5,886 matches
-
depărtare de doi metri de tubul de gaz. Continuă experiențele și utilizează o placă fotografică pentru a capta imaginea obiectelor de grosimi diferite din cameră datorită radiației provenite din tubul cu foiță de aluminiu. Expunând mâna soției la razele fluorescente, exclamă: "Mi-am văzut moartea". El demonstrează detectarea radiațiilor electromagnetice cu o lungime de undă de 10-10 (razele Roentgen). Articolul original Un nou tip de raze" (Über eine neue Art von Strahlen) este publicat la 28 decembrie 1895. Mai publică trei
Spiralogia by Jean Jacques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84990_a_85775]
-
lumina evidenței, raționamentul a cărui origine o arăt aici. Este ceea ce eu numesc un raționament absurd. Mulți l-au început. Nu știu încă dacă au rămas în limitele lui. Când Karl Jaspers, arătând imposibilitatea de a constitui lumea în unitate, exclamă: Această limitare mă conduce către mine însumi, acolo unde nu mă mai retrag în spatele unui punct de vedere obiectiv pe care nu fac decât să-l reprezint, acolo unde nici eu însumi nici existența celuilalt nu mai pot deveni obiect
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ratifică pe a mea îmi este pentru totdeauna de neînțeles. Și aici descopăr un salt și, chiar dacă e făcut în abstract, el continuă să însemne pentru mine uitarea a tocmai ceea ce nu vreau să uit. Când, ceva mai departe, Husserl exclamă: "Dacă toate masele supuse atracției ar dispărea, legea atracției ar continua să existe, dar ea rămâne doar fără aplicație posibilă", știu că mă aflu în fața unei metafizici de consolare. Și, dacă vreau să descopăr cotitura unde gândirea părăsește calea evidenței
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
ÎN AFARA ACESTUI DUMNEZEU. CÂT PRIVEȘTE CELELALTE MORALE (INCLUD AICI ȘI IMORALISMUL), OMUL ABSURD NU VEDE ÎN ELE DECÂT JUSTIFICĂRI ȘI EL N-ARE NIMIC DE JUSTIFICAT. PLEC AICI DE LA PRINCIPIUL NEVINOVĂȚIEI SALE. Această nevinovăție e de temut. Totul e îngăduit", exclamă Ivan Karamazov. Și în aceste cuvinte presimțim absurdul. Dar cu condiția de a nu le înțelege în chip vulgar. Nu știu dacă lucrul a fost remarcat; nu e vorba de un strigăt de eliberare și de bucurie, ci de o
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
și această adâricire. De aici și speranța fiecăreia de a-i da ceea ce nici una nu i-a mai dat. Dar, de fiecare dată, femeile se înșală adânc și izbutesc doar să-l facă să simtă nevoia acelei repetiții. În sfârșit, exclamă una dintre ele, ți-am dăruit dragostea!" De ce să ne mirăm când Don Juan îi răspunde râzând: "În sfârșit? Nu, ci doar o dată mai mult." De ce să trebuiască oare să iubim rar, pentru a iubi mult? Don Juan e trist
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
dezvăluie gândul fatal ce-l însuflețește. Într-adevăr, inginerul reia raționamentul din Jurnal. Simte că Dumnezeu e necesar și că El trebuie să existe. Dar, totodată, știe că Dumnezeu nu există și că nu poate exista. "Cum de nu înțelegi, exclamă el, că acest motiv e suficient pentru a te omorî?" Atare atitudine are și în cazul lui câteva din consecințele absurde. Acceptă, din indiferență, ca sinuciderea lui să fie utilizată în folosul unei cauze pe care o disprețuiește. "Am hotărât
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
democratice, lupta contra comuniștilor este mai mult sau mai puțin intensă după cum și-au intensificat aceștia activitatea - îndeosebi odată cu adoptarea liniei „clasa contra clasă”, în anii 1928-1933. Fapt care-l incită pe ministrul francez al Afacerilor Interne, Albert Sarraut, să exclame, în 1927: „Comunismul, iată dușmanul!” în paralel, apar numeroase organizații care duc în mod fățiș o propagandă anticomunistă: Comitetul Antibolșevic (1924), Institutul Antimarxist (1927), Comitetul de Propagandă al Republicanilor Naționali (1928), Comitetul Internațional de Inițiativă Antibolșevică (1931), Liga Internațională Anticomunistă
Dicționarul comunismului by Stéphane Courtois () [Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
încă obiceiul ca funcționarii Curții să-i prindă de brațe și să-i oblige să-și plece capul pe ambasadorii și membrii suitei lor când se prezentau în fața sultanului. După obișnuitul schimb de discursuri dintre reprezentantul străin și primul-ministru, funcționarii exclamau: „Întru slava Celui Veșnic, necredincioșii trebuie să se încline în fața gloriosului nostru sceptru”. Umilirea delegaților trebuia să simbolizeze inferioritatea puterii țărilor pe care le reprezentau. În epoca președintelui Theodore Roosevelt, toți diplomații erau primiți împreună pe 1 ianuarie pentru a
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Henry Wotton, un ambasador englez de la începutul secolului al XVII-lea: „un om sincer, trimis în străinătate ca să mintă pentru țara sa”. Atunci când Metternich a fost informat de decesul ambasadorului Rusiei în timpul Congresului de la Viena, se spune că ar fi exclamat: „Este adevărat? Care a fost motivul pentru care a făcut așa ceva?”. Versiunea modernă a deprecierii diplomației acordă o importanță deosebită unui aspect anume al tehnicii diplomatice - caracterul ei secret. În timpul primului război mondial și în perioada următoare s-a bucurat
Politica între națiuni. Lupta pentru putere și lupta pentru pace by Hans J. Morgenthau () [Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Cunoști melodia, nu insist. Apoi reporterul se joacă malin-răutăcios și-i întreabă pe unul dintre „responsabilii culturali“ ce au citit în ultimele trei luni. Tăcere, plus câteva grohăituri: ,,aaa... ceva di minigiment... aaa... ăla care a scris despre femei... Cărtărescu!“ - exclama specimenul interogat, fericit ca a găsit un nume, ceva. Inutil să-ți descriu vocea, accentul, maniera de a-și articula ideile (de fapt, nu aveau ce articula, ce spun eu!). Cunoști bine acest gen de individ care grohăie prin administrația
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
De ce ar fi acesta un act de curaj? Pentru că vocea aparține unui misogin antisocial, violent, unui mizantrop suferind de titanism. Nu e un personaj care să stimuleze empatia manifestă a cititorului. E un lucru imposibil, mai ales când îl vezi exclamând cu satisfacție după ce a reușit să facă dragoste o oră vorbind la telefon în același timp... Un personaj fără îndoială puternic, singur, dorindu-și această singurătate ca pe un test suprem de rezistență. Partea diaristică - încadrată de o ramă teoretică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
ar fi implicațiile inter-frame ale romanului, cuprinse între marginile vagi ale parantezelor auctoriale. Se simte din plin lectura aplicată cu atenție textelor lui Eco (a se citi nota din jurnalul lui M., unde acesta citează din Opera aperta, pentru a exclama contrapunctic și dezamăgit că la noi încă se discută despre geniu, măiestrie etc.). Ce m-a atras spre această carte, de când am citit-o prima oară, a fost tocmai contrapunctul adus acestei virilități nevrotice: jurnalul lui A. conține destulă candoare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
timpul, iar expresia pe care-o rostește atunci când se pregătește să facă o nouă golănie sau soarta i se arată nesperat de prietenoasă face cât toate cele treizeci de cuvinte ale Ellocikăi: „Înaltă clasă!“. Un alt personaj care mai mult exclamă decât vorbește normal e Iznurenkov, un tip care trăiește din vânzarea de poante la redacțiile de ziar din Moscova. Avessalom Iznurenkov (numai chinuindu-mă să pronunț „rusește“ numele ăsta, și am impresia că am citit o fază genială) încearcă să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
repete, drept amendă contravențională, numele dodecasilabic mobutian al indezirabilului Désiré. După ce trase aer în piept, numita Nora, pronunță dintr-o răsuflare sau, mai curând, de parcă ar fi pipăit, mătănii pe un șnur: Sese Seko Koko Ngbendu Wa Za Banga. — Ufff, exclamă Carmen, ușurată, mai înainte ca profesorul Vasile, lovind în masă cu un invizibil bătător de carne, să pronunțe, mișcându-și buzele, ca peștii, fără sunet, sentința irevocabilă: — Not guilty! (Continuarea în numărul următor) Vaginul din spatele genunchiului corect politic Am să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2167_a_3492]
-
elevă, înaltă, negricioasă, a scuipat veselă. Curios e că vedeam bucățile albe de salivă, țâșnind în snop din gura ei largă, buzată, cu dinți extrem de albi. Au căzut pe trotuar. Kaștoaca și-a pocnit palmele una de alta și a exclamat bucuroasă: „Ce mă făceam cu tine dacă te nimeream?“. M-am blocat! Nu se prea speriase de eventuala gafă... mă mai și tutuia... Colegele ei, două, cu rucsăcelele în spate, în blugi cu prohabul deraiat, au pufnit în râs. Cred
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
mă cheamă. I-am răspuns. Mă întreabă în continuare: „Nu ești cumva rudă cu Micu Boțianu? ” I-am răspuns: „Este tatăl meu.” A rămas stupefiat. M-a întrebat: „Câți ani ai?”, „35” i-am răspuns eu. „Cât am îmbătrânit!” a exclamat domnul Dr. Ivașcu. După aceea mi-a povestit cum în timpul refugiului din Ardealul de Nord au lucrat și au locuit împreună în Spitalul din Orăștie, unde se refugiase și Doctorul Eugen Nicoară din Reghin, ca șef de secție, și care
Chirurgia modernă a sindroamelor posttuberculoase. Tuberculoză și homeopatie by Alexandru-Mihail Boțianu, Petre Vlah-Horea Boțianu, Oana-Raluca Lucaciu () [Corola-publishinghouse/Science/91974_a_92469]
-
este aceea de a-i atribui vagabondului rolul mesagerului însărcinat cu predarea scrisorii destinatarului de drept, fiica aflată la mii de kilometri distanță, într-o lume diferită și neimplicată în problemele extreme ale Africii de Sud. "Ce nume neinspirat pentru o țară!" exclamă Elizabeth Curren, mărturisind că "atunci când pășesc pe acest pământ, pe această Africă de Sud, am tot mai puternic sentimentul că pășesc pe chipuri negre". Vinovăția de a aparține unei civilizații opresive, suprapusă conștientizării tot mai vii a modului în care
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
postmoderne. „Destin” contra „carieră”, iată ce a Înflăcărat mintea și energiile tânărului care am fost; deși, apărându-mi „cariera” de romancier, cum am făcut-o pe zeci de pagini, pare că mă contrazic! „Dacă mă contrazic, cu atât mai bine!” exclamă Într-un vers romanticul american Walt Wittman. Dar nu, nu e adevărat, contradicția e de suprafață și, de altfel, nu numai În ce mă privește, dar și alți angajați Într-o „ambiție de excepție”, aceea de a produce valoare Într-
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
la rândul lor? Sau... sunt valori absolute?!... - Da, am zis, avântându-mă „cu capul Înainte” În „puțoistica” mea teorie, da, ai ghicit, În felul lor, au ratat și ei. Ghici față de cine?! Și cum Nichita mă privea gânditor, amuzat, am exclamat: - Evident - Iisus! Mi-a dat dreptate, nu știu dacă din fireasca și eleganta sa amabilitate sau pentru că Îi plăcuse „speculația” mea. Nici azi, deși o cred valabilă, nu mă contrariază dacă unul sau altul dintre colegii mai tineri vor zâmbi
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
sine, unul dintre cele mai rare, mai inflaționate, mai falsificate, mai scumpe, la urma-urmei! Da, mă joc cu acești „termeni-jucărie” și am avut chiar insolența ca pe „unul dintre aceștia” să-l cocoț deasupra acestor volumașe - Sensul vieții! Kitsch!, vor exclama nu puțini oameni fini, universitari sau nu, kitsch Îngrozitor; oare Breban nu-și dă seama că... despre acest lucru nu se vorbește? În lumea bună, se’nțelege! Da, e adevărat, azi, În „aerul timpului” este desigur de bon ton, dacă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
fiind aruncată deodată asupra unui eveniment asemănător din trecutul mai mult sau mai puțin Îndepărtat, răstoarnă, cu o putere formidabilă, viziunea asupra existenței: cea proprie, dar și asupra ei, În Întreaga ei generalitate și complexitate. Die ewige wiederkehrung des gleichende, exclamă același lucru, afirmând punctul nodal al sistemului său de idei, mai bine zis asupra viziunii sale, asupra „filozofiei viitorului”, cum Îi spune; „Veșnica Întoarcere a aceluiași”. Nu Înaintarea pe o „spirală ascendentă”, cum o aflăm În filozofia hegeliană și, de
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
muzică clasică, mai ales romantică, germană, citesc sau mă plimb, „cobor” la unul dintre bistrourile favorite pe care le aveam În toate cartierele pe unde am locuit - În al XV-lea, al VIII-lea sau ultimul, al VI-lea -, a exclamat aproape indignat: „Și cum, nu bateți culoarele pe la edituri, pe la reviste?!... Ah, ce n-aș face eu de-aș fi În locul dvs. și aș avea opera dvs.!”. Nu, am făcut și aceasta, În primii ani, acolo, În acel cazan enorm
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
autorul se întreabă, la un moment dat, "...ce voi face dacă voi ieși din acest teribil nihilism?" Atitudinea în fața realității însă se trage tot de la Eminescu, de a cărui ființă spirituală și materială se simte atât de legat, încât criticul exclamă: "Doamne, ce neștiutori suntem de Eminescu! Brusc, mi-aduc aminte că l-am visat pe Eminescu și poetul m-a dojenit aspru că nu-i cunosc opera." De ce numere și de ce labirint? Trecând peste notarea strictă, curentă a cugetărilor în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
tresalte. Zece ani mai târziu, la școala din Căuești, comuna Adam , unde avea să fie învățător și directorul școlii, a cunoscut pe orfanii acestui erou, care-i erau elevi, și le-a spus locul unde se află mormântul tatălui lor, exclamând acum: „Doamne, încurcate mai sunt căile tale!” Încurcate, zic și eu, dar adaug - Domnul le descurcă pe toate, numai viața nu ne-o redă atunci când cineva are nevoie de ea, situație în care erau orfanii respectivi.. La 16 noiembrie 1942
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]
-
căsuță, acolo unde ați stat în vară. E cald, curat, excelent, atmosferă pioasă, de Crăciun. Strada noastră e plină de zăpadă care a rezistat, se pare, destul de bine, tentației soarelui. Satul e aproape pustiu. Nu e soare, dar e bine, exclam și eu precum poetul. Ies fumuri alene prin vecini. Mă gândesc la dumneavoastră. Unde veți fi în această zi? Ce veți fi făcând? Mariana o fi la Bârlad? Mi-e dor de Mariana. Sunt ani de când nu ne-am mai
Alexandru Mănăstireanu : corespondenţă by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/629_a_1301]