12,418 matches
-
și fotografia, arta video și neoexpresionismul - în anii care au trecut, Harry și fratele său fantomă au expus opere care ilustrau toate curentele și tendințele epocii. Multe dintre manifestări au fost niște eșecuri. Era de așteptat, dar mai periculoase pentru galerie s-au dovedit trădările celor șase sau șapte artiști plastici adevărați pe care Harry i-a descoperit pe parcurs. Oferea prima șansă în viață unui puștan, îi promova creația cu inspirația și panașul obișnuit, îi organiza o piață, începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Oferea prima șansă în viață unui puștan, îi promova creația cu inspirația și panașul obișnuit, îi organiza o piață, începea să obțină și un profit confortabil și pe urmă, după două sau trei expoziții, artistul cu pricina fugea la o galerie din New York. Aceasta era problema amplasării la Chicago, iar Harry înțelegea că, pentru cei cu adevărat talentați, era o mișcare obligatorie. Dar era un om cu noroc. În 1976, un pictor în vârstă de 32 de ani pe nume Alec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
problema amplasării la Chicago, iar Harry înțelegea că, pentru cei cu adevărat talentați, era o mișcare obligatorie. Dar era un om cu noroc. În 1976, un pictor în vârstă de 32 de ani pe nume Alec Smith a intrat în galerie cu un pachet de diapozitive. Harry lipsea în ziua aceea, dar, când a primit pachetul de la asistenta sa, în aceeași seară, a scos un set de imagini și le-a ridicat în dreptul ferestrei ca să le vadă rapid - neașteptându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
telefon și l-a sunat pe Smith, oferindu-i o expoziție. Spre deosebire de alți artiști pe care îi sprijinise, Smith nu voia să aibă de-a face cu New Yorkul. Petrecuse deja șase ani acolo și, după ce fusese respins de toate galeriile din oraș, revenise la Chicago acrit și furios, spumegând de dispreț față de lumea artei și de toate curvele însetate de sânge și lacome de bani care o populau. Harry l-a botezat „geniul posac“, dar, în ciuda firii sale necioplite și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
elibera. Harry era omul care îl salvase din ghearele anonimatului, de aceea Harry avea să rămână agentul lui pe viață. Harry își descoperise primul și singurul artist important și, în următorii opt ani, creația lui Smith avea să asigure solvabilitatea galeriei. După succesul expoziției din 1976 (toate cele 17 tablouri și 31 de desene au fost vândute până la finalul celei de a doua săptămâni), Smith a tuns-o din oraș împreună cu soția și copilul mic și și-a cumpărat o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mare parte țineau legătura prin scrisori și, ocazional, prin telefon. Nimic din toate acestea nu ridica vreo problemă pentru directorul de la Dunkel Frères. Producția lui Smith era uriașă și, o dată la două luni, lăzile cu pânze și desene soseau la galeria din Chicago, pentru a fi vândute pe sume tot mai mari și mai delicioase. Era aranjamentul ideal și fără îndoială ar fi putut continua mai multe decenii, dacă Smith nu și-ar fi făcut plinul cu tequila cu trei seri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Dunkel Frères, s-a lăsat sedus de bărbatul îndesat, în vârstă de 50 de ani. Sau poate a fost invers, și Dryer a fost cel care a comis actul de seducție. Indiferent cum, fapta s-a petrecut când proprietarul de galerie s-a dus la studioul artistului pentru a-i vedea ultimele pânze. Frumosul băiat-bărbat a înțeles rapid intențiile lui Harry și, după douăzeci de minute de conversație banală pe tema minimalismului geometric, s-a lăsat în cel mai natural mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
lucrări de vândut, dar stocul avea să se epuizeze în șase luni sau un an. Și pe urmă? Dunkel Frères și așa abia dacă reușea să se mențină pe linia de plutire, iar Bette băgase deja prea mulți bani în galerie pentru ca Harry să îi mai poată cere ajutorul. Acum, că Smith dispăruse, falimentul era garantat. Dacă nu astăzi, atunci mâine, și dacă nu mâine, atunci poimâine. Căci adevărul era că Harry nu reușise să învețe nici măcar elementele de bază ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
cotitura pe care o luase cariera soțului ei. Acum însă, că el era mort și Harry se dovedea pus pe rele, Valerie Denton Smith a decis să îl distrugă. Harry a negat totul. Cu șapte lucrări false încuiate în depozitul galeriei însă, poliției nu i-a fost greu să îi încropească un dosar. A continuat să facă pe neștiutorul, dar pe urmă Gordon a părăsit orașul pe furiș, iar actul de trădare l-a făcut pe Harry să-și piardă curajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
feminină, știam că nici nu se poate compara cu M.F.P. — Pariez că e artist plastic, i-am spus lui Tom. — Ce te face să crezi asta? mi-a întors-o el. — Salopeta. Pictorilor le place să poarte salopete. Păcat că galeria lui Harry a dat faliment. Am fi putut să-i organizăm o expoziție. — Poate e iar însărcinată. Am văzut-o de vreo două ori cu soțul ei. Un tip înalt și blond, cu umeri largi și o barbă rară. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
mulți ani, dar nu vrea să accepte refuzul. Sportul are să-mi facă bine, îmi spune, „o să-mi mai pună sângele-n mișcare“, așa că accept, cam fără chef, să facem un joc sau două. Lucy ne însoțește până în șopron ca să facă galerie, dar Tom rămâne pe loc, cuibărindu-se într-un șezlong de pe verandă, să fumeze și să citească. Constat repede că Stanley nu joacă genul de ping-pong cu care sunt eu obișnuit. Paletele și mingea sunt la fel, dar, în mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
trei generații de fete, cu Joyce la vârf, Nancy și Aurora la mijloc și Lucy, în vârstă de zece ani, și Devon, de cinci, la nivelul de jos. Interiorul casei de cărămidă era un muzeu viu de artefacte femeiești, cu galerii dedicate expozițiilor de sutiene și chiloței, uscătoare de păr și tampoane, cutii de fard și tuburi de ruj, păpuși și corzi de sărit, cămășuțe de noapte și ace de siguranță, ondulatoare de păr, creme de față și un șir nesfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
frumuseții ? spune Jemima, cealaltă colegă a noastră de apartament, intrând În cameră țaca-țaca, cu pantofii ei cu toculeț. E Îmbrăcată În jeanși roz deschis și un top alb și e, ca Întotdeauna, perfect bronzată și aranjată. Teoretic, lucrează la o galerie de sculptură. Dar, practic, toată ziua are treabă să-și epileze, penseze sau maseze diverse părți ale corpului și e plecată la Întâlniri cu bancheri importanți, despre care știe exact cât câștigă, Înainte să accepte să se vadă cu ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
schițat la ultimul șaișpe noiembrie portretul de bătrân cu mustață. Pe prima față a felicitării era o compoziție mai elaborată în culori, o vrăjitoare cu tot arsenalul, globul de cristal, retortele, căminul, o poliță cu cărți, opaițul și sus, la galerie, o bufniță - uite, dragă (mama de colo, când a descoperit în camera mea de lucru felicitarea), pe-o față Cristi m-a desenat și pe mine; mi-o arată amuzată pe hârcă, care n-are nimic din trăsăturile mamei, decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ciudate, urme ale frustrărilor - un fes semănând vag cu conturul Sudanului sau un corn mușcat - Africa de Sud... (Cele 230 de gravuri licențioase din colecția prințului Friedrich August I al Saxoniei, zis „Der Starke“ din cauza tăriei sexului, au ajuns anul ăsta în galeriile Castelului din Dresda. Prințul cu zeci de amante și 365 de copii avea, se vede, momentele lui de inhibiție, în care se retrăgea în iatac cu pozele porno, cu târfele și nimfomanele, cu Adam și Eva într-o exhibiție sado-maso
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
fiindcă nu și-a luat ca bagaj decât o pungă și aparatul de fotografiat pe umăr. Mult mai mizeri arată copiii adormiți de-a valma cu câinii sub o bancă la scara metroului. Plină de demnitate, Galina nu coboară în galeriile metroului, cu siguranță n-a venit la Paris ca să umble pe sub pământ. Își contemplă scurt silueta reflectată în marmura udă a scărilor. Imaginea alungită și subțiată ar fi fost poate măgulitoare pentru o femeie bașoldită, cum ajung mai toate rusoaicele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
plecat, și tu și Liana! (căcatul e un film cum se văd seara la televiziunile noastre, dar putea să fie orice gen de film, unchiu-meu chiar începuse să-mi amintească de bătrânii din Muppets Show, cei doi care asistă de la galerie la spectacol, găsind în toate cusurul). M-am mutat aici într-o primăvară, nostalgic după bucureștencele uluitor de proaspete pentru casele dărăpănate din care ieșeau, de pe străzile familiare ale trecutului meu, Bărăției, Baia de Fier, Sfânta Vineri... În viața diurnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
chiar așa ciudată de la o vreme. Era la fel e bizară ca frate‑său Tarquin, toată ziua călăreau și pescuiau, sau ce mai făceau ei acolo. Dar de curând s‑a mutat la Londra și s‑a angajat la o galerie de artă, iar acum se duce doar la petreceri. Suze deschide ușa de la intrare și aud vocea stridentă a Fenellei, urmată de un amestec de glasuri de fete care trăncănesc simultan. Fenny nu face un pas fără un alai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
ideea e: chiar ai nevoie să vezi o operă de artă în carne și oase, ca să o apreciezi cum trebuie? Firește că nu. Și, într‑un fel, să răsfoiești o carte poate fi chiar mai bine decât să faci ocolul galeriilor, pentru că în felul ăsta pot să bifez mai multe opere și, de fapt, chiar să aflu mai multe. În plus, și aici e artă, nu? Așa că deja am făcut o baie bună de cultură. Exact. Nu se poate spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
își pune gura între buzele ei și îi cere să o muște când îl pronunță pe V. E un amant bun, nu se grăbește mereu să o posede. O scoate în oraș și încearcă să o relaxeze. O duce la galerii de artă, magazine de antichități, librării, concerte și lecturi de poezie. Își privesc reflecțiile din vitrinele pe lângă care trec pe stradă. Sunt un cuplu frumos. Amândoi înalți și zvelți. Apreciază faptul că el nu râde niciodată de greșelile ei. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
favorită. Le ordonă gărzilor și servitorilor să „dispară” înainte ca ea să intre în „scenă”. Complexul de clădiri se înalță pe partea deluroasă de la vest de Turnul Parfumului lui Buddha. Îi place la nebunie priveliștea: trei turnuri, două pavilioane, o galerie și o poartă arcuită. Ascultă vântul și se liniștește. În a treia zi de ninsoare, vine iar, ca să se uite la clădirea grandioasă care are un spațios pavilion cu două etaje deschise, având opt laturi, cu acoperișul cu streșini duble
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Dintr-un vas de ceramică pictată, de proastă calitate, pe care mi l-a cumpărat o rudă în vârstă care vizitase locul. Desenul de pe vas era o hartă cu punctele de interes de pe lac. Apa, copacii, pavilioanele, templele, podurile și galeriile. Erau toate limpede ilustrate și însoțite de titluri elegante. Băiat de la țară cum eram, nu aveam ocazia să mă întâlnesc cu fotografii sau tablouri, așa că am luat vasul la mine în cameră și l-am studiat. De-a lungul anilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Față i se lumineazè dintr-o datè de un zâmbet care nu mai trezește nici un ecou în sufletul meu, un zâmbet nou și proaspèt pe care Matei nu i l-a vèzut niciodatè, acest zâmbet a luat probabil ființè în galeria ei de zâmbete în ultima vreme, dupè nașterea copilului, un timp în care eu nu mai am acces, timpul absenței mele din viața ei, Cu chipul înseninat de taină imperceptibilè a maternitèții, Corina explicându-mi despre universul bogat în evenimentele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
a contribuit - nu, în nici un caz - căposul, scorțosul meu stăpân, și nici împăratul Napoleon, ci potaia stăpânei, afurisitul Bichon. PAGINĂ NOUĂ 3 Exista și o față ascunsă a orașului. Dublul lui subteran. Un spațiu întunecat, dar primitor, o rețea de galerii boltite, un sistem eficient și vechi de câteva secole, construit pentru ocrotirea și salvarea locuitorilor. Iancu iubea mai ales acest oraș. Cunoștea bine fiecare galerie încă din adolescență. Faptul că acolo nu ajungea niciodată lumina zilei nu-l deranja. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
față ascunsă a orașului. Dublul lui subteran. Un spațiu întunecat, dar primitor, o rețea de galerii boltite, un sistem eficient și vechi de câteva secole, construit pentru ocrotirea și salvarea locuitorilor. Iancu iubea mai ales acest oraș. Cunoștea bine fiecare galerie încă din adolescență. Faptul că acolo nu ajungea niciodată lumina zilei nu-l deranja. Era un întuneric viu. Îl ajuta să vadă mai bine, să retrăiască, să reconstituie marile povești din Theba, Memfis, Bizanț sau Roma, să se apropie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]