5,438 matches
-
Când „a sosit ziua ieșirii ei [= a Maicii Domnului] din această lume și a suirii la ceruri”, toți apostolii (inclusiv cei care muriseră deja) au fost transportați În mod miraculos la Betleem și apoi la Ierusalim, la casa În care zăcea Maria. „Iudeii și preoții lor au luat lemne și foc și voiau să aprindă casa În care se afla Maica Domnului cu apostolii”, pentru a arde corpul Sfintei Marii și pentru a-i omorî pe apostoli. Dar, „când iudeii ajunseră
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
slăvit pe Cristos, Dumnezeu născut din Maria” <endnote id="(105, pp. 245-261)"/>. În versiunile ulterioare ale legendei - fie ele culte (Minunile Maicii Domnului, Minee pe luna august etc.), fie populare -, evreii care Încearcă Împreună cu Iefonias să răstoarne catafalcul pe care zăcea adormită Sfânta Maria sunt și ei pedepsiți : „[Jidovii] ce vorbiră amuțiră și cei ce se uitară orbiră”. Beteșugul lor, ca și cel al lui Iefonias, este vindecat de Sfânta Maria după ce evreii trec la „dreapta credință” : „Jidovii păgâni Începură atunci
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
și pe fresce ale bisericilor din Țările Române <endnote id="(146, p. 100)"/>, inclusiv pe cele ale bisericii din Curtea de Argeș. Erminiile bizantine și post-bizantine (inclusiv cea a lui Dionisie din Furna) păstrează reprezentarea vizuală În coordonatele legendei apocrife : „Maica Domnului zăcând fără suflare pe un pat, cu mâinile Încrucișate pe piept [...] și un iudeu dinaintea patului, cu mâinile tăiate și mâinile acestea atârnate de pat, și În fața lui un Înger cu sabia afară din teacă [...], iar În jur ceilalți apostoli și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
că nu mai ești pe la Ateneu, fiindcă prin D-ta ne mai vedeam și noi numele ieșit la lumina zilei. Acum se vede că în adevăr D-ta ne sprijineai, fiindcă de cînd ai plecat D-ta materiale le noastre zac pînă ce nu mai au nici o actualitate. Ne-au uitat toți cei care ne mai cunoșteau. Sic transit gloria mundi. Distinse salutări domnului Cantemir cu care m-am întîlnit la Buc[urești] la o ședință a S.S.F. încă o dată: La
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
rândul nostru, trebuie să fim noi înșine, pentru alții care cad, acel samaritean. Nu doresc să fiu un samaritean milostiv doar pentru că acesta a fost un personaj deosebit, lăudat de Isus în parabola respectivă, ci pentru că de multe ori am zăcut în mijlocul drumului, în timp ce se perindau pe lângă mine preoți și leviți foarte grăbiți și indiferenți. I-am văzut întorcându-și privirile în cealaltă parte, iar acest gest m-a afectat profund. Cei mai buni ,,prieteni” despre care credeam că pot interveni
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
lui Dumnezeu că L-am găsit pe acest Samaritean milostiv, care m-a sprijinit când am fost atacat de tâlhari pe drumul credinței. De aici înainte, eu însumi doresc să fiu un astfel de om. Pentru că știu ce înseamnă să zaci la marginea drumului și să fii pus din nou pe picioare, doresc să-mi petrec viața ajutându-i pe alții să facă acest lucru. Sunt conștient că nu toți au avut parte, ca mine, de brațele puternice ale unui Samaritean
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
și să fii pus din nou pe picioare, doresc să-mi petrec viața ajutându-i pe alții să facă acest lucru. Sunt conștient că nu toți au avut parte, ca mine, de brațele puternice ale unui Samaritean milostiv; mulți oameni zac în continuare, răniți de atitudinea respingătoare a levitului și a preotului. Cred ca ei mă așteaptă pe mine! M-au așteptat până acum cinci ani când am ajuns la ei și mi-au mulțumit. Dar astăzi oare nu mă mai
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
eta- pelor pe care criza lui Lefter le parcurge. „D. Lefter e liniș- tit - acea liniște a mării, care, înțelenită în fine, vrea să se odihnească după zbuciumul unui năprasnic uragan : fața ei este senină, fără creț, pe când în fundu-i zac atâtea sfărâmături de corăbii înghițite pe de-a pururi, înainte de a fi putut ajunge la liman !” Fragmentul poate constitui foarte bine un decupaj dintr-un roman al lui Victor Hugo. Fraza va reveni spre finalul textului, reluată în ecou, ca
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
trimise cu un avion special în America de Sud pentru a pregăti în 1973 vizitele "tovarășului", inclusiv în Chile. Erau sute de colete cu "volumele tovarășului și ale tovarășei academician", dar și cărți de beletristică, istorie, albume, filme documentare, discuri, diapozitive, care zăceau nedesfăcute, unele roase de șoareci sau deja mucegăite. Trecuse un an de la retragerea "rapidă" de la post a predecesorului meu cu "ochi albaștri" și în căsuța din curte mai zăceau claie peste grămadă obiectele personale ale familiei, pe care în grabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și cărți de beletristică, istorie, albume, filme documentare, discuri, diapozitive, care zăceau nedesfăcute, unele roase de șoareci sau deja mucegăite. Trecuse un an de la retragerea "rapidă" de la post a predecesorului meu cu "ochi albaștri" și în căsuța din curte mai zăceau claie peste grămadă obiectele personale ale familiei, pe care în grabă nu le-au mai putut lua. Neavând prin preajmă un râu pentru a proceda conform lui Hercule cu grajdurile lui Augias, am hotărât ca în zilele următoare să facem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
am prezentat punctual meu de vedere și le-am solicitat să-mi dea fiecare "urgent" propuneri. Mi-a adus fiecare o listă cu "idei", dar eu le aveam deja pe ale mele și am trecut la treabă. În curtea consulatului zăcea de aproape 3 ani o "Dacie" tamponată, care mi s-a spus că nu mai poate fi reparată, negăsindu-se piese de schimb. Precizarea aceasta mi-o făcuse administratorul (care îndeplinea și funcția de șofer al meu), fost șef de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
readucea universul meu În expansiune la o dimensiune newtoniană. Viitorul specialist Într-un domeniu literar atât de plicticos precum autoplagiatul va dori să confrunte experiența protagonistului din romanul meu, Darul, cu evenimentul originar. Într-o zi, după o lungă boală, zăcând În pat, Încă foarte slăbit, m-am pomenit că mă cufund Într-o neobișnuită stare de euforie, simțindu-mă ușor și odihnit. Știam că mama plecase să-mi cumpere cadoul zilnic care Îmi făcea convalescențele atât de plăcute. Nu puteam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
includă și un asemenea animal - de obicei cu o parte a corpului său flexibil neclară și Întotdeauna cu acei ochi stranii, paranoici, pe care-i au câinii dachshund În instantanee. O pereche de veterani obezi, Box I și Loulou, mai zăceau Încă la soare pe verandă, când eu eram copil. Cândva, prin 1904, tata mi-a cumpărat de la o expoziție din München un cățel care a devenit irascibilul dar superbul Trainy (cum l-am botezat eu, fiindcă era lung și maro
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
fondul acela făinos. În pofida lâncezelii În care-și petrecea de obicei zilele, a rămas o femeie extraordinar de rezistentă, insistând să doarmă lângă o fereastră deschisă tot timpul anului. Într-o dimineață, după ce toată noaptea viscolise, camerista a găsit-o zăcând sub un strat de zăpadă sclipitoare care căzuse peste ea și peste pat, fără a-i tulbura cu nimic somnul sănătos. Iubea o singură ființă pe lume - pe fiica ei cea mai mică, Nadejda Vonliarliarski, de dragul căreia a vândut brusc
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare și fornăiau, să dea buzna Într-o gloată de oameni, agitată. O mulțime de căciuli și cel puțin trei galoși zăceau ca niște pete negre pe zăpadă. O clipă am crezut că unul dintre cazaci vine spre noi și l-am văzut pe Max scoțând pe jumătate dintr-un buzunar din interior un mic automat de care m-am Îndrăgostit pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prieteni ai mei. L-am acuzat că m-a trădat și m-a batjocorit. În bătaia care a urmat, s-a prăvălit cu spatele pe o bancă, prinzându-și piciorul Într-o Îmbucătură a ei și fracturându-și glezna. A zăcut la pat o lună, dar a avut eleganța de a nu dezvălui față de familia lui și de profesorii noștri contribuția mea la această tărășenie. Mustrările de conștiință care m-au cuprins văzând cum este coborât pe scară s-au pierdut
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
niște balamale ruginite de peretele de sub fereastra de la răsărit, prin ale cărei despărțituri, două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa, Tamara și Lena
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
stricat-o, să-i oblojim rănile, ce-om putea obloji cârpeală! Prinșii puși la popreală; cele cinci mari pașale, se roagă de Măria ta... începe Duma. Aaa! Ce mai fac turcaleții mei, "Strălucitele pașale ale Împărăției?" Plăcutu-le-a lor păsatul moldovenesc?! Zac în temniță, tremură și-și blastămă cumplita soartă ce i-a aruncat în lanțurile robiei. Să se mângâie, să se mângâie. Curând-curând își vor afla odihna, îi asigură Ștefan cu blândețe. Cad la picioarele Măriei tale și se milogesc de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tare mulțămesc, boieri dumneavoastră îl maimuțărește el că tinerețea necoaptă a Domnului învață din înțelepciunea bătrână a credincioșilor săi sfetnici". În sinea lui, râdea de prostia noastră. Cutra! Fariseul! Măscăriciul! Cine gândea că-n frumușelul acela cu ochi albaștri, nevinovați, zac ascunse o vulpe șireată, un leu setos de putere, un șarpe veninos, un lup în blană de oaie?! strigă Isaia furios și scuipă, calcă peste morminte încurcându-se în bălării. Și noi, halal să ne fie -, noi, ditai bătrâni vulpoi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vianu a fost omul, din literatura română, la care am ținut cel mai mult. Peste noapte mi-a fost foarte rău, cum mi se întâmpla întotdeauna când întreceam măsura, și abia a doua zi, spre prânz, mi-am revenit; mai zăceam încă în pat, epuizat, în cameră, pe lângă mama, se mai afla și domnișoara Marioara, vecina noastră de la etaj, o femeie în vârstă, micuță cât un copil, venită să dea și ea un sfat, să mă ajute cumva și pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
adică la aproape 80 de ani, pe când noi toți eram convinși că va atinge suta. Ultimele două ipostaze în care mi-l amintesc: urcat fălos, sfidător, aproape vesel cu bocancii pe lespedea impunătorului mormânt de piatră și beton în care zăcea lelea Saveta (moartă de un an), ca pentru a ne arăta că monumentul îi aparține cu adevărat, că el l-a construit (plătind bani grei, spre nemulțumirea rudelor), că așa a vrut el și că, iată, el, mai degrabă sărac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca printr-o vrajă, o longevitate înspăimântătoare. Între timp, au murit părinții și bunicii Doinei, cumnata și fratele ei, mama - iar tata și chiar eu am îmbătrânit; ele, în schimb, au rămas intacte, în cutiile nedesfăcute, ai zice nou-nouțe (unde zac totuși, frumos așezate în straturi, de o jumătate de veac), dintre care doar câteva au fost deschise și folosite. Și după toate aparențele vor rămâne, rezistând cu succes timpului, ca și până acum: invincibilă falangă a precarității astuțioase; încât n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care îl plagiase pe Iisus din „Legenda marelui Inchizitor”. Am rămas multă vreme tăcuți. Dezmeticit oarecum, V.M. ședea vădit stingherit. — Ce citești, l-am întrebat mai mult ca să zic ceva, luând în mână volumul învelit în hârtie de ziar ce zăcea pe bancă, între noi, și începând să-l răsfoiesc mecanic. — Caragiale? Un semn de carte, din pânză, foarte uzat, îmi indică bucata pe care prietenul meu o citea sau se pregătea să o citească: Grand Hôtel „Victoria Română”. Dau pagina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în ea, A fost viața de amar Și de dureri fără hotar. Târziu de tot am întâlnit Un Om pe Cruce. L-am iubit. Era pe lume singurel Și reazem am aflat în El. în seara când L-am cunoscut Zăcea sub Cruce biruit De greutăți și de amar Și de dureri fără hotar. O clipă am stat și am privit La Cel pe Cruce Răstignit Și abia atunci văzui și eu Cât a-ndurat Stăpânul meu. Eu sufăr c-am păcătuit
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]