5,550 matches
-
sine. Acum, stînd aplecat peste parapet, Își spunea - poate pentru a suta oară - că suferința soției sale fusese insuportabilă nu atît pentru ea, cît pentru el Însuși. E drept că o dată, În prima fază a bolii, ea izbucnise Într-un plîns isteric și-i spusese că preferă să moară decît să-și tîrască zilele În felul ăsta. Mai tîrziu, Însăși răbdarea și curajul ei aveau să i se pară insuportabile. Încercase, așadar, să scape de propria lui suferință, nu de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
Din grădină se vedeau numai ferestrele de sus, care erau zăbrelite. Fiecare dintre locatarii sanatoriului era conștient de vecinătatea acestei aripi prea liniștite a clădirii. Crizele de isterie ale celor doi jucători, atitudinea maiorului obsedat de trădare sau accesele de plîns ale unuia ca Davis - toate aceste simptome, la fel ca și violența, vădeau boala. Pacienții Îi cedaseră, sub semnătură, doctorului Forester propria lor libertate, În speranța că vor scăpa de „mai rău“. Dar În cazul cînd acest „mai rău“ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
nobile, ci de o cunoaștere omenească simplă, dar pasionată. Deschise Încă o dată cartea lui Tolstoi și citi: „Ceea ce mi se păruse cîndva măreț și nobil - bunăoară dragostea de patrie, de propriu-ți popor - mi-a devenit odios și vrednic de plîns; iar ceea ce mi se păruse josnic și rușinos - bunăoară cosmopolitismul, lepădarea de propria-ți patrie - Îmi pare acum ceva nobil și măreț“. Prins În flagrant delict de trădare și crimă, reprezentantul acestui soi de idealism sfîrșise cu un glonte În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
decât o mică prelungire. Adevărul, În cazul lui, e că nu mai avea chef de nimic; pur și simplu nu mai vedea niciun motiv ca să continue. În aceeași seară, regăsi o fotografie, făcută la școala primară din Charny; Îl podidi plânsul. Așezat În bancă, băiatul ținea În mână o carte deschisă. Privea țintă la obiectiv, surâzând, plin de bucurie și de curaj; iar acel copil, lucru de neînțeles, era el. Copilul Își făcea temele, Își Învăța lecțiile cu o gravitate plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să se Întoarcă neîntârziat acasă. Mi-a spus, nu prea știu de ce, că e singură la părinți. Era atât de fericită, atât de mândră că are un motiv ca să Întârzie la cină, că era cât pe ce să mă apuce plânsul. Ne-am sărutat Îndelung În grădină, În fața casei. A doua zi dimineața, am plecat la Paris.” La capătul acestei scurte povestiri, Bruno făcea o pauză. Terapeutul tușea cu discreție, apoi, În general, spunea: „Bine.” În funcție de timpul scurs, spunea ceva pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
să creadă, uneori chiar reușesc timp de două ceasuri, cât ține un atelier. Simt prezența Îngerului și floarea lăuntrică ce li se deschide În pântec; apoi atelierul se termină, iar ele se regăsesc singure, bătrâne și hâde. Fac crize de plâns. N-ai observat? Se plânge mult aici, mai ales după atelierele de zen. De fapt, n-au de ales, pentru că au și probleme cu banii. Mai toate au trecut pe la psihanalist, asta le-a sărăcit de tot. Mantrele și tarotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
descurcă, sunt plini de ură, oile lor sunt pur și simplu decimate. Asta din cauza ecologiștilor și a Parcului național din Mercantour. Au reintrodus lupii, haite de lupi. Care mănâncă oile!... Vocea lui Bruno urcă dintr-odată, izbucni În hohote de plâns. În mesajul trimis lui Michel, Bruno Îi spunea că s-a internat din nou la clinica psihiatrică din Verrières-le-Buisson, „probabil pentru totdeauna”. Așadar, după toate aparențele, fusese lăsat să iasă pentru această ocazie. — Deci mama e pe moarte..., i-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
oricând cabina unui vapor. — Nu te-ai gândit să mă iei cu tine... Cuvintele ei răsunară În tăcere; tăcerea se prelungi. — Nici măcar nu te-ai gândit..., spuse ea cu un amestec de ciudă copilărească și de uimire; apoi izbucni În plâns. El nu făcu nici un gest; În acel moment, dacă ar fi făcut un gest, ea l-ar fi respins cu siguranță; oamenii trebuie să plângă, e tot ce pot face. — Totuși, ne Înțelegeam atât de bine când aveam doisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
a șoptit la ureche Olaf. Din când În când, câte unul Încerca să-i adreseze altuia un cuvânt, dar gura i se pungea În mijlocul efortului, câteva grimase chinuite Înconjurau locul supliciului, iar Întreaga figură se boțea Într-un hohot de plâns devastator. „Viața Îi omoară“, a conchis cu milă Olaf. Într-un colț, alți doi indivizi stăteau față-n față, de-o parte și de alta a unei rame goale având forma unui monitor de calculator. „Ăștia sunt avansații, care Încet-Încet
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
atâtea ori, nu spune nimic, ci plânge doar, ca proasta. Anna bocește în gura mare de față cu oamenii ăștia străini care au muncit toată ziua și, ca atare, seara au și ei dreptul la liniște; în hohotul ăsta de plâns se revarsă și sufletul ei măcinat aproape de tot, care dovedește că Anna are totuși un fond bun. Doar acela care n‑are încă inima de piatră e în stare să plângă. Gura și fața Annei sunt schimonosite într‑o strâmbătură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
știe ce băiat sensibil eram eu? Și cum aș fi putut să-i mărturisesc tot? Îl alesesem tocmai pentru că nu era el omul căruia să-i plângi pe umăr. Nu de asta aveam eu nevoie, nu de un umăr de plâns, ci de un model. Un model cu coaie. Asta nu Însemna că nu Încercam să mă descurc și singur. Nu, nu așa cum hlizit te gândești, cititorule. Sau nu doar așa. MERGEAM LA CURVE. Un singur exemplu. O găsisem În ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
Băieți! Măi băieți! Ce poți să-i ceri mai mult? Bine c-a rupt tăcerea. Își duce palma la ochi, se freacă hlizindu-se, până la urmă Îi dau lacrimile, i-o fi intrat uleiul În ochi. Se uită la mine, plâns, cu ochi limpezi, albaștri. Din boxe o voce caldă cântă calm despre singurătate. Simt cum o boare plăcută, răcoroasă, Îmi mângâie spatele, ceafa rasă. Mă iau În brațe, mă uit din nou la Pârvu, el Îmi zâmbește pașnic. Îmi trec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
după relatarea unora, neînsuflețit, la picioarele unei scări, poate chiar în fața bisericii San Pier Maggiore, unde se spune că ar fi înmormântat. ...Simonetta Vespucci supraviețuiește ? Ar putea privi și în viitor, să zicem, spre celelalte tablouri ale dispărutului ? Emoționată de plânsul câinelui Laelaps la moartea Procridei... N-ar mai avea importanță dacă a existat cu-adevărat vreodată un pictor care nici măcar nu-și purta numele, ci îl împrumutase pe cel de Cosimo de la atelierul unde, se susține, și-ar fi făcut
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
auditoriul cât a durat executarea fiecărui desen și câte greșeli a descoperit. Se lucrează încet și neglijent ! Linia de tuș a mustății saltă scurt peste buze. Pronunță numele vinovatelor. Spectatorii își privesc stingheriți unghiile, cravatele. Se aude un sughiț de plâns. Lungana, firește, Doamna Veturia n-ar oferi asemenea satisfacție. Sindicaliștii nu se îndoiesc că Vornicu are dreptate, dar asemenea inculpare publică nu se mai întâmplase. Și câtă vehemență ! „Nepăsarea este intolerabilă ! Trebuie pedepsită !“, încheie, palid, inginerul. Tăcere groasă. Glasul calm
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
au luat la harță, dar nu i-a despărțit nimeni ba chiar, am râs și mai tare. Și așa se face că, deși râdeam mai tare ca toți, iar mi-am amintit de Siloa, fiind eu gata-gata să mă apuce plânsul, dar nu eram singurul. S-a lăsat cu tot soiul de zgomote În noaptea aceea, veselia s-a amestecat cu tristețea, dar totul s-a stins când, fără să-mi mai pese de nimic, m-am trezit că mă rostogolesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
ar fi vrut cumva să-i dea o mână de ajutor ca să-l salveze pe Krog. Runa nu-i răspunsese. Îl lăsase pe Enkim În casă și ea pornise prin sat. Se Întorsese abia pe la prânz, cu ochii roșii de plâns. - Ce zici? Crezi că ucigașul ăla de Krog o să ne Învețe pruncul să vorbească asemenea Tatălui din Cer? - Krog vrea să ne Învețe pe toți să vorbim astfel. De-aia l-a trimis Moru ăla În călătorie. - Și cât trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
frumos mă mai primiți, n-am ce zice“ - asta, vezi tu, ca să ne ia cu vorba și să ne-nveselească. „Păi eu credeam c-o să vă bucurați cînd o să mă vedeți“ - zice - „Nici nu m-așteptam să vă puneți pe plîns. Păi, dacă-i vorba pe-așa“ - zice - „mă duc Înapoi.“ „Vai de mine, Bob“ - zice mama - „ești desculț, dragul mamei, n-ai Încălțări.“ „Nu“ - zice Bob - „mi s-au tocit de grabă s-ajung acasă mai curînd. Am umblat pînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Dumnezeu să-l pedepsească, dar, Doamne, a trecut atît de mult timp din anul cînd au venit lăcustele și-mi vin În minte toate, portocalii, smochinii și cîntecele și toate prin cîte-am trecut Împreună: Vremuri bune, vremuri grele, fericirea și plînsul amar, și mai e ceva pe care nu pot să-l numesc, am Încercat să-l urăsc, dar acum nu pot să spun nimic rău de el: era un om ciudat, dar, unde era el nu suferea nimeni de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sec (și eventual în demisec), după care i se umezesc ochii. Se vede că nimeni altcineva din țara asta nu mai este, în acest timp, la fel de impresionat de ce spune el, ca propria persoană. Și uite așa ascultându-se, îl umflă plânsul... S-a defectat logica? Ce fac eu la ora aceasta? Păi cu ziarul. Cu presa, otrava mea și a noastră cea de toate zilele. Ia să vedem ce mai scrie... Cică Osama bin Laden, ar fi plănuit la viața lui
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
chiar și alte nații cu gura până la urechi, și cum nu ar fi râs când era normal că un întreg oraș nu se putea scufunda, așa tam-nesam... Dar până la urmă ce să vezi, s-a scufundat ditamai submarinul Kursk, și plâns, și jale mare a fost pe pământul rusesc! Aceasta, (adică baba cu pricina), cică a fost resuscitată din uitarea relativă în care o aruncase poporul ei, care în privința recunoștinței naționale nu se deosebește prea mult de poporul român, și citată
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
dormitor. Prin ușa de lemn masiv răzbătea ciocnitul paharelor și farfuriilor, câte un râs înfundat sau vreun un sforăit. Sabina plângea lângă mine, încetișor. Am încercat s-o consolez luând-o în brațe! I-am strâns în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o gură. Femeia îl imploră cu lacrimi în ochi: dă-mi te rog portofelu’! Tocmai am luat salaru’ și mă omoară bărbatu-meu dacă mă întorc acasă fără el! Ieșise din schimbul de noapte, avea niște cearcăne cât o scrumieră. Plânsul îi boțea chipul până când aducea cu un amabalaj de napolitane mototolit. Hai nu mai plânge, fă! o alintă Minge-de-tenis. Îi trecu degetele peste obraz ca o mângâiere. Din obrazul boțit țâșniră trei pârâiașe roșii. Alintătorul izbucni într-un râs gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
o tăcere încordată. Cum naiba putea fi așa de puternic mirosul când pusesem blugii la fundul valizei? Ar fi trebuit să-i bag într-o pungă. Am achitat cursa și am șters-o șchiopătând din fața șoferului cu ochii bulbucați de plâns. Taximetriștii bucureșteni sunt niște ființe extrem de afectuoase; despărțirea de client îi lasă adesea cu sechele. Odată luat biletul, m-am târât până la tren și am ajuns primul în compartiment. Am desfăcut rapid valiza și, după cinci minute de răscolire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
pijamaua transpirată și, după ce l-am lăsat fără bluză și pantaloni, numai în chiloți, îl săltarăm în picioare. Sângele țâșni prin toate rănile, șiroaiele curgeau de-a lungul corpului. Un Hristos răstignit pe fiul și nepotul său. Bunica izbucni în plâns. Abătut, am pornit către casa bunicului din partea maică-mii. Locuia într-un apartament de trei camere împreună cu soră-mea mai mare, Cristina. Odată ajuns pe aleea din fața blocului, din casa scărilor explodă o muzică îndrăcită. Un amestec de Alice Cooper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se despărțiseră dând la iveală scrâșnetul dinților. Sufletul bătrânului preot fâlfâi scurt, dădu ocol adunării, se năpusti în cavou, apoi ieși la lumină și se pierdu peste plopii cu ciori, în direcția soarelui cu colți. Fanfara cânta greoi, îngânată de plânsul înăbușit al femeilor. La pomană fură invitați doar cei din familie, morocănoși, dar siguri că au rămas în viață. După ospățul în reculegere sufletească, Bunica sparse gheața amintindu-și de perioada în care Bunicul fusese luat la canal. - El nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]