5,630 matches
-
Întorsese la maximum arcul (era un ceas mecanic) - pauză! Câteva zile Îl mai ținuse totuși la mână, cu nădejdea că poate-poate... iar când se convinsese că nu mai avea nimic de așteptat din partea lui, Îl aruncase furios În fundul valizei. Să zacă acolo nemernicul până la vacanță, când Îl va duce acasă și-l va pune plocon În brațele tatălui, cu alternativa: reparare sau, și mai bine, altul nou. Cu studiul la bibliotecă și cu laboratoarele, cu grija examenelor, uitase de el și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ar putea spune chiar că, într-o anumită măsură, la oamenii moderni care se proclamă areligioși religia și mitologia s-au "cuibărit" undeva în noaptea inconștientului, ceea ce înseamnă și că posibilitățile de a ajunge la o experiență religioasă a vieții zac ascunse undeva în străfundurile ființei lor. Dintr-o perspectivă iudeo-creștină, s-ar putea spune chiar că non-religia echivalează cu o nouă "cădere" a omului: omul areligios pare să-și fi pierdut capacitatea de a trăi conștient religia, deci de a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
se devalorizase și costul vieții se ridicase considerabil. La 7 septembrie se declară greva personalului poștelor și telegrafului. Guvernul imobilizează pe greviști și încearcă să-i înlocuiască prin voluntari și ofițeri. Câteva zeci de mii de scrisori, unele conținând valori, zac în depozitele poștelor așteptând să fie distribuite. Uniunea Națională a Muncitorilor declară greva generală, care paralizează întreaga Portugalie. Viața ajunge cu adevărat insuportabilă. Țara e sărăcită de greve, moneda e compromisă, oamenii sunt demoralizați, încep să fie atacate magaziile cu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
readucea universul meu În expansiune la o dimensiune newtoniană. Viitorul specialist Într-un domeniu literar atât de plicticos precum autoplagiatul va dori să confrunte experiența protagonistului din romanul meu, Darul, cu evenimentul originar. Într-o zi, după o lungă boală, zăcând În pat, Încă foarte slăbit, m-am pomenit că mă cufund Într-o neobișnuită stare de euforie, simțindu-mă ușor și odihnit. Știam că mama plecase să-mi cumpere cadoul zilnic care Îmi făcea convalescențele atât de plăcute. Nu puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
includă și un asemenea animal - de obicei cu o parte a corpului său flexibil neclară și Întotdeauna cu acei ochi stranii, paranoici, pe care-i au câinii dachshund În instantanee. O pereche de veterani obezi, Box I și Loulou, mai zăceau Încă la soare pe verandă, când eu eram copil. Cândva, prin 1904, tata mi-a cumpărat de la o expoziție din München un cățel care a devenit irascibilul dar superbul Trainy (cum l-am botezat eu, fiindcă era lung și maro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
fondul acela făinos. În pofida lâncezelii În care-și petrecea de obicei zilele, a rămas o femeie extraordinar de rezistentă, insistând să doarmă lângă o fereastră deschisă tot timpul anului. Într-o dimineață, după ce toată noaptea viscolise, camerista a găsit-o zăcând sub un strat de zăpadă sclipitoare care căzuse peste ea și peste pat, fără a-i tulbura cu nimic somnul sănătos. Iubea o singură ființă pe lume - pe fiica ei cea mai mică, Nadejda Vonliarliarski, de dragul căreia a vândut brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare și fornăiau, să dea buzna Într-o gloată de oameni, agitată. O mulțime de căciuli și cel puțin trei galoși zăceau ca niște pete negre pe zăpadă. O clipă am crezut că unul dintre cazaci vine spre noi și l-am văzut pe Max scoțând pe jumătate dintr-un buzunar din interior un mic automat de care m-am Îndrăgostit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
prieteni ai mei. L-am acuzat că m-a trădat și m-a batjocorit. În bătaia care a urmat, s-a prăvălit cu spatele pe o bancă, prinzându-și piciorul Într-o Îmbucătură a ei și fracturându-și glezna. A zăcut la pat o lună, dar a avut eleganța de a nu dezvălui față de familia lui și de profesorii noștri contribuția mea la această tărășenie. Mustrările de conștiință care m-au cuprins văzând cum este coborât pe scară s-au pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
niște balamale ruginite de peretele de sub fereastra de la răsărit, prin ale cărei despărțituri, două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de roșu beat, puteai zări râul. Pe o scândură a pardoselii, zăcea pe spate, la picioarele mele, o muscă de cal moartă, lângă rămășițele cafenii ale unui mâțișor de mesteacăn. Porțiunile văruite În curs de dezintegrare de pe interiorul ușii fuseseră folosite de diverși intruși pentru mâzgăleli de genul: „Dașa, Tamara și Lena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe alte Împrumuturi În afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
bun, veneau mai ales pictorii la el, Tonitza („Nița efendi“, îi spunea Kerim) chiar îl pictase de câteva ori. Într-o albă zi de vară se oprise însăși „Sultana“ (regina Maria) în dreptul cafenelei lui, dar tocmai atunci se întâmplase că zăcea bolnav de friguri, n-a văzut-o decât când se depărta cu pașalele, odabașalele, cadii și primarele Balcicului, în alai, la saraiul ei. Trăia singur, într-o cămăruță la poarta cimitirului. Nimeni nu putea să-ți spună ceva despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
m-a lăsat să continui. Mă privea doar compătimitor, ușor amuzat de nedumerirea mea. — Astea mi-a lăsat, profesore. Juma de kil de mahmudele pe care le-am făcut artă. Îl am acu’ pe Kerim cu mine. Îți explici ce zăcea în el? Ce scule barosane avea, ’cea că era de la mă-sa, o chestie cu saraiu’ lu’ pește, o scosese Ata... Ataiturc din Harem, îți dai seama ce e omu’ ? Tăceam, biruit. Nu atât de cele îndrugate de popa Țandără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
navei, făcut țăndări, odihnindu-se pe cornișa de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți și răniți grav, reușiseră cu chiu, cu vai să se urce pe coastă și zăceau cu fața În jos, leșinați și sîngerînd, pe o minusculă plajă de pietre. CÎnd, după tragica odisee pe care tocmai o trăiseră și În care fuseseră cît pe-aci să piară, văzînd și cum se Înecau ceilalți tovarăși de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cu desăvîrșire Încredințat că, din pricina vremii Îngrozitoare, nici măcar fiul diavolului nu s-ar fi hotărît să-și părăsească adăpostul cald. Dar la capătul a patru ceasuri de luptă, lovitură după lovitură, izbind fierul, Îl cuprinse deznădejdea. Spărsese șase pietre, care zăceau la picioarele lui făcute țăndări, dar veriga de lanț pe care o alesese, de grosimea unui deget, abia dacă fusese puțin Îndoită. Fierul se Încălzise, dar chiar și așa, nimic nu lăsa să se Întrevadă că metalul ar fi sfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
vreme; fără să i se fi dat o șansă; devenind din ce în ce mai plictisită, pierzându-și din ce în ce mai mult deprinderea, în lipsa unor clienți așa de volubili și interesanți ca mine. Oare ce profunzimi de înțelepciune, ce farmec și ce abilități ar putea să zacă încă ascunse sub acele valuri de carne moale? Judy mereu mă critică pentru că nu îmi fac părticica din lucrurile bune pe care le promovează ea; oare misiunea mea caritabilă e să fiu un fel de Higgins 1 pentru această Eliza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
chiar beat fiind, și nu am sărit niciodată peste obiceiul cu aruncatul- poate să fi ratat ținta și șosetele să fie împrăștiate dincolo de marginile coșului împletit, dar picioarele fuseseră dezgolite de fiecare dată, fără excepție. Apoi mi-am zărit pantofii. Zăceau la câțiva centimetri de marginea patului, abandonați întâmplător, cel drept pe o parte, iar celălalt cu o singură șosetă neagră îndesată în el. Încă refuz să cred că în seara de dinainte, absolut treaz, îmi abandonasem rutina de a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
deosebite - nici măcar sexul. Sentimentul pe care-l aveam când îmi întindeam dimineața devreme degetele de la picioare la capul patului și simțeam foșnind greutatea nefamiliară care fusese lăsată acolo în mod misterios în timpul nopții era atât de fantastic că obișnuiam să zac acolo și să o mișc cu degetele de la picioare, imaginându-mi-o multă vreme înainte să-mi ridic capul și să o privesc. Și apoi clipele minunate în care deschideam lent fiecare pachețel învelit în ciorăpelul uriaș pe care mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
Geamul era murdar și plin de tot soiul de gunoaie. Afară, nu se vedeau deslușit lucrurile. Când m-am întors și am privit în cameră, m-am îngrozit, Doamne. Casa mea era atât de murdară! Lucrurile pe care le aveam zăceau în cea mai mare dezordine. Era greu de spus de cât timp nu se mai făcuse curat. Primul gând, care mi-a venit, era, firește, cel de a-mi sufleca mânicele și de a purcede la treabă. O dorință atât
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
sau într-o cutie cu jucării. Cristescu zâmbi. Mai încolo, o femeie plivea buruienile de pe un mormânt. ― Acum câteva luni, reluă, locuia într-o vilă împreună cu alți șase locatari. La un moment dat, găsesc într-un scrin ― simplă întîmplare, scrinul zăcea în hol de treizeci de ani ― două tablouri: un Goya și un Rembrandt. ― Oho! ― Nu intru în amănunte. De ajuns că amicii se hotărăsc să le comercializeze și să împartă banii. La numai câteva ore, oamenii încep să moară. ― Criminală
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
am chemat la o felie de cozonac. Abia mă mutasem, credeam că așa se cuvine între vecini. Au zis că n-au timp. Eu, una, știu că nu le-am mai bătut la ușă. Dacă nu era bătrâna, putea să zacă mult și bine! ― Ați remarcat ceva deosebit în comportarea lui? Mă refer la ultimele zile. Valerica Scurtu ridică ochii. Privirea-i strălucea. ― Nu, n-am remarcat. " A simțit ceva! Trebuie să-mi păstrez calmul. Doamne, Dumnezeule! Trebuie. Altminteri..." ― Credeam că
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
sprincenile, Că eu sunt tot sănătos Și mulțămind lui Hristos, Te sărut, mândră, frumos. 79 La fântână sub răzor Se - ntîlnește dor cu dor, Se sărută până mor; La fântâna lui Novac Se - ntîlnește drag cu drag, Se sărută până zac. 80 - Flori ca și înaltul vad, Mult bade te-am așteptat, Dac - am văzut că nu vii Pus-am dorul căpătâi Cu dragostea mă-nvălii. Puțintel am așteptat Frumos vis, bade, -am visat, 161 {EminescuOpVI 162} Că năframa ta cea nouă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
turturea, De ce-mi ești așa de rea Și nu-mi stai alăturea? Că mi-e dor de-un turturel Ce suspină singurel... Sbor pe ramură la el. 102 La umbrar de liliac Dragostele ce mai fac? Să sărută până zac... Iar în vale la isvor Se - ntîlnește dor cu dor Se sărută până mor. 103 Jos în valea cu isvoară, Drag cu drag se - ntîmpinară Se cuprind de subsuoară. Iar la limpede isvor Se - ntîlnește dor cu dor, Se sărută
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
ivit Ori puicuța mi-au zâmbit, Nu știu luna s-au ascuns Ori puica nu-mi dă răspuns. 106 Frunză verde de sulcină, Am rămas de tot străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
rămas de tot străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE ÎNSTRĂINARE 107 Cucule de pe pădure, Du-te la maica de spune C-unde m-a dat nu mi-i bine, Patul mi-i de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
străină, Voinicii s-o depărtat Bărbatul mi-am îngropat, Ibovnicul m-o lăsat. Zac cu fața la părete, Cu gura arsă de sete, N-are cine să m-adape, Să-mi pue mâna la cap, Să mă-ntrebe de ce zac, Că nu zac de nici un rău, Zac numai de dorul tău. {EminescuOpVI 167} E. DOINE DE ÎNSTRĂINARE 107 Cucule de pe pădure, Du-te la maica de spune C-unde m-a dat nu mi-i bine, Patul mi-i de mărăcine Și cuptiorul
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]