5,780 matches
-
că e dorința Domnului, iar noi am crezut multă vreme că suntem sortiți a nu ne abate de la calea cercului. Păcat că înțelegem acest lucru abia când e prea târziu. Ați văzut și voi semnele... Abatele suferise probabil încă un infarct chiar în timpul discuției cu Xtyn, dar reușise să ascundă suferința atroce prin care trecea. Airam umezi buzele Abatelui cu o cârpă înmuiată în sucul unui fruct negru. Mirosea puternic, dar foarte plăcut, și avea un gust ușor dulceag. - Sfântul Augustin
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
el o să vă lămurească, spuse calm Maria. Kasser, N'Gai Loon și cei doi quinți se grăbiră să intre în mica firidă care era ocupată aproape în totalitate de patul grosolan pe care stătea Abatele. Acesta își mai revenise de pe urma infarctului suferit în timpul înfruntării cu Xtyn și stătea acum în capul oaselor. - Citesc pe fețele voastre că acțiunea mea cea de pe urmă nu mai este un secret, zâmbi trist Abatele. - Nesăbuitule, ce i-ai făcut? Ca și cum nu ar fi auzit întrebarea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Kasumigaseki a și murit. Am ajuns la gura de metrou, dar ambulanța nu sosise încă și toată lumea se comporta ca și cum nu se întâmplase nimic. I se făcuse rău unui om și leșinase, nimic mai mult. Mi-am zis că făcuse infarct. Dacă n-ar fi fost căzut pe jos, probabil că aș fi trecut pe acolo fără să observ nimic. Fiindcă mă dureau ochii, m-am gândit că trebuia să mă duc la oftalmolog, și m-am dus. Nu știam ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
oprise de mult timp, am ieșit și eu în stație, să văd ce se întâmplă. O persoană era prăbușită la pământ. Era un bărbat. Stătea cu fața în sus, perfect întins. Echipa de medici îi făcea masaj cardiac, de parcă făcuse infarct. Se strânsese o mulțime de oameni. Doar unul leșinase, dar erau mulți cărora li se făcuse rău și stăteau ghemuiți. Apoi s-a auzit un anunț în metrou: «În stația din apropiere, un călător a vărsat un recipient cu chimicale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
de la metrou. Oricât de rău le era, trebuiau să coboare la metrou și să-i ajute pe cei căzuți în stație. Din această cauză, mulți dintre ei și-au pierdut cunoștința și au fost internați. Erau și persoane care făcuseră infarct. Le-au resuscitat și și-au revenit. Am sunat de la un telefon public la biroul din Hatchōbori. Trebuia să le dau raportul: «Un observator a spus să evacuăm zona, m-am conformat ordinelor, am închis magazinul și am ieșit afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
că nu va mai avea de-a face cu Hackler sau cu fratele lui, „Oha“, îi reda tatei umorul său hâtru. Își savura viața tocmai pentru că, în sfârșit, era aproape de capătul ei. Era în toamna de după cel de-al doilea infarct, când mi-am vizitat părinții în vacanță. Un semnal de iarnă timpurie a turnat o încărcătură de zăpadă peste împrejurime. Îl însoțeam pe tata, care o luă pe drumul spre Chasté, peninsula din Silsersee, respirând atât de greoi încât de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
era vorba, Gulie. Fiul adoptiv al Bătrînului a trecut de partea gloatei de manifestanți, halal de Colonel că n a putut să-și țină în frîu mînzișorul, Delfinașule, și a uitat destul de repede că boșorogul a fost în pragul unui infarct cînd uitîndu-se la televizor în timpul evenimentelor l-a zărit în mijlocul grupului de revoluționari care luau pe rînd cuvîntul adresîndu-se națiunii în fraze care nu aveau nici o noimă. Așa-i plăcea s-o vadă, Tîrnăcop, aburind, curată și proaspătă, poți fi
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
a dezamăgit toată lumea, Piticul, că a avut încredere în niște lingăi, complotiștii, că l-au împușcat prea repede, revoluționarii, că au trădat adevăratul spirit al revoltei și s-au lipit fiecare la diverse grupuri de interese, Bătrînul, că a făcut infarct în scaunul său chiar în toiul evenimentelor, cînd avea mai mare nevoie de el. — Mare Don Juan, zice Curistul zîmbind pe sub mustață. gîndindu-se că printr-o femeie se ajunge întotdeauna cel mai ușor la sufletul unui bărbat. Și fiecare în
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
spovedească, mi-a spus șuierat cu subînțeles, stăteau acolo adunați ciorchine, cîteodată la vecernie le mai puneam Europa Liberă la difuzoarele alea, nu le venea să creadă, ascultau extaziați, speriați, în timp ce eu făceam pe mine de frică să nu facă infarct vreunul din cei mai în vîrstă din cauza emoției. — Poți fi liniștit, ești un erouaș de poveste, lasă prostiile, Roja, fără glumă, Părințele, cît de bine ți-ai construit imaginea în zilele acelea, erai idolul tuturor, cavalerul în armură strălucitoare al
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
spus la un moment dat: «Gata, să ne cărăm». Suna ca o Înjurătură În gura lui. În ultimul an, chiar Înjura, și anume tot timpul. Moartea lui nu m-a surprins. Știam că are pancreatită, ca să nu mai vorbim de infarctul de acum câțiva ani.” Virgil Duda Îl Întâlnise, cu doar câteva zile Înainte de a muri, la o șezătoare literară la nu știu care mare uzină din București. Radu la o uzină! Era furios și o arăta. „Genocid. Trăim un genocid, domnu’ Duda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
bonapartistă inflexiune a conștiinței de sine. Vulnerat de imunda realitate, nu se mai putea blinda În metalumea hipnotică a Frumuseții. Haosul decăderii din jur fisurase austeritatea delicată a artistului. Apelul adresat Urgenței de către soția cardiacului imobilizat, brusc, de un nou infarct a rămas fără rezultat o bună bucată de vreme. Radu nu a chemat un taxi, greu de găsit, de altfel. Gata să se facă țăndări, ființa nu mai suporta atingeri. Se desprindea, cu mișcări abrupte și stinghere, de scena domestică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
spre mansardă, uriașa mea valiză chinezească („hipopotamul”, cum o numise Paul), plină de conserve și vodcă, pentru nevoile călătoriei În care pornisem, firește, fără nici un ban. Ajunși sus-sus, la destinație, cu hipopotamul chinezesc sfâșiat și cu inimile duduind În pragul infarctului, gazda a scos, dintr-o delicată cutie lunguiață, flautul și mi-a cântat, În semn de bun-venit, fragmente dintr-o sonată de Telemann. Abia apoi am scos și eu din obeza valiză decedată cele două „atenții” aduse de la București: un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
cu mine însămi, deși accept că asta îmi este soarta. Emoțional, nu mă pot lecui. Nu pot să sufăr ca el să fie al altei femei. Arsura durează toată viața mea. Nu ia sfârșit nici după moartea lui, din cauza unui infarct, la vârsta de patruzeci și cinci de ani, în 1958. Nu acund faptul că nu o plac pe soția lui, Fan Qing. Când se uită în urmă, mai că întețelege motivul. Durerea pasională a abandonului. Yu Qiwei nu a lăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o toamnă neobișnuită. Becurile electrice dezgolite din anticul oraș Kai-feng din provincia Hebei tremură în vânt ca niște ochi de fantomă. Ochii vicepreședintelui Liu sunt închiși de zile în șir. A împlinit șaptezeci de ani în închisoare. A făcut un infarct, suferă de hipertensiune, complicații ale diabetului și insuficiență respiratorie. Nu e în stare să înghită. Are în nas un tub pentru hrănire. În această dimineață deschide ochii. Ceea ce-l înconjoară e straniu, iar chipurile pe care le întâlnește sunt ostile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
maică-mea când ies val-vârtej din vacarmul bucătăriei și, ca Attila Hunul, o șterg țipând și lăsându-mi iarăși cina mâncată pe jumătate -, ține-o tot așa cu lipsa ta de respect și-o să-l duci pe bietul om la infarct. — Bine! strig eu trântindu-i în nas ușa de la camera mea. Excelent! zbier eu scoțându-mi din șifonier geaca de zylon pe care o port numai cu gulerul ridicat (stilul ăsta o scârbește la fel de mult ca porcăria de haină în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
masă și obrazul i s-a congestionat. Deasupra buzei superioare alunița parcă i se mărise. - Tu n-auzi ce-ți spun? Copilul nu mai e! Noi suntem responsabili pentru ea, noi o s-o încurcăm! Până nu apare, eu risc un infarct în fiecare clipă... - Asta ca să nu mai pomenim... - Da, a spus potolit. Să nu mai pomenim. E nasol, înțelegi? Nu mă mai supăra și tu. Acum du-te să vorbești cu poliția. - Ce poliție? - Te așteaptă în cancelarie. Vezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
împușcat sub un copac, Jo înjunghiat în biroul lui Frank, cu fața îngropată într-un teanc de hârtii, iar Frank ascuns în camera secretă din spatele bibliotecii. Era și el mort, dar nimeni nu putea spune din ce cauză. Probabil un infarct sau o otrăvire. Fermierii îngrămădiră corpurile într-o uriașă groapă comună și, după ce le acoperiră cu var și pământ, se întoarseră acasă în liniște. Puținii soldați rămași în viață îi urmară docili, cu mințile golite, incapabili să răspundă la întrebările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cearta n-a durat mai mult de două minute. Paul a rămas cu vorba neterminată, a horcăit puțin și a căzut lat. Întâi am zis că se preface și mi s-a părut o glumă proastă. Dar omul chiar făcuse infarct. Am răsfirat degetele; creionul a căzut pe covor și s-a rostogolit spre zid. În jurul meu, șapte hârtii scrise mărunt, a opta umplută doar pe jumătate. Aflasem și adresa fostului institut, acum o ruină pe undeva pe Magheru. Începusem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cap toate detaliile pe care le găsisem atât de ușor de parcă cineva ar fi vrut ca eu să le combin și m-am lămurit că briceagul ascuns în scaun fusese replica lui Paul la ultima lor discuție, când el făcuse infarct și nu apucase să-și termine ideea. Probabil Păvălache nu s-a mai așezat niciodată la birou după moartea lui Paul. Asta era o mare, mare prostie. Dacă Greuceanu își prevăzuse moartea, de ce n-o evitase? De ce toată mascarada asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
duc la morgă, să-l văd după autopsie. I-am văzut și inima, era crăpată. Nu mă pricep la medicină, dar cred că nu a tăiat-o medicul legist la autopsie ci a crăpat în timpul când a survenit moartea, prin infarct miocardic. Nu avea marginile netede ca de bisturiu, ci mai mult zdrențuite, de parcă se rupsese într-o mică explozie. Îmi pare rău că nu l-am întrebat pe doctor. Diagnosticul era embolie cerebrală, dar eu cred că a fost altul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
În camera de așteptare, dotată numai cu trabucuri legate cu fundițe roz, tatăl meu strigă: ― Bingo! Eram fată. Patruzeci și opt de centimetri. Trei kilograme trei sute. În aceeași zi de 8 ianuarie, bunicul meu a suferit primul din cele treisprezece infarcturi. Trezit de părinții mei, care se grăbeau spre spital, se dăduse jos din pat și se dusese jos să-și facă o cafea. O oră mai târziu, Desdemona Îl găsise Întins pe podeaua bucătăriei. Deși facultățile mintale nu i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
niciodată. ― Asta chiar c-a fost tare, se minună Capitolul Unsprezece. Cu toată agitația, nimeni nu se gândi ce fel de tehnică fusese necesară aici. Desdemona luă botezul Înapoiat de mine ginerelui ei drept un semn rău. Deja vinovat de infarctul soțului ei, comisesem acum un sacrilegiu la prima mea șansă liturgică. În plus, o umilisem atunci când mă născusem fată. ― Poate că ar trebui să ghicești vremea, o tachina Sourmelina. Tatăl meu turna gaz peste foc: ― Gata cu lingura ta, mami
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
dedesubt pătată și umflată. Ochiul acesta ne fixa preț de maximum zece secunde. În cele din urmă camera se retrăgea, Încă Înregistrând. Vedeam tavanul, lustra podeaua și apoi iarăși pe noi: familia Stephanides. Mai Întâi Lefty. Încă activ, În ciuda urmelor infarctului, cu o cămașă albă, scrobită și cu pantaloni cadrilați, scrie ceva pe tăbliță și apoi o arată: „Christos Anesti.“ Desdemona stă vizavi de el, cu proteza ei, arătând ca o broască țestoasă care mușcă. În această filmare de familie denumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
consoleze fiul. ― Fii tare, Îi scria el. Cu zâmbetul pe buze, Îi copie epitaful luptătorilor de la Termopile: „Trecătorule, du-te și spune-i Spartei că noi am căzut aici Îndeplinind cu cinste legile ei“. Dar Milton nici măcar nu citi fragmentul. Infarctul tatălui său Îl convinsese că Lefty nu mai era În deplinătatea forțelor. Mut, cărându-și după el tăblița jalnică, adâncit În traducerile din Sapho, fiului său Lefty Începuse să-i pară bătrân. Milton se surprindea că se enervează sau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
frunze. Cinci secunde. Zece secunde. Suficient de mult timp pentru ca Lefty să ajungă față În față cu dovada propriilor sale facultăți mintale diminuate și ca eu să simt năvala facultăților mele sporite. Ce nu știa nimeni: Lefty mai suferise un infarct săptămâna precedentă. Deja fără grai, Începuse acum să fie și dezorientat În spațiu. Mobilierul Înainta și se retrăgea În stilul mecanic al unei case a surprizelor din parcul de distracții. Făcând parcă glume proaste, scaunele se ofereau și apoi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]