5,442 matches
-
spune că metoda de tratament duce la accidente, produce uneori mai multe probleme decît ce rezolvă acestea nu contează pe moment, deoarece s-a rezolvat problema. Această metodă este bazată pe faptul că omul stresat este mai aproape de partea sa inconștientă. Cu cît omul este mai stresat de anumite violențe, de crime de nedreptate este mai ușor de manipulat. În acestă situație cel mai elocvent exemplu este promovarea vaccinurilor în secolul trecut, pornind de la o teorie formată în epoca de piatră
A fi creştin by Rotaru Constantin [Corola-publishinghouse/Science/498_a_778]
-
tratamentul constă din administrarea orală de glucide cu absorbție rapidă: tablete de glucoză, dulciuri sau lichide dulci (sucuri de fructe), urmate de alimente ce conțin glucide cu absorbție lentă (pâine, biscuiți, cereale), pentru a preveni recurența hipoglicemiei. Pacienților somnolenți sau inconștienți, ce nu se pot alimenta, li se va administra glucoză iv (33-50%), ce remite rapid simptomele neuroglicopenice. Glucagonul va fi indicat la pacienții tratați cu insulină ce prezintă alterarea stării de conștiență. Deoarece mecanismul său de acțiune constă din stimularea
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92271_a_92766]
-
o anumită perioadă de timp (ore sau zile), necesarul de insulină este mai mic. Tratamentul adjuvant al hipoglicemiilor Diazoxidul: are efect inhibitor direct asupra secreției de insulină, putând fi utilizat ca adjuvant în tratamentul hipoglicemiilor induse de sulfonilureice. La pacienții inconștienți se va administra iv (300 mg în 30 de minute, repetat la 4 ore dacă este necesar), iar la cei conștienți se va administra oral, 300 mg la 4 ore. Octreotidul: analog sintetic cu durată lungă de acțiune al somatostatinului
Tratat de diabet Paulescu () [Corola-publishinghouse/Science/92271_a_92766]
-
seara, e mult de când, ce mai face tatăl dumneavoastră, domnișoară Ferrara), privind ochii de culoarea strugurilor, identici cu ai acelei Nahui Ollin a cărei poveste i-o istorisise În cursul după-amiezii. Uitându-se la ei cu o fixitate atât de inconștientă, Încât femeia Își lăsase puțin fața În jos, și, privindu-l printre firele de păr de culoarea grâului care Îi curgeau pe față, devenise serioasă o clipă, atât cât să-i spună n-avem prea mult timp, Faulques, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
Poate că chestia cu hazardul e greșită, Într-adevăr, a comentat Markovic dezinvolt. Oare hazardul lasă urmele animalelor În zăpadă? Oare el m-a pus În fața aparatului dumitale de fotografiat ori eu Însumi m-am dus spre el, din pricini inconștiente, pe care nu izbutesc să mi le lămuresc? Și tot asta s-a putea zice și despre dumneata. Ce te-a făcut să mă alegi pe mine, și nu pe altul? În orice caz, odată declanșat procesul, conjuncția hazardurilor și
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
în care s-a dovedit că mirosurile plăcute pot fi folosite pentru a atrage clienții. Astfel, un experiment efectuat la Fundația de Cercetare și Tratament ale Mirosului și Gustului din Chicago a arătat că preferințele oamenilor sunt influențate în mod inconștient de miresmele înconjurătoare. Un grup de voluntari au fost rugați să încerce două perechi identice de pantofi plasate în două camere separate. Una dintre camere a fost parfumată cu o compoziție florală deosebit de plăcută. 84% dintre cei testați au declarat
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
sau încărcate de aurul spicelor de grâu constituie o uriașă clinică cromoterapeutică generatoare de forțe noi, deconectare, optimism, echilibru și liniște interioară, numai că în perioada actuală în loc să protejăm și să ajutăm natura să se regenereze, se procedează în mod inconștient la distrugerea ei. Paleta coloristică a mediului ambiant în care trăim (loc de muncă, locuință, mijloace de transport în comun, parcuri de distracții și de petrecere a timpului liber) este în mare măsură răspunzătoare, prin efectele pe care le exercită
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
Îi dau târcoale, mereu prezente, mereu la pândă - trinitate amenințătoare și zeități necontrolabile. Între gândire și act Dorința de a dispărea, irepresibilă, impetuoasă, incandescentă și incontrolabilă ca o șarjă, nu funcționează, Însă, În gol. Ea este mereu contrabalansată de Încercarea inconștientă de a pune ceva În loc: un text, un semn, o urmă. La scriitorul sinucigaș, jurnalul e substitutul trăirii, al existenței, al timpului scurs În mici experiențe banale și - din perspectiva imensei decizii a sinuciderii - insignifiante. Superinflamat, ego-ul scriitorului sinucigaș visează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
la existență, ci chiar la text. Sinuciderea curmă, așadar, simultan, atât urma vieții, cât și libertatea textelor jurnaliere de a prolifera. Ea devine, contrariind așteptările, o barieră În fața operei, mutilată și comprimată Între două decizii contrarii: la o extremă, dorința inconștientă a mărturisirii, la cealaltă, decizia irațională de a Înceta brutal orice relație cu existentul. O chestiune care obsedează pe mai toți analiștii sinuciderii este paradoxul În care se situează sinucigașul: Într-o percepție nemediată, pe tot parcursul hotărârii de a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
străine! El ignoră cu nonșalanță contribuțiile medicale, Îndeosebi existența ciclotimiei, boală În care surescitarea și depresiunea alternează primejdios. În felul acesta, se pune Între paranteze un Întreg și fertil câmp al investigației. Jurnalele intime ale sinucigașilor sunt impregnate, conștient sau inconștient, de un model suicidar. Însă lucrul cel mai neobișnuit este că modelul acesta nu domină prin forță și agresiune și nici măcar prin persistență. El nu e centrat pe un obiect, o Împrejurare sau o acțiune anume, ci, cum o dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
drept divin, de drept popular absolut și oamenii lui sunt niște aristocrați cum n-au mai fost de secole. E imperiul perfect, teocrația perfectă, fără nici o falie sau fisură. E frumos că Churchill și Roosevelt făuresc cu propriile lor mâini inconștiente și servile acest imperiu al lumii. Am să mor cu o bucurie sălbatică la ideea că Stalin va fi stăpânul lumii. În sfârșit, un stăpân. E bine ca oamenii să aibă un stăpân care să-i facă să simtă omnipotența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Tolstoi e un exemplu aproape tautologic al unei serii comportamentale mult mai ample. Diversele titulaturi care, prin exhibare excesivă mai degrabă escamotează cuvântul intim, punându-l Între niște paranteze pline de sensuri și subtexte, vorbesc, la modul psihanalitic, despre raporturile inconștiente ale scriitorului cu textul său și, mai ales, cu acea componentă indefinibilă numită confesiune. Jurnalul unui cobai al lui Miron Radu Paraschivescu 18 sau Jurnal În căutarea lui Dumnezeu al lui Arșavir Acterian sunt exemple tipice ale deturnării titlului dinspre
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În nici un fel (sau, În orice caz, nu conștient) efortul sistematic al creării unei realități secunde. Ambiția jurnalului intim este de a reface, de a re-da, de a salva in extremis realitatea primă. E un rol asumat aproape În mod inconștient, extras din datele inițiale care-l fac posibil. Decupaj În real, jurnalul acționează În funcție de pulsiunile conținute de selecția (sau absența selecției) operată la nivelul realității propriu-zise. Cu toate acestea, el cade În plasa ficționalizării, Împrumutând tehnicile prozatorului, constrâns de tensiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
păstreze secretul notației din pagina de jurnal, aceasta va mina din interior orice clauză care Încearcă să-l mențină departe de posibilii destinatari. Există o tentație a auto-comunicării În orice text, iar autorul nu face decât să lucreze, conștient sau inconștient, În direcția aceasta. Totodată, el adaugă, involuntar, amănunte care inițial nu intrau În rețeta - mai mult sau mai puțin alchimică - a jurnalului. Chiar dacă acesta refuză astfel de clasificări, el poate fi categorisit În funcție de gradul În care admite descifrarea personalității, fizice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala masă informă de senzații, sentimente și impresii pe care le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea artistică și viața independentă a textului devin ținte inconștiente ale actului de a scrie, de a depune mărturie prin scris. Trei entități Autoportretul, așa cum apare el În jurnalul intim, se organizează, de regulă, În jurul a trei entități. Cea dintâi este o componentă morală. Este forma cea mai complexă, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cel al portretului. Chiar dacă zonele de contact dintre cele două forme de Înfățișare a personalității umane sunt extrem de largi, ele se deosebesc În punctele esențiale. Portretul e, În egală măsură, o tehnică și o artă care se Înscriu În strategiile inconștiente ale textului confesiv. Sindromul Mallarmé funcționează ireproșabil și În acest caz: În jurnalul intim, totul sfârșește Într-un portret sau un autoportret. Cel dintâi e doar pretextul constituirii celui de-al doilea. Un portret autoflatant, În care imperfecțiunile sunt discret
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
convenție. Doar lectura (sau relectura) clar direcționată Îl poate trezi la viață. În același timp, În orice autoportret scris putem reconstitui fragmentele unui jurnal intim in nuce. Metaforic vorbind, autoportretul se relevă a fi o fatalitate a jurnalului intim, ținta inconștientă a celui care scrie. Rămas Între prejudecățile fondatoare, jurnalul intim este și astăzi istoria secretă a unui eu care se descrie pe sine. El exclude, așadar, teoretic și de circumstanță, prezența cititorului, chiar dacă acesta e mereu presimțit și se proiectează
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
chiar lumea care așteaptă să fie descrisă. O lume căreia Îi lipsesc verbele. Un program al imaginarului Într-un fragment intitulat, nu Întâmplător, La récession, Roland Barthes Își definește astfel demersul autobiografic: Această carte este alcătuită din ceea ce nu cunosc: inconștientul și ideologia, lucruri care nu se vorbesc decât prin glasul altora. Nu puteam pune În scenă (În text) Întocmai, simbolicul și ideologicul care mă traversau, pentru că eu sunt pata lor oarbă (ceea ce-mi aparține clar e imaginarul meu, e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
să fie sigur vreodată că nu sunt simple săgeți trimise În gol. Evocarea psihanalizei, pe de o parte, și a simbolicii, pe de alta, marchează limitele (ele Însele vagi!) Între care se Întinde domeniul autoportretizării. Printr-o selecție instantanee și inconștientă, textul se va ordona În jurul unor realități, și nu În jurul interpretărilor, așa cum sugerează autorul. Expresivitatea involuntară a autoportretului provine - după cum anticipam - tot din refuzul interpretării. Chiar dacă În final acel eu prin mine conține Întregul „program al imaginarului”, el ajunge să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și fragmentări Că subzistă, În toate aceste tipuri de jurnale, un anumit aleatorism e dincolo de orice dubiu. Secvențialitatea și temporalitatea jurnalului intim sunt Însoțite de această caracteristică, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
extraestetic În judecarea valorii estetice a jurnalului. Însă un astfel de criteriu se motivează, pentru că identitatea artistică a jurnalului provine și din altceva decât din miza pe ficțiune. Ea provine din tensiunile nerezolvate dintre autor și realitate. Însăși această strategie - inconștientă - ascunde, poate, unul dintre mobilurile ținerii jurnalului intim. Între plăcerea de a scrie și greutatea de a scrie se interpune ceva misterios, o forță care vine dinspre realitate și vrea să acceadă la adâncimea unui adevăr ficționalizat. Ficționalizat pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice a omului”9, operată de autobiografia clasică, e preluată, tale quale, de către jurnalul intim. Sursele sale Îndepărtate (și inconștiente) sunt modificările aduse formelor publico-retorice ale antichității. Închiderea În sine, prefigurată de ivirea noii atitudini față de propria persoană, exclusivismul, intoleranța față de persoana a treia, oricine ar fi ea, terorismul irepresibil al mărturisirii (precedat de „biografiile” lui Cicero, de scrisorile către
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care-l plasează complexele sale. Puneri În criză Dacă inițial intimitatea se definea În raport cu celălalt, dacă jurnalul aparținea exclusiv zonei invizibilului, păcat nemărturisit și de nepedepsit, cu trecerea vremii conștiința de sine a scriitorului e dată de raportul cu propriul inconștient. Intimitatea autorului devine un spațiu În care acesta jonglează cu datele obiective ale vieții, răsturnând prejudecăți, diminuând complexe. Jurnalul se substituie, adeseori, canapelei psihanalistului 15, loc al investigării unor profunzimi nici măcar bănuite. Reprezentarea spațială a eului, propusă de psihanaliză, a
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
asume experiența confesiunii. Subiectul confesiunii este, de fapt, un eu redus la condiția interiorității. Doar că, spre deosebire de experiența religioasă, experiența interiorității nu-și acordă altă autoritate decât sinele 22. Sustrăgându-se tentațiilor exteriorității, eul suspendă orice transfer Între sine și inconștientul social, a cărui dorință manevrează mișcările obișnuite ale subiectului. De altfel, unitatea dintre subiect și ființă nu e decât o iluzie 23. Fiecare dintre aceste entități este animată de forțe proprii, de un flux continuu, predeterminant. Confesiunea este tocmai un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Dar schimbul de tensiuni dintre ele nu poate fi oprit. Așezându-se În puncte opuse, ele Își stabilesc o identitate precisă a relațiilor. Inevitabilele alunecări Între un plan și altul, Între realitate și transcriere (sau mărturisire) dau naștere unui subiect inconștient al textului 24, imposibil de oprit sau controlat, pentru că face parte, el Însuși, din inconștientul, din libertatea asumată de orice text, cuvânt sau gând. Limita acestui text, a noii realități care separă exteriorul de lumea interioară este marcată de prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]