6,141 matches
-
plată, mai adaug. Interlocutorul meu este fără cravată, fără haină. Se scuză, motivînd căldura. N-are aer condiționat și nădușesc sănătos. Ne despărțim fără să rezolvăm problema care a generat această întîlnire. La ieșire, mă uit la ceas. Am timp destul pînă la întîlnirea cu poeții. Primesc un telefon. Sînt rugat, dacă se poate, să vin puțin mai devreme. Mă îndrept alert și ajung la țanc. Ne scuzați că am procedat atît de neprotocolar, dar s-a fixat o ședință de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
una din sutele de povești. Nu voia s-o facă nici în ruptul capului. După cină ne retragem pe terasa imensă și ne așezăm în fotoliile împletite, deosebit de comode. Livingul, foarte mare, avea geamuri enorme, cît peretele. Grădina era iluminată destul pentru ca în living să vezi suficient de bine, fără a aprinde nici un bec. Hassan aprinde tacticos un trabuc "Romeo și Julieta", iar eu îmi apropii ceșcuța de cafea. Priveam imensa grădină cu interes și comentez ca pentru mine. Geamurile astea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Avea spasme. Din urechi și din nas, ca și din gură, îi dăduse sîngele. M-am speriat și am chemat salvarea, rugîndu-i să se grăbească. Cu un tampon de vată îi ștergeam sîngele, care, deși nu era abundent, totuși curgea destul. Cînd a sosit salvarea, trupul negrului era inert. Aveam convingerea că va muri în cîteva minute. Întreaga mea ființă suferea cumplit. Devenisem asasin în cîteva clipe. Ei, Hassan, dar ce vină aveai tu? Tu uiți că sînt medic și încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
sufletești în contextul lumii contemporane. Marile reforme morale și instituționale nu pot începe decât de aici, de la reforma individului, de la identificarea și relansarea adevăratului său potențial. I CE FACEM CU VIAȚA NOASTRĂ Munca. Daune colaterale „În România nu se muncește destul.“ Toți românii par să fie de acord cu această judecată aspră și numai în parte îndreptățită. Românii știu să fie și căpșunari harnici, dacă pot anticipa un câștig tentant. Nu au, e drept, cultul protestant al datoriei și al efortului
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
vicii, omul generic e ca românul strămoșesc: practică o „tradițională“ ospitalitate. Lucrul nu e lipsit de o anumită componentă ridicolă. Îți pui casa la dispoziția unor golani care, încet-încet, te evacuează. Remediul poate fi, de aceea, o „sfântă mânie“: zici „destul“ și faci curățenie. Viciile trebuie luate în serios, dar nu trebuie monumentalizate. În definitiv, cum spunea un călugăr, puzderia ispitelor seamănă cu un bâzâit de muște. E normal să te simți agasat, dar îndârjirea maniacală, preocuparea obsesivă pentru lichidarea paraziților
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ineluctabil - instinct al comparației: săracul vrea să achiziționeze în speranța (utopică) a unei egalități cu bogatul, bogatul vrea să fie și mai bogat, la fel de bogat ca cei care l-au depășit deja. și unii, și ceilalți simt că nu au destul și tremură la ideea că ar putea pierde ce au. Într-o astfel de atmosferă, orice avere e marcată de precaritate. Tocqueville avea dreptate să spună că democrația stimulează apariția unei multitudini de „averi mediocre“. „Mediocre“ nu atât ca amploare
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
toate aceste virtuți și să le pună la lucru. Sunt convins că ei există. Câțiva au și încercat, cu mai multă sau mai puțină abilitate, să producă „diferență“, dar, din păcate, fără succes. Căci pentru a obține diferența nu e destul să dispui de resurse umane potrivite. E nevoie și de un electorat care să vrea diferența și să o impună prin vot. Îl avem? Violența civilizată Într-un interviu din 1974, ca și în lucrările sale despre evoluția civilizației, Norbert
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
lume mai bună, o mașină de război transsexuală opunându-se liber oricăror tendințe con trarevoluționare. I-am văzut fotografia. E un băiețel foarte drăguț. Habar n-are, deocamdată, câtă libertate a dat peste el! Meșteșuguri de tâmpenie Nu se vorbește destul despre poluarea sonoră la care ne condamnă nu statul sau politica globală, ci se menii noștri. În comparație cu alte seminții, românii au tendința să vorbească tare. Fie răstit (la nervi), fie surescitat (la veselie), fie pur și simplu tare, din proastă
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
prost asimilate, din „clasici“) într-un comportament pe măsură, omul nostru alunecă, lent, spre promiscuitate. Dacă ajunge, în ceasul al doisprezecelea, la vreo demnitate lucrativă (cu secretară, mașină, indemnizație și pașaport), el vrea, în sfârșit, să profite. S-a chinuit destul, a aspirat, perdant, la purități utopice. Merită și el, în final, un pic de confort. Nu-i este ușor. Urme încăpățânate ale vechilor idealuri îl șicanează mocnit, îl încurcă. Se străduiește, din răsputeri, să-și confecționeze alibiuri, să-și cosmetizeze
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
tratată și aplicată ingenios, legată de centrul de interes cerut de noua programă analitcă, mi-au făcut convingerea că d-nul I. C. Marcu este unul din dascălii noști de nădejde, de la care se poate cere mult și de la care avem destul să ne așteptăm la foarte multe lucruri bune în legătură cu noul sistem de activitate didactică.” Directorul Școlii Racova N. Focșa îl caracterizează: “Element tânăr, bine pregătit, cu putere de muncă, stăruitor și conștiincios.” În 1939 este numit director al Școlii primare
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
aceea a rozei albe, Lancaster-iene. Adoptând, pentru ceea ce noi definim astăzi atât de ușuratec drept simbol al primăverii, roșul, românul a ales progresul, prin care istoria Îl perpetuează, dar și albul tenacității. Dacă ar fi doar atât și ar fi destul. Dar obiceiul e și un act magic, bineînțeles dacă e Îndeplinit așa cum cere tradiția. Prin el, femeia, atât de subtilă, leagă colțurosul bărbat dorit, obligându l, și prin asta salvându-i orgoliul, să facă primul pas. Ca’n Natură, unde
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
care o oferă Însă și banala păpădie, a cărei modestie fizică e desigur compensată de un primat În transcendent. Cui i-l datorează? În principal taraxacosterolului și lactucopicrinei, ca și suratele ei. Dacă ar fi numai atât și ar fi destul. Dar, pe lângă bogăția În fosfor, calciu, magneziu, potasiu și sodiu, păpădia e o adevărată mină de oligoelemente: fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt... Și mai e și buruiană de leac: pentru boli hepatobiliare și gastrice. Totodată, păpădia oferă un foarte
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
toate cu un latex amărui și cu frunze comestibile; și toate provenind din Eurasia. Alte surate, americane, precum floarea-soarelui și topinamburul, nu. E o chestiune de compatibilitate a originii; a noastre și a plantei... Poate că noi n’o apreciem destul. Dar În Franța, păpădia se cultivă, existând chiar soiuri ameliorate. „Radiosfera“, 25 iulie 1997, ora 11,40 16. O horă verde Conform unei tradiții, de fapt un soi de similia similibus deși fără radicalul curantur și de sorginte creștină, după
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
pentru a obține energia brută pe care s’o sublimezi În negentropie, e altă treabă. Sau merit. Dar acea negentropie e vindecătoare. E așa-numita „căldură de pisică“. Adică, dacă mă doare spinarea, șalele ori vechea fractură de la picior, e destul să conving pisica să se culce pe acel loc. Ea va anula deficitul energetic care a cauzat necazul, chiar dacă ea Însăși va suferi. Altfel spus, dacă pisica face asta, și o face!, trebuie să-i ofer posibilitatea regenerării energetice: ceva
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În ansamblul ei, cu o specie. Căci În evoluția ei tot mai grăbită, viața sacrifică pe cei, speciile, care nu mai corespund; iar specia, și nici cea umană nu face excepție, caută să se conserve. Ea vrea nemurirea, și e destul să constatăm consecvența, istorică și geografică, a miturilor care o menesc. Și, firesc, specia elimină Întotdeauna indivizii care fac excepție, fie că sunt Înapoiați, fie că sunt Înaintați față de normalul speciei. Doar că legea variabilității Îi naște la fiecare generație
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
plante, mai precis pentru florile lor, tot două: antocianii și flavonele, roșul și galbenul. Pentru ca cineva să primească un mesaj, altcineva trebuie să-l emită. Cât mai divers. Din două culori și lipsa lor, oricâte combinații ar fi, nu-i destul. Și atunci, planta inventează mulțime de antociani și tot atâtea flavone. Nu-i destul, și apelează la farmece: antocianii pot deveni albaștri, funcție de pH. doar când omul s’a folosit de câine spre a hăitui, de șoim ori ghepard spre
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Pentru ca cineva să primească un mesaj, altcineva trebuie să-l emită. Cât mai divers. Din două culori și lipsa lor, oricâte combinații ar fi, nu-i destul. Și atunci, planta inventează mulțime de antociani și tot atâtea flavone. Nu-i destul, și apelează la farmece: antocianii pot deveni albaștri, funcție de pH. doar când omul s’a folosit de câine spre a hăitui, de șoim ori ghepard spre a captura vânatul, ori de cormoran - precum chinezii - un pește. Moment În care omul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
În ochii noștri... N’am dat eu de ceva ani Încoace unde „am mâncat oaia“, ci doar redactorul mi-a adulmecat vechile urme, acelea lăsate când cu Întâlnirea de la Casa Tineretului (v. Vorbe de clacă, episodul 13), căci am bătucit destul toloaca atunci. Ca să am astăzi surpriza unui „promo“ de dimineață, pentru „Universul cunoașterii“: era vorba de oarece info-energetică, cu doi interlocutori fizicieni și unul biolog... Așa că „lupul“ a ciulit urechile la 11 și jumătate, mai abitir decât de obicei. Motiv
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Adică România, atâta cât e, primește tot atâta energie câtă ar produce 40.000 de centrale de tip Cernavodă... Totul e să captăm Soarele. Cum? De când lumea, asta o fac plantele. Randamentul e mic, doar 1%, rareori 2,5, dar destul ca să țină În viață tot ce mișună În jur, pe noi Înșine. Doar că, Înainte ca tehnologia, În care ne punem atâtea speranțe, să devenă competitivă, ne am apucat să ne tăiem craca de sub picioare, adică să doborâm pădurea, să
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
curând erodate, conform principiului „câte bordeie atâtea obiceie“. Și n’ai decât să contabilizezi câte calendare s’au succedat În istorie, dar și câte există astăzi, În diferite locuri de pe planetă, În diferite condiții locale deci. Dar asta nu e destul, căci v’ați Încăpățânat să mai păstrați ceva imuabil indiferent de calea și ritmul evoluției lumii, cel puțin voi, monoteiștii: o săptămână și niște ore. Și vă duceți la lucru lunea, chiar dacă ninge, iar duminică fusese vreme frumoasă. Și o
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
Mircea, pentru acea prelucrare a Concertului din Aranjuez cu care ai Încununat prima mea contribuție la emisiunea ta. Fără să știi că e bucata mea favorită și că mi-e imposibil să descriu sentimentele pe care mi le trezește. E destul că am plâns doar de două ori: când a „plecat“ pisica și de câte ori ascult concertul. Să fac o vrăjitorie și să redevin dracu’, constatând așa că m’am pus să-ți promit un subiect al naibii - deci tot eu - de dificil
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
neutralizat? Asta o poate spune numai cercetarea și, Încă, nu o dată pentru totdeauna ci, pentru că planeta e un mozaic de condiții și, mai mult, pentru că acestea se schimbă de la zi la zi - singură evoluția de-ar fi și tot e destul -, la fiecare pas și În fiece moment. Putem citi câte cărți vrem: nu vom găsi acolo decât trecutul și ceva principii generale, incomplete ori chiar depășite. Și planta de mai Înainte, aceea care pipăie În fiece moment pământul, cu sacrificii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
de acest popor demn. Invenții? Așa am ajuns la Radio. Căci o invenție se brevetează greu - mulți ani și mulți bani; am preferat să public ca articole lucruri ce puteau fi brevetate, doar pentru a câștiga timp. Și articolul așteaptă destul așa Încât, cum aflu ceva, dau fuga la Radio să-mi vărs năduful, unul cu sau fără ghilimele. Rapid, chiar dacă și efemer. În fond, aici sunt acasă. Neliniștea copilăriei nu m’a părăsit. Și astăzi, cu părul bine albit, caut domenii
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
va primi din România. În discuțiile avute cu Hitler i-a spus acestuia: „Ceea ce mă conduce, ceea ce mă îndârjește, ceea ce mă asigură, este neabătuta mea credință în drepturile și dreptatea neamului românesc. Răspunderea mea este prea grea și mă apasă destul suferința neamului meu ca să mi fac datoria de a apăra drepturile veșnice și viețile românești. Principalele scopuri ale politicii mele, vor fi reîntoarcerea la Patria-mamă a Basarabiei și a regiunilor de nord ale Bucovinei și Transilvaniei. Prefer să fac această
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]
-
alți dușmani E OLTENIA acum cea care sub cizmă geme Slavă Domnului că, totuși, a durat puțină vreme! Numai că pe-aceeași mână, hrăpăreață și haină, A intrat nefericita, blânda, dulcea BUCOVINĂ... Însă, ca și cum prăpădul nici așa n-a fost destul, Pururi fiind dușmanul și hain și nesătul! Iată, vine să aducă înc-o blestemată zi Și-ntr-o mână și mai cruntă BASARABIA pieri. În această diastimă, din cei zece crăișori, Câți au fost odinioară, au rămas doar trei... surori! Dar
Înstrăinata noastră Basarabie by Ion Lupu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/833_a_1563]