12,214 matches
-
prin urmare, legi, în calitatea lor de elemente ale unui sistem care este ordinea naturii, expresie a exigențelor integratoare și totalizatoare ale rațiunii. Este interesant de observat că la o interpretare apropiată de cea a lui Buchdahl ajunge un cunoscut filosof al științei, care vede teoriile științifice în primul rând ca instrumente de unificare și de explicație a faptelor. Întrebându-se cum răspunde Kant la interogația privitoare la tremeiurile caracterului legic, necesar unor corelații dintre stări de lucruri stabilite în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kitcher și Butts dealtfel, nu crede că explicația dată de Kant necesității legilor fizice propriu-zise ar trebui să fie căutată în relația lor cu principiile și categoriile intelectului pur. Interpretarea lui pornește tocmai de la supoziția că problema legității empirice, ceea ce filosofii numesc problema lui Hume, nu va putea primi un răspuns satisfăcător pe baza categoriilor și principiilor „Analiticii”. Friedman, dimpotrivă, apreciază că nu există o alternativă la această supoziție. Căci intervenția ideilor regulative și a judecății transcendentale pot să explice doar
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
cunoașterii propus de Kant stă o analiză a condițiilor de posibilitate ale științei exacte a epocii sale, Friedman va propune o interpretare de natură să asigure integrarea unei mari varietăți de observații și reflecții care pot fi întâlnite în scrierile filosofului. Vorbind de cunoașterea naturii, Kant distingea, susține Friedman, mai multe tipuri de corelații. Patru dintre acestea ar putea fi caracterizate drept legi. Primul nivel este constituit din legile naturii în genere, care sunt principiile filosofiei transcendentale. Cel de-al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
formulate independent de informațiile pe care le oferă simțurile (care sunt „bazate pe principii empirice”) aparțin științei numai cele ale căror obiecte pot fi construite în intuiție și pot primi, în consecință, o descriere matematică. A doua precizare este că filosoful contrastează enunțurile fizicii propriu-zise cu enunțurile a priori. Iată două formulări semnificative, în acest sens, din § 36 al Prolegomenelor. „Există multe legi ale naturii pe care nu le putem cunoaște decât prin mijlocirea experienței, dar legitatea și corelarea fenomenelor, adică
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
științei. 7l. Critica rațiunii pure, ed. cit., pp. 212-213. 72. Kant opune punctul său de vedere, potrivit căruia noi putem cunoaște relații cauzale particulare numai prin intervenția principiului a priori al cauzalității, punctului de vedere, acceptat până atunci de mulți filosofi, că „numai prin succesiunile multor evenimente percepute și comparate, și găsite concordante cu fenomene anterioare, am fost noi conduși să descoperim o regulă, în virtutea căreia anumite evenimente urmează totdeauna anumitor fenomene, și prin aceasta am fost înainte de toate determinați să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
înțeleasă în unele orientări ale gândirii metafizice occidentale drept pătrundere, drept preluare a obiectului cunoașterii în conștiința cunoscătoare. Cunoașterea are loc atunci când obiectul intră, pătrunde, pentru a spune așa în subiect, este prins de către subiect. Termenul cel mai folosit de filosofi pentru a desemna o asemenea înțelegere a cunoașterii este intuiția. Cunoașterea autentică este cunoașterea intuitivă. Metafizicienii de diferite orientări și din diferite timpuri, care au conferit contur acestei înțelegeri a cunoașterii, par să pornească de la supoziția că adevărata cunoaștere, cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nestructurate de nici o formă. Contribuții semnificative la elaborarea unui concept al cunoașterii orientat spre formă, care pot fi găsite în reflecții epistemologice ocazionale ale unor cercetători ai naturii de cel mai înalt rang, precum și în analize mai sistematice ale unor filosofi cu formație științifică, susțin această concluzie. La fel ca și Kant, dar cu referire specială la știința matematică modernă a naturii, autori ca Hermann von Helmholtz, Albert Einstein sau Moritz Schlick au fost orientați în reflecțiile și analizele lor de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
acceptarea unui verdict constrângător al observațiilor și experimentelor particulare. Din această perspectivă, o recuperare într-o formă relativizată a conceptului kantian de a priori va apărea pe deplin îndreptățită. S-a atras atenția, în acest sens, asupra faptului că un filosof empirist ca Rudolf Carnap, care s-a distanțat în mod clar de conceptul kantian al sinteticului a priori, a evidențiat, totodată, statutul distinct al structurii conceptuale fundamentale în știința teoretică a naturii prin afirmarea unei distincții nete între cadrul conceptual
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
științifice în cadre date și schimbarea cadrelor conceptuale ale cercetării, o distincție care aruncă o lumină nouă asupra temei kantiene a cunoașterii a priori, a fost consacrată prin opera lui Thomas Kuhn, recunoscut, astăzi, drept cel mai influent istoric și filosof al științei din a doua jumătate a secolului XX. La Kuhn, aceasta este distincția dintre știința normală, ca cercetare bazată pe paradigme, și schimbarea paradigmelor, iar în scrierile lui mai târzii distincția dintre schimbări care afectează și, respectiv, nu afectează
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
XX, teza că știința teoretică își primește orientarea prin idei care nu pot fi derivate din experiență sau supuse pur și simplu controlului experienței, așa cum este cazul cu ipotezele științifice, a fost formulată în mod independent de mai mulți autori, filosofi și istorici ai științei. Bunăoară Lucian Blaga observa în lucrarea lui de doctorat, susținută la Universitatea din Viena, a cărei versiune românească a fost publicată în limba română sub titlul Cultură și cunoștință, că în analiza structurii științei moderne a
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
consistenței. O asemenea teorie va fi ultima în sensul că principiile ei nu vor putea fi explicate prin principii mai generale. Ea va înfăptui unificarea cunoașterii, permițând derivarea tuturor legilor fizice particulare 20. Criticii fundamentalismului din rândul fizicienilor și al filosofilor științei se raportează astăzi în mod sceptic la supoziția că cercetarea naturii ar trebui orientată de un țel încorporat într-un ideal universal al cunoașterii, de genul celui formulat de Kant sau Einstein. Nancy Cartwright, bunăoară, opune fundamentalismului punctul de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
prohibite explicațiile în termeni de entități ce nu sunt în mod direct accesibile observației. „Mare parte din opoziția față de teorii bazate pe fluide subtile în secolul al XVIII-lea și față de teorii atomiste în secolul al XIX-lea - constată un filosof al științei - a fost datorată faptului că metodologia dominantă a epocii contesta buna întemeiere epistemică și stiințifică a teoriilor care lucrează cu «entități inobservabileă”24. Bine cunoscută și mult discutată este opoziția pe care a suscitat-o în cercuri științifice
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Copenhaga pe temeiul că această interpretare nu poate fi armonizată cu principiul continuității, cu cerința propagării acțiunilor fizice din aproape în aproape, implicând ceea ce el numea „acțiuni fantomatice la distanță”. Nu numai cunoscuți istorici ai științei cu interese filosofice și filosofi ai științei de orientare istorică, ci și fizicieni-teoreticieni cu preocupări istorico-filosofice sunt astăzi de acord că cercetători aparținând unor tradiții științifice diferite vor fi despărțiți prin decizii prealabile privitoare la cerințele descrierii științifice, la natura entităților care pot să intervină
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
metafizic-dinamistă” este opusă de Kant explicației „matematic-mecanice” a materiei, o explicație care poate fi desprinsă atât din scrierile lui Newton, cât și din cele ale unor reprezentanți de frunte ai științei matematice a naturii din epoca în care a trăit filosoful. În timp ce în explicația mecanică toate forțele trebuie să fie derivate din mișcări ale particulelor materiale indestructibile în spațiul gol, în explicația dinamică materia însăși și toate mișcările ei vor fi derivate din două forțe originare, forța de respingere și forța
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Kant în favoarea superiorității explicației metafizic-dinamiste a materiei ne apar drept cel puțin îndoielnice. Mai întâi, calea pe care devine posibilă unificarea sub principii a faptelor experienței, a „diversității specifice a materiilor”, nu poate fi stabilită in mod a priori de filosof, cum înclina să creadă Kant37. Doar evoluția istorică a științei exacte a naturii poate stabili fertilitatea sau lipsa de fertilitate a ideilor regulative cuprinse în filosofii ale naturii, cum sunt cele numite de Kant „metafizic-dinamistă” și „matematic-mecanică”. În al doilea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a „diversității specifice a materiilor”, nu poate fi stabilită in mod a priori de filosof, cum înclina să creadă Kant37. Doar evoluția istorică a științei exacte a naturii poate stabili fertilitatea sau lipsa de fertilitate a ideilor regulative cuprinse în filosofii ale naturii, cum sunt cele numite de Kant „metafizic-dinamistă” și „matematic-mecanică”. În al doilea rând, „concepte goale” din punct de vedere empiric, adică idealizări de genul impenetrabilității absolute, s-au dovedit adesea esențiale pentru descoperirea și formularea unor legi generale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
un argument în favoarea superiorității sale. Există o diversitate de indicații, în primul rând de natură empirică, care ne dau posibilitate să alegem între asemenea ipoteze. Toate aceste lucruri nu erau, desigur, atât de clare în epoca lui Kant. Oricum, dacă filosoful a preferat explicația dinamistă celei atomiste, aceasta s-a datorat în primul rând faptului că cea dintâi se integra mai bine în sistemul său general al metafizicii experienței. Se poate observa, pe de altă parte, că pretenția lui Kant de
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
rafinări succesive până în zilele noastre, îi poate sta alături din punctul de vedere al nivelului de elaborare sistematică. Este ceva cu totul obișnuit ca acea cercetare a rațiunii practice, care a fost întreprinsă acum mai bine de două secole de filosoful din Königsberg, să fie înfățișată drept antiteza directă a filosofiei morale utilitariste. De regulă, se vorbește despre opoziția dintre o teorie morală centrată pe conceptul datoriei și o alta în centrul căreia stă conceptul fericirii. Ni se spune că abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
așa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine”. Ideea că ceea ce distinge îndatoririle morale este că ele pot fi universalizate, că ele sunt valabile în egală măsură pentru mine și pentru semenii mei, nu este o invenție a filosofilor, ci o intuiție prezentă și activă în rațiunea morală comună. Este rațiunea care rămâne vie, chiar dacă abia pâlpâie, și în acele momente ale istoriei care stau sub semnul imenselor suferințe provocate de oameni altor oameni. Fără stavilele pe care le
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
mai numeroase și solide cu rațiunea morală comună va fi în măsură să-i confere trăinicie și putere de atracție. Kant s-a distanțat în mod clar de punctul de vedere al acelor întemeietori și propovăduitori de religie, moraliști sau filosofi care susțineau că ei sunt aceia care dezvăluie pentru prima dată oamenilor „adevărul moral”, că acesta ar trebui să fie statornicit în conștiința oamenilor printr-o revizuire radicală a modului lor spontan de a gândi. Era opinia fermă a lui
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ceda. Ei vor ști însă prea bine că sunt vinovați din punct de vedere moral. Contemporanul și suveranul lui Kant, regele Prusiei, Friedrich cel Mare, a abolit tortura ca instrument pentru producerea probelor de vinovăție în justiție, act pe care filosoful l-a apreciat în mod deosebit. Două secole mai târziu, mulți oameni au fost condamnați la moarte sau la cele mai grele pedepse în procese intentate de regimuri dictatoriale, pe baza unor mărturii obținute prin tortură sau prin alte modalități
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lui Kant în posibilitatea statornicirii păcii eterne într-o societate cosmopolită. Din acest punct de vedere, filosofia lui poate fi socotită o adevărată piatră de hotar în dezvoltarea unei direcții de gândire inaugurată încă din antichitate, în primul rând prin filosofii stoici. Pentru Kant a fost pe deplin clar că visul coexistenței pașnice între comunități despărțite de tradiții milenare va avea o șansă de realizare abia atunci când oamenii vor asculta în mult mai mare măsură de acea voce care vorbește mai
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
răspund la întrebarea dacă sistemul de filosofie morală elaborat de Kant poate să orienteze rațiunea morală comună atunci când ea ajunge în dileme și șovăie sau nu poate decât să confirme judecățile acesteia și să-i sporească puterea de discernământ. * * * Unii filosofi au susținut, mai recent, că opoziția dintre întemeierea kantiană și întemeierea utilitaristă a îndatoririlor morale nu ar fi una fundamentală și ireductibilă. R.M. Hare se întreabă, bunăoară, dacă nu cumva Kant ar fi putut fi un utilitarist și argumentează în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
lege universală și evaluarea ei prin raportare la principiul necondiționat al moralității. Aceste pasaje pot fi citite drept tot atâtea încercări de a sublinia că imperativul categoric nu trebuie confundat cu acel principiu moral familiar care este regula de aur. Filosoful își previne cu insistență cititorul asupra înțelegerii principiului suprem al moralității drept o simplă sublimare teoretică a regulii de aur. Căci regula de aur este un imperativ prin excelență ipotetic. Atunci când omul rațional o acceptă drept principiu al conduitei sale
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
adoptării ca legi universale a maximelor care le stau la bază, este cu totul implauzibilă. Ne-ar fi, prin urmare, greu să i-o atribuim lui Kant. Concluzia spre care suntem conduși este că există o anumită tensiune între susținerea filosofului că omul bun din punct de vedere moral își va percepe îndatoririle ca imperative necondiționate, că el își va îndeplini datoria doar de dragul datoriei, și asigurarea lui repetată că judecata morală practică se conduce după principiul suprem al moralității și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]