5,479 matches
-
sută una poeme, București, 1947; Prisaca, București, 1954; Pagini din trecut, București, 1955; ed. îngr. G. Pienescu, pref. autorului, București, 1956; 1907-Peizaje, București, 1955; ed. pref. Constantin Cubleșan, București, 1973; Cântare omului, București, 1956; ed. postfață Adrian Anghelescu, București, 1972; Stihuri pestrițe, București, 1957; Din drum..., București, 1957; Cartea mea frumoasă, București, 1958; Versuri alese, București, 1958; Lume veche, lume nouă, București, 1958; Versuri, pref. Mihai Beniuc, București, 1959; Versuri, pref. Mihai Ralea, București, 1960; Versuri și proze, pref. Paul Georgescu
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
Craiova, 1972; Versuri și proze, pref. Graziella Ștefan, București, 1973; Călătorie în vis, București, 1973; Poemele țărânii, îngr. și pref. Mircea Iorgulescu, 1973; Pensula și dalta, îngr. G. Pienescu, București, 1973; Articole vorbite. Conferințe radiofonice, îngr. Victor Crăciun, București, 1974; Stihuri, îngr. și pref. Al. Piru, Craiova, 1974; Povestirile boabei și ale fărâmei, îngr. Mitzura și Baruțu T. Arghezi, Cluj-Napoca, 1974; Ars poetica, îngr. Ilie Guțan, Cluj-Napoca, 1974; Caligula, postfață Z. Sângeorzan, București, 1975; Poezia filosofică, îngr. și pref. Elena Zaharia-Filipaș
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
catolice cât și ortodoxe, spiritualitatea barocă n-a generat un stil de epocă hegemon, însă manifestările ei s-au concretizat în producții de speță literară ce dețin o pondere sensibilă în creația culturală din perioada veche. Printre acestea se numără „stihurile de stemă”, cu artificiile lor ingenioase, caracteristice poeziei emblematice, „gnomele numerice”, acrostihurile, inscripțiile în versuri, versurile în rețea, șaradele rimate, feluritele forme de joc, de gratuitate, construcțiile verbale enigmatice, toate ciudățeniile grafice, precum și discursurile encomiastice și alte compuneri obținute prin
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
Testament rămasă în manuscris de la Nicolae Milescu. S-a considerat îndeobște că la întocmirea acestei ediții a Bibliei au contribuit un grup de cărturari din Țara Românească, între care, frații Radu și Șerban Greceanu (celui dintâi datorându-i-se și Stihurile asupra stemei prea luminatului și înălțatului Domn Ioan Șărban C. B. Voievod), arhiepiscopul grec Ghermanos Nyssis, consultat în materie de limbă și dogmă, Mitrofan, fostul episcop al Hușilor, stabilit în Țara Românească, supraveghetor tehnic al ediției, nume la care a
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
1860, sub titlul Drama pastorale. Ca și în celelalte versuri, unele de inspirație folclorică, el arată predilecție pentru universul rustic și limbajul lui specific. Imagini sobre, înviorate de oralitatea populară și de folosirea unor motive fantastice, îi caracterizează în genere stihurile. A tradus din Goethe, Manzoni și E. Sue, precum și poeme arabe ori fragmente din scrisorile lui Ovidiu, Lessing, Tasso. Cea mai predominantă figură a Ardealului cultural în secolul al XIX-lea a fost Timotei Cipariu. Mai mult un pasionat al
CIPARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
mai 1883, cu subtitlul „Ziar politic, literar, comercial, judiciar și social”. Redactorul periodicului a fot ziaristul craiovean Panache Niculescu. Aici debutează Traian Demetrescu: în numărul 12 din 4 aprilie 1883 publică primele versuri, Durerii și Victoriei, după o săptămână melancolicele stihuri intitulate Plânsul, iar o lună mai târziu alte două poezii, Domnișoarei V.S., Poetul, și un mic discurs funebru rostit la mormântul unui coleg de liceu. În A. mai apare o cuvântare electorală a lui B. P. Hasdeu, care, în aprilie
ALARMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285212_a_286541]
-
folosit pseudonimele Jap, C. Daltă, Toader Gătej, Micu Delasiret, Mărioara Dumbrăveanu, Salustius. Excelent versificator, cu un condei infatigabil și alert, I. produce un șir nesfârșit de cronici vesele și triste. Un pic de umor, o boare de melancolie emit aceste stihuri care, pe alocuri, îl imită vioi pe G. Topîrceanu. Proza, cu înțepături satirice, se căznește să silueteze două personaje, Guță și Cănuță, din speța comicului zevzec. Între surâs și lacrimă, poemele din Isvoade (1943), cartea de debut, sunt croite, în
IGNATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287509_a_288838]
-
Mihai Eminescu. Poetul a încercat toate speciile genului din dorința de a oferi „modele’’ și de a stimula și îndruma tinerele talente, dar și pentru că se credea la fel de dotat pentru toate formele poetice. Prelucrările versificate ale lui I. Barac și stihurile lui Athanasios Christopoulos au însemnat pentru el cea dintâi întâlnire cu poezia, dar adevăratul debut se produce sub puternica influență a lui Lamartine. Primele poezii sunt elegii, sonete și ode care pornesc de la motive romantice comune și celorlalți poeți munteni
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
vremii, i-a adus autorului o mică faimă. Treptat el se axează pe versificarea unor aspecte privind realitățile basarabene, în strofe sugerând o atmosferă apăsătoare, care vor alcătui ciclul Icoane din Covor basarabean (1943). Ponderea în această culegere o dețin stihurile în care poetul deplânge pierderea Basarabiei în 1940, dând glas durerii pricinuite de ocupația străină, în expresii, simboluri și imagini care, în condițiile istorice date, aveau darul de a emoționa. Mai substanțială este proza lui I., în special cea din
IOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287611_a_288940]
-
satirele (din ciclurile „scene din iad” și „scene din lume”), în care viziunea alegorică și cu o tentă pamfletară e în fond pesimistă, trădând un spirit mai degrabă sceptic. De altfel, a tradus și maxime ale lui La Rochefoucauld (1855). Stihurile erotice, legate încă de gesticulația neoanacreontică (lacrimi și suspine, „delirul de amor”, durerea despărțirii), au accente meditative care par să vină din elegiile lui Lamartine. A debutat în proză cu un eseu intitulat Moarte („Albina românească”, 1841), poate o traducere
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
reține atenția necesitatea pravilei în acel timp: „(...) cum nu poate nime a lăcui în ceastă lume fără apă, așea nu poate fi nice fără învățătură“, se spune în aceeași lucrare. Este semnificativ pentru chestiunea supusă atenției și faptul că în stihurile sale la domnii Moldovei, publicate prima dată la începutul Molitvănicului de-nțăles la celălalt capăt al intervalului de timp asupra căruia insistăm, (Iași, 1681), Dosoftei elogiază pe domni mai ales pentru contribuția lor la păstrarea „necorcită“ a credinței și pentru construirea
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
de cel al Fericitului Augustin (pe ultimii doi îi socotește autori ai rugăciunii și mitropolitul Dosoftei, tipărind-o în slavonește la sfârșitul Psaltirii în versuri - dovadă că este vorba de o completare de ultim moment - sub titlul Mărturisirea credinței ortodoxe. Stihuri ale părinților noștri episcopi Ambrozie al Mediolanului și Augustin al Hipponiei). Din matricea literară a lui Niceta de Remesiana descind și două omilii ce tratează chestiunile pocăinței (De poenitentia) și ale milosteniei (De eleemosyna), atribuite unui episcop Laurențiu, care pare
LITERATURA STRAROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287830_a_289159]
-
colaborările, din 1906, la „Viața românească”. Articole, traduceri, discursuri i-au mai apărut (sau au fost reproduse) în „Revista idealistă”, „Făt-Frumos”, „Flacăra”, „Gazeta Transilvaniei”, „Timpul”, „Vocea adevărului” ș.a. Ecouri din lirica Văcăreștilor și a lui Costache Conachi se răsfrâng în stihurile lui G. (un volum intitulat Poezii apare în 1873 la Iași, în același an cu nuvela istorică Domnița Ruxandra și cu o culegere de nuvele și poezii, Încercări literare), înrâurit însă mai evident de V. Alecsandri. E o poezie în
GANE-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287162_a_288491]
-
antum, Poezii, apărut în 1894, revine frecvent la stări caracteristice: melancolie, resemnare, oboseală, speranță în liniștea de dincolo de viață. Pulsația emotivă este însă transpusă într-un registru poetic minor, cu tonalități de romanță, duioase, fluide, muzicale, ceea ce face ca unele stihuri să fie puse și pe note. Poetul era, în fond, ca și prietenii săi I. Păun-Pincio și D. Anghel, un sentimental meditativ, atras când și când de detașarea ironică a lui Alfred de Musset ori de badineria lui Heine, din
GHEORGHE DIN MOLDOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287230_a_288559]
-
literatură”, fiind reproduse ulterior în Lepturariu rumânesc... al lui Aron Pumnul). Cu împrumuturi din Tristele lui Ovidiu, în versuri nu lipsite de umor, Eteria este, la F.-B., un cataclism cosmic, dar și o răsturnare ilară a ordinii naturale. Câteva stihuri din Moldova la anul 1821 sunt cunoscute datorită prelucrării lor în poemul eminescian Epigonii („S-au întors mașina lumii, s-au întors cu capu-n gios/ Și merg toate dimpotrivă, anapoda și pe dos”). Moldova la anul 1829 aduce elogiul
FABIAN-BOB. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286926_a_288255]
-
a cunoscut în amănunt genealogia Jienilor. Zeci de personaje istorice se perindă de-a lungul romanului, creionate alert, uneori printr-o singură trăsătură distinctivă, într-un fel ca în cronica lui Gr. Ureche. Din culegerile lui Sim. Fl. Marian împrumută stihuri de doină și baladă haiducească, însuflețind personaje. În contrast cu tensiunea dramatică sau cu umoarea sumbră a eroilor, vorba de spirit, ironia, nota umoristică echilibrează atmosfera. Peisajul, în ipostazele lui sublime, contrapunctează șuvoiul tragic al istoriei. Ceea ce constituie însă liantul construcției romanești
DUMBRAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286899_a_288228]
-
scriitor și numai prin grijă lui Heliade opera lui, cu totul restrânsă, a putut fi salvată de uitare, fiind adunată într-un volum postum (1860). Fire delicată, ar putea să pară ciudată preferință lui F. pentru satiră. El este în stihurile lui un ironist nepătimaș și elegant care, șfichiuind subțire, are aerul că se amuză. Dar sunt și clipe când nu-și poate reprimă amărăciunea și nici dezgustul. Scrisă sub impulsul ideilor propagate în Societatea Filarmonica, piesa Comodia vremei (interpretată în
FACA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286928_a_288257]
-
de factură enciclopedică, la care a fost și revizor (Dicționarul enciclopedic ilustrat, 1999, Mic lexicon de nume proprii celebre, 2001 ș.a.). Autor al unor prefețe și postfețe, F. a avut și câteva experiențe de editor. A publicat o plachetă de „stihuri epigramatice” a Margaretei Faifer și un volum de teatru al lui Laurențiu Faifer, o culegere din însemnările lui Arșavir Acterian, un studiu de poetică și stilistică al Irinei Andone. A editat, de asemenea, Didahiile lui Antim Ivireanul și, în colaborare
FAIFER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286940_a_288269]
-
F. se confesează în poeme „simple”, poeme „pentru suflet chinuit”, cântece „fără melodie”. În spațiul poeziei de notație, visul închipuie plutirea, zborul, tentația ascensiunii; iubirea dă ocoluri mari unei absențe. Lăsând în urmă vârsta (și maniera) simbolistă - sunt însă suficiente stihuri ce eșuează în evanescență și banalitate -, poemul confesiv, șoptit, ceda cu timpul pasul elegiei. Pentru cartea de versuri din 1943, Poeme pentru singurătate, pe care F. și-o ilustrează cu desene proprii, i se atribuie un premiu al Societății Scriitorilor
FARAGO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286957_a_288286]
-
al împăraților. Nouă adunare de osebite istorii. Conform unei ipoteze mai noi, D. ar fi autorul de fapt al versiunii românești a cronografului lui Kigalas, atribuită lui Pătrașcu Danovici (însoțită, în unele copii manuscrise, de un număr de 26 de „Stihuri predoslovii” și de o traducere din Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon), precum și al celei dintâi transpuneri în limba română a Istoriilor lui Herodot. Manuscrisul din 1732 conține, de asemenea, Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei, ce
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
manuscrise, de un număr de 26 de „Stihuri predoslovii” și de o traducere din Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon), precum și al celei dintâi transpuneri în limba română a Istoriilor lui Herodot. Manuscrisul din 1732 conține, de asemenea, Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei, ce precedă toate tipăriturile lui D., începând cu psaltirea din 1673. Într-o manieră sugerată parcă de tiparul „clasic” al vechilor pomelnice mănăstirești, D. evocă apoi, în una din primele versificări originale ale literaturii
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
cu „măgurile” Moldovei, taurii - cu „inorogii” fantastici ai cărților populare. Versuitorul pare a preamări uneori același tărâm al abundenței - vegheat de astre-„n hoarbă”, apărat de semnul bourului, populat cu cirezi și turme și prisosind de „vipturi” - cântat și de Stihurile la luminatul herb a Țărâi Moldovei (sustrase, prin forța sau grația unor imagini, convenționalismului speciei și întregite în manuscris, în 1689-1690, versurile „la stemă” ajung să constituie cea mai reprezentativă compunere originală a mitropolitului, superioară poemului cronologic). Darurile de merinde
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
țărână, Semiramida și „Machidon”, „Râmul” și „Atina”, piramidele și turnul lui Nemrod, nu „câmpiile asire”, ca mai târziu la Eminescu, ci „scripturile caldee”, nunțile tragice, întreaga „frumsețe” efemeră a lumii, ca o „scrisoare pre năsâp, pre margine de mare”. Câteva stihuri aparținând traducătorului deplâng în finalul prologului soarta protagoniștilor tragediei (Filogon împărat, fiica sa, „ghizdava” Ierofila, și „fiul de împărat neștiut”, Panaret). Avertismentului crud și moralizator al morții i se replică totuși - prin recunoașterea „nesocotinței” eroilor ca fiind, cea dintâi, aducătoare
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
temeliile versificației în literatura noastră cultă, iar prin Viețile sfinților a dăruit sufletului românesc din veacul al XVII-lea o bogată literatură de imaginație, împletită cu elemente miraculoase, plină de pietate și uneori înviorată de grație naivă. N. CARTOJAN SCRIERI: [Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei], în Psăltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reed. în Dumnezăiasca liturghie, Iași, 1679, în Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în Molităvnic de-nțăles, Iași, 1681, reed. (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viața și petrecerea svinților
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
uneori înviorată de grație naivă. N. CARTOJAN SCRIERI: [Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei], în Psăltire a svântului proroc David, Uniev, 1673, reed. în Dumnezăiasca liturghie, Iași, 1679, în Psaltirea de-nțăles, Iași, 1680, în Molităvnic de-nțăles, Iași, 1681, reed. (Stihuri pre herghia Moldovei) în Viața și petrecerea svinților, Iași, 1682, în Parimiile preste an, Iași, 1683, reed. în Psaltirea în versuri, îngr. I. Bianu, București, 1887, reed. în Psaltirea în versuri, îngr. N. A. Ursu, Iași, 1974; [Epigrama la psalmul 132
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]