7,806 matches
-
a mâncat o gogoașă (pentru că era la cura cu G) și se întreba unde se ajunsese, dacă nici măcar aventurile de o noapte nu o mai atrăgeau. Clodagh stătea jos, cu picioarele încrucișate bâțâind isteric din genunchi. Dylan scosese copiii la plimbare în acea după-amiază și trebuia să se întoarcă în orice moment și, deși el nu știa încă, urmau să aibă o discuție. De fiecare dată când se întâlneau, lucrurile erau civilizate, dar neplăcute. El era supărat, iar ea era defensivă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
au îndreptat privirile spre oamenii din restaurant. — Vrei să mai ieșim? întrebă Jack, foarte liniștit. — Da. —Sâmbătă-seara? Frate! Prima ieșire care nu este în una dintre zilele lucrătoare. Noi limite sunt depășite. Da. Ochii lor au plecat din nou la plimbare prin cameră, în căutare de orice era de privit, cu excepția celuilalt. Ashling și-a auzit din nou vocea: —Jack, te pot întreba de ce vrei să mai ieși... știi tu... cu mine? Ea a ridicat ochii către el, iar el a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
îl studiez din clasa întâi. Îmi mai place să confecționez creaturi mitologice din hârtie, să înot și să mă joc cu copiii pe care îi cunosc. Culoarea mea favorită este mov, culoarea regalității. Îmi place mișcarea în aer liber și plimbările cu bicicleta în parc. Eu iubesc animalele și de aceea îmi îngrijesc cu drag papagalul, pe care îl cheamă Coco. Îmi plac foarte mult câinii, rasele preferate fiind bichonul maltez, chihuahua și chow-chow. Aceastea sunt eu! Voi ce părere aveți
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
depărtare, zâna cea buna se bucura și ea de fericirea sătenilor. Bătrânelul a căzut la picioarele ei, mulțumindu-i cu lacrimi în ochi. O dorință imposibilă EduardMihail Hamza Era o zi plăcută de toamnă. Împreună cu părinții am ieșit la o plimbare în Parcul Copou. Totul era învăluit într-o lumină blândă, aurie. Frunzele verzi ale copacilor, ce mă înveseleau astă vară, erau acum galbene sau ruginii și încetul cu încetul se desprindeau de pe crengi și porneau într-un dans lin, acoperind
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
care el o adoră. Eu o aruncam departe și Toto fugea după ea ca fulgerul. După ce am terminat cu joaca, m-am așezat pe iarba de un verde-crud și mă gândeam cum ar fi să merg cu Toto într-o plimbare prin pădurea alăturată. Să adun niște floricele, să ascult trilurile păsărelelor, să mă bucur de natura renăscută. Ar fi așa de frumos! Cum mă gândeam eu așa, am ațipit.Visam...Am căzut într-un somn dulce ca Frumoasa din Pădurea
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
fie cu ochii-n patru. Nu puteam face nimic altceva decât să patrulăm prin zonă, în speranța că Nash încă se învârtea pe-acolo, și să dăm sfoară în țară printre informatorii lui Lee. Ne-am hotărât să facem o plimbare prin zona Leimert Park și am luat-o din loc. Artera principală a districtului era Crenshaw Boulevard. Largă, întinzându-se la nord hăt până-n Wilshire și la sud până la Baldwin Hills, era ca o reclamă luminoasă a „progresului postbelic“. Fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
readucea în centrul atenției mai multe filme din seria Keystone Kops. La ora de închidere a barurilor mă simțeam eu însumi ca un Keystone Kop și arătam ca un vagabond - cu barba neîngrijită, cu hainele murdare, cu mintea plecată la plimbare. Când bețivii dornici de mai multă băutură și prietenie au început să nu mă mai bage în seamă, am prins ideea. M-am dus cu mașina într-o parcare pustie, am tras pe dreapta și-am adormit. • • • În zori m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
am Întors la treabă, răspunse curpinzând cu privirea zona pustie de la recepție. Deci, care-i planul de atac? Logan Își privi ceasul. Era aproape zece. O oră și jumătate de omorât până când iese Insch din ședință. — Ai chef de-o plimbare? Au luat o dubă de la Criminalistică. Watson conducea bătrânul Vauxhall albastru, În timp ce Logan ocupa locul de lângă ea, privind ploaia de afară. Aveau timp exact cât să traverseze orașul către Podul Donului, unde echipele de căutare Înaintau anevoie prin ploaie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
din cap. Nicholson Își aruncă din nou privirea către ochiul de sticlă al camerei video. — Ăăă... Oh, Îmi pare rău. Da. Da, eu. L-am găsit azi-noapte. — Ce făceai acolo la miezul nopții, Duncan? Bărbatul ridică din umeri. — Făceam... o plimbare. Știți, mă certasem cu nevasta și ieșisem la aer. — Pe malul râului? La miezul nopții? Întrebă Logan și zâmbetul Începu să-i dispară. — Păi, da. Știți, uneori mă mai duc pe acolo, să mă gândesc, chestii de-astea. Logan Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Visa și un card de membru la unul din magazinele de Închirieri video din Împrejurimi, era cardul de fidelitate Tesco. Numărul cardului se potrivea cu cel de pe chitanță. — Luați-vă haina, domnule Chalmers, veți merge cu noi la o mică plimbare. În camera de interogatoriu numărul trei era sufocant de cald. Radiatorul pompa căldură În mica Încăpere bej și Logan nu putea face nimic ca să-l oprească. Iar vreo fereastră pe care să o deschidă nu exista. Nu le rămânea decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prin parcare. Ar fi putut să iasă pe la recepție, dar nu voia ca agentul cu ochii injectați să fie reperat și de alții În starea În care se afla. Și oricum, clădirea consiliului nu era chiar atât de departe: o plimbare prin aerul dimineții Îi va face numai bine lui Steve. Afară, burnița era de-a dreptul reconfortantă după căldura sufocantă din sediul poliției. Rămaseră amândoi cu fețele În ploaie pe rampa care pornea din spatele clădirii și ajungea În stradă până când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
o fată... — Nu poți să cumperi oameni pur și simplu! Privirea pe care Miller i-o aruncă lui Logan era un amestec de milă și mulțumire. — Ai trăit pe Lună? Normal că poți să cumperi naibii oameni! Ia fă o plimbare pe străzile din Edinburgh și poți să cumperi orice-ți place. Arme, droguri. Și femei. Se plecă Înainte și-și coborî vocea până ajunse o șoaptă. Nu ți-am zis că Malk Cuțitul importă bagaboante din Lituania. Ce crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lui Logan puteri de medium ca să știe unde avea să se ducă. Se va Îndrepta spre fermă și clădirile sale pline de chestii moarte. Era destul de mers până la Cults din Summerhill, mai ales prin zăpadă, dar Hoitarul era obișnuit cu plimbările lungi. Împingându-și alături de el propria morgă portabilă, pe șoselele și pe drumurile din oraș. Adunând animale moarte pe drum. Numai că Bernard Duncan Philips nu ajunse prea departe. Fu găsit după trei ore și jumătate, zăcând Într-o baltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de viață persistau. Oameni de zăpadă În diferite etape de construcție punctau câmpia albă: paznici tăcuți, stăpâni a tot ceea ce supravegheau. Jamie McCreath - care urma să Împlinească patru ani În două săptămâni, În ziua de dinaintea Ajunului Crăciunului - dispăruse. Fusese la plimbare În parc cu mama sa, o femeie agitată, pe la douăzeci și cinci de ani, cu păr lung roșcat, de culoarea frunzelor de toamnă, care-i ieșea de sub o căciuliță croșetată, cu un ciucure auriu ridicol În vârf. Plângea pe o bancă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
lui... Nu se poate, răspunse calm Cremutius. Tiberius nu-și poate îngădui riscul ca Piso să vorbească. Nu există bogăție care să-l poată salva acum. Într-adevăr, câțiva trimiși discreți ai împăratului se duseră la agitatul senator, îi întrerupseră plimbarea, îl convinseră să ascundă documentul acela care, îi spuseră, „micșorează puterea singurului om care te poate ajuta“. Iar la sfârșit îi garantară că Tiberius avea să născocească o cale de a-l salva. Astfel, după două ședințe dramatice ale tribunalului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
se frământa, pradă amintirilor disperate și izbucnirilor de revoltă neputincioasă. Preceptorul Zaleucos le spuse fiilor ei: Mama voastră este cuprinsă de spaimă ori de câte ori ieșiți pe poartă. Sunteți prea neastâmpărați. Dar Gajus nu ieșea foarte des. În fiecare dimineață făcea lungi plimbări prin grădinile enorme, ce ajungeau până la râu. Mângâia florile și se gândea disperat la tatăl său. Își închipuia că-l simte, ca o adiere ce venea de foarte departe. I se părea că adierea aceea mergea alături de el, aștepta să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
interzici. După aceasta, în casa tăcută de pe malul râului prietenii începură să vină tot mai rar. Multe săli deveniră prea mari, goale și lipsite de apărare, rămânând închise săptămâni în șir, fără ca familia să aibă curaj să intre în ele. Plimbările prin grădină se transformară într-o continuă observare a tufișurilor, în discuții șoptite. Dar nu exista nici un alt loc în care Tiberius i-ar fi îngăduit familiei lui Germanicus să-și găsească odihna. Într-o dimineață, impulsivul Nero așteptă zadarnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
fiului ei, Nero. Suntem la un pas de războiul civil“. Îngrozitoarea acuzație se răspândi în tot orașul. Înainte de sfârșitul acelei scurte zile de iarnă, au înțeles că erau pierduți. Fără nici o explicație, Agrippina îl trimise pe Gajus să facă o plimbare cu preceptorul Zaleucos; imediat ce fiul ei ieși, fără să ezite și fără să-și ia rămas-bun, le trimise pe fiicele ei adolescente în palatul bătrânei Antonia, mama lui Germanicus; la întoarcere, Gajus nu le mai găsi. Află însă că sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
animi“, o femeie cu suflet mare, avea să scrie succint Tacitus. Gajus simți nevoia imprudentă de a-l îmbrățișa pe ofițer, dar se stăpâni. Iar ofițerul, fără să aștepte vreun răspuns din partea lui, își continuă drumul. Gajus continua să facă plimbări. Era sfârșitul celei de-a doua ierni în casa Liviei; fusese o iarnă grea, neobișnuită, cu vânturi puternice și cu zăpadă pe muntele Soracte și pe colinele Albani, cu zăpadă și pe trandafirii din grădină, și pe acele papyri pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ai încredere în ei. Au fost sclavi și îi rugau pe zei să-i elibereze dându-le moartea. Iar azi, când au puterea, trăiesc numai pentru a da satisfacție urii lor“. Cu o cordialitate neașteptată, libertul îl invită la o plimbare într-un loc extraordinar; Gajus acceptă cu un surâs blând. După puțin timp ajunseră la o stâncă ieșită în afară, aflată chiar deasupra mării. În apa albastră se vedeau vârfurile altor stânci. Libertul îl îndemnă să privească, iar el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Nu putea ști cu câtă ușurare erau primite vorbele ei. Gajus se ridică în picioare. Doica privi trupul lui tânăr, gol. Dintr-odată, Gajus sări jos, pe mal. Soția privea languros umerii lui puternici, șoldurile înguste, pulpele modelate de lungile plimbări călare din copilărie. El se întoarse în apa care-i ajungea până la glezne și o salută, apoi se aruncă în mare. Doica declară că soția era însărcinată, stârnind entuziasmul general. Junius Silanus le aminti senatorilor care îl felicitau că provenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
plângă împreună cu el. Cu spaimă retrospectivă, Tiberius se gândea că avusese nevoie de o viață întreagă ca să înțeleagă cât de stearpă era puterea. Îl privea pe Gajus, însă acesta nu reuși nici măcar să-și miște buzele. Tiberius își continuă încet plimbarea, târându-și picioarele cu glezne umflate. Ultima noapte de august În înaltul insulei Capri, la Villa Jovis, băteau multe vânturi, care veneau noaptea de pe mare, învolburând apa în jurul stâncilor. Veni și noaptea caldă a celei de-a douăzeci și patra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe câmpii întinse și pe povârnișuri. Din grajdurile imperiale ieși, cu hamuri de purpură și aur, un cal superb, nervos, cu un trup armonios și puternic, de culoarea mierii. Ofițerul spuse că de mult timp era pregătit pentru o improbabilă plimbare călare a lui Tiberius. Gajus își spuse că cel care deschisese grajdul acela avusese o premoniție. Mângâie calul, care îl privi cu ochii săi umezi și îi adulmecă mâna. Dintr-odată, cu o plăcere intensă, sări în șa. Simți freamătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era ușor, fragmentat. Ferestrele erau orientate spre răsărit, către cea dintâi licărire a zorilor. Când se trezea, știa imediat ce oră din noapte era. Curând, insomniile, căutarea liniștii, trezirea în întuneric și îndepărtarea printr-un gest a servitorilor și a paznicilor, plimbarea solitară prin galeria palatului imperial, așteptând ca Roma să se ivească din beznă, deveniră coșmarul micii armate care forma familia Caesaris. Însă bogăția nemăsurată pe care i-o oferise puterea nu punea stavilă fanteziilor înăbușite și represiunea îndurată de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ascuns-o în templu, unde a rămas, intactă, până când un arheolog norocos a descoperit-o. Capitolul IV Villa Jovis de la Capri. Dimensiunile ei erau cu adevărat imperiale. Nivelurile edificiului, până la exedra, aveau o înălțime totală de peste șaizeci de metri. Traseul plimbării zilnice a împăratului, ambulatio, măsura nouăzeci și doi de metri, a șaisprezecea parte dintr-un miliarius, mila romană, și, potrivit regulilor, permitea calculul exact al efortului fizic făcut. Însă din ziua în care Tiberius, muribund, a părăsit insula Capri, strălucitoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]