51,283 matches
-
în rîndul acestuia creau o stare de neliniște. În sfîrșit, puțin după ora 9, mașina lui Iorga s-a oprit în fața Institutului. Iorga a urcat treptele clătinîndu-se, cu ochii roșii și, după cum relata unul dintre studenții săi, a anunțat cu voce tremurîndă: "Granițele noastre au fost violate!"11. După aceea, și-a scurtat discursul comemorativ, deoarece, așa cum a explicat cu lacrimi în ochi: În aceste clipe se pregătesc lucruri groaznice împotriva noastră. Vom suferi așa cum am suferit și pînă acum, dar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
complet străină adepților occidentali ai planificării. Aceștia - de orientări foarte diferite - se inspirau din alte surse. Moda planurilor și a planificării a Început cu mult Înainte de 1945. În timpul crizei dintre cele două războaie mondiale, din Ungaria până În Marea Britanie, mai multe voci au venit În sprijinul unei economii planificate de un fel sau altul. Unele propuneri, mai ales În Austria și În rândul Societății Fabiene din Marea Britanie, derivau dintr-o mai veche tradiție socialistă, dar majoritatea Își aveau originea În reformismul liberal
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestea, la alegerile următoare adversarii comuniștilor au câștigat nu mai puțin de 101 din cele 465 de locuri În parlament. Însă opoziția era sortită pieirii: singurul lucru care Împiedica Armata Roșie și pe aliații ei locali să Înăbușe pe loc vocile discordante era nevoia de a colabora cu Aliații occidentali la elaborarea unui Tratat de pace pentru Bulgaria și de a obține recunoașterea anglo-americană a legitimității guvernului comunist. Odată ce tratatele au fost semnate, comuniștii nu mai aveau de ce să aștepte, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au alăturat cei dezamăgiți de incapacitatea Partidului Acțiunii de a transforma În realitate aspirațiile Rezistenței, vestind În viața publică italiană sfârșitul speranței Într-o alternativă laică, radicală și nemarxistă. „Croceeni făcuți de ocară”, cum Îi numea un scriitor. Prezentat drept vocea modernității și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un cortegiu de savanți și scriitori care confereau politicii de partid o aură de inteligență, responsabilitate și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
emisiuni umoristice The Goon Show, Peter Eton, a fost mustrat de BBC pentru că Îi permisese „maiorului Dennis Bloodnok” (interpretat de Peter Sellers) să primească Ordinul Imperiului Britanic pentru că „golise pubele În focul bătăliei” (și pentru că lăsase un actor „să imite vocea Reginei În timp ce gonea porumbeii din Trafalgar Square”). Astfel de Îngrădiri, cu aerul lor de strictețe și reformism edwardian, erau, poate, specifice Angliei. Dar tonul lor nu era străin nicăieri În Europa. În școli și biserici, la radioul de stat, În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vizuală. Pentru generația mai În vârstă, radioul a rămas o sursă esențială de informații, iluminare și divertisment. În statele comuniste, aparatul de radio era, de asemenea, singurul mijloc de acces, deși inadecvat, la știri și opinii necenzurate, de la „Europa Liberă”, Vocea Americii și mai ales BBC World Service. Dar tinerii de pretutindeni ascultau acum radioul În special pentru muzica ușoară. Pentru orice altceva, ei se orientau din ce În ce mai mult spre televiziune. Serviciul de televiziune a venit treptat În Europa, iar În unele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un secol de guvernare națională unificată. Mai presus de toate, televiziunea a adus politica națională În căminele oamenilor. Până la apariția televiziunii, politica de la Paris sau Bonn, Roma sau Londra era apanajul unei elite conduse de lideri Îndepărtați, cunoscuți doar prin vocile lor imateriale de la radio, fotografii fără viață din ziare sau apariții scurte, stilizate În secvențele standard de știri prezentate la cinema. Acum, În mai puțin de două decenii, liderii politici au trebuit să devină plăcuți În aparițiile televizate: capabili să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
deceniu. Birourile și atelierele erau conduse de la vârf fără a lua În seamă reacțiile angajaților. Managerii puteau să sancționeze, să umilească sau să concedieze personalul după dorință. Salariații nu se bucurau de respect, opiniile lor nu erau ascultate. Din ce În ce mai multe voci solicitau o inițiativă sporită din partea lucrătorilor, mai multă autonomie profesională, chiar autogestiune (self-management). Aceste probleme nu mai fuseseră pe agenda conflictelor de muncă În Europa de pe vremea Frontului Popular, În 1936. Sindicatele și partidele politice le scăpaseră din vedere, ocupate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
multe În comun decât erau dispuși să admită adepții lor. Iar dacă stânga contempla admirativ de zeci de ani „producția” comunistă la Întrecere cu cea occidentală, la Începutul anilor ’70, atât la dreapta, cât și la stânga s-au făcut auzite voci care demascau costurile ascunse al progresului, productivității și „modernității”2. Revoluția ecologistă modernă avea așadar două avantaje: era o ruptură cu soluțiile brutale din trecutul apropiat și avea rădăcini Într-o istorie mai Îndepărtată, imposibil de rememorat, dar liniștitoare ca
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
plecați recent din Paris sau Lyon și transformați În fermieri pe coastele sălbatice ale „Franței profunde”. Evident, câmpul de luptă nu mai era același - cel puțin nu În Occident. În Europa de Est, doctrina producției nelimitate de bunuri primare - și absența oricărei voci oficiale În opoziție - a lăsat mediul la mila poluatorilor oficiali de toate felurile. Dacă Austria a fost constrânsă de opoziția internă să renunțe la energia nucleară, nimic nu-i Împiedica În schimb pe vecinii ei comuniști să construiască reactoare nucleare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de la Helsinki; dar nu-i trecuse prin cap (nici lui Kissinger) că alții ar putea lua la fel de În serios paragrafele utopice care urmau 10. Pe termen scurt, șefii sovietici și tovarășii lor din Europa de Est puteau, desigur, să Înăbușe cu ușurință vocile care reclamau drepturi individuale sau colective: În 1977, liderii Comitetului Helsinki din Ucraina au fost arestați și au primit sentințe care variau Între 3 și 15 ani. Dar accentul pus de comuniști pe „Helsinki”, care reprezenta pentru regimurile lor sursa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
legitimității și inițiativei este statul. Când ea a ieșit din scenă, această concepție devenise minoritară chiar și În Partidul Laburist, altminteri profund atașat de stat. Pentru Întâia oară În două generații, rolul statului fusese pus În discuție și din ce În ce mai puține voci Îi luau apărarea, cel puțin În afara principalului curent politic. Bineînțeles, existau și cei care continuau să creadă că revoluția thatcheristă era un dezastru și că Întoarcerea la servicii administrate de stat (dacă nu la proprietatea publică a mijloacelor de producție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
normele europene și În același timp să răspundă presiunilor locale. Deși la Bruxelles (și la Londra) se vorbea cu Însuflețire despre deschidere și competiție, febra privatizării europene a adus probabil mai puține schimbări decât au promis sau sperat adepții ei. Vocile critice avertizaseră că rezultatul va fi nu o competiție sporită, ci pur și simplu un transfer de forță economică puternic concentrată din sectorul public În cel privat - ceea ce s-a și Întâmplat. Grație aranjamentelor complicate de acționariat Încrucișat, multe firme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri tangibile, În paralel cu suprimarea energică a tuturor vocilor critice și a referințelor la trecutul recent. Obligați la o existență subterană - la propriu În cazul Cehoslovaciei, unde mulți profesori și scriitori găseau de lucru doar ca fochiști și cazangii -, opozanții regimului nu se puteau angaja Într-o dezbatere politică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împotriva noilor rachete - aprobate și instalate ulterior de succesorul său creștin-democrat, Helmut Kohl6. Mirajul unei zone denuclearizate și neutre În centrul Europei Îi atrăgea Încă pe mulți germani, iar la apelurile oficiale din RDG Împotriva armelor nucleare și-au adăugat vocile ecologiști și social-democrați proeminenți din RFG. În octombrie 1983, În cursul unei demonstrații la Bonn, fostul cancelar Willy Brandt Îndemna o mulțime aprobatoare de 300.000 de oameni să solicite guvernului renunțarea unilaterală la amplasarea de noi rachete. Așa-numitul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Uniunea Sovietică dispăruse de mult -, iar rezultatul lor fusese În mare parte prestabilit: un mare număr de locuri a fost alocat candidaților din partid, iar competiția internă pentru ele nu a fost permisă. Cu toate acestea, Congresul rezultat includea multe voci critice independente. Lucrările sale au fost vizionate de 100 de milioane de telespectatori, iar cererile lui Saharov și ale altor deputați de a se continua schimbarea - prin detronarea partidului, din ce În ce mai discreditat, din poziția sa privilegiată - nu puteau fi ignorate, chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
piedestal; el s-a distins și prin dispoziția apolitică. Concetățenii lui Havel s-au Îndreptat spre el nu În ciuda preocupărilor sale legate de teatru, ci datorită acestora. După cum observa un comentator italian al ascensiunii lui Havel pe scena social-politică cehoslovacă, vocea sa distinctivă l-a ajutat să dea grai sentimentelor unei națiuni reduse la tăcere: Se un popolo non ha mai parlato, la prima parola che dice è poesia 27. Tocmai din aceste motive a fost Havel - care, de altfel, se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Ceaușescu pentru relatarea realizărilor sale se numărau: Marele Cârmaci, Făuritorul Epocii de Aur, Marele Arhitect, Vizionarul, Titanul, Fiul Soarelui, Cel Mai Iubit Fiu al Neamului, o Dunăre a Gândirii și Geniul Carpaților. Lingăii din jurul lui Ceaușescu nu spuneau cu voce tare ce credeau despre toate acestea. Însă este limpede că În noiembrie 1989 (când, după 67 de ovații În picioare, Ceaușescu a fost reales secretar general al partidului și a declarat cu mândrie că nu vor exista nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
său. În ziua următoare, cum veghea s-a transformat pe neașteptate Într-o demonstrație Împotriva regimului, au fost trimise poliția și armata, cu ordinul de a trage În mulțime. Relatările exagerate despre „masacru” au fost preluate de posturile de radio Vocea Americii și „Europa Liberă” și s-au răspândit În toată țara. Pentru a domoli protestele fără precedent, care se Întinseseră Între timp de la Timișoara la București, Ceaușescu și-a Întrerupt vizita oficială În Iran. Pe 21 decembrie, el a apărut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
stabilit, alegerile au fost câștigate fără probleme - ca și În România - de foștii comuniști (nu au lipsit suspiciunile de fraudă electorală). În Bulgaria, „opoziția” politică s-a format În mare parte după căderea regimului; ca și În România, au existat voci care au sugerat că ea a fost Într-o anumită măsură confecționată de facțiunile comuniste disidente, În interes propriu. Cu toate acestea, schimbările erau reale. Bulgaria a evitat o catastrofă În genul celei care a lovit ulterior Iugoslavia: pe 29
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
metamorfoza scenei culturale europene: tinerească, inovatoare, impertinentă și, mai ales, populară - cum Îi stătea bine unei industrii dependente de mărinimia spectatorilor și care avea, prin urmare, datoria de a atrage și a mulțumi un public cât mai larg. Însă, pentru vocile critice, noua scenă artistică londoneză (Brit Art), baletele controversate ale lui William Forsythe la Frankfurt sau straniile „adaptări” montate ocazional la Opera din Paris nu făceau decât să confirme o presimțire sumbră: mai mult Însemna doar mai rău. Privită din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mutații culturale era nevoia, larg răspândită la Începutul secolului XXI, de a repune pe tapet chestiunea suferinței germanilor, după ce ani de zile atenția publică fusese dedicată victimelor evreiești. Artiștii și criticii - printre care Martin Walser, contemporan cu Habermas și o voce influentă În viața literară din RFG - Începeau acum să discute despre alt „trecut ignorat”: nu era vorba despre exterminarea evreilor, ci despre cealaltă latură, prea puțin abordată, a istoriei germane recente. De ce, Întrebau ei, n-ar trebui să vorbim, după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vietnam; Împărțirea 263; independența față de Franța 262-263; sprijinul pentru forțele franceze 263-264 Vilar, Jean 350-351 „Vinovații” 72 violență rasială, În Germania 677 violuri comise de soldații ruși 34 Vittorini, Elio 189, 197-198, 202, 212, 441 Vlaams Blok 427, 649, 667 Vocea Americii 320, 572 Vogel, Hans-Jochen 457 voiaj de plăcere 317-319 Volkswagen 316, 318, 330-331 Von Weizsäcker, Richard 457 W Wajda, Andrzej 540 Waldheim, Kurt 740 Wa³êsa, Lech 538-539, 554, 556-557, 576, 637, 753 Wallace, Henry 113 Walser, Martin 384, 387
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
terestre nu reușește să coaguleze ansamblul, plonjonul în cotidian și trivial, speculația doctă, digresiunea eseistică se succed într-un ansamblu în mod simptomatic descusut. Cu Requiem (1998), C. se lasă surprins într-o fază de căutări și de aproximații: de voce, de gen, de registru, pe scurt de identitate. Dar în ce a scris mai bun până acum, mai ales prin romanul Tangoul memoriei, autorul păstrează un echilibru ireproșabil între umorile epice (dacă pot fi numite așa), jonglând dezinvolt cu pateticul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286610_a_287939]
-
scene din culesul viilor pe care le descrie după cum urmează: Este vremea culesului viilor: strigăte de bucurie, fete îmbujorate purtând în coșuri frumos împletite fructul cel dulce. În mijlocul adunării vibrează acordurile vii ale unei lire maiestuos mânuită de un tânăr. Vocea lui răsunătoare se contopește cu cântările și strigătele vesele ale celorlalți tineri, care dansează în jurul lui. La romani, culesul viilor era un pretext de sărbătoare continuă, manifestări zgomotoase și deșuchiate, adevărate Saturnalii. Închinate lui Saturn, zeu popular al semănăturilor și
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]