5,788 matches
-
Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme sau Invizibilul, 1 TC "1" \l 1 Este ziua de 1 ianuarie 1956, iar eu mă aflu cu sania, cu patinele la derdeluș - așa începe povestea mea. Am împlinit de curând doisprezece ani și mă cheamă Veniamin. Numele acesta neobișnuit ia făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
limpede, parcă dintotdeauna. (Chiar, acum probabil aș face față la discuțiile filosofice purtate de tata cu domnul Stamatiad!...) Sau, în rezumat: acum dețin, în compensație?, o droaie de însușiri extraordinare, dar pentru ei, cei de jos, cei vii, am devenit invizibil, nu mai contez pentru ei, am fost șters din lumea oamenilor, așa cum ștergi de pe tablă cu buretele o propoziție oarecare când ora s-a terminat. Am fost șters din lumea oamenilor, o lume pe care o regret atât de tare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Dar văzduhul acesta în care locuim ce fel de lume e, e lumea dintre lumi? -Ai intuit corect. Aici, în văzduh, e un spațiu intermediar, spațiul dintre lumea oamenilor și lumea lui Dumnezeu, e un spațiu care ține de domeniul invizibilului. Se spune că un asemenea spațiu intermediar desparte și lumea oamenilor de lumea tenebrelor, de lumea demonică. Dar eu unul n-am fost niciodată acolo, nu-l cunosc, probabil structura mea lăuntrică nu mi-ar permite să rezist acolo. Aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
rezist acolo. Aici, în văzduh, aici sunt acasă, așa cum erai tu în orășelul Serenite. Aici îmi duc traiul, am venit de sus, repet, ca păstrător al cărții pecetluite. Pentru cei de jos, de pe pământ, noi, cei de aici, constituim domeniul invizibilului, ceea ce înseamnă strict că ei nu ne zăresc, nu ne percep absolut deloc. În schimb, noi îi determinăm pe cei de jos: îi influențăm în moduri subtile, atâta doar că ei nu sunt conștienți de chestia asta. Dacă ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
autori, o întreagă rețea, nu unul singur, un biet pensionar, îi căuta înfuriată, dar, oricâte forțe aruncase în joc, nu izbutea să-i descopere. Da, Cameniță le scăpa printre degete, parcă ar fi fost de fum, parcă ar fi fost invizibil și mai peste tot prin țară răsăreau ca niște ciuperci după ploaie manifestele pensionarului, iar tovarășul Cameniță scăpa, scăpa de cei ce voiau să-l prindă, scăpa și se întorcea acasă, în satul lui de lângă Serenite, se întorcea cu zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Lazarus. Ce aflu în privirea lui mă liniștește. Într-adevăr, curând apare înscrisul. Literele sunt rotunde, frumoase ca niște picturi, parcă ar fi vii și sunt caligrafiate cu o cerneală de aur. Titlul stă mare deasupra, ca soarele pe cer: Invizibilul, descriere amănunțită. Și, pe rândurile următoare: sau Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Încep să citesc captivat conținutul. Uimit, observ că totul e redat exact cum se întâmplase, de la primele cuvinte ale istorioarei mele: „Este ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
comandat încă o bere, semn că nu avea de gând să lase curând locul liber, însă nici asta nu a schimbat situația. „Hei - ar fi vrut să zică -, e un străin aici! Vă ascultă, vă află secretele. Nu-i omul invizibil, nu-i o păpușă gonflabilă. Ce naiba, luați-mă în seamă. Aș putea să vă învăț multe. Eram ca voi și uite unde am ajuns, muncesc și nu mă mai opresc din muncă. Nici nu vă pasă că berea-i proastă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
montajul faptelor creează o imediatețe neînduplecată care-ți vuiește în cap. Realitățile pe care le documentează par a se povesti de la sine. Dar ține de înzestrarea strălucită a Hannei Krall să se abțină de la orice comentariu și totuși să intervină invizibil, rămânând prezentă îndărătul fiecărei propoziții. O literaturizare imperioasă în absența ficțiunii, exclusiv prin simțul pentru cuvinte, succesiune, decupaj. În cărțile Hannei Krall, întâmplările sunt silite să se retragă în ambuscada trăirilor. Un alt exemplu e Alexandru Vona. El operează cu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
bine spus: atunci vrusese Securitatea pentru prima oară ca eu să observ ceva. În felul acesta, se-nțelege, bicicleta nu poate rămâne multă vreme bicicletă, nici părul platinat- păr platinat, nici parfumul - parfum, nici clanța - clanță, nici frigiderul - frigider. Unitatea invizibilă a lucrurilor cu ele înseși avea un termen de expirare. Toate cele din jur păreau a nu se mai putea decide dacă erau asta ori aia, ori poate cu totul altceva. Mai curând sau mai târziu m-am văzut înconjurată
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
după ce-au fost „clocite“ cu grijă (adică plănuite pe hârtie, formulate ca însărcinări de serviciu și transformate în realități de către personalul specializat anume în acest scop) tocmai de acei „vântură-rele“. Poate că frica lungă e ca aerul - întinzându-se invizibil, distribuită pretutindeni. Iar eu am ajuns o „mestecă-frică“ - nu mai știu unde am citit cu ani în urmă acest cuvânt întru totul potrivit. și, corespunzător, vântură-rele au ajuns băgătorii-de-frică. Mai trebuie spus că lucrau temeinic și că erau bine plătiți
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Șeptelul gostatului "Pavel Tkacenko" înainta pe miriștea țepoasă și încâlcită de mulțimea rugilor clonați inconștient și impasibil, urmărindu-și doar satisfacerea plenară a celui mai puternic instinct primar: foamea, mergând tot mai departe, mai departe și mai departe, spre linia invizibilă a orizontului însoțit de un stol de păsări de companie mari, gălăgioase, obraznice și răgușite, ca urmare a vocalizelor stridente emise alandala, nonstop... Cireada înainta păscând liniștit. În urma ei un roi de grauri, Ca niște valuri cenușii, S-amestecă prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
erau omorâți jos de cei care aveau lopeți și stingeau jarul căzut de sus. Totul era ars, ars, ars! Era un crematoriu în aer liber care te înfiora de groază. Toată păduricea mirosea a carne rumenită, de parcă mii de grătare invizibile pregăteau fripturi pentru un ospăț de proporții sardanapalice. Plutea prin aer mirosul irespirabil de pene arse și de carne făcută scrum. Jos, puii care printr-un miracol nu muriseră încă erau lichidați fără milă într-o nepăsare de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
cu ochii adânciți în orbite și privirea nesigură și tristă. Eram atât de prăpădiți, încât ne deplasam, așa, în transă, ca niște stafii, mai mult plutind, într-un mers aerian, silențios, trecând unul pe lângă altul, împinși de un flux magnetic, invizibil și puternic. Eram niște îngeri cărora le lipseau aripile și care ajunseseră la starea de levitație fiind constrânși la practicarea unui regim alimentar minimal, aproape de cota zero. Trinitatea care asigură ființei existența apa, mâncarea și căldura era strict raționalizată, pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
treilea simț mirosul. Da. Comoara misterioasă care-mi umpluse până la refuz fiecare alveolă pulmonară și mă amețise aproape până la stadiul de catalepsie era aici, sub nasul meu, în jumătatea de bancă a colegului. Printr-o mișcare ușoară, aproape insesizabilă și invizibilă, m-am apropiat de Boris. Acum mirosul era mult mai clar, mai direct; îl simțeam torturându-mi cele două orificii situate deasupra cavității bucale. Nu puteam rezista. M-am hotărât să acționez cu prudență și maximum de atenție. Eu ocupam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
în mână trecând încet, printre căruțele și animalele din incinta morii spre drumul anevoie de parcurs, la capătul căruia o mamă neliniștită, înfrigurată și frământată de gânduri aștepta întoarcerea fiilor săi greu încercați. Refăceam la întoarcere același traseu, aceeași cărare invizibilă troienită de zăpadă, ca la venirea spre moară. Dar acum ne era mult mai ușor. În aceeași formație consacrată de "șir indian", am lăsat gara și spitalul în stânga noastră, ajungând în câmp deschis și trecând prin locul unde Leu câinele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mine?", întreabă sacadat creatura canalelor și a nepăsării noastre. "Vezi bă Gigi, te face ăsta, cât îl vezi tu de nemâncat", răspunde corul din ce în ce mai excitat. "Da, vreau să mă bat", răspunde Gigi, taximetristul, împins pe nevăzute în față de o mână invizibilă, dar vocea nu mai este a lui. Ar dori să glumească, dar nu poate, este depășit de situație. Omul își dă jos cu grijă de la gât desaga murdară. Din ea extrage mai întâi un șervet murdar. Apoi un aparat de
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
au existat cazuri mult mai grave decât ce s-a întâmplat la Est. Țin minte că ați avut traduceri piratate... A.R. Oho. Notoriu e cazul romanului Omul invizi bil, reeditat de nu știu câte ori... R.P. Și apărut sub titlul Copyrightul invizibil... A.R. Să știți c-ar fi fost un titlu nimerit. A apărut la o editură din Sibiu cu care m-am judecat o perioadă îndelungată. A fost o vreme când, la fiecare două săptămâni, plecam la Sibiu. Am angajat
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
e slujită de Antoaneta Ralian cu o răcoritoare lipsă de stânjeneală.“ RADU PARASCHIVESCU despre Sexus, Plexus și Nexus de Henry Miller, Cuvântul, septembrie 2006 Cronologia cărților traduse Anna Maria Ortese, Ochelarii (traducere din italiană), EPLU, București, 1954 H.G. Wells, Omul invizibil, Editura Tineretului, București, 1957; reeditare Editura Tineretului, București, 1962; EPLU, București, 1966; Editura Albatros, București, 1971; Editura Litera Internațional, București, 1997; Editura Leda, București, 2006; Editura Adevărul Holding, București, 2010 Len Doherty, Fiii minerului, EPLU, București, 1961 Anita Desai, Țipătul
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
dacă tot stăteam degeaba la flăcăruia unor lumânări de cimitir înghesuite într-o cutie de ness Amigo, uitându-ne cum la blocul de peste drum e lumină, iar la noi nu -, cum se fac copiii. Mai precis, combinația aleatorie dintre treburile invizibile numite cromozomi X și Y, în urma căreia ies uneori fete, alteori băieți. * Mi-e frică de cuvinte pentru golurile din ele. Te-ntreb ce faci. Îmi răspunzi cu „de ce“ și iarăși știu că nu mai e vorba doar de mine
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
apare în legătură cu dobândirea și exercitarea statutului de diriginte. Există secrete care stau la baza succesului în munca educativă de profesor-diriginte? Da! Răspunsul afirmativ vizează acele însușiri ale dascălilor care sunt înnobilați cu această răspundere, însușiri ce țin de latura intimă, invizibilă a personalității lor, și care le asigură disponibilitățile psihice pentru a se dărui muncii de educație. În această latură a activității didactice, educația, nu poți acționa numai cu mintea, așa cum se petrec lucrurile în procesul de instruire. În educație, influențele
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
a-i caracteriza starea materială. Galeria, unde ne duceam noi se întindea, circular, deasupra lojilor. Fiind îndeobște slab iluminată, spectatorii pe care-i adăpostea se bucurau de o umbră favorabilă și familiară, grație căreia rămâneau, pentru cei de jos, aproape invizibili. Din cauza aceasta, persoane de bună condițiune, doamne și domnișoare din societate, veneau în grupuri la galerie, ca la o partidă de plăcere, ca într-o escapadă, pentru a se amuza liber, pentru a râde mai bine și pentru a vedea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
creștină, grandilocvența orgiei, puritatea vocilor de copii, impresionanta cordialitate a vocilor mulțimei, și altele încă, precum amintirea străbunilor și mirosul de lucruri vechi și de tămâie ce pluteau în încăperile familiare, toate aceste diverse lucruri împreună, amestecate în umbră, sub invizibile bătăi de aripi de îngeri, formară acolo ceva nou, neașteptat, de o nobleță și de o candoare incomparabile. Noul născut sorbi tot amestecul acesta cu prima sa înghițitură de aer. "Et ce fut l'âme de M. Bornier." Fantezie de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
transmite celei care-i urmează caracterele și însușirile ei proprii, valorează mai mult decât istorioara aceasta plină de poezie sau decât atâtea legende la fel construite? Căci tot ce e suflet se formează așa, cam așa, din lucruri de aceste, invizibile, nebănuite, minunate, care se întâlnesc și se amestecă sau se ciocnesc și se sfâșie între ele; toate sufletele, fie că e vorba de oameni izolați fie că e vorba de colectivități umane, orașe, regiuni, popoare. Dar sufletul Orașului meu... Din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
putea afirma nimic, dar Anteu ne lasă să Înțelegem că deșertul Începe foarte aproape de negație... Gigantul acesta melancolic nu-și poate permite să se depărteze prea mult fără a fi Învins. Izvorul care-i Împrospătează forțele este și lanțul său invizibil. Dar ce e libertatea de a rătăci printr-un pustiu pe care inima mea Îl refuză? Întorcîndu-se, Anteu o face pentru a-și reîntări puterile, nu pentru a-și fixa cortul Între amintiri. Vrea numai să nu se piardă de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Ahile, a fost Înzestrat o clipă cu voce de către Hera, eriniile Îi retrag harul, Însuși soarele, zice Heraclit, nu va depăși limitele care i-au fost fixate; dacă nu, eriniile vor ști să-l readucă pe orbita sa. Aceste actrițe invizibile ale tragediilor sînt păzitoarele unui drept străvechi, aspru și strict. Nimic mai firesc ca În fața areopagului atenian acuzarea lui Oreste să fie susținută de erinii, dacă Apolo a preluat apărarea. Altceva izbește totuși aici. Este prima oară cînd destinul este
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]