5,680 matches
-
Ricoeur a înțeles ideologia ca "distorsiune-comunicare"32. Este adevărat, ideologia are rolul de a legitima, uneori recurgând chiar la disimulare: "Acolo unde există putere, există o revendicare de legitimitate. Și acolo unde există o revendicare de legitimitate, există recurgerea la retorica discursului public într-un scop de persuasiune"33. Dar nu aceasta este calitatea esențială a ideologiei. Dimpotrivă, legitimarea, acțiunea justificatoare proprie ideologiei, chiar și prin apel la disimulare, este, în realitate, o prelungire a funcției sale integratoare. În opinia mea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
întrezăresc, în tihna lor patriarhală și în ritmica eternă a anotimpurilor, casa bătrânească, grădina înrourată și plină de miresme, bisericuța senină, precum și alte înduioșătoare priveliști ale ocrotitoarei „vetre”. Lărgindu-și gama, ciupind energic struna naționalismului, paseistul se dedă unei făloase retorici, cu trâmbițări de vitejii străbune și evocări de cetăți basarabene. Îi reușește însă cu totul altceva, și anume pensulația în miniatural. Surprinzătoare este consonanța poemului Pânda cu Moartea căprioarei a lui Nicolae Labiș. În alte poezii „joacă” maniera lui G.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
sau "explicativ", problemele enumerate de Newey au fost dintotdeauna - și pe bună dreptate, dat fiind că ele nu pot fi abordate în baza metodelor și competențelor de investigare specifice filosofiei - probleme ale unor discipline precum sociologia, antropologia sau psihologia politică, retorica, teoria statului, teoria relațiilor internaționale etc. Mai trist este că Newey pare conștient de posibilitatea unei astfel de obiecții la adresa argumentării sale, însă nu face nimic pentru a arăta în vreun fel că ea este greșită sau problematică. Tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
social și politică), 16-18, 20-21, 41, 43, 78, 100-101, 154-156, 159 relații de putere, 115, 133-134, 143, 160-161 reprezentare politică, 117 respectul pentru demnitatea umană, 86, 89, 137 respectul pentru dezacord, 86, 89, 137 respectul pentru diversitate, 86, 89, 137 retorică, 98 riscul "încărcăturii ideologice", 133 S securitate, 27, 53, 58 siguranță socială, 29, 130, 162 socialism, 19, 46 societatea bună, 84-85, 111, 149 sociologie politică, 97-98, 100, 152 solidaritate, 21, 112 stabilitate, 26, 29, 53, 122, 130, 132, 134, 162
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
o artă a discursului, care implică sute de opțiuni: să alegi din realitate detaliile semnificative, să le lași pe altele în umbră, să încadrezi, să tai, să asamblezi, să restructurezi, să calibrezi culorile, să mixezi sunetele etc. Realizatorul mobilizează o retorică proprie, reperează personajele și situațiile interesante, respectă unitatea de timp și de loc sau se deplasează, se conformează realismului unei cronici sau propune, cum spunea Einstein, "un montaj intelectual". Filmul și caseta video excelează în a arăta locuri, spații, mărturii
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
complexă care s-a produs în Occident în trei etape prncipale. Prima rezultă din dezvoltarea extraordinară a filosofiei grecești și romane, care a pus bazele nu numai ale antropologiei și ale istoriei, dar și pe cele ale metafizicii, esteticii, eticii, retoricii, matematicii etc. A doua etapă corespunde dezvoltării științifice și filosofice a secolului Luminilor și a treia dezvoltării care a însoțit revoluția industrială. Cel puțin două evenimente trebuie luate în serios și care, fără îndoială, au modificat în mod radical raportul
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
de bază, al sistemului totalitar și urmărilor sale. Scriitorul care s-a încadrat (nu discutăm acum din ce motive: oportunism, carierism, necesitate materială, constrângere, admitem la limită chiar și convingere etc.) trebuie să respecte ierarhia, codul de conduită și stilul retoricii oficiale. Este o condiție obligatorie. De unde, mai întâi, elogiul bombastic al șefului statului, regimului, sistemului etc. Scriitorul devenit oficial se transformă (sau este transformat) într-un agent în principiu necondiționat al cultului personalității și un fervent al citatelor rituale. A
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
ca un critic ironist, figura criticii lui este metonimia: odată ce un fragment de text este destrămat, se subînțelege efectul mai larg al destrămării întregului text. Deși, pe fond, metoda rămâne neschimbată, ea suportă în timp modulări și variații ținând de retorica aplicată. În Tentațiile anonimatului și alte eseuri (1990), culegere de interpretări și note compuse înainte de 1989, textele etalează o erudiție ostentativă, corpul lor fiind saturat sau chiar supraîncărcat de trimiteri și referințe: „o tehnică de înșelare a cenzurii”, explică P.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
consens astfel creată în jurul acestor afirmații le-ar mai fi atenuat cumva, prin supradeterminare culturală” (e de remarcat că o „justificare” asemănătoare producea un alt membru al grupului intelectual de la Iași, Sorin Antohi). Prefața la În răspăr (2000) marchează schimbarea retoricii baroce ocolitoare într-una mai „rarefiată”, mai „directă”: „mi-am rarefiat stilul eseistic: ce s-a pierdut în subtilitate, mă consolez eu, s-a câștigat în directețe”. Schimbarea s-ar datora nu numai dispariției cenzurii sau detaliului că intervențiile din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288782_a_290111]
-
și „comiții” în care e prezident, politician dibaci, cu viclenii ascunse, dejoacă planurile lui Cațavencu, dovedit de plastograf. Vanitos și laș, Cațavencu, avocatul demagog, se folosește de fraze sunătoare despre patrie și propășire pentru a se aburca în poziția jinduită. Retorica lui convulsivă, ditirambică nu-l ajută, și nici alte tertipuri, deoarece până la urmă alesul va fi Agamiță Dandanache, mai imbecil decât prolixul Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu. Acesta va fi nevoit să conducă manifestația în onoarea decrepitului șantajist, întruchipare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
ascensiunea naratologiei nu înseamnă numai elaborări ale teoriei narative, ci înseamnă și valorificări ale teoriei lumilor posibile, teoriei informaționale și tehnologiei media , înseamnă amestecul de filosofie, lingvistică și analiză conversațională, conexiunea științelor empirice cu naratologia , abordarea organicistă și istorică, extensia retoricii și eticii în paradigme naratologice distincte , precum și extinderea teoriei narative care acoperă alte genuri și alte media. Clasic și post-clasic Ascensiunea din ascensiunea și ascensiunea naratologiei se suprapune perioadei clasice fondate pe lingvistica lui Saussure care: . Sunt multe achiziții teoretice
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
fum”, ST, 1984, 4; Vasile Chifor, Istoria în roman, VR, 1984, 7; Odangiu, Romanul, 34-37; Cornel Ungureanu, „Arhipelagul”, O, 1987, 2; Ecaterina Țarălungă, „Casa fericiților” T, 1987, 9; Corneliu Nistor, Radu Ciobanu, prozatorul, O, 1987, 35; George Pruteanu, Jurnale și retorica jurnalului, CL, 1988, 6; Ruja, Parte, I, 111-114; Corneliu Nistor, Geografii morale, O, 1995, 3; Dicț. scriit. rom., I, 569-571; Ulici, Lit. rom., I, 386-388; Cosma, Romanul, II, 142-144; Popa, Ist. lit., II, 931; Dicț. analitic, IV, 43-46. C.H.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286239_a_287568]
-
mai frumos discurs francez din al doilea mandat chiraquian, în fața Națiunilor Unite. Un discurs de independență față de americani, un text mîndru și ambițios, un simț al punerii în scenă și al forței oratorice demn de cele mai strălucite momente ale retoricii antice... Panaș și precizie, convingere în forța cuvîntului, încredințare destinală, o vastă panoplie de instrumente și mijloace persuasive, iată cîteva din trăsăturile politicianului francez de ieri și de azi, pe care nici pragmatismul anglo-saxon, nici rigoarea și acuratețea nemțească și
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
pămîntului care i-a găzduit. Fiecare parte are dreptatea ei, fiecare parte greșește fundamental. Dar problema nu se poate rezolva la nivel de înfruntări de periferie. Acești tineri au devenit niște simboluri, instrumente de analiză societală, instrumente politice, servind unei retorici a fricii și a urii, a ghetoizării, mascînd adevăratul vinovat, care este această criză generală de sistem, de civilizație, pe care o resimțim cu toții zi de zi, fără a-i spune însă pe nume și, mai ales, fără a căuta
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sunt juste, deși futilitatea aparentă a subiec telor alese pare să încline balanța în favoarea derizoriului monden ; or, Liberati provoacă o reflecție adîncă și intensă asupra derivei contemporane, fără a recurge la mijloace facile sau a se afunda în banalitatea unei retorici răsuflate. Mecanismul social de descompunere indiferentă a personalității umane, devenit implacabil și aproape inevitabil în sferele hollywoodiene, este disecat în survolul acestui destin frînt mult prea devreme. De fapt, accidentul n-a făcut decît să închidă definitiv un drum care
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
construindu-se pe monologul interior al unui scriitor ratat, profesor de liceu tehnologic aflat în concediu medical, care dezvoltă o întreagă psihoză, un dezgust tenace față de mizeria intelectuală a semenilor săi, a elevilor, a fostei amante, a lui însuși. O retorică a urii, pe fond de muzică de Bach, o conștiință bolnavă care alunecă spre dezavuare generală și crimă, cultivîndu-și resentimentele la adresa ticăloșilor de editori care îi resping, rînd pe rînd, manuscrisele! De parcă Mérot și-ar fi înscenat romanesc propriul destin
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
strălucit tehnician al literelor franceze, care pare să nu fi avut niciodată nevoie de ciorne sau de ani de ucenicie. Încă de la primele scrisori, talentul și siguranța tonului, mîndru și neliniștit, demn și dureros, se manifestă fără efort, într-o retorică discretă, echilibrată și pudică. Niciodată grosolan, chiar în miezul pătimaș al polemicilor sale, elegant și aristocratic în complimente ca și în execuțiile ferme și imparabile. Dincolo de imaginea cumva țeapănă, închisă pe care s-au străduit să o edifice exegeții săi
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
de critică valului poetic șaptezecist, creatorul unei mișcări duble: pe de o parte, o elaborare mai sofisticată, mai livrescă și mai diversă, care părăsește filierele neomodernismului autohton pentru a cultiva mai decis referințe externe; pe de altă parte, temperarea, închiderea retoricii slobode, tumultuoase a anilor ’60. Deși una sau două trăsături apar la el (în special ponderea borgesiană a livrescului, cu baza în lirica germană), poetul e prin excelență contraexemplul de autor care participă la istoricitatea unui moment literar. Singular și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
eu am tăcut și-am plecat mai departe,/ și fără să trec pe sub porțile vechi,/ eu însumi, pe vechi încifrata mea carte,/ un cântec de vis îmi suna în urechi”. Acest agnosticism sau joc la două capete între persiflarea unei retorici și consolidarea ei e, de altfel, unul din trucurile și farmecele constante ale autorului. Egale între ele atât ca mecanism poetic, cât și ca valoare, versurile din volumele lui U. păstrează maniera fără a o sărăci prin autopastișă sau epuizare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
purpură, ilustrare în zece pași neconsecutivi narativ, decupați după o indeterminare variabilă, a temei sângelui, poate fi privit ca o replică (în sensul dramatic al cuvântului, și nu neapărat intenționată) la elegiile lui Nichita Stănescu, inclusiv prin deschiderea către o retorică a metafizicului: „Tot ce există există. Tot ce există există de-a pururi./ Moartea nu are viață. Nălucă și vis e istoria/ mării e sânge, coșmarului roșu, totul s’a săvârșit/ întru deplina înstăpânire-a deșertului. Deșertului. Nu asculta ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290386_a_291715]
-
un act comportamental, este actul de a spune ceva și în același timp actul de a face ceva, sau a face prin a spune. Istoric vorbind, legătura intre limbaj și acțiune a fost evidențiată încă din antichitate de către tradiția retorică, retorica studiind tehnicile discursive prin care putem acționa (convinge, persuada) cât mai eficient pe ceilalți. Peirce și Morris vor studia și ei această conexiune, iar inițiatorii teoriei actelor de limbaj vor aprofunda această relație. Austin va afirma că atunci când producem o
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
fi deprinse și alte conotații) dar într-un mod indirect, analogic și sugestiv. Distincția este clasică, avându-și originea în tradiția retorică, începând cu Aristotel, dar este cunoscută, în special, sub forma distincției sens literal - sens figurat. Deși studiile de retorică tradițională impun mai multe tipuri de figuri retorice ce ilustrează întrebuințarea sensului figurat sau a nonliteralității în practica discursivă, noi vom aborda metafora ca exponent al acestei întrebuințări, copilul reușit al mariajului retoric. Metafora este inclusă în clasa figurilor ce
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
practică. În concluzie putem spune că valabilitatea artistică a limbajului este dublată de una epistemo proxiologică, că omul „adevărului artistic” este dublat de omul „adevărului epistemic”. „Retoricul nu e deci o specie a genului <<discurs>>, ținând în mod specific de Retorică: el este esența însăși a limbii, și orice discurs ține, de drept, de retorică”. (Bernard Pautrat, în: „Secolul XX”, 1988:214). Această afirmație este o parafrază succintă la „Retorica” lui Nietzsche, readucând încă o dată în prim plan cele discutate mai
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
epistemo proxiologică, că omul „adevărului artistic” este dublat de omul „adevărului epistemic”. „Retoricul nu e deci o specie a genului <<discurs>>, ținând în mod specific de Retorică: el este esența însăși a limbii, și orice discurs ține, de drept, de retorică”. (Bernard Pautrat, în: „Secolul XX”, 1988:214). Această afirmație este o parafrază succintă la „Retorica” lui Nietzsche, readucând încă o dată în prim plan cele discutate mai sus: natura metaforică a limbajului. Cu toate că metafora la origine este un procedeu retoric și
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
poate fi întâlnită în majoritatea tipurilor de discurs și chiar acolo unde nu ne așteptăm, fiind intrigați că dăm peste ea și în „sanctuarul obiectivității”: discursul științific. Prin urmare „asistăm astăzi la deplasarea acestui trop din spațiul lingvisticii și al retoricii în cel al epistemologiei: problematica metaforei a devenit un topos central în cunoaștere. Metafora a încetat pe de o parte să fie un mit poetic, devenind principiu explicativ în știință, iar pe de altă parte să se cantoneze doar la
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]