5,341 matches
-
militat împotriva slavilor de vest, în alianță cu Polonia. În 1125, fiul lui Niels, Magnus a fost numit rege al Suediei. Soția sa Margareta, a murit în 1128 sau 1129 și fiul său, Magnus, a fost forțat să elibereze tronul Suedez în 1130. După 26 de ani de pace internă, conflictul a izbucnit între regele Manusi și vărul său, Knut Lavard. Knut fiind popular în Ducatul Schleswig unde fusese făcut conte, și a fost văzut ca un potențial succesor al regelui
Niels al Danemarcei () [Corola-website/Science/331269_a_332598]
-
determinat să domenstreze că statul norvegian era un regat suveran. Pe 13 ianuarie 1483 a avut loc o întâlnire între Consiliile din Danemarca, Suedia și Norvegia, la Halmstad, pentru a lucra în termeni la alegerea lui Ioan ca rege. Consiliul suedez nu a reușit să se prezinte la întâlnire, însă consiliile norvegiene și daneze au procedat pentru a produce o declarație comună care conținea condițiile guvernării lui Ioan și alegerea lui ca rege. S-a sperat că Suedia va accepta mai
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
târziu. Pe 6 octomrbie 1467, Ioan a cucerit Suedia, în timpul unei campanii militare scurte și eficiente, învingându-l pe Sten Sture în bătălia de la Rotebro, după ce a subestimat poziția sa de a câștiga peste cea mai mare parte a nobilimii suedeze. Sten s-a predat regelui în Stockholm și s-a împăcat cu el. Ioan a fost încoronat ca rege al Suediei iar lui Sten i s-a oferit cea mai înaltă poziție de autoritate din Suedia. La acea vreme și
Ioan al Danemarcei, Norvegiei și Suediei () [Corola-website/Science/331282_a_332611]
-
Inge cel Bătrân (decedat în 1105) a fost regele Suediei. A fost fiul lui Stenkil al Suediei și a unei prințese suedeze. El a împărțit domnia cu fratele său mai mare, Halsten Stenkilsson al Suediei, însă se cunosc puține detalii despre guvernarea lui Inge. În 1084, Inge a fost forțat de către suedezi să abdice pentru lipsa sa de respect asupra tradițiilor vechi
Inge cel Bătrân al Suediei () [Corola-website/Science/331292_a_332621]
-
declarat fiul mai mare al lui Magnus, Eric, care avea să devină rege al Suediei după moartea tatălui său. Astfel, uniunea dintre Norvegia și Suedia avea să se rupă în 1355. Datorită creșterii impozitelor pentru achiziționarea provinciei Scania, noi nobili suedezi, susținuți de biserică, au încercat să-l elimine pe Magnus, punându-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi fii
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
-l elimine pe Magnus, punându-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi fii ai lor. În 1363, membrii Consiliului suedez de aristocrație, conduși de Bo Jonsson Grip, au ajuns în instanța de judecată de la Mecklenburg. Ei au fost alungați din țară după o revoltă împotriva regelui Magnus. La cererea nobililor, Alber de Mecklenburg a lansat o invazie în Suedia, aceasta
Magnus al IV-lea al Suediei () [Corola-website/Science/331296_a_332625]
-
este una dintre casele dinastice suedeze. Membrii timpurii ai acestei case din secolele VIII și IX, sunt legendari sau semi-legendari, în timp ce membrii ulteriori din secolele X și XI sunt istorici. mai este cunoscută sub numele de Casa de Ivar Vidfamne, Casa de Uppsala, sau pur și
Casa de Munsö () [Corola-website/Science/331291_a_332620]
-
fost cel care a introdus celebrul sistem scandinav medieval de serviciu militar obligatoriu, cunoscut sub numele de "leidang", în provinciile din jurul regiunii Mälaren. El a fost fondatorul orașului Sigtuna, care încă există și astăzi și unde au apărut primele monede suedeze ștanțate de fiul și succesorul său, Olof Skötkonung. Eric apare într-o serie de legende nordice, povestiri istorice care au avut o doză de ficțiune. În diversele povești, el este descris ca fiind fiul lui Björn Eriksson, și că a
Casa de Munsö () [Corola-website/Science/331291_a_332620]
-
două țări au încercat să-i reconcilieze pe regi. În 1018, vărul lui Olof, Contele de Västergötland, Ragnvald Ulfsson și emisarii regelui norvegian, Björn Stallare și Hjalti Skeggiason, au ajuns în Uppsala în încercarea de a-l influența pe regele suedez să accepte pacea și să o căsătorească cu fiica sa, Ingegerd Olofsdotter, cu regele Norvegiei. Regele suedez a fost foarte supărat și a amenințat să-l alunge pe Ragnvald din regatul său, însă Ragnvald a fost susținut de către tatăl său
Casa de Munsö () [Corola-website/Science/331291_a_332620]
-
Ragnvald Ulfsson și emisarii regelui norvegian, Björn Stallare și Hjalti Skeggiason, au ajuns în Uppsala în încercarea de a-l influența pe regele suedez să accepte pacea și să o căsătorească cu fiica sa, Ingegerd Olofsdotter, cu regele Norvegiei. Regele suedez a fost foarte supărat și a amenințat să-l alunge pe Ragnvald din regatul său, însă Ragnvald a fost susținut de către tatăl său vitreg, Thorgny Lawspeaker. Thorgny a ținut un discurs puternic în care i-a amintit regelui de marile
Casa de Munsö () [Corola-website/Science/331291_a_332620]
-
- "în norvegiana veche:Eiríkr inn sigrsæli; în suedeza: Erik Segersäll" - (945 - 995) a fost primul rege al Suediei din 970 până în 995, însă se știu foarte puține detalii. Faptul că el a fost primul rege suedez este încă dezbătut, însă fiul său, Olof Skötkonung a fost primul domnitor care a aparut în documente și este acceptat ca rege atât în Svealand (Suedia) cât și în Götaland (Gothia). Teritoriul său original se afla în Uppland și în
Eric cel Victorios () [Corola-website/Science/331289_a_332618]
-
fost cel care a introdus celebrul sistem scandinav medieval de serviciu militar obligatoriu, cunoscut sub numele de "leidang", în provinciile din jurul regiunii Mälaren. El a fost fondatorul orașului Sigtuna, care încă există și astăzi și unde au apărut primele monede suedeze ștanțate de fiul și succesorul său, Olof Skötkonung. Eric apare într-o serie de legende nordice, povestiri istorice care au avut o doză de ficțiune. În diversele povești, el este descris ca fiind fiul lui Björn Eriksson, și că a
Eric cel Victorios () [Corola-website/Science/331289_a_332618]
-
a fost o dinastie suedeză care a deținut tronul Suediei din 1060 până în 1125. Este posibil ca aceștia să fie originari din Västergötland. El a sustinut creștinizarea Suediei și a cooperat cu episcopii din Arhiepiscopia de Hamburg-Bremen. Cu toate acestea, atunci când Adalvard cel Tânăr a
Casa de Stenkil () [Corola-website/Science/331293_a_332622]
-
jumătate a secolului al XI-lea. Se cunosc puține informații despre el și de cele mai multe ori sunt contradictorii. Nu se cunoaște nimic despre guvernarea să. În ciuda contradicțiilor dintre surse, poziția lui Håkan ca succesor al lui Stenkil în linia regilor suedezi este în general acceptată ca fiind corectă. El ar fi domnit de la 1070, în unele zone din Suedia și din 1075 în Uppsala. Inge cel Bătrân (decedat în 1105) a fost regele Suediei. A fost fiul lui Stenkil al Suediei
Casa de Stenkil () [Corola-website/Science/331293_a_332622]
-
ca fiind corectă. El ar fi domnit de la 1070, în unele zone din Suedia și din 1075 în Uppsala. Inge cel Bătrân (decedat în 1105) a fost regele Suediei. A fost fiul lui Stenkil al Suediei și a unei prințese suedeze. El a împărțit domnia cu fratele său mai mare, Halsten Stenkilsson al Suediei, însă se cunosc puține detalii despre guvernarea lui Inge. În 1084, Inge a fost forțat de către suedezi să abdice pentru lipsa să de respect asupra tradițiilor vechi
Casa de Stenkil () [Corola-website/Science/331293_a_332622]
-
Casa de Bjelbo (în suedeză: "Bjälboätten"), cunoscută și sub numele de Casa de Folkung, a fost o familie suedeză care a oferit câțiva episcopi, conți și regi pentru Suedia, trei regi pentru Norvegia și un rege pentru Danemarca, în secolul al XIV-lea. Casa a devenit cunoscută sub numele de Casa de Folkung încă din secolul al XVII-lea
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
și un rege pentru Danemarca, în secolul al XIV-lea. Casa a devenit cunoscută sub numele de Casa de Folkung încă din secolul al XVII-lea, iar acest nume este în continuare cel mai frecvent utilizat în lucrările de referință suedeze. Acest nume este, probabil, derivat din cel mai vechi membru cunoscut al familiei, Folke, care a trăit în jurul anului 1100, sau a strămoșului lor legendar, Folke Filbyter, care a trăit în vremurile păgâne. Casa de Bjelbo a produs majoritatea conților
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
declarat fiul mai mare al lui Magnus, Eric, care avea să devină rege al Suediei după moartea tatălui său. Astfel, uniunea dintre Norvegia și Suedia avea să se rupă în 1355. Datorită creșterii impozitelor pentru achiziționarea provinciei Scania, noi nobili suedezi, susținuți de biserică, au încercat să-l elimine pe Magnus, punându-l în locul său pe fiul său mai mare Eric ca rege, însă Eric a murit de ciumă în 1359, împreună cu soția sa, Beatrice de Bavaria și cei doi fii
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
fii ai lor. În 1343, Eric și fratele său Haakon, au fost aleși moștenitori ai Suediei și Norvegiei. În timp ce Haakon a preluat tronul Norvegiei în 1355 (cauzând uniunea dintre Norvegia și Suedia), Eric nu a primit nici o poziție în consiliul suedez, ceea ce l-a determinat să aleagă să conducă o revoltă împotriva tatălui său, în 1355. În 1357, rebeliunea l-a forțat pe Magnus să împartă Suedia cu fiul său care avea să conducă aproape toată partea de sud a Suediei
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
1359 și Haakon a devenit co-guvernator cu tatăl său la tronul din Suedia, trei ani mai târziu. Cei doi au domnit împreună până în 1364, până când au fost detronați în favoarea nepotului lui Magnus, Albert de Mecklenburg, de către o adunare de nobili suedezi exilați, conduși de Jonsson Grip. Magnus și Haakon au încercat să preia tronul suedez însă au eșuat.
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
ani mai târziu. Cei doi au domnit împreună până în 1364, până când au fost detronați în favoarea nepotului lui Magnus, Albert de Mecklenburg, de către o adunare de nobili suedezi exilați, conduși de Jonsson Grip. Magnus și Haakon au încercat să preia tronul suedez însă au eșuat.
Casa de Bjalbo () [Corola-website/Science/331297_a_332626]
-
regatul său era al doilea ca întindere pe continent, după Rusia - nu vorbim doar de teritoriul Suediei de azi, ci și de Finlanda și un teritoriu în Germania (nordul Pomeraniei). În Finlanda, proprietarii de pământuri și negustorii erau de origine suedeză, iar în Pomerania populația era vorbitoare de germană și tindea să se identifice cu germanii din sud. În plus, populația regatului lui Gustav era dispersată pe un teritoriu foarte vast, ocupând de fapt mai mult părțile sudice. Gustav se face
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
pe un teritoriu foarte vast, ocupând de fapt mai mult părțile sudice. Gustav se face remarcat printr-o anumită calitate pe care nu o prea întâlnim la alți monarhi: talentul literar: el a fost cel mai bun dramaturg de limbă suedeză înainte de Johan Strindberg. În plus, era un excelent vorbitor în public, ceea ce s-a dovedit a fi un mare avantaj în fața Riksdag-ului. Totuși, el nu a reușit să inspire celorlalți respect, poate din cauza faptului că era o persoană duplicitară, prefăcută
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
jumătăți a secolului XX. Domnia sa a fost de rău augur și urma să se încheie brusc. În 1805, el s-a alăturat celei de-a Treia Coaliție împotriva lui Napoleon. Campania sa a mers prost și francezii au ocupat Pomerania suedeză. Cand aliatul său, Rusia, a făcut pace și a încheiat o alianță cu Franța, la Tilsit, în 1807, Suedia și Portugalia au rămas ca aliații europeni ai Marii Britanii. La 21 februarie 1808 Rusia a invadat Finlanda, care era condusă de
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]
-
a războiului, la 17 septembrie 1809, în Tratatul de la Hamina, Suedia a predat o treime din partea estică în Rusia. La 29 martie, pentru a salva coroana de fiul său, Gustav a abdicat în mod voluntar, însă pe 10 mai, Parlamentul suedez, dominat de armată, a declarat că nu numai Gustav pierdea tronul ci toată familia, probabil fiind o scuză pentru a exclude familia de la succesiune pe baza zvonurilor de ilegitimitate. O cauză mai probabilă este că revoluționarii se temeau că fiul
Casa Holstein-Gottorp () [Corola-website/Science/331304_a_332633]