KorAP: Find »[drukola/base=mitic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...203 204 205 ...214 >

5,342 matches

Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343

după ce frații Pandava Înving și Îi extermină pe cei o sută de Kurawa, zeii Învingători se sting pe rând, iar lumea, purificată prin foc și apă, renaște prin Învierea miraculoasă a zeului Pariksit (M. Eliade, 1986, pp. 227-231). Același scenariu mitic apare și În mitologia zoroastriană și În cea scandinavă (M. Eliade, 1981, pp. 348-350; G. Dumézil, 1968, pp. 42-48). O versiune a triburilor guarani din America de Sud vorbește despre ...o oboseală cosmică, o epuizare universală: „Sunt ostenit”, geme pământul, „sunt Îmbuibat

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de lumea celor vii, fără a fi foarte preocupate de stabilirea unor ierarhii a meritelor pământești și, În funcție de acestea, a unei „distribuiri” a celui dispărut Într-un anumit sector al lumii de dincolo. Din cântecele funerare se desprinde o geografie mitică a traseului către „lumea fără dor”, marcată de mai multe puncte de trecere („vămi”): sufletul va poposi la „o fântână lină”, unde se va spăla pe față, curățindu-se de cele trecătoare; va trece pe la vămi păzite de „tâlhari” care

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
miturile eroilor arată cum un obstacol pentru umanitate (monstru, cataclism, lipsa accesului la Însemnele civilizației precum focul, tehnicile agrare sau armele) este depășit prin curajul sau istețimea unui personaj - de aici derivă și sintagma „eroi civilizatori”, frecvent aplicată acestor figuri mitice. În alte culturi, eroii civilizatori pot avea un caracter mai „umil”, ei fiind oameni obișnuiți sau, adeseori, animale cu atribute umane - spre exemplu, coiotul din mitologiile nord-americane. Acest gen de eroi au intrat În bibliografia de specialitate sub eticheta de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
limbajul de specialitate) structura celor trei funcțiuni: dincolo de preoți, războinici și producători, mai importante decât aceștia, sunt articulate cele trei funcții, ierarhizate - de suveranitate magică și juridică, de forță, În principal războinică, de abundență fecundă. Pentru foarte mulți cercetători, temele mitice eroice se află În corelație cu riturile de inițiere masculină și cu confreriile de războinici (vezi, Între alții, G. Dumézil, 1929, 1939, 1942; M. Eliade, 1992, 1995; H. Jeanmarie, 1939; P. Vidal-Naquet, 1985). Dar ele nu sunt o simplă povestire

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
eroul luptă pentru regele său, este un substitut al acestuia, Îl reprezintă și Îi dăruiește victoriile. El se măsoară numai cu cei „Înarmați”, cei asemenea lui, apăra femeile și pe cei slabi (epica arturiană exprimă cel mai elocvent aceste teme mitice). Totodată, el trebuie să se ferească de ispitele femeii, să fie, așa cum spun baladele folclorice românești „un voinic curat”, care „de muieri nu e stricat”; d) eroul este condamnat la ceea ce G. Dumézil (1971) numește „cele trei greșeli funcționale” ale

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
de greșeală este abundent actualizată În ciclul romanelor cavalerești, unde Lancelot și Tristan abdică de la codul cavaleresc, Îndrăgostindu-se de soția regelui lor. În concluzie, spune G. Dumézil (1971, p. 357), cele trei greșeli ale eroului conduc la următoarea schemă mitică: ...un personaj, care este războinic sau campion necontestat și, prin aceasta, folositor zeilor și oamenilor, comite trei păcate succesive, separate clar În timp, câte unul pentru fiecare din cele trei domenii funcționale (sacralitatea, morala eroică, bogăția și sexualitatea). În anumite

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Yoruba din Nigeria, elume-so la dogonii din Sudan ori adaox-malesk la indienii Tsimshian din America de Nord). Cultura populară românească nu ne oferă mituri, evidente prin ele Însele, ci texte și manifestări simbolice care cuprind segmente sau trimit la structuri cu atribute mitice. Așa cum observă C. Eretescu, ...informația mitologică este distribuită inegal În diferite clase de texte. Lirica În ansamblu, snoavele, teatrul popular, așa-zisa literatură gnomică, folclorul copiilor, unele subclase ale cântecului epic (jurnalele orale, baladele familiare) sunt neesențiale sub raportul conținutului

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
mai corect este să afirmăm că În aceste texte, dotate cu funcții diverse și nu o dată circumstanțiale, cercetarea poate releva secvențe de mit (personaje, locuri, scheme de acțiune, obiecte, animale și plante) topite și parțial resemnificate. Aceasta Înseamnă că elementele mitice sunt extrase și tratate ca atare de către cercetător, mai mult pe baza unor analogii de conținut și mai puțin prin invocarea altor atribute specifice mitului (legătura cu ritul, statutul de poveste adevărată, exemplară, revelatoare, liminalitatea, funcțiile magice etc.). Altfel spus

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
mitului (legătura cu ritul, statutul de poveste adevărată, exemplară, revelatoare, liminalitatea, funcțiile magice etc.). Altfel spus, aceste elemente sunt decontextualizate, eliberate de funcțiile actuale și proiectate către un posibil trecut În care ar fi putut avea funcții, sensuri și utilizări mitice. În abordarea culturii populare românești s-au configurat două mari curente: a) un grup de cercetători consideră că „miturile” reprezintă un substrat, din care cresc și din care Își extrag o parte importantă a semnificațiilor diversele manifestări folclorice: M. Beza

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
1908, 1912; M. Olinescu, 1944; A. Oișteanu, 1987; Gh. Mușu, 1983; R. Vulcănescu, 1986. Aceștia Își elaborează studiile printr-un efort de „decojire” a faptelor de folclor de elementele cu valoare utilitară sau estetică, pentru a scoate la iveală grăuntele mitic, magic sau ritualic cu ajutorul căruia pot reconstitui o „mitologie” fie arhaică și pierdută, fie permanentă, dar „virtuală”, ascunsă În interstițiile culturii populare; b) un alt grup privește mitul ca o subspecie oarecare a folclorului: această linie de cercetare, inițiată de

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
p. 61), a cărui formulă, „mitul este un basm individualizat”, a inspirat considerațiile unor folcloriști precum Al.I. Amzulescu (1986) sau O. Bârlea (1981). Acest grup consideră miturile ca motive folclorice (sau ca transformări ale unor motive folclorice). Identificarea fondului mitic autohton a fundamentat numeroase studii și tot atât de multe polemici. Dincolo de diferențele de metodă, câmp teoretic și (chiar) filosofie, chestiunea cea mai spinoasă este aceea a nivelului de generalitate la care se plasează termenul mit. În planul cel mai larg, Mihai

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
diverse, toate risipite În texte provenind din contexte folclorice diferite, cu funcții și semnificații care, În contextele de origine sunt frecvent de tip non-mitic (estetice, ludice, morale, ceremoniale etc.). Dintr-o altă perspectivă, cercetătorii vor folosi termenul mit (sau temă mitică) pentru a se referi la o singură ocurență: mitul broaștei (cosmogonice), mitul vidrei (psihopompe), mitul țurcăi, mitul uriașilor (novacilor), mitul blajinilor, mitul Solomonarului, mitul Maicii Domnului etc. Mitul trimite acum la un singur personaj și la un număr relativ limitat

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
mitul Maicii Domnului etc. Mitul trimite acum la un singur personaj și la un număr relativ limitat de acțiuni (scheme epice), atribuite prin excelență acestui personaj. Mai multe asemenea ocurențe pot conduce, eventual, la configurarea unui mit generic: diversele fapte mitice ale animalelor psihopompe precum vidra, șarpele sau cerbul, ale personajelor precum Maica Domnului sau Solomonarul, corelate cu toposuri specifice precum vămile, apele, fântâna, masa de ospăț, configurează mitul marii treceri. Inventarul mitic popular pare a fi dominat, În opinia mea

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
eventual, la configurarea unui mit generic: diversele fapte mitice ale animalelor psihopompe precum vidra, șarpele sau cerbul, ale personajelor precum Maica Domnului sau Solomonarul, corelate cu toposuri specifice precum vămile, apele, fântâna, masa de ospăț, configurează mitul marii treceri. Inventarul mitic popular pare a fi dominat, În opinia mea, de câteva scheme mitice principale: a) tema cosmogonică, În care prin acțiunea fie a unor operatori simbolici majori (greșeala și reparația, Înșelăciunea și Îndreptarea, binecuvântarea și blestemul) atribuiți unor ființe cu puteri

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
precum vidra, șarpele sau cerbul, ale personajelor precum Maica Domnului sau Solomonarul, corelate cu toposuri specifice precum vămile, apele, fântâna, masa de ospăț, configurează mitul marii treceri. Inventarul mitic popular pare a fi dominat, În opinia mea, de câteva scheme mitice principale: a) tema cosmogonică, În care prin acțiunea fie a unor operatori simbolici majori (greșeala și reparația, Înșelăciunea și Îndreptarea, binecuvântarea și blestemul) atribuiți unor ființe cu puteri creatoare (Dumnezeu, Dracul, ariciul, broasca, Sfântul Ion, Păioara, Maica Domnului), fie a

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
un nivel ontologic Într-altul (prin naștere, inițiere, căsătorie, moarte sau metamorfoză), fie călătoriile consacratoare dintr-o lume Într-alta. Aceste treceri sunt sprijinite de figuri sacrale (Maica Domnului, vidra, lupul, bradul etc.) și se realizează prin activarea unor operatori mitici precum călătoria, vânătoarea, metamorfoza, somnul, spălatul, datul peste cap ș.a.m.d.; c) temele etiologice, În care se adună istorisirile legate de acțiunea unor protagoniști benefici sau malefici (precum Maica Domnului, Dracul, Solomonarul, Meșterul Manole, Ielele, Toderii, Priculicii, Joimărița) care

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
din comun, fie le strică pe cele ce sunt, fie instituie noi relații Între oameni, oameni și alte ființe, oameni și lucruri; d) tema eroică, ce consacră Înfruntarea (fie directă, de tipul luptei vitejești, fie indirectă, de tipul Întrecerii) operatorului mitic În măsură să instituie noi ierarhii Între ființe și divinități, ierarhii generatoare de echilibre sau de dezechilibre (vezi analizele din M. Coman, 1980, 1983). Această clasificare, fragilă ca orice taxonomie globalizatoare, se Întemeiază pe elementele-cheie ale modelelor structurale: structura logică

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
profunzime și operatorii care susțin transformările narative și simbolice. Dacă acceptăm faptul că mitul este un instrument de gândire a realului prin povestea concretă (și nu prin raționamentul formal al logos-ului), atunci clasificarea de față ne arată că gândirea mitică (pe care s-ar putea Întemeia mitologia folclorică) utilizează patru tipuri principale de operații pentru a ordona și semnifica lumea: actul cosmogonic, trecerea, facerea /desfacerea și Înfruntarea. Acestea generează o constelație de scheme epico-simbolice, dinamizate de operatori narativi (metamorfoza, blestemul

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
binecuvântarea, lupta, vânătoarea) și articulată de numeroase figuri și categorii de figuri (de la divinități creștine la animale, de la plante la locuri personificate, de la stihii și astre la micii demoni benefici și malefici). Coerentă și mobilă, În ceea ce privește structurile ei profunde, gândirea mitică generează, În manifestările ei, texte, risipite În numeroase genuri folclorice și În complexe simbolice (gestuale În ceremonii, figurative În arta populară) de o mare și deseori derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
gândirea mitică generează, În manifestările ei, texte, risipite În numeroase genuri folclorice și În complexe simbolice (gestuale În ceremonii, figurative În arta populară) de o mare și deseori derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc au tins Întotdeauna spre atingerea acestui nucleu originar. Traseul deschide Însă calea unor alte analize, dedicate „gândirilor” (sau „logicilor”) care sub creația folclorică, fie ele magice, mitice, religioase, empirice, estetice etc. Stabilirea originii miturilor autohtone a generat o bogată

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
derutantă varietate. În consecință, folosind diverse instrumente de analiză, studiile consacrate inventarului mitic românesc au tins Întotdeauna spre atingerea acestui nucleu originar. Traseul deschide Însă calea unor alte analize, dedicate „gândirilor” (sau „logicilor”) care sub creația folclorică, fie ele magice, mitice, religioase, empirice, estetice etc. Stabilirea originii miturilor autohtone a generat o bogată literatură de specialitate. Metoda comparativă, aplicată fie cu rigoare științifică, fie fără nicun fel de limite conceptuale, a permis cele mai neașteptate conexiuni, uneori convingătoare, alteori excesive. Părerile

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
miturilor autohtone a generat o bogată literatură de specialitate. Metoda comparativă, aplicată fie cu rigoare științifică, fie fără nicun fel de limite conceptuale, a permis cele mai neașteptate conexiuni, uneori convingătoare, alteori excesive. Părerile cercetătorilor sunt Împărțite: riturile și temele mitice din folclor provin fie dintr-un străvechi fond local de tip proto-tracic, tracic sau geto-dacic (V. Avram, 1999; N. Brânda, 1991; N. Densusianu, 1986; V. Filip, 1999; I. Ghinoiu, 1997, 1999; T. Herseni, 1977; Gh. Mușu, 1982; Gh. Nițu, 1988

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Coman, M. Eliade, I. Evseev, T. Herseni sau I. Taloș invocă existența unor rădăcini arhaice, fără a le plasa În mod exclusiv Într-un anume „substrat” și fără a vedea În ele unica posibilitate de explicare a faptului folcloric. Secvențele mitice din culturile străvechi alcătuiesc prundișul peste care se scurge, refractând lumina istoriei și redimensionând aluviunile venite din alte izvoare culturale, șuvoiul creației și imaginației folclorice. De-a lungul timpului s-a vorbit frecvent despre o „mitologie românească” (populară și/sau

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
Poesia populară, 1859; E. Niculiță-Voronca, Studii de folclor, 1908 și 1912; Nicolae Densusianu, Dacia preistorică, 1913 etc.) dar și În texte mai recente (R. Vulcănescu Mitologie română, 1986; G. Nițu, Elemente mitologice În creația populară românească, 1988; V. Kernbach, Universul mitic al românilor, 1994; Andrei Oișteanu, Grădina de dincolo, 1980; Motive și semnificații mitico-simbolice, În cultura românească tradițională, 1987; Nicolae Branda, Mituri ale antropocentrismului românesc, 1991). Pentru acești autori, constructele speculative apar ca certitudini inatacabile. Analogiile dezvăluie identități de substanță, iar

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
În „omu’ mare” din descântece omul sălbatic, strămoș al pelasgilor, În Făt-Frumos un „musaget” ca Orfeu (pentru că are un fluier vrăjit) și În ciobanul Dobrișan, erou de baladă, „o figură carismatică a ciobanului os de domn”, urmă a unor căpetenii mitice predacice. Toate aceste analogii facile și chiar fantasmagorice sunt susținute prin argumente cu iz de sofism și prin răstălmăcirea surselor antice și folclorice. Ele țin de gândirea poetică (În cel mai fericit caz) și nu au nicio legătură cu cercetarea

[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]