14,805 matches
-
Înțelepciunea elementară, uciderea omului pe care-l ambuscase În zăpadă Îi adusese plăcere. Era doar plăcere? Era mai mult. Era bucurie. Ai numi-o o acțiune Întunecată? Dimpotrivă, era de asemenea și una luminoasă. Era În cea mai mare parte luminoasă. Când trăsese cu arma, Sammler, el Însuși aproape un cadavru, izbucnise la viață. Degerând În pădurea Zamoșt, visase des să stea lângă un foc. Ei bine, asta era mai somptuos decât un foc. Inima i se simțea căptușită cu satin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
puneau deseori înregistrări cu Lacul lebedelor sau Peter și lupul. Sheba a aruncat cât colo ziarul când a ajuns la partea asta. Doamna Connolly mințea, zicea ea - încerca să facă viața de familie a fiului ei mai fericită și mai luminoasă decât era. „Tatăl lui îl bătea, știi asta?“, striga ea. „Îl lovea. Asta nu menționează, nu?“ Această acuzație se bazează pe ceea ce îi povestise Connolly odată, la începutul relației lor. Sheba vorbea deseori despre această conversație, pentru că povestea lui Connolly
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
-ți mulțumesc încă o dată pentru că m-ai ajutat vineri. Am ridicat din umeri. — N-ai pentru ce. Apoi i-am făcut semn chelnerului care îmi arăta masa. — Trebuie să plec. — Oh, dar de ce nu stai cu noi? Sheba îmi zâmbea luminos. Sue, care stătea în fața ei, bătea cu degetele ei ca niște cârnăciori în masa Formica și privea încruntată. — Nu știu... am zis eu. — O, te rog, insist, a zis Sheba. N-am comandat încă. Evident, nu știa nimic despre războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
împiedicase să-i acord întreaga mea atenție. Aveam speranțe că se va enerva și-mi va retrage sarcina. Dar n-am avut norocul ăsta. După ce mi-a frecat ridichea un pic, mi-a acordat o lună de grațiere. Singura pată luminoasă în tot acest timp a fost Sheba, care continua să fie foarte drăguță cu mine. Am început să le însoțesc din ce în ce mai des pe ea și pe Sue la Traviata. Nu era cel mai comod grup de trei. Pe Sue o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fetiță foarte bolnavă. Dar ați spus că o să trăiască mai mult ca mine... am șoptit. Am avut un moment speranța copilărească că aș putea să-l fac astfel de rușine și să revină la pronosticul lui mai vechi și mai luminos. — Vedeți, lucrurile astea nu sunt întotdeauna ușor de pronosticat, a zis el în defensivă. — N-o puteți opera? am întrebat. Cât mai are de trăit? (Ce ușor alunecăm în jargonul spitalicesc și melodramatic!) Veterinarul s-a strâmbat. — Nu are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
celui flămând Cu amorul celui ce nu a iubit niciodată Nu și-a închinat armele și teritoriul Eroului cotropitor Îi simt sufletul-abur lăsat între geamuri Ca între coperțile ce și-au ales cauza Și au luptat pentru ea Cu săbii luminoase Ochiul învățat la priveliști esențiale Instituie cenzura de noapte Lună plină coace toate închipuirile Sporind până la crăpatul bobului Misterul spectacolului În orașul cu tăceri înterzise Averea altor vieți Vălul cu miros de briantină Nu-mi lasă chipul Ajuns la maturitatea
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Și-n poala-ți caldă mereu mă odihneam. Să nu te superi, mamă, că te-am lăsat să pleci, Dar nu mai pot să sufăr, să-ți simt mâinile reci; Vreau să-mi rămâi pe veci în amintire, Cu ochii luminoși și-n brațe cu iubire! Aștept să mă mai cerți, de-acolo, dintre stele Și chiar să mă mângâi în zilele mai grele; Să nu te superi când rătăcesc pe la izvoare, Să mă aștepți, când am să vin, la fel de iubitoare
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
orizontală de sub care dimineață după dimineață se aprinde soarele bucuros că reîncepe călătoria prin lume eu am găsit în tine linia înclinată pe unde va ajunge la cer să alunge norii cu razele lui ascuțite apoi să deseneze multe stele luminoase în care vom citi până în zori noapte după noapte. Am aflat de la un înger Rătăceam prin omăt împreună cu strada luminați de stâlpi înghețați și felinare chioare în minte își făcuse loc un vers neștiut dintr-un cântec vechi de beție
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pus moșul în cizmulițe! se auzi un glas de silfidă, chemându mă spre capătul celălalt de odaie. Cu mâinile-n față, de parcă jucam " De-a baba oarba", mergeam împiedicându-mă de toate paturile din cale, luându-mi azimutul după dreptunghiul luminos ce contura ușa de la intrare. Când am ajuns destul de aproape am zărit o fetișcană goală pușcă înfiptă într-o pereche de cizmulițe cu toc. La adăpostul întunericului, fața mea se prelungea pe lângă umbre, iar sângele începu să se zbenguie prin
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
topeau în mici fire de lumină colorate care mai de care mai interesant.Trebuia doar să le sting una câte una, însă de fiecare dată când mi se părea că reușesc, din acel pseudo întuneric renășteau forme sub alte culori luminoase. Jocul meu mă purta dincolo de marginile timpului uitând în acele momente cine sunt și unde mă aflu. Îmi spusese o dată Sfântul că suferința se naște din tot ce înseamnnă atașament. E greșit să ai la suflet pe cineva? îl întrebam
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
-o În palma de care se lipise, parcă... CÎt despre celelalte parțiale fetei, chiar de trebuia să le reconstitui pe bucățele, nu-mi era greu dacă urma să le caut dincolo de perdeaua lămîiatică. Ca o insectă atrasă de-o capcană luminoasă, am luat-o din nou pe stradă, În direcția ferestrei. Nici măcar nu m-a mirat faptul că n-aveam nici un motiv s-o fac, oricum nici unul care să merite cel puțin să fie menționat... Nu, lucrurile nu stăteau chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
plin de lume și de mașini. Am răsuflat ușurat și pentru o clipă am uitat de orașul dispărut din vîrful colinei... bineînțeles, doar pentru o fracțiune de secundă. Nu-mi dădusem seama că se lăsa Întunericul. Cerul era totuși mai luminos decît coamele clădirilor, dar șoferii aprinseseră deja luminile. Habar n-aveam Încotro zboară timpul. Apoi mi s-a părut ciudat că respirația nu mi-a fost cu nimic afectată doar fugisem atît de mult. Am luat loc lîngă fereastra din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
deliciile prozei apusene în așteptarea celei latino-americane. Luam distanță față de cultura sumară și improvizată a generației părintești. Ne băteam cu societatea de consum în plină societate a cincinalelor în patru ani și jumătate. Nici unul dintre noi nu credea în viitorul luminos al comunismului. Visam să punem mâna pe societatea românească și s-o transformăm într-una americană cum o visau copiii de acolo: fără republicani, fără ipocrizie mic-burgheză, fără opulența și artificiul hollywoodian, fără magnați manipulatori de destine. Prinseserăm jargonul freudo-marxist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
mesteca răbdător în așteptarea stăpânului, în spatele gării, unde drumul se termina în fața celor două trepte ale scării de piatră ce ținea cât toată lungimea clădirii. Lung gândea la ziua aceea când venisem pentru prima dată în așezările din partea locului la fel de luminoasă ca și aceasta. Tot gândind, ajunse să moțăie, apoi adormi, ajutat de soarele care bătea din față și de mersul din când în când hurducat, monoton al șaretei. Rămânând în mine însumi, reluai - acum la plecare - firul întâmplărilor uitate. Punându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-le spre răsărit, se anunța venirea înceată a primăverii, când în după-amiaza acelei zile, stând întins pe canapeaua din camera mea de la față, cu mâinile sub cap, și gândind, așa deodată, la Marga Popescu, prezența ei mi se arătă mai luminoasă decât în realitate, cu un ușor zâmbet ce mi se păru ironic, însă nu cred că era așa. „De ce zâmbiți, domnișoară?” o întrebai - „Îmi place uluirea dumneavoastră, îmi răspunse, mă amuză, mai bine spus, aveți ceva naiv și senin în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
gândii c-ar fi refuzat, interpretând intenția mea ca pe o necuviință, și s-ar mai fi gândit și la faptul că avea să-și șifoneze rochia nouă, cu multe pliuri, anume făcută, cu ajutorul doamnei Carolina Pavel, pentru noul sezon luminos. - Am auzit, dar numai un zvon, începu ea, c-o să se reformeze și învățământul. - În ce sens? întrebai, desfundând o sticlă de coniac, rătăcită în rafturile unui negustor armean, rămasă nici el nu știa de când. Ea luă singură, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
puțin grasă, ne deschise, intrarăm în antreul dreptunghiular, cu un scaun și un bufet, iar pe dușumea un covor oarecare, se vedea: „casă de oameni săraci”, apoi furăm poftiți - deschise ușa aceeași femeie - în odaia din stângă. Era o cameră luminoasă, soarele pătrundea prin două ferestre cu lemnul scrijelat, vopseaua - în parte căzută. În dreptul ușii un pat de alamă, obișnuit la vremea aceea. În pat, sub o cuvertură roșie și cearșaf alb, curat, schimbat, cred, anume pentru venirea noastră, stătea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
domnule judecător, (rosti ultimele două cuvinte ca mângâiere pe o catifea), și n-am uitat. N-am răspuns, nu puteam, nu știam ce să răspund. Între mine și ea stăruia, ca o interdicție, veselia, petrecerea aceea gălăgioasă și becurile orbitor luminoase din noaptea nunții ei. Mai stăruia și zâmbetul, din aceeași noapte, nedeslușit ca și acum sau poate cu o anume deslușire secretă pe care mă făceam a n-o înțelege. - Dacă atunci, reluă ea, descătușându-mi mâna din palmele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
flori, de-a lungul gardului din față. Parcă aud, deodată, lătratul lui Rex, o înșelare, el a murit de mult, simple iluzii care ne cercetează din când în când, din lumi revolute, o clipă, o secundă, atât. E o duminică luminoasă domnul Pavel și-a sumes mânecile cămeșii, stă aplecat peste răsaduri, acum s-a îndreptat de șale, în toată arătarea făpturii lui înalte. Au trecut ani peste el, existența acestora este neîndoielnică pe fața lui, dar nu întotdeauna, uneori ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
-și simtă inima bătând grăbit, când se află noaptea în singurătate și mai cu samă într-o clădire pustie. Vedeți că impresii de treizeci de ani mă tulbură încă. Lumina tainică da un colorit cumplit odăii; în marea de negură luminoasă de afară, forme fantastice treceau, figuri sinistre, trupuri nalte și mlădioase, și toate într-o tăcere și într-o singurătate stăruitoare. Deodată, două lumini fosforice, ca două stele gemene, izvorâră într-un colț, din întuneric. Îndată mintea a înjghebat în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și - dragii mei - o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei. Acuma las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit ochi minunați, poate mă credeam încă sub stăpânirea unui vis - îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor. —Te miri tare, bădiță? zise șerpoaica; ai crezut că te afli în pustiu. Ghiujul naibei, ticălosul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drumul, până la baltă, Marin nu zise nimic. Pâcâia din pipă, cu ochii rotunzi ațintiți înainte, slobozind vălurele albăstrii de fum, care se înălțau până la pălăria lui înverzită de ploi și de vreme și se topeau într-o clipă în aerul luminos. Mergea domol; cizmele mari, cu carâmbii până la genunchi, sunau greu pe pământul tare, de două ori fiecare cizmă: întăi călcăiul și pe urmă talpa groasă. Pantalonii largi de lână roșcată, zeghea neagră, arătau pete mari de sânge și de untură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
talpa groasă. Pantalonii largi de lână roșcată, zeghea neagră, arătau pete mari de sânge și de untură; solzi de pește, lipiți în crețuri, sticleau verzii în lumina piezișă a soarelui. Coborârăm drept în baltă. Căsuțele risipite ale satului, cu fumurile luminoase, rămaseră în urmă zugrăvite pe cerul limpede. Într-o băltoacă neclintită, în noroi, printre papură zdrobită, se arătă o luntre, neagră de catran, priponită cu o frânghie groasă de un țăruș înfipt în malul hleios. —Asta-i luntrea mea! rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
socoteli fel și chip, și ploaia curgea deasă, îmi umezise obrajii și mânile. Întorsei pușca cu țevile în jos și așteptai. Bucățile de coșcoavă ardeau încet, înăbușit, fără flacără; din când în când pufneau și împroșcau fire alburii de fum luminos. Îmi răsucii o țigară, o aprinsei de la un tăciune de jos, mă învelii mai bine în tunica subțire de vară și, coborât de pe cal, rezemat de șa, așteptam gândindu-mă. Dar noaptea se prelungea - satul în urmă, Iezerul nemărginit înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vânturilor. Mai jos, în jghiab pietros, într-o roată de mesteceni, se strângea apa pârăului într-o baltă limpede. Cădea tremurând, lunecând pe mușchi de stâncă, se alina, se împrăștia, se liniștea într-o lumină care răsfrângea cerul și pletele luminoase ale mestecenilor, apoi iar strângea șuvițe și ieșea lunecând domol pe vale, cu murmur nesfârșit. Căprioara se opri între mesteceni, în iarbă naltă, într-o adiere de răcoare ce începea să alunge miresmele calde încă ale florilor sălbatice. Capu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]