KorAP: Find »[drukola/base=ploua & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...203 204 205 ...283 >

7,062 matches

Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794

Gabi; gay; gingaș; glume; glumeț; fără griji; gropițe; happy; hoinări; inocență; integralist; de izbîndă; împlinit; încîntat; joi; liber; lumină; melancolie; mizantrop; mîhnit; mîncare; mîngîiere; natură; navigație; nebun; nebunie; neserios; nesimțit; oaie; OK; optimism; oraș; parc de distracție; pisică; plăcut; plictisitor; plouă; se poate; portocaliu; posomorît; răsărit; rîd; rîde ca prostul; rîpă; rîs; ritm; sac; sănătate; satisfacție; sau nu; say; scîrbă; smiley face; spectacol; spirit; spontan; stare pozitivă; stau de bine; stele; fără stres; succes; tata; teatru; tînăr; tot timpul; totdeauna; tristețe

[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
cer (6); frig (6); frumos (6); trece (6); afară (5); climă (5); schimbare (5); temperatură (5); vară (5); iarnă (4); însorită (4); posomorîtă (4); ani (3); Busu (3); grade (3); grea (3); haine (3); instabilă (3); moment (3); nașpa (3); plouă (3); repede (3); schimbătoare (3); toamnă (3); trecătoare (3); furtună (2); înnorat (2); însorit (2); lungă (2); melancolie (2); natura (2); ninge (2); ninsoare (2); nor (2); plăcută (2); primăvară (2); proastă (2); scurge (2); secol (2); stare de spirit

[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
limite; lin; Liverpool; a-și lua avînt; magie; meditativ; mergea; mers; migrare; mîncare; muscă; nas; a naviga; naviga; în nori; în nouri; nu; opri; pare; păsări, zbor; păsările; ca pasărea; pelican; pilot; pene; pica; pilota; plăcere; a pleca; plecare; plînge; ploua; a pluti în aer; plutire; porcul; porumbei; posibilitate; prepeliță; prin; printre nori; proaspăt; pufos; rău; se ridica; rîndunele; sat; a se simți bine; soare; șopîrlă; speranță; a sta; stă; super; superputere; tîrăște; ușă; vaca; vacă; visele; zboară puiule; zbor; zburda

[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401

ar fi trântit telefonul în nas în secunda în care le-am fi dat adresa. Îi păcăliserăm noi de câteva ori comandând pe numele vecinilor, dar se prinseseră și trecuseră tot blocul la index. Vremea era nașpa rău de tot: ploua mocănește, bătea un vânt înghețat și frigul îți pătrundea până la oase; așadar, și ieșirea la un restaurant pica... Din setul lui de propuneri ne rămăsese doar televizorul... Cu cât se apropia miezul nopții, cu atât nevoia de hrană devenea mai

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
mai grav, găteau. Aduse de vânt, efluviile grele mă tulburau îngrozitor, îmi răscoleau neplăcut toate simțurile, așa că închideam geamurile în grabă (am identificat aromele mai târziu: varză călită, fasole bătută, afumătură prăjită). Ei bine, ce credeți că făcea numărul trei? Ploua, ningea, nu avea importanță: exact atunci își găsea el de lucru prin curte. S-a împrietenit cu șantieriștii, le găsea tot timpul câte ceva de reparat prin curte și sâmbăta numai la baraca lor stătea, iar seara umplea casa cu miros

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
în care locuiam, se aștepta să am altă ocupație... Nu îi zisesem de slujba mea adevărată, îmi doream să mă iubească pentru ceea ce sunt, nu pentru multinaționala unde lucrez... Ceva a trebuit totuși clarificat de la prima întâlnire; țin minte că ploua, eram prinși într-un ambuteiaj infernal prin centru și înjurase vreo zece minute în toate limbile pământului; când s-a mai liniștit un pic, mi-a cerut să o facem repede, acolo, în mașină. Și a zis-o cu tonul

[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782

cămăși curate. (accentuînd) Și maieuri, și chiloți, și ciorapi, pantaloni călcați, pantofi lustruiți... El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
ciorapi, pantaloni călcați, pantofi lustruiți... El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel de poezii?! Ea 2:... filosofice, patriotice... de dragoste

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
El 1: (parcă dîndu-se la o parte) Și? Ea 2: Și mai ce? El 1:... Ce mai e pe teren? Ea 2: Toate bune și frumoase. Dacă plouă, depășim planul. El 1: Și dacă nu plouă? Ea 2: Dacă nu plouă... depășim situația. Și gata. (venind în spatele lui, privind hîrtiile de pe masă) Ce scrii? El 1: Poezii. Ea 2: Ce fel de poezii? El 1: Cum ce fel de poezii?! Ea 2:... filosofice, patriotice... de dragoste... El 1: întotdeauna scriu poezia

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
mult și straniu, nu-i așa?; pare că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar fi rău deloc să plouă (pauză) Și bezmeticul ăla umblă pe străzi pe o vreme ca asta. Da' de-ar răci odată... de s-ar îmbolnăvi... măcar boala să-l mai adune pe-acasă... Of, Doamne! Lasă că

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
că vrea amintească ce i-a spus; renunță și se duce, ca atrasă de o forță hipnotică, spre fereastră, pe care o închide cu repezicune) Ce vîntoasă! Așa din senin! Cred că o să plouă. N-ar fi rău deloc să plouă (pauză) Și bezmeticul ăla umblă pe străzi pe o vreme ca asta. Da' de-ar răci odată... de s-ar îmbolnăvi... măcar boala să-l mai adune pe-acasă... Of, Doamne! Lasă că-i tai eu aripioarele. (din nou pare

[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828

lui să-l apere, mai ales a amiazăzi, când îl frige tare. Și ploaia tot el o dă. Își aduce c-un ciur apă din mare și toarnă peste dânsul ca să se răcorească, și când dă cu ciurul prin văzduh plouă pe pământ."192 În majoritatea legendelor românești, apa este elementul preexistent, urzind viață din viață proprie: "Mai înainte de a fi fost pământul, era numai apă. Dumnezeu a chemat pe broască și i-a zis să se ducă în fundul apei și

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
și nopțile, / Ca să crească grânele. / Caloiene, Iene, / Caloiene, Iene, / Cum ne curg lacrimile, / Să curgă și ploile, / Zilele și nopțile, / Să umple șanțurile, / Să crească legumele / Și toate ierburile. / Caloiene, Iene, / Caloiene, Iene, / Du-te-n cer la Dumnezeu, / Ca să plouă tot mereu, / Zilele și nopțile, / Să dea drumul roadelor, / Roadelor, noroadelor, / Ca să fie îmbelșugată, / Țara toată, lumea toată."386 La trei zile după înmormântarea "păpușii de lut", fetele și femeile îl dezgroapă și îl aruncă pe apă, "ca să turbure norii

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
păcătos" este dezvoltată în cântecele de înstrăinare în care sunt prezentate durerile războiului. Paralelismul semantic conturează hiperbolic ritualul de trecere, pământul supunându-se blestemului, izbăvind, astfel, sufletele celor petrecuți: " Tu, pământe păcătos, / Tare-ai fost nesățios, / C-atâta cât a plouat, / Și tot nu te-ai săturat, / Ș-amu toată lumea plânge / Că tu te adăpi cu sânge. Adăpa-te-ai, adăpat, / Și tot nu te-ai săturat, / C-o curs sângele șuvoi / Din voinicii de la noi / Și din gospodari ca noi

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
doare inima. / Eu nu cânt de bucurie, / Cânt a jale și-a pustie. Eu nu cânt că știu să cânt, / Dorul inimii îl stâng, / Că dorul din pieptul meu / Îi ca pământul de greu. Când măicuța m-a făcut / A plouat ș-a bătut vânt, / Cum a fost vremea de rea / Așa trăiesc viața mea. Când m-au dus la botezat / Dumnezeu era culcat / Și puțin noroc mi-a dat; / El l-a toți le-a dat cu carul / Numai mie

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
animale solare ciuta, capra, cerbul sau leul. Într-un timp sfâșiat de forțele întunericului, când soarele este victimă a tenebrelor, regenerarea, în ordinea cosmică, are loc printr-o moarte simbolică, punând început unei noi vieți: "Lerui leo, / La munte ninge, plouă, / Lerui leo, / La șes pică rouă. / Roua strânsu-mi-s-a, / Din ea făcutu-mi-s-a, / De-un lac iezărel. / Pe margini de lac, / Pascu, mi s-adapă / De-o turmă mieoare, / Pe bot gălbinioare; / Toate că-mi pășteau, / Toate mi s-adăpau; / Una mai

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Un` ți-a fost soarta să mori? / În vârfuțu muntelui, / La tulpina bradului! / Luminiță cin` ți-o fi? / Soarele de-a răsări! / Cruciuliță cin` ți-a pune? / Soarele dac-a apune! / Și groapă cin` ți-a săpa? / Ploile care-or ploua / Acelea m-or și-astupa! / Și de bocit, / Cin ` te-a boci? / Oile când or veni, / Oile, mioarele, / Și câmpul cu florile, / Munții cu izvoarele."171 În alte variante, soarele este ajutat de lună și de stele pentru a înfăptui

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
miori, / Un` ți-a fost moartea să mori? / Pe vârful muntelui, / La răcoarea vântului. / N-ai să mori moarte curată, / Ai să mori când a trăsni / Ș-aș atunci mort îi fi, / Da nu știu cine te-a scălda? / Ploița când a ploua. / Da pe tine cine te-a-ngropa? / Soarele și cu luna, / Stelele pe jumătate / Și luna a treia parte. / Preuții și lăutarii / Ți-or fi munții cei mai mari. / Paltinii și căprănașii / Ți-or fi ai tăi pretenașii.../ Da pe

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
stabilit în cursul vieții: "Foaie verde de trei flori, / Măi soldat de roșiori, / Un ț-a fost dat să mori? / În munții Carpaților, / În tulpina brazilor, / Pe malul Trotoșului, / Lângă roate tunului. Cine, maică, te-a scalda? / Nourii, când or ploua. Cine, maică, te-a-mbraca? / Codrul când s-a dispoia. Cine, maică, te-a-ngropa? / Munții când s-or dărâma. / Cine, maică, te-a boci? / Păsările-or ciripi."329 "Pasărea-om" dezleagă suferințele omenești, participând la trăirile zilnice: "Foicică și-

[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165

cum nu sunt obișnuită să mă culc așa de devreme, la 12 m-am trezit. Poate datorită emoțiilor de peste zi când am fost la CNSAS să văd dosarul de securitate al tatălui meu; sau poate datorită ploii de afară. Afară plouă puternic și sunt ingrijorată în legatură cu ziua de mâine când trebuie să merg iar la CNSAS, n-am umbrelă și am destul de umblat. Ce am văzut în dosar? Impresiile merg de la revoltă și indignare la bășcălie. Dramă și comic

NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea (2012) [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831

Prelipceanu și majoritatea poeților din această perioadă exprimă cu nostalgie sentimentul trecerii timpului, Marius Robescu vorbește despre un spațiu fericit, despre o stare de echinox "în care nimeni nu îmbătrânește", un univers în care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii peștilor sub mare." Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
a golirii și a umplerii, a opțiunii imposibile între neantul plin și realul gol"1. Dacă la Tudor Arghezi opreliști transcendentale fac efortul insuficient, la Nichita Stănescu sentimentul tragicului este generat de așteptare, de neputință, într-un peisaj expresionist: "și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg prima pe care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
omul fantă", la care adaugă ideea repetabilității, a continuității. Automatismul, delirul verbal implică întocmai, ca și în poezia lui G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
ideea repetabilității, a continuității. Automatismul, delirul verbal implică întocmai, ca și în poezia lui G. Bacovia ("De iarnă") o stare emoțională: Se aude/ doar: Stângul! Stângul!/ Drept-drept,/ stângul!/ Stângul! Stângul!/ Drept-drept/ Stângul..." ("Tu") sau "Lerui-ler/ Plouă și e noroi, Lerui-ler/ plouă pe dinăuntru, în respirație/ lerui-ler, în degete, lerui-ler/ în timpane,/ lerui-ler, în dinte" ("Miraj"). Nevroza se transformă într-o stare permanentă, stare de fapt, similară exaltării, provocată de o trăire ascuțită cu toate fibrele. Pentru a-și defini stările, poetul

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
Mai apare în acest volum obsesia morții și a ploii, dezagregarea lumii, un timp apăsător și întinat, de aici nevoia de a se purifica. Sentimentul de sfârșit de lume se deslușește într-o exasperantă monotonie, o lentă dezagregare a lumii: plouă peste veac, peste fostul dumnezeu, peste gurile ce au tăcut, plouă peste tot ce simțim: "Plouă istoric și postum/ ploaia de dincolo". În acest context lupta împotriva destinului rămâne singurul sens al existenței ("Balaurul","Zarurile sunt aruncate"): "Balaurul cu șapte

[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]