de vedere va schimba complet atitudinea omului față de propria moarte. Ceea ce reprezintă moartea, ca perspectivă, este o problemă mult mai importantă decât faptul de a muri. Această reflecție deschide calea unei transcendențe creștine, prin comuniunea omului cu Dumnezeu, prin actul de trecere de la viață la moarte. Referitor la aceste aspecte, D. Stăniloae scrie următoarele: „Eu mă gândesc mult la moartea mea. Două lucruri mă preocupă mai mult când mă gândesc la perspectiva morții. Mă Întreb
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
aspirații ale persoanei prin Întâlnirea și completarea sa cu alte persoane. Convergența, ca Întâlnire, trebuie Înțeleasă ca o Întrepătrundere, ca o intimitate Împărtășită. Este nevoia de a comunica cu celălalt prin Întâlniri interioare. Realizarea deplină a convergenței o dă numai comuniunea mea cu celălalt. Aceasta mă Împlinește printr-o empatie reciprocă, dându-mi liniștea și echilibrul interior de care, atât eu, cât și celălalt, avem nevoie. Rezultă, din cele de mai sus, faptul că omul nu poate fi definit? Dimpotrivă. Ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
veninul extincției, îndrăgostiții beau dintr-un filtru ucigător. Dorința e devorată de spaima morții, candorile capătă frumuseți misterioase, decrepite" (Daniel Dimitriu). Chiar și în poemele în care senzualitatea este substituită de ceea ce Georges Bataille numește "erotismul sufletului", iar actul de comuniune se proiectează în plan oniric, cuplul are revelația pierderii definitive, a morții. Identic se finalizează și anamneza transcrisă într-o cunoscută reprezentare alegorică a iubirii-moarte, Amintirea paradisului: Când eram mai tânăr și la trup curat/ Într-o noapte floarea mea
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]