5,154 matches
-
posibilitatea, de pildă, de a descoperi adevăruri în mod independent de revelație. Cazul lui Anselm din Canterbury, care găsise acele rațiuni necesare pentru adevărurile de credință, fără a apela la autoritățile tradiției (sfinții părinți), formulând chiar și celebrul său argument ontologic, îi era cunoscut . Antecedentele acestei întrebări se găsesc în disputa dintre Stoici și Școlile peripatetice, dispută pe care Boethius o soluționase (adoptând, probabil, poziția lui Ammonius). Stoicii susținuseră că Logica este o parte autonomă a filosofiei, cu obiect și finalitate
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
nu poate fi rău, dacă nu este însoțit de consimțământ. Criteriul moralei este, în acest fel, propria noastră conștiință, deoarece păcatul înseamnă consimțire, nu lucru. Este imposibil să nu remarcăm faptul că în etică Abélard este consecvent cu principiul său ontologic: toate lucrurile sunt individuale. Ele nu au un sens universal iar numele care stau pentru mai multe lucruri reprezintă convenții mentale (intenții). Prin urmare faptele particulare nu pot fi considerate „păcate” în sine, deoarece nu există un temei universal al
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
nu sunt numai ale artei, care sunt ale ființei, pentru că arta trăia, înainte, ca expresie a ființei, nu ca expresie a unui talent, a unui punct de vedere personal. Or, această reîntoarcere la originile artei și la raportul de ordin ontologic cu lumea constituie, cred, poate principala calitate a artei lui Silviu Oravitzan.” (Paul Barbăneagră) „Trebuie să vezi o sală întreagă de tablouri și sculpturi de Silviu Oravitzan ca să înțelegi că arta sa a părăsit cu totul zona tulbure a căutărilor
Silviu Oravitzan () [Corola-website/Science/302825_a_304154]
-
nu poate exista o ancorare permanentă în Bine. Sfântul Maxim respinge replica origenistă prospectivă, conform căreia Binele ar putea fi perceput la maximum numai prin experiența contrariului său, și pătrunde până la rădăcina adevărată a problemei sațietății: implicația unei mutabilități atât ontologice, cât și morale, și a instabilității ființelor create. După cum indică Brooks Otis, presupunerea, în perspectiva origenistă, a unei căderi prin sațietate rezidă în aceea că nici un suflet nu ar alege în mod intenționat răul rațiunea, când este exercitată, nu ne
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
exista nici un fel de interval timpspațiu fie în interiorul unei Persoane, fie între cele trei Persoane ale Sfintei Treimi. Orice existență creată este, prin natura sa, extinsă în timp și spațiu, în concluzie, diastima este caracteristică ființelor create. Există un interval ontologic și epistemologic între ființa Creatorului și cea a creației pe care mintea omenească sau orice altă minte creată este incapabilă să îl traverseze. footnote> care merge dincolo de. Pe acest plan, o creatură se bucură de repausul în eternă mișcare ca
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
lor și numai el străluminează firea cu lumina cea mai presus de fire, și o ridică deasupra hotarelor ei prin covârșirea slavei”. Sfântul Grigorie vede odihna finală a creaturilor ca fiind o devenire perpetuă, din punct de vedere moral și ontologic, pentru că natura umană se deschide înnoită mereu și mereu în relația cu Necreatul și Infinitul. Și în lucrarea sa teologică Capete gnostice (teologice), 89, Sfântul Maxim se ocupă de problema stării sufletelor și trupurilor în viața de apoi, dacă acolo
CONCEPTUL DE EPECTAZĂ. INFLUENŢA SFÂNTULUI GRIGORIE DE NYSSA ASUPRA GÂNDIRII TEOLOGICE A SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL by Liviu PETCU [Corola-other/Science/127_a_436]
-
fi identificate în noțiunea mai nuanțată, aceea a vremii. Vremea este umană că timp istoric sau că desfășurare evenimențiala individuală, personalizată, în relație cu existența umană inevitabil limitată dar și ca duh al ordinii cosmice. Într-un anume fel, dialectica ontologica se spiritualizează prin însuși faptul ființării. În expresie plastică, mai important ne apare însă faptul că Marcel Guguianu acorda privilegii realtiilor dintre volumul sculptural și lumină. Artistul își gestionează identitatea, înglobând în substanță ei, succesivele lecții ale tradiției sculpturale românești
Marcel Guguianu () [Corola-website/Science/303392_a_304721]
-
sugerează prin ele însele o legătură anemică (perpetuată printr-o astfel de raportare mediată, ce-i drept) orientată înspre ceea ce la origine a constituit o realitate palpabilă. Mișcarea filmului se modifică neîncetat, de la succesiunea sacadată și fracturată a unei desfășurări ontologice crispate și secvenționate, la alunecarea lentă, extrem de lentă a cadrului natural (mai ales raportat la viteza năucitoare cu care se derulează și se succed cadrele în primul caz). Imposibilitatea de a accesa această realitate stă într-un mod oarecum paradoxal
Împușcătura (film) () [Corola-website/Science/302895_a_304224]
-
solidaritatea tuturor formelor reprezentării. În cele din urmă, Gaston Bachelard, în "Aerul și visele" vede în imaginație acel principiu dinamic organizator, ea e forța dinamică ce deformează copiile pragmatice oferite de percepție, neuitând să amintească anterioritatea atât cronologică, cât și ontologică a simbolismului față de orice semnificație audio-vizuală. Astfel, modelele transmise din trecutul cel mai îndepărtat nu dispar, nu-și pierd puterea de reactualizare, ele rămân valabile inclusiv în cazul conștiinței moderne, adevărat receptacul arhetipal, purtând inerent ființării sale aceste structuri imaginare
Arhetipalitatea imaginilor () [Corola-website/Science/302904_a_304233]
-
fi cu atat mai fertila cu cat fenomenul în cauză, mișcarea cyberpunk, nu pare a dezvolta plenar acest pattern. Confruntarea cu vocația imperialista a spiritului în contextul în care aceasta își ia drept punct de plecare un resort al reconfigurării ontologice nu nu mai permite o asemenea analiza superficială. E necesară contaminarea cu acest nou cadru de “worldness” (Brian McHale) care lichidează orice referent și inaugurează o logică hyperrealului. Primul impact e crearea unui spațiu al acomodării în fața șocului tehnologic, a
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
praguri ale conștiinței sale. Situată între două dimensiuni : “The body is your interface”(William Gibson, Mona Lisa Overdrive ) și “There is no there there”(idem), lumea ciber dinamitează orbită referențiala definitiv. Dacă modernitatea propunea o spațializare a timpului, această variantă ontologica postmodernă retemporalizează spațiul și locul în spațiu, supunându-se unei mobilități descentrate dată de circulația infomațională și de deplasarea nelimitată a plasamentului. Ubicuitatea absolută, “fleet în being” (Paul Virilio) devine “locația” unui stadiu postuman a aventurii lumii. Acesta cuprinde atât
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
unui stadiu postuman a aventurii lumii. Acesta cuprinde atât extra-umanul (rezultatele tehnologiei care perfectează), punctul “zero”al condiției umane (oamenii obișnuiți care populează “Lăbărțarea” din Neuromantul lui W. Gibson) cât și un deficit, un “minus”uman reprezentat de ființe instabile ontologic, create artificial. Ciberspațiul reunește prin urmare, aspectul impactului tehnologic asupra individului și realității sale, dispariția subiectului autonom și ideea transgresiunii granițelor dintre biologic și tehnologic. Date fiind aceste puncte de referință, Brian McHale pune accentul pe reorientarea ontologica a ficțiunii
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
ființe instabile ontologic, create artificial. Ciberspațiul reunește prin urmare, aspectul impactului tehnologic asupra individului și realității sale, dispariția subiectului autonom și ideea transgresiunii granițelor dintre biologic și tehnologic. Date fiind aceste puncte de referință, Brian McHale pune accentul pe reorientarea ontologica a ficțiunii cyberpunk. Microlumile, eul centrifugal (automultiplicant), universul sintetic, traduc o paradigmă a pluralității ontologice, un "univers fără lume", cu corolarele: "timp fără temporalitate, spațiu fără spațialitate," dar în același timp pun problematică dorinței de a suprima sentimentul solitudinii “imanente
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
realității sale, dispariția subiectului autonom și ideea transgresiunii granițelor dintre biologic și tehnologic. Date fiind aceste puncte de referință, Brian McHale pune accentul pe reorientarea ontologica a ficțiunii cyberpunk. Microlumile, eul centrifugal (automultiplicant), universul sintetic, traduc o paradigmă a pluralității ontologice, un "univers fără lume", cu corolarele: "timp fără temporalitate, spațiu fără spațialitate," dar în același timp pun problematică dorinței de a suprima sentimentul solitudinii “imanente și fără orizont pe care o presupune pierderea proprietății de lume.” . Note:</br> Florina Iliș
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
lungul a două mari dimensiuni: Există diferite înțelesuri ale "științei". Potrivit empirismului, teoriile științifice sunt obiective, verificabile empiric, și sunt predicții ale rezultatelor empirice care pot fi confirmate sau infirmate prin falsificabilitate. În contrast cu aceasta, realismul științific definește știința în termeni ontologici: știința încearcă să identifice fenomene și entități, forțele care le cauzează, mecanismele prin care ele exercită aceste forțe, și sursele acelor forțe în sensul structurilor interne ale acestor fenomene și entități. Chiar și în tradiția empirică, trebuie să fim atenți
Știință () [Corola-website/Science/299441_a_300770]
-
separat și potrivit existenței, așa cum proceda Platon. Astfel, genurile și speciile sunt pur intelectuale. Ontologia tomistă are la bază un aristotelism consecvent și este întemeiată pe o ierarhie strictă a ființelor. Preocupat încă din tinerețe de problema clarificării unui vocabular ontologic fundamental, Toma se implică în marea dispută privind interpretarea textelor aristotelice, situându-se, în acest sens, pe traiectoria deschisă de maestrul său Albertus Magnus. Problema unei interpretări corecte a aristotelismului era una cardinală: împreună cu comentariile arabe, aristotelismul era inacceptabil din
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
În aceeași situație se găsesc obiectele imaginare: despre „Pegas” putem construi judecăți afirmative adevărate. Aceasta înseamnă că obiectul ontologiei nu poate fi identificat pornind de la judecăți. De aceeași problemă se lovise și Aristotel, atunci când, pentru a face posibilă construcția discursului ontologic, remarca cu prudență că unele rostiri sunt omonime, desemnând lucrurile numai pe bază de asemănare a numelui și nu pe bază de esență. Nu putem porni spre constituirea unei ontologii având ca reper judecățile, ci trebuie, înainte de toate, să luăm
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
esenței, substanțele ființează, iar datorită esenței (adică nemijlocit), ele sunt într-un mod anume. Ceea ce este o substanță (esența, essentia) se află la rândul ei sub determinația faptului însuși de a fi (existența sau ființa). Se obține astfel o ierarhie ontologică în care ființa pură se multiplică în moduri de ființare (esențele sau genurile și speciile), iar acestea, la rândul lor, sunt multiplicate în indivizi (fiindurile). Ei sunt, în termeni aristotelici, substanțe prime. Ceea ce îl interesează pe Toma în continuare este
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
ar sta așa, atunci fie ar fi imposibilă obținerea definiției (căci materia și determinațiile accidentale nu ar „spune” nimic despre esență, făcând imposibilă cunoașterea ascendentă), fie identitatea individului ar consta numai în accidentele sale, ceea ce ar face imposibilă justificarea sa ontologică și, din punct de vedere creștin, ar pune în criză problema responsabilității individuale. Toma încearcă să depășească această consecință prin evitarea unei percepții simpliste asupra aristotelismului. În acest sens, el spune că esența nu este predicată (în definiție) numai cu privire la
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
universaliile nici n-ar putea fi definite, de unde consecința gravă că nici nu ar putea exista definiții ale speciilor, ci numai pentru indivizii înțeleși ca și compuși din formă și materie, aceasta însemnând esența. O asemenea perspectivă ar însemna pluralism ontologic, fără îndoială de evitat. Problema lui Toma, în momentul de față, este: cum am putea înțelege materia ca inclusă în fiind și în același timp fiindul (adică materie plus formă) cauzat de esență, fără să fim nevoiți să înțelegem și
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
de la evidențe empirice și ajung la afirmarea ființei absolute. Nu este vorba deci de o analiză conceptuală, în plan pur logic, ci de argumente care pornesc de la existențe percepute și ajung la o existență inferată, adică de argumente în plan ontologic. Prima cale (proba mișcării). Este de domeniul evidenței sensibile faptul că există în lume lucruri care se mișcă. Dar orice lucru aflat în mișcare are în potență scopul mișcării sale, cauza actualizării acestei potențe fiind un alt lucru, aflat deja
Toma de Aquino () [Corola-website/Science/298960_a_300289]
-
completă), un „exemplu de claritate, eleganță și eficiență”, și a pus-o la lucru în metafizică, în „On What There Is”: traducerea enunțurilor științifice în limbajul predicatelor de ordinul intâi, al variabilelor și cuantificatorilor este suficient pentru a determina angajamentele ontologice ale unei teorii, sau, mai faimos, „a fi înseamnă a fi valoarea unei variabile legate”. Quine a devenit faimos în anii '50-'60 pentru critica distincției dintre enunțuri analitice și enunțuri sintetice („Two Dogmas of Empiricism”, 1951) și argumentul indeterminării
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
conceptuală și raționamente "a priori"). Similar, metafizica naturalizată ar trebui să țină cont de teoriile științifice cele mai bune ale momentului mai mult decât de schemele conceptuale tradiționale (de pildă, modelul standard al particulelor elementare ar trebui să ghideze cercetările ontologice mai curând decât categoriile lui Aristotel). Deși versiunea quineană de naturalism este foarte radicală și are destul de puțini susținători astăzi, filosofi extrem de diverși ca Dennett, Jerry Fodor, Alvin Goldman, David Armstrong, Philip Kitcher sau David Chalmers se declară naturaliști, pentru că
Willard Van Orman Quine () [Corola-website/Science/304613_a_305942]
-
se ocupa cu formele gândirii, referitoare la esența lucrurilor individuale exprimabile prin cuvinte articulate. Esența se refera la ce este-le lucrului individual; nu e vizibilă, ci conceptibilă, de aceea are nevoie de cuvântul exprimat. Speculațiune - din punct de vedere ontologic se refera la totalitatea de obiecte, la procesualități și la aspectele transcendente, care trec dincolo de lumea noastră perceptiv-senzorială. Ex.: om - esență; umanitate - se refera la tot ce tine de om; ține de speculațiune; Din punct de vedere psihologic - care sunt
Psiholingvistică () [Corola-website/Science/304707_a_306036]
-
4 gamma, 5 — delta, 6 — epsilon, 7 — zeta, 8 — eta, 9 — theta, 10 — iota, 11 — kappa, 12 — lambda, 13 — miu, 14 — niu, ș.a.m.d. Problema fundamentală a Metafizicii o reprezintă teoria ființei (în sensul de „ceea ce are existență” — sensul ontologic), tratată într-un mod fundamental nou. Greșeala predecesorilor, în viziunea lui Aristotel, o reprezintă faptul că nu au ținut cont de multipla semnificație a termenului „ființă”. Tratându-i pe Presocratici, Platon etc., Aristotel observă o problemă care va fi fundamentală
Metafizica () [Corola-website/Science/303541_a_304870]