7,762 matches
-
aruncat”, de a fi eșuat în toate. În paralel, tematicile frustrării profesionale și ale suferinței în câmpul muncii capătă o nouă importanță. Acum, cadrele însele, în număr mereu mai mare, își exprimă deprimarea și se declară nemulțumite, „desprinse” de întreprindere, trădate în încrederea investită în ea, frustrate în ce privește realizarea propriilor aspirații. Alții se plâng de climatul de urgență, de nivelul ridicat de stres, de presiunea considerabilă în ceea ce privește rezultatele, presiune care dăunează lucrului bine făcut, „ambianței”, calității relațiilor interpersonale. Mai mult, în timp ce
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
-i grijă și care, deposedat de repere, dovedește o mai mică aptitudine de a suporta frustrările și constrângerile. Coincidența fenomenelor e frapantă: în paralel cu destructurarea cadrelor colective și cu dezinstituționalizarea familiei, asistăm la dereglementarea conduitei minorilor. Spirala violenței juvenile trădează slăbirea controlului familial și a reglementărilor comunitare, ca și o nouă economie psihică ce se caracterizează prin lipsa de limite simbolice, dispariția inhibițiilor, coborârea pragului toleranței la frustrare: tot atâtea disfuncții intim legate de societatea liberală de hiperconsum. Slăbirea codurilor
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
este plasat mai degrabă, extern, decât intern: țara este săracă fiindcă în 1944 nu au venit americanii, apoi din cauza rușilor, fie ei sovietici sau nu; mergând mai departe în istorie, vina aparține turcilor, popoarelor migratoare, grecilor (Eteria) care l-au trădat pe Vladimirescu; înapoi în contemporaneitate, de vină este UE că ne acuză de diverse lucruri doar pentru că am fi ultimii veniți în club. Democrațiile occidentale sunt destul de des reprezentate în mentalul colectiv ca dorindu să spolieze capacitățile de producție românești
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2157_a_3482]
-
convingere erau diferite, iar mecanismul acceptării colaborării rămâne de multe ori un mister, chiar cu dosarul în față. Ne întrebăm cum se putea ca un om, care, la un moment dat, își acuza apropiații că erau colaboratori și că își trădau colegii, să ajungă să ofere informații prețioase Securității. Poate șantaj, poate trezirea conștiinței de bun român - în unele cazuri este greu de spus. Adresă: „[...] Compartimentul nostru din IJ Timiș al M.I. nu deține date din care să rezulte că A
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
sursele organelor de securitate existente la Seminarul Ortodox. Recent, mitropolitul ar fi demascat pe T.S. și R.A., profesori la Seminarul din Caransebeș, ca fiind informatori ai securității și le-a atras atenția, în public, că, dacă colaborează cu securitatea, „își trădează colegii de muncă”. [...] Deoarece sus-numitul urmează să fie promovat într-o funcție bisericească superioară celei pe care o deține în prezent, rugăm să se procedeze cu mult tact la verificările ce vor fi făcute într-un timp cât mai scurt
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
condițiile materiale și spirituale existente [...] a fi gata să lupte pentru apărarea patriei așa cum se străduiesc pentru împlinirea deplină a Sfintei Scripturi a nu căuta să promoveze în funcții înalte pentru realizarea unor interese meschine și de a nu-și trăda patria să nu fie instigatori Copiii membrilor Bisericii nu vor fi sustrași de la pregătirea școlară generală medie și superioră de către părinți, dar, în același timp, nici din partea organelor să nu fie piedici în sensul acesta, pe motiv că sunt creștini
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
care poate lua, de pildă, înfățișarea unui taur (când apare astfel în halucinațiile lui Pentheu, e destul de greu să deosebim aparența mincinoasă de adevăr). Bineînțeles, în finalul piesei, Dionysos apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea înșelătoare? Aceasta
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
lui Hamlet, oare tatăl nu are aici, ca și eroul lui Shakespeare, aceeași sete de moarte? Acest no, a cărui temă este legătura dintre părinți și copii, o legătură pe care suferințele, despărțirile o fac de fiecare dată mai puternică, trădează, desigur, o viziune budistă asupra vieții: rob al unor sentimente care nu-i aduc decât frământări și un necontenit zbucium de-a lungul întregii sale existențe, omul tânjește să ajungă „pe celălalt mal”, pe un tărâm de unde au dispărut definitiv
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acolo?” („Who’s there?”) - aceasta e întrebarea cu care începe Hamlet. Întrebare lansată în noapte de către un străjer care așteaptă răspunsul celui ce se apropie, pentru a ști dacă e vorba despre un prieten sau despre un dușman. Întrebare ce trădează încă de pe acum teama de o alteritate ivită din întuneric, alteritate binevoitoare sau primejdioasă. Întrebare ce nu-și va căpăta deplinul înțeles decât atunci când va fi reluată mai întâi de Horațio: „What are you?” și adresată spectrului, acelui Lucru (the
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
întâlnirea cu alterități primejdioase. O noapte populată de viziuni malefice, de imaginea înfricoșătoare a pumnalului însângerat, o noapte când, în mintea răvășită de spaimă a lui Macbeth, crima se apropie aidoma unei fantome, iar teama că pietrele ar putea vorbi, trădându-i pașii ce se îndreaptă spre nevinovata-i victimă, a pus deja stăpânire pe întreaga lui ființă. După asasinarea lui Duncan, noaptea cufundată până atunci în tăcere se umple dintr-odată de zgomote. Lenox va descrie furtuna care se dezlănțuise
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu sângele lor; victimele sunt urmărite până în mormânt. Richard este bestia (the beast), bestia feroce, neîndurătoare, criminalul a cărui minte sângeroasă (the bloody mind), nu visează decât măceluri și masacre. Firea lui însetată de sânge, mărturisește ducesa de York, se trădase încă din anii copilăriei și se făcuse tot mai aprigă odată cu trecerea timpului. Să ne amintim că în ultima scenă a piesei, cea a morții lui Richard, Richmond va anunța triumfător: „The bloody dog is dead”. Figură demonică a sălbăticiei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
având doar câmp de stele, Martiri în luptele lui Ámor, grele. Spăimântători la chip, ei nu te lasă Să te arunci în neagra morții plasă 1. Răspunsul lui Pericle la provocarea lui Antiochus și atracția lui irezistibilă pentru tânăra fată trădează o fascinație a morții, curajul de a nu ocoli confruntarea cu Gorgo. Moartea de care îi amintește regele pare o oglindă ce-i răsfrânge propria imagine, cu care, acceptând să moară, e gata să se contopească. Mai târziu, într-un
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
dominat de moarte, deși nebântuit de spectre, de „apariții”, de duhuri, se poate ghici totuși vechea și adânc înrădăcinata moștenire a reprezentărilor întâlnirii cu fantoma ca semn de netăgăduit al morții. Zgomotele ce se aud în spatele ușii sau la ferestre trădează prezența persistentă a angoasei tragice provocate de loviturile repetate în poarta castelului lui Macbeth, lovituri pe care teroarea de care paznicul este cuprins le face să răsune cu o forță înzecită. O teroare iscată de ceva ce nu are propriu-zis
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Ellidei, cel despre care se credea că se înecase și care, așa cum spune Lyngstrand, „pesemne că s-a întors ca să-și pedepsească logodnica necredincioasă”, este și el un echivalent dramatic al fantomei răzbunătoare. Căci acest Străin pe care Ellida îl trădase căsătorindu-se cu doctorul Wangel, acest Străin care nu încetase să o obsedeze și pe care îl recunoaște, atunci când îl revede, după ochii lui „ce-și schimbau culoarea ca și marea” fusese „anunțat” cu mult timp înainte de un soi de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și suflet. Așa se explică de ce femeia narcisistă din Mănușa neagră îndură atât de greu absența copilului, priveliștea patului gol și de ce pare atât de straniu tot ceea ce spune despre această absență, despre acest pat gol, căci, dacă vorbele ei trădează un sentiment de înstrăinare față de o realitate lipsită de o veritabilă consistență, e tocmai pentru că există „prea multe corpuri și prea puțin suflet”, pentru că lumea în care trăim este o „imitație reușită”, încă doar o imitație și nimic altceva: „O
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ceară ale lui Kantor se înscriu vizibil în moștenirea lăsată de Schulz și de Maeterlinck. Imagini degradate ale vechilor strigoi, așa cum le propune modernitatea, ele continuă totuși să păstreze ceva din forța acelei „stranietăți” care, deși tratată în registrul derizoriului, trădează o experiență a angoasei și chiar a durerii. „Creatură marcată de moarte”, veritabil „intermediar între un actor mort și un actor viu”, figura de ceară este sursa acelui sentiment de bizar, de straniu, care, crede Kantor, ar trebui să șocheze
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ori de câte ori își face intrarea un personaj venit de altundeva sau de poarta teatrului chinez din epoca dinastiei Yuan, numită și „Poarta Spiritelor” sau „Poarta Strămoșilor”. Că, în acest loc al apariției care este teatrul, porțile se deschid și se închid trădând o anume legătură cu moartea - conștiința morții și dorința de a o înfrânge -, iată un adevăr necontestat de reflecția teatrală contemporană. Actorul care intră în scenă, spune Novarina 2, nu trece printr-o simplă poartă; el trece peste pragul unei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nu înseamnă oare să preiei și să continui ideea lui Craig referitoare la „provocarea” adresată regizorilor de către fantoma shakespeariană? O provocare, spunea Craig, căreia, în ciuda posibilelor eșecuri, s-ar cuveni să-i răspundă orice teatru ce nu vrea să-și trădeze vocația. Confruntarea cu fantoma pune astfel în evidență și rolul secret al acesteia în definirea esenței teatrului ca artă: ea cristalizează ideea unui obiect imposibil, dar și pe aceea a capacității de a figura nereprezentabilul. Fantoma lasă frâu liber imaginației
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
numai exaltant, ci și profund dureros. Căci suntem lăsați să-i așteptăm și să-i întâmpinăm ca pe niște oameni vii, ca pe niște prezențe, iar felul în care ei ni se arată și ne vorbesc nu face decât să trădeze iremediabila lor absență. Nimic nu apare decât pentru a dispărea de îndată. Vis sau realitate? Teatrul are libertatea de a nu decide, de a nu da acestei întrebări un răspuns categoric și definitiv. Are însă și certitudinea că forța convocării
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în depărtare. Începe atunci să tremure, plânge și trebuie să plece la infirmerie. Se dezvoltă astfel puțin câte puțin o adevărată tematică depresivă. Thomas își face multe reproșuri în legătură cu tatăl său: are sentimentul că l-a abandonat și l-a trădat: el se gândește că, după divorț, tatăl său a răscumpărat un nou magazin făcându-și proiecte să lucreze acolo împreună cu fiul său; glumea chiar, în legătură cu fiica negustorului vecin, care ar fi fost o soție bună pentru Thomas, comasând astfel dintr-
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
direcție de conflict. Thomas trebuie, pe de o parte, să-și continue studiile pentru a satisface dorința maternă și să se înscrie într-o familie care a reușit în plan social destul de satisfăcător, dar, pe de altă parte, acționând astfel trădează destinul paternal. Există un mare risc pentru Thomas să eșueze, încercând să-și satisfacă ambii părinți: eșecul școlar ar permite să continue meseria tatălui și ar confirma mamei că nu se poate aștepta nimic bun din partea bărbaților. Într-adevăr, aceasta
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
având credința utopică că-l stăpânește în totalitate, realitatea nevoilor fiziologice pe de o parte, nevoia încă persistentă, mai ales la începutul adolescenței, a unei relații de dependență față de cei apropiați pe de altă parte, dau adolescentului sentimentul că este trădat de acest corp. Acest corp poate atunci să devină reprezentantul a tot ceea ce merge prost, cu referire la fel de bine atât la toate lucrurile pe care subiectul nu le poate obține (nevoile legate de corpul sexuat în special), cât și la
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
enumerate mai sus dezvăluie preocuparea autoarei de a concretiza un studiu util, care le poate fi de folos specialiștilor în detectarea politicilor și practicilor de contabilitate creativă folosite de întreprinderi. Depășind generalul, în continuare sunt prezentate elementele de detaliu care trădează și recomandă valoarea științifică a acestei lucrări. Din acest punct de vedere prima valoare-știință care se evidențiază este cea a definirii și construirii unei „teorii” și a unei metode specifice contabilității creative. Este un discurs de noblețe al autoarei, așezat
Contabilitate creativă – de la idee la bani. Cu exemple practice by Adriana-Sofia Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Science/223_a_173]
-
Construcția epistemică a Economiei s-a înfiripat și ea din încrederea în ipoteze stabilite printr-o convenție metodologică ce tocmai raționalizase principiul ordonator. De altfel, nu este întâmplător că mecanismul este laitmotivul care abundă și acum în analizele economice. Limbajul trădează viziunea originară care a marcat arhitectura conceptuală a Economiei. Ceea ce este surprinzător constă în aceea că persistă această situație ca și când concluziile și ipotezele au fost declarate definitiv valide, în timp ce fizica, marea beneficiară a metaforei carteziene a ceasornicului, a trecut prin
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
limitarea libertății pieței, ci chiar împlinirea ei prin faptul că și aceasta se va manifesta prin ceea ce este în esență, adică o expresie a libertății de acțiune a oamenilor. Amestecul vinovat de sensuri ale libertății - ca libertate a unui mecanism - trădează propensiuni antiumane. Funcționarea liberă a pieței are sens doar dacă ea nu înseamnă lipsa de libertate pentru opțiunile umane. Or, libertatea pieței este în viziunea fundamentaliștilor o formulă de limitare a libertății de acțiune a omului, adică supunerea voinței acestuia
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]