6,102 matches
-
soldați. În jur de 6000 erau francezi trimiși de regele Ludovic al XIV-lea, dar cea mai mare parte o constituiau irlandezii catolici. Cavaleria irlandeză recrutată din rândurile micii nobilimi s-a dovedit la înălțime în timpul luptei. Cu toate acestea infanteria era formată în mare parte din țărani fără experiență, instruiți în grabă și puțini dintre ei dispuneau de muschete funcționale. Mare parte erau înarmați cu unelte agricole cum ar fi coase. William a sosit la Carrickfergus în Ulster pe 14
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
prăpastii cele două forțe nu au putut să se angajeze în luptă. Forțele lui William au făcut un lung marș de ocol, iar a doua zi aproape le-a tăiat retragerea iacobinilor spre satul Naul. La vadul principal, aproape de Oldbridge, infanteria lui William condusă de elita gărzilor albastre olandeze, folosindu-se de puterea lor de foc superioară au forțat trecerea peste râu pentru a aduce încet înapoi inamicul, dar au fost împiedicați de contra-atacul cavaleriei iacobinilor. După ce și-au asigurat Oldbridge
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
de elita gărzilor albastre olandeze, folosindu-se de puterea lor de foc superioară au forțat trecerea peste râu pentru a aduce încet înapoi inamicul, dar au fost împiedicați de contra-atacul cavaleriei iacobinilor. După ce și-au asigurat Oldbridge, o parte a infanteriei lui William a încercat să se opună atacului cavaleriei iacobine, dar a fost împrăștiată și împinsă în râu cu excepția gărzilor albastre. În această fază a luptei ducele de Schomberg și Peter Walker , doi dintre comandanții lui William au fost uciși
Bătălia de la Boyne () [Corola-website/Science/331848_a_333177]
-
francez își împărțise armata, ar fi putut ataca stânga franceză izolată înainte ca dreapta să își ocupe pozițiile, dar nu a făcut-o. După ce flancul drept (condus de Luxembourg) și-a ocupat pozițiile, aproximativ la ora 10 deschide focul asupra infanteriei inamicului, lovind cu eficacitate. Aripa stângă franceză condusă de locotenent-generalul Jean Cristophe, conte de Gournay, începe atacul cu un asalt al cavaleriei, dar uciderea lui Gournay provoacă dezordine în rândurile cavaleriei, iar aceasta se retrage la Fleurus pentru a se
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
uciderea lui Gournay provoacă dezordine în rândurile cavaleriei, iar aceasta se retrage la Fleurus pentru a se regrupa. Totuși un alt asalt al cavaleriei flancului drept are mai mult succes, împingând în spate cavaleria aliaților. Imediat după aceea cavaleria și infanteria franceză avansează pe ambele flancuri ale liniei lui Waldeck, care văzându-se încercuită, se frânge. Unele trupe aliate reușesc să se regrupeze lângă Fleurus, dar sunt copleșite. În ciuda faptului că era presat de cavaleria franceză, Waldeck organizează o nouă linie
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
încercuită, se frânge. Unele trupe aliate reușesc să se regrupeze lângă Fleurus, dar sunt copleșite. În ciuda faptului că era presat de cavaleria franceză, Waldeck organizează o nouă linie de rezistență cu forțele rămase, dar și aceasta se prăbușește sub impactul infanteriei franceze, euforică după succesul inițial. Ceea ce rămâne din trupele lui Waldeck se îndreaptă spre Nivelles. Partea cea mai intensă a bătăliei s-a desfășurat în intervalul 11-14: la acea oră, armata lui Waldeck era deja aproape distrusă de francezi cu
Bătălia de la Fleurus (1690) () [Corola-website/Science/331863_a_333192]
-
imperială a interceptat un convoi cu muniții ce se îndrepta spre tabăra francezilor: francezii vor lupta cu munițiile raționalizate. Ciocnirea finală a avut loc pe 7 septembrie și a început cu un atac frontal al austro-piemontezilor. După trei atacuri eșuate, infanteria prusacă condusă de Leopold I, Prinț de Anhalt-Dessau, a reușit să spargă extrema dreaptă franceză deoarece regimentul "La Marine" care apăra extrema dreaptă franceză, în mijlocul atacului rămăsese fără muniții. În acest moment, după ce a respins atacul cavaleriei ducelui de Orléans
Asediul de la Torino () [Corola-website/Science/331873_a_333202]
-
suflete, au crescut pe măsură ce soldații fostei armate austro-ungare au părăsit frontul pentru a se îndrepta spre casă, fie pe măsură ce din lagărele de prizonieri au fost eliberați alți soldați. Comandant a fost desemnat căpitanul de rezervă "Alexandru Simon" din "Regimentul 2 Infanterie", secondat de locotenentul "Zeno Herbay". Preotul militar "Laurențiu Curea" a fost delegat administrator și sublocotenentul "Gavril Câmpeanu", secretar. S-au creat 3 trei resorturi conduse fiecare de un responsabil: „Intendența” (responsabil sublocotenent "Gavril Câmpeanu"), „Serviciul de legătură cu Consiliul Național
Legiunea Română din Praga () [Corola-website/Science/335522_a_336851]
-
victoria împotriva Reichului a devenit o țintă realizabilă. La începutul anului 1945, Comandantul Suprem al Forțelor Expediționare Aliate, generalul american Dwight D. Eisenhower, avea sub comanda sa 73 de divizii în nord estul Europei. Dintre acestea, 49 erau divizii de infanterie, 20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
20 divizii blindate și 4 divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din Italia. În momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii blindate. Forțele aliate de-a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
divizii aeropurtate. Mai departe, 49 dintre aceste divizii erau americane, 12 britanice, 8 franceze, 3 canadiene și una poloneză. În februarie au fost transferate în nord-estul Europei alte șapte divizii americane, o divizie britanică de infanterie și un corp de infanterie canadiană. Ultimele două au fost transferate de pe frontul din Italia. În momentul declanșării asaltului împotriva Germaniei, Eisenhower dispunea de 90 de divizii cu efective complete, dintre care 25 de divizii blindate. Forțele aliate de-a lungul Rinului se întindeau pe
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
încercuită în Țarile de Jos. Busch trebuia să organizeze aripa drepta a defensivei germane, bazându-se în principal pe Aramata I de parașutiști. În centul frontului, pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de Armată B (Armata a 15-a infanterie și Aramta a 5-a Panzer). Flancul sudic era apărat de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
I de parașutiști. În centul frontului, pentru apărarea regiunii Ruhr, fusese repartizată Grupul de Armată B (Armata a 15-a infanterie și Aramta a 5-a Panzer). Flancul sudic era apărat de Grupul de Armată G (Armata a 7-a infanterie și Armata I infaterie) de sub comanda lui Paul Hausser. După cucerirea regiunii Ruhr, Eisenhower plănuia să continue avansarea spre răsărit peste câmpiile din nordul Germaniei până la Berlin. Grupurile de Armate americane a 6-a și a 12-a urmau să
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
prim atac, care avea să fie întreprins de Corpul XII, Corpul VIII urma să execute o traversare de sprijin la Boppard și St. Goar, 40-50 km nord-vest de Mainz. Terenul din vecinătatea municipalității Nierstein și Oppenheim era favorabil atacurilor de infanterie sprijinite de artilerie. Malul vestic era mai înalt, bateriile de artilerie plasate pe înălțimi putând ține sub control regiunea relativ plată de la est. Pe de altă parte, faptul că la est se întindea o câmpie destul de largă presupunea transportarea foarte
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
o adâncime suficient de mare era crescută de faptul că o rețea suficient de bună de drumuri se afla la aproximativ 10 km est de zona de traversare, în orașul Grossgerau. Pe 22 martie, elementele Diviziei a 5-a de infanterie au deschis operațiunea de traversare a Rinului de către Armata a 3-a (Corpul XII SUA) în timpul nopții, pe lună plină. Trupele de asalt americane nu au întâmpinat niciun fel de rezistență la Nierstein. Când primele bărci de asalt au ajuns
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
grabă au fost respinse cu ușurință și cu puține victime. Germanilor le lipseau atât efectivele cât și mijloacele tehnice pentru organizarea unei defensive puternice. Până la amiaza zilei de 23 martie, toate cele trei regimente din cadrul Diviziei a 5-a de infanterie traversaseră râul și ocupaseră poziții în capul de pod, iar unul dintre regimentele Diviziei a 90-a era în plin proces de traversare. Tancurile și distrugătoarele de tancuri au fost transportate cu pontoane plutitoare în timpul dimineții, iar spre seară a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
Diviziei a 90-a era în plin proces de traversare. Tancurile și distrugătoarele de tancuri au fost transportate cu pontoane plutitoare în timpul dimineții, iar spre seară a fost deschis traficului greu un pod din pontoane. Până la miezul nopții, unitățile de infanterie reușiseră să preia controlul asupra unui cap de pod cu limitele extinse la peste 5 km spre est. Aceasta a fost prima forțare a Rinului încununată de succes din perioada modernă. Au urmat alte două operațiuni de traversare a unităților
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
spre est. Aceasta a fost prima forțare a Rinului încununată de succes din perioada modernă. Au urmat alte două operațiuni de traversare a unităților Armatei a 3-a. În zorii zilei de 25 martie, elementele Diviziei a 87-a de infanterie SUA au traversat Rinul la nord de Boppard iar, după 24 de ore, elemente ale Diviziei a 89-a de infanterie SUA au traversat fluviul 10 km sud de Boppard, la St. Goar. Deși rezistența germană din aceste sectoare a
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
traversare a unităților Armatei a 3-a. În zorii zilei de 25 martie, elementele Diviziei a 87-a de infanterie SUA au traversat Rinul la nord de Boppard iar, după 24 de ore, elemente ale Diviziei a 89-a de infanterie SUA au traversat fluviul 10 km sud de Boppard, la St. Goar. Deși rezistența germană din aceste sectoare a fost mai puternică decât cea întâmpinată de primele unități ale Corpului al XII-lea, problemele întâmpinate de aliați la Boppard și
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
înaintea asaltului amfibiu, zonele de parașutare ale „Varsity” erau imediat în spatele primelor linii germane, în raza de acțiune a artileriei aliate. În plus, pentru ca să nu fie loviți de focul propriei artilerii, parașutiștii aliați nu trebuiau să înceapă acțiunea decât după ce infanteria reușise să ajungă pe malul estic al Rinului. Justețea hotărârii lansării parașutiștilor înarmați doar cu arme ușoare de infanterie într-o zonă așa de apropiată de front a fost pusă la îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
artileriei aliate. În plus, pentru ca să nu fie loviți de focul propriei artilerii, parașutiștii aliați nu trebuiau să înceapă acțiunea decât după ce infanteria reușise să ajungă pe malul estic al Rinului. Justețea hotărârii lansării parașutiștilor înarmați doar cu arme ușoare de infanterie într-o zonă așa de apropiată de front a fost pusă la îndoială, în condițiile în care asaltul amfibiu executat înaintea parașutărilor propriu-zise ridica problema lipsei de utilitate a operațiunii aeropurtate. Montgomery era însă convins că parașutiștii aveau să facă
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de 24 martie, după finalizarea unei pregătiri masive de artilerie și a unui puternic bombardament de aviație. Pentru atacul inițial al americanilor, comandantul Armatei a 9-a, generalul Simpson a ales Diviziile a 30-a și a 79-a de infanterie americane din cadrul Corpului XVI. Divizia a 30-a trebuia să traverseze într-o zonă dintre Wesel și Rheinberg, iar Divizia a 79-a forța cursul apei la sud de Rheinberg. În rezervă fuseseră păstrate Divizia a 8-a blindată SUA
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
ar fi fost cucerit, folosind Corpul XIII pentru păstrarea controlului asupra malului Rinului la sud de zonele de traversare. După o oră de pregătire extrem de puternică de artilerie, urmărită de generalul Eisenhower din zona frontului, Divizia a 30-a de infanterie a declanșat asaltul. Focul de artilerie fusese atât de eficient și atât de bine coordonat în timp, încât batalioanele de asalt au traversat cu ușurință râul și au cucerit malul de est fără să întâmpine o rezistență notabilă. După ce valurile
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
de est fără să întâmpine o rezistență notabilă. După ce valurile următoare de debarcare au traversat râul, trupele aliate s-au răspândit și au ocupat satele din zonă, opoziția germană fiind nesemnificativă. La ora 03:00, Divizia a 79-a de infanterie a declanșat acțiunea de traversare, reușind un succes asemănător cu cel al primelor valuri de debarcare. după ce echipamentul militar a fost transportat pe malul de est al Rinului, ambele divizii au început să înainteze în forță spre răsărit, reușind chiar
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]
-
reușind joncțiunea în seara aceleiași zile. Până în acel moment, parașutiștii reușiseră să cucerească toate obiectivele propuse, iar în plus luaseră și 3.500 de prizonieri. Mai la sud, descoperirea unei breșe în liniile defensive din fața Diviziei a 30-a de infanterie au crescut încrederea aliaților în posibilitatea de reușită a unei străpungeri totale a frontului german până pe 25 martie. După ce atacurile de mică amploare ale aliaților din dimineața zilei de 25 martie au primit un răspuns timid din partea germanilor, comandantul diviziei
Invadarea Germaniei de către Aliații apuseni () [Corola-website/Science/335457_a_336786]