5,267 matches
-
au furat în aceste alegeri de pomină, prin silă, sau prin fraudă. După aceea s-a căutat, cu grijă mare, să se descopere alte legături, aceasta mai cu seamă în urma atentatului nefericit de la Sinaia. S-a mers atunci până la percheziții nocturne. Și ați avut atunci atâta rușine de asemenea manifestări, încât nici nu ați îndrăznit să lăsați să fie publicate în presă [...] protestele noastre vehemente împotriva unor astfel de calomnii [...] pot să vă declar că relațiile noastre cu această formațiune s-
by GABRIELA GRUBER [Corola-publishinghouse/Science/943_a_2451]
-
pur și abject, banal și fantastic. „Personajele”, îndeosebi cele din ciclul Balade, sunt ipoteze lirice, așa cum și în dramaturgia firavă a autorului ele sunt dezvoltări, halucinatorii uneori, ale aceluiași eros pasional. Extraordinară rămâne imaginea halucinant-lunară a Vianei, al cărei dans nocturn pare a simboliza o senzualitate cosmică. Stilul voit naiv, stângaci, dar în substanță artist, absolvă o asemenea lume care nu cunoaște altă morală decât pasiunea vieții: „dincolo de rău și bun”. Începând cu volumul Laude, critica a constatat o modificare a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288691_a_290020]
-
somn și de o lungă perindare de trupuri mutilate. Orele aveau acum rezonanța sălilor mari de clasă de la liceul din Neuilly, transformat în spital. Primul trup de bărbat cunoscut a fost o masă de carne sfârtecată și sângerândă... Iar cerul nocturn al acelor ani s-a umplut pentru totdeauna cu monstruozitatea spălăcită a două zeppeline nemțești printre stalagmitele luminoase ale proiectoarelor. În sfârșit, a existat o zi, acel 14 iulie 1919, în care nenumărate șiruri de soldați au traversat Neuilly-ul îndreptându
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mai îngrozea. Învățase atâtea de la plecarea ei încoace. Știa că este practic, într-un vagon sau într-o căruță, să ții un sac umplut cu paie, cu câteva pietre chiar la fund. Pe acesta îl smulgeau bandiții în raitele lor nocturne. Știa că locul cel mai bun de pe acoperișul unui vagon era lângă gura unui ventilator: la deschizătura aceea erau agățate frânghii care-ți permiteau să cobori și să urci înapoi rapid. Și când, din fericire, găsea loc pe un culoar
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în care apărea bunicul aveau să fie confiscate la arestarea lui): chipurile lor, aplecate ușor unul spre celălalt, iar pe buzele Charlottei, incredibil de tânără și de frumoasă, unda surâzătoare a lui „petite pomme”... De altfel, în acele lungi istorisiri nocturne, nu era totul clar întotdeauna pentru urechile mele de copil. Nesăbuința tatălui Charlottei, de pildă... Medicul acela respectabil și bogat află într-o bună zi, de la unul dintre pacienții lui, înalt funcționar din poliție, că marea manifestație a muncitorilor, care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în nisipurile Asiei Centrale marcase pentru totdeauna, într-un mod misterios și foarte intim, istoria familiei noastre. Am remarcat și că nu o povesteau niciodată când fiul Charlottei, unchiul Serghei, se afla printre musafiri. De fapt, dacă pândeam confidențele acelea nocturne, era mai ales pentru a explora trecutul franțuzesc al bunicii. Latura rusească a vieții ei mă interesa mai puțin. Eram asemenea unui cercetător care, examinând un meteorit, este atras, mai presus de orice, de mici cristale strălucitoare încastrate în suprafața
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
noastră își avea propriile lui legi. Mai precis, nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte. Fiecare fapt, chiar și perfect accidental, se încrusta pentru totdeauna în viața de zi cu zi a acelei țări. Cerul ei nocturn era întotdeauna străbătut de o cometă, cu toate că bunica, referindu-se la o tăietură din ziar, ne precizase data exactă a acelei apariții celeste: 17 octombrie 1882. Nu mai puteam să ne imaginăm turnul Eiffel fără să-l vedem pe austriacul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
asociase pentru totdeauna în mințile noastre cu numele de „Père-Lachaise”. De altfel, auzeam ecoul împușcăturilor și în catacombele Parisului. Căci, după spusele Charlottei, se duceau lupte în labirinturile acelea, iar gloanțele sfărâmau craniile celor morți acum câteva secole. Și cerul nocturn de deasupra Atlantidei era luminat de cometă și de zeppelinele germane, azurul răcoros al zilei se umplea de țârâitul regulat al unui monoplan: un oarecare Louis Blériot traversa Canalul Mânecii. Alegerea evenimentelor era mai mult sau mai puțin subiectivă. Succesiunea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
puțin ne păsa de cronologia exactă! Timpul Atlantidei nu cunoștea decât minunata simultaneitate a prezentului. Baritonul vibrant din Faust umplea sala: „Lasă-mă, lasă-mă să-ți admir chipul...”, lustra cădea, leoaicele se năpusteau asupra nefericitului Delmonico, cometa brăzda cerul nocturn, parașutistul își lua zborul de pe turnul Eiffel, doi hoți, profitând de nonșalanța estivală, părăseau Luvrul noaptea, ducând cu ei Gioconda, prințul Borghese își bomba pieptul, foarte mândru că a câștigat primul raliu automobilistic Pekin-Paris, via Moscova... Și, undeva, în penumbra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Tocmai părăsiseră Buhara. Tot ea, după întoarcerea lor în Siberia, petrecuse ceasuri interminabile în fața unei ferestre întunecate, suflând din când în când în stratul gros de gheață ca să păstreze un rotocol topit. Prin ochiul acela apos, vedea o stradă albă, nocturnă: uneori, o mașină aluneca încet, se apropia de casa lor și, după un moment de ezitare, pornea mai departe. Ceasul bătea ora trei dimineața și, câteva minute mai târziu, auzea scârțâitul strident al zăpezii de pe trepte. Închidea ochii o clipă
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părea să-și impună propria lui măsură fluxului timpului și chiar soarelui. Când se ducea să se culce, toate orologiile de pe planetă arătau ora trei dimineața. Cel puțin, toată lumea credea așa pe atunci. Într-o zi, Charlotte, epuizată de așteptările nocturne, a adormit câteva minute înainte de ora aceea planetară. O clipă mai târziu, tresărind din somn, a auzit pașii soțului ei în camera copilului. A intrat și l-a văzut aplecat deasupra patului fiului lor, băiatul cu părul negru și lins
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lumina, Charlotte s-a dus lângă ei. În trecere, a zărit pe masă o vagă lucire metalică: portțigaretul lui Fiodor. Trebuia să se întoarcă de la Moscova în dimineața următoare. A văzut șirurile de puncte luminoase care lunecau încet pe cerul nocturn. - Avioane, a spus băiatul cu vocea lui calmă, care nu-și schimba niciodată intonația. Escadrile întregi... - Dar unde zboară toate așa? a suspinat fata, deschizându-și larg ochii grei de somn. Charlotte i-a luat pe amândoi de după umăr. - Mergeți
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
morții, înscrisă cu litere cețoase, și numele soțului ei, scris de mână cu cerneală violetă. Cineva o striga deja la celălalt capăt al coridorului. Urma să sosească un nou convoi de răniți. „Samovare!” Așa îi numea uneori, în conversațiile lor nocturne, tatăl meu și cu prietenii lui, pe soldații fără mâini și fără picioare, trunchiurile acelea vii, ai căror ochi adunau în ei toată deznădejdea din lume. Da, erau niște samovare: cu capetele pulpelor asemenea picioarelor acelui recipient de aramă și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
paie, am văzut cartea. Așezat pe covor, am ascultat-o citind. O lampă de masă îi lumina chipul. Pe perete, siluetele noastre se conturau cu o precizie halucinantă. Din când în când, o pală de aer rece, venind din stepa nocturnă, năvălea pe ușa de la balcon. Vocea Charlottei avea tonalitatea cuvintelor cărora le asculți ecoul ani de zile după ce au fost rostite: ... Or, chaque fois que je viens à l’entendre, De deux cents ans mon âme rajeunit... C’est sous
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
se materializeze în vreo întâlnire? Fiecare femeie care trecea pe lângă mine parcă voia să-mi vorbească. Fiecare jumătate de ceas câștigată din noapte dădea consistență mirajului meu francez. Nu mai aparțineam nici epocii mele, nici acestei țări. Pe micul rondou nocturn, mă simteam minunat de străin de mine însumi. În prezent, soarele mă plictisea, ziua devenea o așteptare inutilă înainte de viața mea adevărată, seara... Totuși, vestea aceea am aflat-o în plină zi, clipind din ochii orbiți de scânteierea primei brume
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Holodet-ul, carnea aceea în aspic, din care tocmai aveam o farfurie pe masa noastră, a devenit un cuvânt groaznic - gheață, carne și moarte înțepenite într-o sonoritate tăioasă. Ceea ce m-a făcut să sufăr cel mai mult în timpul spovedaniilor lor nocturne era dragostea de nedruncinat pentru Rusia, pe care confidențele lor o trezeau în mine. Rațiunea mea, care lupta împotriva arsurii votcii, se răzvrătea: „Țara asta e monstruoasă! Răul, tortura, suferința, automutilarea sunt distracțiile preferate ale locuitorilor ei. Și totuși, o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cațără-te! Am să-ți fac loc, a spus el, îndoindu-și picioarele. Stângaci și greoi în oraș, Pașka se metamorfoza de îndată ce se afla din nou în natură. Pe creanga aceea, semăna cu o felină mare, odihnindu-se înainte de vânătoarea nocturnă... În orice altă împrejurare, nu aș fi ținut seama de invitația lui. Dar poziția lui era prea neobișnuită și, în plus, mă simțeam prins în flagrant delict. Era ca și cum, de pe creanga lui, ar fi interceptat gândurile mele febrile! Mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
părticică era pătrunsă de o exaltare nerăbdătoare. Dar începuseră deja să se stingă reflectoarele. Toate acestea aveam să le ghicesc mai târziu. În seara aceea, am văzut doar o adolescentă care umbla încoace și încolo într-un colț din parcul nocturn, învârtindu-se de mai multe ori în cercul spălăcit desenat de un felinar. Ca un fluture de noapte înghițit de o rază de lumină. Mersul ei m-a mirat: parcă înainta pe sârmă, cu pași aerieni și totodată încordați. Am
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să mi se ofere. Întotdeauna crezusem că dăruirea va fi preccedată de o lungă evoluție sentimentală, de mii de vorbe, de un flirt ingenios. Tăceam, simțind cum se turtește de brațul meu un sân mic de femeie. Iar tovarășa mea nocturnă, vorbind fără șir cu însuflețire, respingea avansurile unei năluci întreprinzătoare, își umfla obrajii pentru câteva clipe, arătând că face nazuri, apoi îl învăluia pe iubitul ei imaginar într-o privire pe care o credea languroasă și care era doar încețoșată
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
însumi. „Ce are de rămâne întinsă, așa, pe jumătate goală?”, m-am întrebat eu cu ciudă. Sub spate am simțit asperitățile scândurilor, în palmă - arsura câtorva așchii. Vântul avea gustul sălciu al apei stătute. A existat, poate, în intervalul acela nocturn, un moment trecător de uitare, un somn fulgerător de câteva minute. Căci nu am văzut vaporul apropiindu-se. Noi am deschis ochii când toată imensitatea lui albă, scânteind de lumini, ne domina deja. Crezusem că adăpostul nostru se afla în fundul
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Muntele de bucurie îi repezeau pe pisălogi. Am încremenit. Ea pleca, urcând spre primele clădiri din port, și, în curând, s-a cufundat în umbra lor masivă. Începeau să apară muncitorii la ușile atelierelor. Câteva zile mai târziu, în învălmășeala nocturnă de pe Munte, am auzit conversația colegilor mei de școală, care nu-mi remarcaseră prezența prin apropiere. Una dintre dansatoarele din micul lor cerc se plânsese, spunea, de partenerul ei, care nu știa să facă dragoste (ei exprimau ideea mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mi-a spus ea în cele din urmă, plecând de pe balcon. M-am îndreptat, am aruncat o privire mirată în jurul meu. Scăunelul Charlottei, lampa cu abajur turcoaz, bacanta de piatră, cu surâsul ei melancolic, balconul acela îngust atârnat deasupra stepei nocturne - totul mi-a părut dintr-o dată atât de fragil! Năucit, îmi aminteam de dorința mea de a distruge cadrul acela efemer... Balconul devenea minuscul - ca și cum l-aș fi privit de la o distanță foarte mare -, da, minuscul și fără apărare. A
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Fiodor, m-am gândit eu firesc. El a făcut ca țara asta, în care ea a suferit atât de mult, să poată deveni a ei. Și îl iubește încă. După toți anii aceștia fără el. Îl iubește în stepa asta nocturnă, în imensitatea asta rusească. Îl iubește...” Dragostea mi-a apărut din nou în toată dureroasa ei simplitate. Inexplicabilă. Inexprimabilă. Ca și constelația care se oglindea în ochiul unui animal rănit, în mijlocul unui deșert acoperit de gheață. Hazardul unui lapsus a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ființa mea legătura luminoasă care unea clipa aceea plină de unduiri irizate de alte clipe în care poposisem altădată: o seară îndepărtată, cu Charlotte, strigătul melancolic al Cucușkăi, apoi dimineața pariziană, învăluită, în imaginația mea, într-o ceață însorită, momentul nocturn de pe plută cu prima mea iubită, când pachebotul uriaș ne dominase trupurile înlănțuite, și serile de veghe din copilăria mea, trăite, parcă, deja într-o altă viață... Legate astfel, clipele acelea alcătuiau un univers aparte, cu propriul lui ritm, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în ziua în care postul nostru de radio a difuzat ultima lui emisiune în limba rusă. Seara, când am părăsit sala redacției, mi-am imaginat o întindere nemărginită, căscată între orașul acela german și Rusia adormită sub zăpezi. Tot spațiul nocturn care, încă în ajun, răsuna de vocile noastre, de acum înainte mi se părea că piere în țârâitul surd al undelor vacante... Scopul emisiunilor noastre disidente și subversive fusese atins. Imperiul înzăpezit se trezea, deschizându-se spre restul lumii. Țara
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]