7,506 matches
-
vuiet de vânt destramă în fire iluzia optică aripi de înger planează deasupra în zbor de păsări gânduri fugare se răsfrâng în ploi de stele creionate în răsărituri senine ating durerea ce se sfărâmă în mii de fărâme pierdute în zare doar amintirea rămâne gravat pe colțul de suflet. Ileana POPESCU-BÂLDEA <biography> Absolventă a Facultății de Medicină București Debut literar, undeva, în urmă... Hobby: literatura, muzica, fluturii, păpădiile, marea, neliniștea și căutarea. Cărți publicate: „Și totuși...happy-end” - roman „Tu nu știi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
să locuiesc prin gări într-un scaun pe suflet paralelă cu mine sub umbrelă de fluturi în căușul palmei un vis... Ioan GRIGORAȘ Colind pentru mama mea Primește, mamă, un colind tăcut... Cuvinte-s de prisos și sunt puține Din zările în care m-am pierdut, Mi-e dor cumplit, atât de dor de tine. Mai văd în pragul casei pasul tău. În ochii blânzi o lacrimă suspină. Nu pot veni și-mi este-atât de greu Că simt Crăciunul ăsta
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
voi naște, din lacrima dăruită! Darurile Tale au împletit drumul spre mine și liniștea sufletului am primit odată cu ele. Zbor înalt Locuiesc în cuvânt și zborul e limba pe care o înțeleg cel mai bine. Aripi colosale întind să cuprind zarea albastră a poeziei pământului. Culeg gând după gând, statuie să ridic unui vers. Și ce poate fi mai frumos decât imaginea zborului înalt întrupată-n perle de gând! Regina de alb Privesc la viața mea ca la o tablă de
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Știa cât urăsc războiul dar și cât îmi plac caii sălbatici... Ploile Vorbim amândoi deodată, ne aprindem în plină zi și ardem ca niște torțe în luptă. Într-un tunet deslușesc un adevăr înverșunat. Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare și-n barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi. Nu se mai aude suspinul ci numai hohotul ploii. Eu tot mai cred, că purtați de vântul sălbatic, norii se izbesc să lumineze pământul. Miraj Plănuiam să mergem la Ermitage, iubitule
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
are culoarea zăpezii, la colț de stradă câte o stea coboară în fântâna săpată, cu grijă, în suflet A înghețat și ultima fărâmă de iubire, chipul oglindit în apă creionează fața acoperită de ninsori, iar lacrima caldă dezgheață iubirea. În zare ninge cu flori ce nu mor. m-aplec spre mine ca spre o prietenă, nu-mi cunosc sufletul de atâtea așteptări, ochii brodați cu vorbe rebele, grăbite, vor să iasă din mit Maricica FRUMOSU „cândva am învelit jumătate de kilogram
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
pot merge la râu peștișorul de aur privește cu milă din acvariu nu am nevoie de castele sau de vreun prinț prăpădit povestea mea s-a înecat la mal și când văd că se adună atâta lume lângă mine nici zare de om pe aripi numai primăvară și un poem șchiop crește pasăre cu brațele mereu deschise spre cerul aninat de pod ne trezim într-un pat vine des fără s-o cheme cineva și fumează dezbrăcată înaintea mea tace nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
cum sprijină un Univers de dor mă-ntorc mereu cu inima la el, la colțul lumii noastre din pridvor cu dor de lunci, blajin și subțirel. mă scurg prin el, tăcut , în rădăcini, și-mi place-adeseori să mă trezesc pe zarea zdrențuită de ciulini că zbor, că sunt, că vreau și că iubesc. Tudor Gheorghe CALOTESCU <biography> CV Născut în Lupeni jud. Hunedoara la 13.07 1967. Locuiesc în Tg-Cărbunești jud. Gorj. Am publicat 5 volume de poezie. </biography> nu săvârșesc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
niște surori Dorm înlănțuite, amândouă... Drumul ciudat... Pe drumul ce duce Spre plumbul de cer, Ard lumini sub cruce Visele-mi durute, Se roagă și pier. Lațurile sale Mărginind cărarea Par din deal în vale Niște brațe goale Ce imploră zarea... Dar oricât îmi pare Drumul de ciudat, Urma-ți de picioare Prinsă -n huma moale Încă s-a păstrat... Binecuvânteză Doamne, Ploaia, ce l-a frământat! Violeta DEMINESCU Silviu Guga unic vers universul poezia lui Dumnezeu prin care lumea vers
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
bicicletă făcută dintr-un aliaj ușor și cu un sistem de transmisie strălucind de-ți lua ochii, pufni parcă dinadins Într-un rîs zgomotos cînd trecu pe lîngă mine. La prima vedere totul părea normal, dar, dacă priveai atent În zare, oamenii lăsau impresia unor reflexii stranii. Probabil că dacă te obișnuiai cu atmosfera de aici, n-aveai cum să mai gîndești ca mine. Pe urmă, peisajul se estompa treptat, devenind transparent pînă la dispariție și doar chipul meu mai răsărea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
fost sortite eșecului, fără să se ajungă la semnarea contractului, atunci aș fi putut să stabilesc o legătură cu dispariția LUI. Dar nu este cazul și constat cu dezamăgire că iar mi-am consumat bateriile magnetofonului În van. Undeva În zare răsună o explozie, reverberînd de ambele părți ale dealului În ecouri prelungi. O fi fost rateul vreunui motor puternic. Am apăsat pe butonul magnetofonului și am luat-o În urma tînărului care rostogolea cu Îndemînare butelia. — În legătură cu afacerile... credeți că există
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
cafea din America de Sud părea tare comică: nici nu era greu de imaginat În locul dispozitivului de iluminare, decolorat de praf, un soare arzător care pîrlea oameni și plante aducîndu-i pînă la un maro Închis, făurind În același timp lanțul muntos din zare. Am auzit pași la etaj. Pașii s-au apropiat ușor și s-au oprit exact deasupra capului meu; apoi s-au retras așa cum veniră. Îmi tresări inima. CÎnd mi-am revenit din surpriză, ca valurile care se sparg de țărm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
Una dintre fotografii Îi reprezenta fața reflectată În oglindă ca și cînd se machia, fără urmă de timiditate. Un chip conștient de faptul că este privit, cu un zîmbet fluturînd pe gura ușor Întredeschisă, ochii voalați, gînditori, privind visători În zare. M-a mai surprins o fotografie de-a ei În halat de casă transparent; fiind făcută În contra luminii, conturul trupului ei se zărea perfect. Ciudată femeie! Oare EL a fotografiat-o sau... ? Trebuie să vedem cum stau lucrurile. Amestecate printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
să fie! Iată, mai conjug încă, spusele mele la viitor; va veni un timp când nu va mai exista viitor. Mă scol, trec în camera din față. Mi-aduc aminte de Lung, de casa învățătorului, de turla bisericii strălucind în zare. Parcă n-au fost. Afară vântul bate subțire. Noiembrie. S-aude o căruță mergând pe bulevardul dinaintea porții. Mă uit pe fereastră: e o căruță cu lemne. 9. „Te iubesc, acesta e adevărul! La început nu-mi dădeam seama. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ca pe maică-sa, și mă invită la botez, în ziua de... (am uitat), cam peste trei săptămâni, când tot Lung mă va aștepta la gară împreună cu el. Veni și ziua asta: o desfrunzire de toamnă, iar pământul arat până în zare. Aceeași șaretă; de mirare cum se mai ținea pe roți; eleganța ei vetustă, deși ușor șubrezită, reușea să readucă - cu greutate, e adevărat - noblețea unei lumi apuse, ce părea uitată de mult, la care în nici un caz nu mai gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
mâini, care îi spuse că „așa e dispoziție de la centru” - „Care centru?” ceru precizări, dar cel întrebat nu știu să spună. „Centru, se cheamă că de sus” - „Aha!” făcu Lung, tot nedumerit, când ieși, rămase câteva clipe cu ochii în zare, în neștire, spre partea de câmp unde era partea lui de pământ; acum nu mai era a lui. Trecu la grajdul primăriei să-și mângâie caii, cei doi ce-i erau dați în grijă. Aveau ochii mari, umezi, lui i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
de harnașamentul lustruit pentru întâmpinarea anotimpului, alerga la trap, vioi, prin dislocările timpului, dând impresia că aleargă spre un alt orizont, în timp ce Lung moțăia pe capra șaretei într-o dulce legănare, pe câmpia goală, în inima secolului douăzeci. Pământul, până-n zare, dincolo de ploi, de fulgere, de secete, doctrine economice, aparținea, la fel ca în urmă cu milioane de ani, vitalității lui primordiale, ordinii universale din care făcea parte, nimeni, nimic nu-l va mișca vreodată, și la acest din urmă gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în toi, se simțea lipsa patronului. Noi rămaserăm în turn, și, deodată, - de necrezut - contemplarăm veacurile civilizației până la mari depărtări, se vedea Regatul Parților, priveam spre Suza, Persepolis, Ecbatana, tu trezit ca din memorii insondabile îmi arătai cu degetul, în zare, drumul lui Alexandru Macedon, expediții la care tu însuți, spuneai, c-ai participat. Se refăceau timpuri, imperii, civilizații, se prăbușeau unele, se înălțau altele, și toate se vedeau de aici din Turnul din Pisa, ne țineam de mână, adolescenți nevinovați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Vinerea Mare a acelui an, părurăm patru lumânări aprinse, flăcările noastre pâlpâind invizibile, simțindu-le numai căldura, în timp ce ochii Mariei Lung se pironiră spre crucea fostului ei soț; își duse mâna dreaptă la gură, în timp ce crucea se mărea și îndepărta spre zare cu inscripția fenomenală „INRI” și dedesubt: „Alexandru Lung”. La plecare, Ana, în tăcere, mă luă de braț; în spate ne urmară cele două femei. Ajunși acasă mă întrebă nefiresc: - Ce faci? - Nimic! răspunsei, în timp ce ea, tot nefiresc - sau poate într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vin... da’ bun... știi... — Se poate, cum nu: chiar azi am început un poloboc... Avem și pastramă bună... Poftim vinul. Dacă poftești pâne, brânză... Străinul era ostenit tare. Vorbi încet: —Să sorb întâi paharul acesta... Luă paharul, îl privi în zare, scuipă într-o parte cu înfățișare foarte trudită, apoi duse băutura la gură. —Bielșug să deie Domnul și sănătate! — Dă, Doamne! zise crâșmarul. Străinul bău jumătate de pahar, apoi se opri. Crâșmarul întrebă: —Dincotro?... Dar necunoscutul n-avu când răspunde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Acolo, în Iezer, am avut eu cea dintăi iubire; și eram să și mor acolo. Stepa îmi era dragă. Întreaga copilărie și întreaga tinereță le petrecusem în Bărăgan. Ars de soare vara, bătut de vânturi iarna, pustiu și trist, fără zare, fără râuri, fără răcoarea florilor și a pădurilor, nemărginire dreaptă - și totuși era cel mai drag pământ sufletului meu. Acolo nu se văd munți cu coame albastre înălțându-se cu creștetele în cer, aproape; nici codrii bătrâni cu cânturi aspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
zvârlite în întindere; iar vara privești ori pământuri goale, ori lanuri mari, în care soarele varsă aur topit, în care oamenii lucrează din greu, încovoiați ca sub poveri dureroase. Totuși, în aceste locuri zgârcite în obișnuite frumuseți, am simțit fiorii zărilor fără sfârșit, când calul mă ducea în zbor vulturesc, pe întinderi fără drumuri, și melancolia amurgurilor m-a pătruns cu adânca taină a neștiutului unei mări fără hotar. Și încet, cu tinereța și cu dorul, am început a vedea frumuseți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
luciri trandafirii nourilor nemișcați deasupra, în înălțimi. Sate depărtate, în întunecimea care creștea, se cunoșteau întâi după fumegări ușoare, apoi după lumini pierdute în noapte, ca licurici pe o întindere fără margini, care se amestecau de la o vreme cu stelele zării. Și mă culcam trist în casa pustie, nu știam ce să fac; nu puteam ceti, nu puteam scrie, o plictiseală grozavă mă apăsa. Dragomir, logofătul, cu ochii lui mici, mă sfredelea, parcă îmi cetea în fundul sufletului; și de câteva ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de-abia simțită. Marin scăpără și-și aprinse pipa, apoi, cu degetele rășchirate, își dădu pe după urechi părul cărunt. Îmi pregătii pușca; trăsei încet cucoașele care țăcăniră de câte două ori fiecare. Soarele vărsa valuri sângeroase acum, se cufunda în zare. O lișiță se arătă, cu puii după dânsa, în partea cealaltă a ochiului de apă, din trestii. Mai avem! zise Marin întorcându-și fața neclintită spre mine. Acum asfințește soarele... Și pâcâia liniștit din lulea. — Neică Marin, șoptii eu, scormonit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
vin și pleacă undeva. Dar dacă contenește până în zori-de-ziuă cernerea stropilor? Atunci să mă reped așa, cu calul, până la baltă. Trebuie să-l găsesc pe Marin. Să vedem. Și pornii cu grabă spre locul unde știam că-i priponită luntrea. Zarea răsăritului, spre Dunăre, era închisă de un zid de întuneric. De sus, ploaia curgea tot mai deasă, măruntă și caldă. Găsii locul luntrii; luntrea însă lipsea. Câteva bucăți de coșcovă, grămădite pe malul umed, ardeau încet, aprinse de cu sară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Ș-apoi Dunărea cine știe unde îi ducea!... Moș Gheorghe tăcu. Flăcăuașii așteptară un timp, apoi unul trase de mânică pe celălalt, îi făcu semn de îndemnare cu capul și plecară. Așa stăturăm o vreme. Soarele asfințea departe, deasupra Siretului, luminând pâcla zării, împrăștiind pe luciu și înaintea noastră ca o pulbere aurie. Podarul se sculă, scuipă într-o parte, apoi se dezbrăcă de suman. Cu luare-aminte se plecă spre înecat, îl întoarse pe spate și-i îndreptă capul cu fața spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]