5,649 matches
-
1819 de către postelnicul Mihail Pascu, pe locul unor biserici mai vechi cu același hram. Lăcașul de cult este situat în centrul orașului Iași, pe str. Pasajul Trianon nr. 1, în spațiul dintre Bulevardul Independenței și strada Lăpușneanu, lângă fosta reședință domnească a lui Alexandru Ioan Cuza (astăzi Muzeul Unirii din Iași). Ea are hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (14 octombrie). Numele de „Mitocul Maicilor” provine de la faptul că în chiliile din jurul bisericii au locuit o perioadă călugărițele mutate de la Mănăstirea Socola, în
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
fi fost cunoscută și sub numele de „biserica lui Cuza”. Cercetătorul Sorin Iftimi și-a exprimat îndoiala cu privire la situarea celor două clădiri în aceeași incintă. În prezent, biserica este împrejmuită cu un gard metalic și separată de curtea fostului palat domnesc de un mic parc. Până la secularizarea averilor mănăstirești (decembrie 1863), acest lăcaș de cult s-a aflat în administrarea Mănăstirii Văratec. În perioada 1864-1892 a fost trecut sub administrația orașului Iași, care îi plătea pe preoții slujitori. Prin legea clerului
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
mai păstrează un potir de argint din 1795, “Evanghelia” (ediția de Râmnic) din 1784, Evanghelia mare de la Mănăstirea Neamț din 1821 și un chivot de argint din 1824. Biserica mai dispune și de obiecte cu valoare istorică cum sunt jilțul domnesc al primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza (trecut în inventarul lăcașului de cult); epitaful cusut în fir în 1880 de schimonahia Eupraxia Vârnav; amvonul sculptat în lemn de la începutul secolului al XIX-lea. Cercetătorul Sorin Iftimi afirmă că
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
porumbel și un acoperiș tot de piatră. Aceasta a fost amplasată aici în anul 1936. Lângă troiță sunt câteva pietre de mormânt vechi, cu inscripții cu caractere slavone aproape șterse. Pe un monument în formă de obelisc, sub o coroană domnească, se poate citi numele Natalia Cantacuzino. Tot aici se află mormintele Mariei Russo, mama poetului Alecu Russo, și a baroanei Ecaterina Stratache, după cum relatează ziarul "Opinia" din 3 aprilie 1936.
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
importante, susținându-se din veniturile sale proprii. Printre altele, era proprietara moșiei Hănășeni din Basarabia, al cărei venit îl primea prin intermediul Consulatului Rusiei. În secolul al XIX-lea, în jurul bisericii se afla un cimitir parohial. Înspre sud se întindeau Palatul domnesc al lui Mihail Sturdza, domnitor al Principatului Moldovei în perioada 1834-1849, și grajdurile domnești. Înspre nord erau casele spătarului Ioniță Gheuca, vândute pe la 1756 lui Lupu Balș, care se întindeau până lângă cimitir. Mai la vale era o crâșmă vestită
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
Basarabia, al cărei venit îl primea prin intermediul Consulatului Rusiei. În secolul al XIX-lea, în jurul bisericii se afla un cimitir parohial. Înspre sud se întindeau Palatul domnesc al lui Mihail Sturdza, domnitor al Principatului Moldovei în perioada 1834-1849, și grajdurile domnești. Înspre nord erau casele spătarului Ioniță Gheuca, vândute pe la 1756 lui Lupu Balș, care se întindeau până lângă cimitir. Mai la vale era o crâșmă vestită, al cărei proprietar era un oarecare Lupu, poreclit „Fleică”. În cartea "Pe ulițele Iașului
Biserica Sfântul Gheorghe - Lozonschi din Iași () [Corola-website/Science/317954_a_319283]
-
listă este trecută ca perioadă de datare sfârșitul secolului al XVIII-lea. Domnitorul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) a ctitorit în prima sa domnie din perioada 1703-1705 o biserică de lemn cu hramul „Sf. Lazăr”, în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale voievodului. Ea se afla pe vârful unui deal care mărginea pe atunci orașul în partea de est. Aflată în apropierea vămii domnești, Biserica "Sf. Lazăr" a primit și denumirea de "Biserica de la Vamă". Ctitorirea
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
o biserică de lemn cu hramul „Sf. Lazăr”, în apropiere de vama domnească (cărvăsăria) și de casele părintești ale voievodului. Ea se afla pe vârful unui deal care mărginea pe atunci orașul în partea de est. Aflată în apropierea vămii domnești, Biserica "Sf. Lazăr" a primit și denumirea de "Biserica de la Vamă". Ctitorirea acestei biserici este menționată de cronicarul Ion Neculce în letopisețul său: ""Așijderea s-au mai apucat de au mai făcut și altă beserică, de lemnu, și i-au
Biserica Sfântul Lazăr din Iași () [Corola-website/Science/318008_a_319337]
-
stil moldovenesc și a fost mistuit de "un foc năprasnic" la 20 aprilie 1723. Incendiul se declanșase la niște cărămidării din apropierea bisericii, s-a extins rapid ca urmare a vântului puternic și într-un ceas s-a întins spre curtea domnească. După alte surse, focul ar fi început chiar de la biserică. Biserica a fost reconstruită de unii membri ai familiei Balș. Cei care au ctitorit noul lăcaș de cult au fost ctitorul dintâi, împreună cu fiul său, Lupu; ei au înălțat zidurile
Biserica Sfântul Dumitru-Balș din Iași () [Corola-website/Science/318006_a_319335]
-
iunie 1433 prin care domnitorul Iliaș I al Moldovei (1432-1433), fiul lui Alexandru cel Bun, i-l dădea clucerului Onea drept răsplată pentru slujirea sa credincioasă. Aici a fost întâmpinat Petru Rareș, viitor domnitor al Moldovei (1527-1538, 1541-1546), de către slujitorii domnești trimiși de boieri și de mitropolitul Moldovei pentru a-i aduce vestea că a fost numit voievod. Evenimentul respectiv este povestit de cronicarul Ion Neculce în cap. XII din "O samă de cuvinte" astfel: Când au pus țara întăi domnu
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
în cap. XII din "O samă de cuvinte" astfel: Când au pus țara întăi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește. Și au triimis boierii și mitropolitul haine scumpe domnești și carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Gălați, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
din "O samă de cuvinte" astfel: Când au pus țara întăi domnu pre Petru-vodă Rareș, el nu era acasă, ce să tâmplase cu măjile lui la Gălăți, la pește. Și au triimis boierii și mitropolitul haine scumpe domnești și carătă domnească cu slujitori, unde l-ari întâmpina să-l aducă mai în grabă la scaon, să-l puie domnu. Deci el, întorcându-să de la Gălați, au fost agiunsu la Docolina, de au mas acolo cu dzece cară, câte cu șase boi carul
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
peștile tot“. Și au și îngiugat carăle dimineața, și au purces Petru-vodă înaintea carălor. Și când s-au pogorât în vadul Docolinii, l-au și întâmpinat gloata. Și au început a i să închina și a-l îmbrăca cu haine domnești. Iar el s-au zimbit a râde și au dzis că „de mult așteptam eu una ca aceasta să vie“. Și când au purces de acolo, argații lui au dzis: „Dar noi ce-om face, doamne, cu carăle cu peștile
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
se închina și a-l ura de domn Moldaviei, l-au îmbrăcat cu scumpele haine ce aduseseră cu dânșii.""). Podul care s-a construit ulterior a fost denumit de către istorici "Podul Docolina", după acea localitate. Satul Docolina a ajuns proprietate domnească în secolul al XVI-lea, probabil în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș (1541-1546), când domnul a locuit mai mult la Bârlad, Vaslui și Huși. Drumul comercial ce trecea pe valea Bârladului a devenit drum domnesc în timpul
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
proprietate domnească în secolul al XVI-lea, probabil în cea de-a doua domnie a lui Petru Rareș (1541-1546), când domnul a locuit mai mult la Bârlad, Vaslui și Huși. Drumul comercial ce trecea pe valea Bârladului a devenit drum domnesc în timpul domniei lui Iliaș Rareș (1546-1551). În valea Docolinei a avut loc în vara anului 1577 o luptă pentru ocuparea tronului Moldovei, între oastea lui Petru Șchiopul, care venea dinspre sud și cea a lui Ioan Potcoavă, care cobora dinspre
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
danie fiind întărită de domnitorul Simion Movilă, printr-un hrisov din 5 decembrie 1633. Același domnitor poruncise, printr-un hrisov din 10 august 1633, ca satul Docolina să devină „menzil de poștă domnească și loc de popas pentru diferite slugi domnești și boierești”, proprietarul și sătenii beneficind de mai multe privilegii și scutiri. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, vornicul Alecu Greceanu a înființat un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina. Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina. Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca "„ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești”". În anul următor, prin hrisovul din 15 februarie 1826, vornicul Alecu Greceanu obținea dreptul să organizeze la Docolina șase iarmaroace pe an și câte o zi de târg pe săptămână. Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn al Moldovei numit în
Podul Doamnei () [Corola-website/Science/323961_a_325290]
-
să nu le lipsească nimic, să fie ghizi pricepuți. Ediția a II-a va avea loc, totuși, în zilele de 10-13 august 1978 cu 22 de ansambluri participante. Ediția a VII-a (5-7 august 1988) s-a desfășurat la Curtea Domnească, într-un cadru minunat realizat de către organizatori. Am ajuns la ediția XXVIII (2010). Fiecare din cele desfășurate pănă acum a însemnat o mare reușită, acest festival câștigând o frumoasă tradiție în viața spirituală a Argeșului; el va trebui continuat și
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Argeș () [Corola-website/Science/319880_a_321209]
-
domnitor, Mamulos îi urmărește pe haiduci în Balta Călțunului; el dă foc la stuf și îi ucide pe majoritatea haiducilor, dar îl lasă pe Anghel să scape, spunându-i că aceasta este ultima dată. Haiducii supraviețuitori sunt spânzurați în fața palatului domnesc de la Mogoșoaia, iar trupurile lor sunt ridicate noaptea de către Anghel și duse la familiile morților. În acest timp, Sevastița, amanta domnitorului, se plimbă prin târg îmbrăcată într-o rochie de atlas alb, atrăgând furia domniței Ralu care dispune biciuirea femeii
Haiducii lui Șaptecai () [Corola-website/Science/319975_a_321304]
-
un finisaj întins pe parcursul a 15 luni. Filmările au fost realizate la Sibiu, București, Mogoșoaia, Rucăr, Dragoslavele, pe valea Dâmboviței, la Târgoviște, Sinaia, Căldărușani și în Cheile Ialomiței. O parte din secvențele din acest film au fost filmate la Palatul domnesc de la Mogoșoaia și la Hanul lui Manuc. Florin Piersic a fost dublat în toată trilogia de actorul craiovean Petre Gheorghiu Dolj. Maestru de lupte a fost Lucian Purdea. Muzica a fost interpretată de Orchestra Simfonică a Operei Române dirijată de
Haiducii lui Șaptecai () [Corola-website/Science/319975_a_321304]
-
o familie mixtă, cehi-români: tatăl, Lascăr A. Vorel, farmacist în Piatra Neamț și mama, Julieta, născută Suess. Lascăr Vorel a fost strănepotul lui Anton Vorel, un farmacist bine cunoscut, ce venise în România din Boemia. La 26 mai 1825, prin hrisov domnesc, domnitorul Ioniță Sandu Sturdza îi acorda spițerului Anton Vorel dreptul de a deschide o spițerie în Târgul Pietrei, pentru "obșteasca înlesnire în treaba medicilor". În 1883, Lascăr A. Vorel (fiul lui Anton Vorel) primește brevetul de furnizor al Curții Regale
Lascăr L. Vorel () [Corola-website/Science/320009_a_321338]
-
secolului al XV-lea ca o așezare modestă, Hușiul ajunge să fie târg la sfârșitul secolului al XV-lea. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) este cel care îi acordă statutul de târg, îi delimitează hotarele și construiește aici o curte domnească, în curtea căreia va ridica în 1495 o biserică cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Deasupra ușii de intrare în biserică se află o pisanie în limba slavonă, cu următorul text: "„Binecredinciosul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
în al 38-lea an de domnie al voievodului Ștefan cel Mare (1457-1504), reiese că data finalizării construcției este 30 noiembrie 1495. Biserica nu a fost înzestrată cu moșii și sate, ctitorul dorind ca ea să fie biserică a reședinței domnești și nu biserică de mănăstire sau biserică parohială. Mai bine de un secol, târgul Huși a fost proprietate domnească. În anul 1598, domnitorul Ieremia Movilă (1595-1606) a întemeiat Episcopia Hușilor, care urma să-și exercite jurisdicția asupra Ținutului Fălciului (din dreapta
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
30 noiembrie 1495. Biserica nu a fost înzestrată cu moșii și sate, ctitorul dorind ca ea să fie biserică a reședinței domnești și nu biserică de mănăstire sau biserică parohială. Mai bine de un secol, târgul Huși a fost proprietate domnească. În anul 1598, domnitorul Ieremia Movilă (1595-1606) a întemeiat Episcopia Hușilor, care urma să-și exercite jurisdicția asupra Ținutului Fălciului (din dreapta și stânga Prutului), Ținutului Lăpușnei (partea ce rămăsese după luarea Tighinei cu cele 12 sate sub stăpânire turcească), Ținutul
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]
-
1938, când s-a construit actualul turn de poartă. Gardul actual are parapet din piatră și grilaj metalic și urmează traseul fostului zid de incintă. În secolul al XVI-lea a fost construită o poartă de acces în incinta curții domnești. Aceasta a fost reclădită în anul 1714 de episcopul Sava, cu sprijinul domnitorului Nicolae Mavrocordat și refăcută de episcopul Sofronie Miclescu în 1849, odată cu zidul de incintă. Pe locul vechii porți de acces în incinta Episcopiei, episcopul Nifon Criveanu (1934-1939
Catedrala Episcopală din Huși () [Corola-website/Science/318910_a_320239]