27,702 matches
-
o încununare a civilizației. Oricât de tentați am fi să punem evidență întrebare: cine a avut dreptate? - trebuie să ne abținem, pentru că riscăm să ratăm însăși întâlnirea cu problema discutată. În unele cazuri, abordarea precauta a lui Kant este de preferat radicalismului marxist, așa cum uneori o punere mai tranșantă a problemei ajunge la rezultate mai bune decât bunul simț emasculat. Ca termen mediu, ca sinteză între Kant și Marx în chestiunea libertății și a necesității - se află Hegel. Vorbim nu numai
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
prezintă interes. Universitarul francez Stéphane Courtois, un prieten deja vechi al cercetării românești, argumentează în postfața acestei cărți ("Istoricii neo-robespierrieni și memoricidul") și în alte cărți 2 natură genocidară a comunismului. Raportarea republicii România de dupa 1989 (pe care, pentru obiectivitate, prefer să nu o numesc post-comunistă) la ceea ce s-a întamplat în republică România dintre 1948 și 1989 ridică aceeași problemă a memoriei. Din acest punct de vedere, cartea lui Reynald Secher se alătură unui corpus teoretic 3 care discută relația
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
crimelor", simțind "nevoia de a le denunță în scris" (Babeuf, avocatul Tronson-Ducoudray), problema majoră a fost de natură lexicala: "vocabularul folosit pentru a defini incalificabilul" (p. 180). Începând cu călâii (dar și cea mai mare parte a victimelor), s-a preferat conceptul de "masacru", care deși identifica corect natură violență, trece cu vederea "caracterul sistematic și global al faptelor", specific genocidului (p. 181). Doar Babeuf a propus termenul de "populicid" a cărui încărcătură semantica coincidea cu termenul "genocid" propus de R.
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
nu este, adică, un roman digresiv, care să facă dintr-un măcel privit, pare-se (doar unul din felurile cum e folosită litota...), de victimele lui drept o ,indispoziție" de tinerețe, vreo problemă teoretică. De viață, moarte și morală. Nicidecum. Preferă să ,toarne" povestea așa, ascultată prin pereți, dedusă din discuțiile bărbaților en chef, culeasă cu toată finețea pe care-o reclamă psihologia femeii la ananghie. Și mai e un lucru pentru care spun că e prea mult să califici cumva
Munci și zile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11182_a_12507]
-
de trocuri cu destine, vopsea roșie-vineție din belșug. Să facă un lugubru carnaval din patimi îndurate pe ascuns, sub luminile chioare, de bar, să-mpartă în fecioare și călăi o bacanală de vini împletite. Altcineva. Nu autoarea acestei cărți, care preferă să tamponeze, cu un umor pe care nu știi cum să-l iei (naiv, ca de scriitor care nu știe mai mult decît personajele lui, prostuțe emancipate ,în meserie"? cinic? pur și simplu laissez-faire?), răni abia deschise la suprafață, colcăind
Munci și zile by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11182_a_12507]
-
mi-am zis,/ încet viața asta se împurpurează/ de presimțirea celei viitoare?" (Anul maimuței, 1992). Firește, poetul nu e un ,pastelist", după cum nu e nici un profet neguros care, în scîrbă, ar întoarce spatele realului celui atît de imperfect. D-sa preferă a amesteca cu dexteritate înfățișările acestuia precum cărțile de joc, pentru a rezulta un tablou al combinațiilor rămas, spre binele său, în imanența care e materia plastică a poeziei. Nu fără a fi invocat ,îngerul domnului Tarkovsky", care se lasă
Un nou balcanic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11184_a_12509]
-
publicate cărțile majore se poate adresa unei sinteze ca Literatura română în comunism a lui Eugen Negrici (în care toate ,jocurile" de perspectivă narativă sunt analizate minuțios, într-un sens al adevărului urmărit și conturat de fiecare creator). George Geacăr preferă să puncteze, cu mai multă sau mai puțină dreptate, cu diminuată obiectivitate, cedările scriitorului; însă aproape nimic despre gesturile sale de curaj, despre intrarea și menținerea lui în primul rând al rezistenței literare. A fost Marin Preda un aparatcik, un
Un Preda pentru fiecare by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11160_a_12485]
-
e actual, cel puțin în parte, conținutul Dialogului despre oratori lăsat de Tacitus. Disputa pleacă de la păreri împărțite despre preeminența, ca eficiență, a oratoriei în fața poeziei. Cea dintâi ar însemna acțiune, iar cea de a doua contemplație. Ce e de preferat? Răspunsul ultim nu e dat, după ce fiecare își apără poziția având în vedere, nuanțat, finalitatea. Asta însemnând: foloasele (utilitas), satisfacția (voluptas), celebritatea (fama), gloria (laus) de orator sau poet consacrat. întorcându-ne la cauzele decăderii oratoriei, punct de plecare al
Nevoia de elocință by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/11153_a_12478]
-
leziuni pe creier/ și nimeni pe lume care să o iubească." ( Când am cules-o pe andreea din iarba de la național). Nu e cea mai bună pagină din sumar, însă ea conține, sub expresia directă și în modul descriptiv, reportericesc preferat de autor, sâmburele noii poezii semnate și asumate de Claudiu Komartin. Volumul său de debut, Păpușarul și alte insomnii (2003), se diferenția net de ale colegilor de generație prin cerebralitatea discursului și intelectualizarea emoției. Cultivat, conștient de trecutul cultural masiv
În oglindă by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11183_a_12508]
-
despre variațiunile structurale (libere), bazate pe un proces de alterarea entității tematice pînă la relativizarea identității acesteia, proces exclus în cazul variațiunilor ornamentale (stricte), care presupun o acțiune transformatoare fără periclitatea materialului sonor inițial. Este evident că Milan Kundera le preferă pe cele dintîi, atunci cînd apelează la operații substanțiale de variere precum suprimarea, adjoncția ori substituția, modalități de deformare (anamorfozare) a unui subiect (motiv) supus secvențării, augmentării, diminuării, inversării, recurentării, tronsonării, puvlerizării etc. Mai mult, în Nemurirea, Kundera pornește de la
Variațiunile Kundera by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11192_a_12517]
-
pe care am găsit-o, până și britanicii sunt mai indulgenți. Am explicat cât de intricată e trama. La care adăugați fascinația halucinantă a lui Gilliam pentru detalii vizuale, unghiurile care te amețesc - face și în acest film figura lui preferată cu macaraua care pornește de la un amănunt și se ridică la o imagine extrem de încărcată - și n-o să știți la ce să vă uitați întâi, numai de somn nu o să vă ardă... Uite așa v-am spus povestea și am
Cu și de Terry Gilliam by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11191_a_12516]
-
sens generic, se folosește mai mult pluralul - a avea bani, a cîștiga bani, a da bani etc. -, deși există și formulări cu singularul, chiar fixate în unele proverbe (,Banul e ochiul dracului", ,Banul face și desface" etc.). Expresivitatea colocvială actuală preferă atribuirea de sens colectiv singularului, printr-un proces metonimic (sinecdocă). Desigur, preferința pentru singular - un ban, banul (în pronunțarea orală curentă, adesea transcrisă ca atare în texte, banu') - nu este o inovație absolută, dar constituie o deviere față de uzul curent
"cu pleata-n vînt" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11187_a_12512]
-
pentru a-i cădea victime. De fapt, e mai bine să dau citire paragrafului din studiu, deci: H5N1 este un virus producător de gripă aviară - în paranteză fie spus, cuvântul aviar(ă) nu există în DEX -, de unde rezultă că virusul preferă zburătoarele... Or, având în vedere că mulți politicieni cam zboară dintr-o formațiune politică în alta, s-ar putea ca acest H5N1 să-i confunde cu vreo orătanie din staniștea Parlamentului ori a Guvernului și astfel să asistăm la o
Un studiu haralampyan: "Efectul gripei aviare asupra politicienilor" by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11220_a_12545]
-
nu pot face mare lucru împotriva unei mode, dar tocmai pentru că au un rol subversiv nu trebuie să tacă. Specialiștii sînt acum underground-ul și adevărații nonconformiști ai acestei democrații a artei..." Tînărul jurnalist Constantin Vică are cele mai postmoderniste păreri: , Prefer să scriu în alți termeni decît cei estetici. Pentru mine nu există frumos, urît, brut, plăcut/neplăcut, armonios, definitiv, formă, construcție, conținut sau, doamne ferește, înțeles. Sînt conștient că nu fac decît să glosez în jurul unor Ťopereť care nu au
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/11176_a_12501]
-
de alții mai apare o problemă, pe care nu o pot tranșa dacă nu dau o informație esențială. Ediția din 2000, îngrijită de Mitzura Arghezi și Traian Radu, folosește ca text de bază ediția definitivă Versuri, ESPLA, 1959, unde Arghezi preferă forma ,smarald", ce va fi, prin urmare preluată de edițiile din 2000 și 2004. Ediția lui G. Pienescu din 1980, Ed. Cartea românească, folosește ca text de bază ediția definitivă Versuri, 2 volume, EPL, 1966, ultima supravegheată de autor, care
Corecturi în reeditarea poeziei argheziene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11209_a_12534]
-
interesant - observație de cărțar hârșit cu textele odobesciene: îngrijitorul anonim și extrem de discret al ediției, care uitase să-și asume răspunderea prin cuvenita prefață filologică sau cel puțin prin indicarea cărții sau a cărților din care copiase cele trei scrieri, preferase, pentru reproducerea celor două ,scene istorice", nu textele lor din ediția Scrieri literare și istorice, apărută în 1887, considerată, în general, de editori, ca ediție definitivă, a cărei tipărire a fost supravegheată de scriitor, ci cele din ultima ediție originală
Ediții școlare?! - II by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/11208_a_12533]
-
ca ediție definitivă, a cărei tipărire a fost supravegheată de scriitor, ci cele din ultima ediție originală a ,scenelor", apărută în 1894. Preferință ce mi s-a părut suspectă, în primul rând pentru că mai întâlnisem o ediție al cărei îngrijitor preferase și el, fără a-și justifica filologic opțiunea, textele din 1894. întrucât ediția lui apăruse cu mulți ani înainte, el era, ipotetic, ,hoțitul". Mă refer la cartea A. I. Odobescu, Mihnea-Vodă cel Rău. Doamna Chiajna. Pseudo-kineghetikos. Ediție îngrijită, postfață, tabel cronologic
Ediții școlare?! - II by G. Pienescu () [Corola-journal/Journalistic/11208_a_12533]
-
Iohannis în fața ortodoxului Victor Ponta. În cursul campaniei presă a susținut, cu anumite dovezi, că unii dintre membrii echipei de campanie a lui Victor Ponta, cel puțin de la nivel local, credeau că o parte din ierarhia Bisericii Ortodoxe ar fi preferat o victorie a lui Ponta (așa cum a fost cazul de la Satu Mare)5. Dar, până la urmă, victoria lui Iohannis nu ar fi trebuit să fie o surpriză. Și în anul 2004 lucrurile au stat oarecum la fel: candidatul care a fost
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
erau avertizați că o eventuală victorie a lui Klaus Iohannis ar duce la tăierea pensiilor 31. Prin contrast, prestația lui Klaus Iohannis din timpul campaniei a fost decentă, nu a depășit limitele bunului simț față de contracandidații lui, ba chiar a preferat să încaseze, decât să riposteze, atrăgându-și critici chiar din partea propriilor suporteri. Lumea politică se obișnuise prea mult cu stilul președintelui Traian Băsescu care nu ar fi ezitat să se apere în orice moment, încât comportamentul lui Klaus Iohannis a
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
mai înaltă demnitate în stat erau aproape identice cu cele ale partidelor politice care candidau la alegerile parlamentare. Schimbarea a fost posibilă datorită revizuirii Constituției din 2003 care a instituit mandatul prezidențial de 5 ani. Rațiunea pentru care s-a preferat varianta decalării alegerilor parlamentare de cele prezidențiale a fost aceea de a scoate competiția prezidențială de sub tutela condiționărilor partizane. S-a dovedit la cele trei scrutinuri prezidențiale organizate până în prezent după revizuirea Constituției că la alegerile prezidențiale se înfrunta candidați
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
câștigurile lor nete. Guvernanții își sporesc adesea sprijinul politic (electoral) prin scăderea investițiilor în bunuri și servicii publice autentice, ale căror beneficii, adresate întregii populații (sau unor categorii generale, teritoriale, sociale, profesionale), sunt difuze, fiind vizibile adesea pe termen lung, preferând transferul de fonduri publice care ofera beneficii concentrate, imediate și substanțiale, unor grupuri de interese mici, dar puternice. Ei încalcă, astfel, "contractul constituțional" fundamental. Există vreo ieșire din capcană "căutării rentei"? Economia constituțională ne invită să (re)gândim ordinea constituțională
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
atât de mari. Urâțenia continuă să se adune tot timpul. Deși îi plăcuse mereu să mănânce bine, Stalin dădea acum dovadă de lăcomie, de parcă se temea că nu-i va mai rămâne o porție suficient de mare din felul lui preferat de mâncare. [...] Intelectul era într-un declin și mai usor observabil. Era de neînțeles cum de se schimbase atât de mult în doi sau trei ani. Cand il văzusem ultima dată, în 1945, era încă plin de viață, ager la
Polis () [Corola-journal/Science/84981_a_85766]
-
lista, incompletă, cu paharnicul Hristache, neam de Juvara. De la unul la altul circulă, în cuprinsul unei cărți nici subțiri, nici groase, cupe cu spumă de voroavă. Un stil protocolar, fie jucat, fie asumat de un mic boier paseist care a preferat memorialisticii pure o astfel de "decontare" cu trecutul, face farmecul istorisirilor tăiate pe fason, metaforice, plastice. Citită astăzi, cînd toate răzbunările ei din vorbe sînt povești, Arhondologia e un roman de forță și vervă, romanul de familie, în secolul XIX
Neam de neamul lor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/10659_a_11984]
-
aici la materiile de profil), chiar dacă pe tine nu te interesează atît de mult sau pur și simplu nu ai înclinație spre așa ceva..." Și ce-ar fi să facă, bieții oameni? Să accepte că sînt neinteresanți și... inutili?! Am fi preferat, de altfel, ca titlu pentru dialogul, foarte bine făcut, cu Cristi Puiu, în loc de citatul "urăsc școala și instituțiile", un altul, luat din același: "școala o poți păcăli, dar îți furi singur căciula.") Tot din Dilema, un 3,14 (involuntar) retro
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10672_a_11997]
-
foarte apropiat de Iuliu Maniu și, dacă nu mă înșel, fusese ministru în guvernul lui. Era un ardelean dintr-o bucată, demn și capabil de o mare bunătate, în ciuda educației austriece pe care o primise. Tatăl meu, Gheorghe (deși el preferă "George", căci îi sună mai dulce la ureche), se trăgea dintr-o familie de români nobili din Arad (spre amuzamentul meu, se mândrea des cu blazonul Șerbanilor datând din 1603, pe care mi l-a dat, pe patul de moarte
O biografie by Andrei Serban () [Corola-journal/Journalistic/10649_a_11974]