KorAP: Find »[drukola/base=călătorie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...2043 2044 2045 ...2302 >

57,527 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

fost ucis în lumea politicii. Cardinalul rostise aceste cuvinte ca și cum ar fi scuipat o otravă amară. Eu mă uitam dus pe gânduri la mantaua largă și la mitra roșie, semne ale rangului său. Fiule, înțelege! Aceasta era zenitul îndelungatei mele călătorii. — Eu... am să mă rog neîncetat de acum înainte... pentru tine și pentru Japonia. Mi-am plecat adânc capul și am părăsit încăperea. Așezat pe scaun, cardinalul se uita lung pe fereastră. Oare la ce se gândea în clipa aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
în capitala numită Roma. Fie că se duceau la Roma, fie că se duceau în orice altă țară, toți știau prea bine că drumul lor nu mai avea nici un rost. Însă, trebuiau să-și încununeze cu lovitura de grație această călătorie zadarnică. Dacă nu primeau lovitura de grație, atunci nu găseau nici un motiv să se întoarcă în Japonia. Călătoria aceasta îndelungată care-i tot amăgise cu câte o nălucă se apropia de sfârșit. Era deja primăvară. Migdalii care mărgineau ogoarele își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
toți știau prea bine că drumul lor nu mai avea nici un rost. Însă, trebuiau să-și încununeze cu lovitura de grație această călătorie zadarnică. Dacă nu primeau lovitura de grație, atunci nu găseau nici un motiv să se întoarcă în Japonia. Călătoria aceasta îndelungată care-i tot amăgise cu câte o nălucă se apropia de sfârșit. Era deja primăvară. Migdalii care mărgineau ogoarele își deschiseseră florile rozalii. Un țăran dădea cu sapa. Cu ochii cât cepele de uimire se uită lung după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
orice s-ar întâmpla avea să-l urmeze oriunde. Dar samuraiul nu mai avea ce să spere de la o întrevedere care era doar de fațadă. Nu era nimic mai mult decât o ceremonie care avea să pecetluiască sfârșitul îndelungatei lor călătorii. Dar gestul lui Yozō îi pătrunsese atât de adânc în suflet încât aproape că îi venea să plângă. Copleșit de deznădejde, părăsit și trădat de toți, samuraiul avea sentimentul că acest supus care îi fusese credincios încă din copilărie era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
știau că această întrevedere avea loc din mila cardinalului care se înduplecase la implorările lui Velasco. Își dădeau seama că era o punte de flori clădită pentru a le porunci pentru ultima oară să renunțe. Astfel se sfârșea îndelungata lor călătorie. Nu le mai rămânea decât lungul drum de întoarcere care se întindea în fața lor deșert și zadarnic. Pinii se înșiruiau de o parte și de alta a drumului. Tropotul cailor se auzea din ce în ce mai tare și mai ascuțit. În zare, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
loc pentru planurile și ambițiile mele. Drumul de la Civitavecchia până la Sevilia a durat o lună. De când am ieșit din Sevilia în largul Oceanului Atlantic au trecut alte două luni și am înfruntat două furtuni. Mi-am petrecut fiecare zi a acestei călătorii pe mare cufundat în cea mai mare umilință. În schimb, japonezii își primesc nenorocul și se resemnează mai repede decât noi, europenii. La început priveau marea duși pe gânduri cu ochii lor goi care par să nu exprime niciodatpă nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
priveau marea duși pe gânduri cu ochii lor goi care par să nu exprime niciodatpă nimic, dar acum se întâmplă chiar să îi aud râzând când se adună pe punte. Pesemne sunt bucuroși că vor scăpa în sfârșit de o călătorie lungă și plină de necazuri și că în curând vor pune din nou piciorul pe pământul lor de baștină și această bucurie le aduce din când în când lumină și veselie în suflete. Nishi Kyūsuke se apropie de marinari și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
la slujbă este Yozō, supusul lui Hasekura. Ochii lui triști și înspăimântați mă duc cu gândul la ochii unui câine. Dar nu se leapădă de seniorul căruia i-a jurat credință. Mi-l amintesc mereu alături de Hasekura de-a lungul călătoriei noastre. Poate că nu se va lepăda nici de Domnul... Iarăși n-am mai luat de multă vreme pana în mână. După ce am trecut prin două furtuni în Oceanul Atlantic, am pus în sfârșit piciorul în Veracruz. La plecare, pe străzile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
răzgândesc. În acel an, m-am alăturat unor misionari care mergeau spre Filipine adunați de părintele Juan de San Francisco și în ziua de douăzeci și doi iunie m-am îmbarcat pe o corabie cu pânze din Sevilia către Filipine. Călătoria de atunci a fost cu mult mai primejdioasă decât cea de data asta alături de japonezi. Am trecut prin încercări grele precum furtuni, boli sau lipsa de apă și de provizii, astfel încât am ajuns la Manila pe jumătate bolnav. Dar toate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mănăstirea nimeni în afară de noi nu dădea semne să se fi trezit și de fapt nimeni nu băgase de seamă ce se întâmplase. Moartea îi adusese în sfârșit liniștea. Înfățișarea aceea trufașă și neprietenoasă pe care ne-o arătase adesea în timpul călătoriei dispăruse, chipul îi era mai degrabă împăcat, ca și cum prin moarte s-ar fi eliberat de toate suferințele. Aproape că mi s-a părut că moartea, mai mult chiar decât Dumnezeu, îi adusese odihna. Unul dintre supușii lui Tanaka a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Biserica nu-l îngăduie nici în ruptul capului. Pentru aceia care și-au luat viața Biserica nu îngăduie împlinirea ritualului de înmormântare. Dar în acele clipe nu-mi mai păsa de asemenea precepte bisericești. Știam cât se chinuise Tanaka în timpul călătoriei. Știam și cu ce fel de gânduri în suflet rătăciseră până acum Tanaka, Hasekura și Nishi. Știam și de ce fusese nevoit Tanaka să-și spintece vintrele cu sabia mică. Așa cum n-am putut să nu mă îngrijesc de moartea acelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Într-adevăr, sunt descumpănit, am ajuns în pragul disperării și nu mai înțeleg care a fost voința Domnului. Cu toate acestea, sunt cuprins de o teamă nespusă că încep să mă clatin în credința mea. Am pornit în toată această călătorie din dorința arzătoare de a face din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi îndreptățească pofta meschină de cucerire ascunsă în suflet? Oare în adâncul inimii mele să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
lângă vatră unchiul său cu obrajii lui descărnați, samuraiul voia și el să moară. Îl invidia pe Tanaka pentru că-și luase viața. Dar el nu putea să moară. Trebuia să povestească în Sfatul Bătrânilor de-a fir a păr despre călătoria lor, de dragul lui Nishi, dar și al supușilor care înduraseră atâtea. De se cuvenea ca unul dintre ei să-și ia sarcina de povestitor, atunci el era acela. — N-au cum să ne întoarcă spatele, zise samuraiul cu glas neobișnuit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Domnul a fost și El părăsit, aruncat dintr-o parte în alta și răstignit pe cruce pe dealul Golgotei. Însă, Domnul nostru cel înfrânt și-a dobândit victoria în lumea sufletului omenesc. La fel și eu am fost înfrânt în călătoria mea. Dar numai în această privință am fost zdrobit de țara cu chip de șopârlă. Oh, Doamne, arată-mi, rogu-Te, ce dorești de la mine! Oh, Doamne, facă-se voia Ta! Oh, Doamne, arată-mi, Rogu-Te, dacă această sămânță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
plaja și bărcile. Ciudat, dar bucuria nu le învolbura sufletele. Nici măcar lacrimile nu le curgeau. Cu toate că de atâta amar de vreme se gândeau la această clipă, li se părea că priveliștea de dinaintea lor era încă un vis. De-a lungul călătoriei visaseră această priveliște de nenumărate ori. De pe catarg, un matelot chinez arătă înspre o insulă și strigă ceva. Poate le spunea că sosiseră. Poate le arăta Tsukinoura. Cu toții erau cufundați în tăcere și nu se clinteau. Priveau duși pe gânduri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
vas cu un clipocit ascuțit pentru ca apoi să se stingă în străluciri ca de cioburi. Câțiva pescăruși săgetau creasta valurilor și se ridicau în zbor plutind ca niște frunze în bătaia vântului. Într-o clipă, din noianul de amintiri de călătorie adunate în mintea samuraiului, se ridică la suprafață momentul plecării. Pe atunci, parâmele scârțâiau, valurile loveau în carena vasului, iar pescărușii săgetau în zbor bordul corăbiei la fel ca și acum. Pe atunci el își aruncase privirea în larg unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dorința de a face negoț cu Nueva España. — Atunci... zise samuraiul cu glas sleit, înseamnă că și împrejurările în care noi am fost trimiși ca soli... — Vremurile s-au schimbat. Sunt încredințat că v-a fost greu în lunga voastră călătorie în țări străine. Cu toate acestea, acum Sfatul Bătrânilor nu mai are trebuință de Nueva España. Nici de corăbii mari care să străbată marea. — Atunci... înseamnă că însărcinarea noastră... Nu mai aveți nici o însărcinare. Samuraiul se lupta să-și stăpânească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
însărcinare. Samuraiul se lupta să-și stăpânească tremurul genunchilor. Își înăbuși strigătul de furie și geamătul de pe buze. Își strânse pumnii și îndură tristețea și părerile de rău care-i clocoteau în suflet. Seniorul Tsumura le spunea nepăsător că toată călătoria lor n-avusese nici o însemnătate și că nu folosise la nimic. Și atunci, ei pentru ce străbătuseră acele deșerturi nesfârșite din Nueva España, pentru ce rătăciseră prin Spania și pentru ce trecuseră oceanul până la Roma? Tanaka Tarozaemon - îngropat singur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
lor a plecat din Tsukinoura. Samuraiul avea chiar impresia că știa de multă vreme lucru acesta. Lăsându-i pe Yozō și pe ceilalți supuși la Tsukinoura, samuraiul și Nishi plecară împreună cu alaiul seniorului Tsumura să dea de seamă despre desfășurarea călătoriei în fața Sfatului Bătrânilor și să jure că se vor lepăda de credința creștină în fața sfetnicului pentru religie. Toate acestea erau poruncite de seniorul Tsumura. Castelul Stăpânului fusese lărgit în absența lor. Turnuri noi, imaculate se înălțau dincolo de șanțul de apărare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
le așeză în față câte o măsuță, hârtie și pensulă și îi puse să scrie jurământul de dezicere. În timp ce scria, samuraiul își aduse aminte de chipul omului sfrijit și urât cu brațele desfăcute. Omul acela pe care în timpul îndelungatei sale călătorii fusese nevoit să-l vadă zi și noapte în orice așezare și în orice mănăstire unde se ducea. Încă de la început, nu crezuse în omul acela. Nici inima nu-i dăduse ghes vreodată să i se închine. Cu toate acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dezicere, au ieșit din clădirea aceea și au fost duși într-o alta, unde se întrunea Sfatul Bătrânilor. Dar aici n-a fost de față nici unul dintre oamenii de seamă din Sfat, doar trei slujbași le-au ascultat povestirea despre călătorie după cum le cerea datoria. Aceștia nu le-au arătat nici un pic de compătimire și nici n-au rostit vreun cuvânt de mulțumire pentru strădaniile lor. Pesemne că așa primiseră poruncă de la Sfatul Bătrânilor să se poarte cu ei. N-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
seara tânărul Nishi bombăni întruna plângându-se în van, căci n-avea ce să mai îndrepte. Se lăsă noaptea. După cină, Nishi rămase ghemuit pe podea ținându-se cu mâinile de genunchi. Lângă el, samuraiul scria în jurnalul său de călătorie la lumina sfeșnicului. Cu fiecare semn pe care-l scria îl năpădeau tot felul amintiri, tot felul de priveliști, cu miresmele și culorile lor. Fiecare semn și fiecare rând musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
nu împărțise aceeași soartă cu ei sau din pricină că nu putea îndura să-i vadă în starea în care erau. Samuraiul și Nishi rămaseră tăcuți, așa că Matsuki zise ca pentru a se dezvinovăți: — De acum încolo trebuie să vă purtați ca și cum călătoria n-ar fi avut loc niciodată. Nu putem! zise Nishi cu ochi plini de ură. Aud că ați ajuns ajutor de sfetnic în Sfatul Bătrânilor. Mare pas înainte! Noi nu putem să trecem prin lume la fel de dibaci ca dumneata, senior

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Noi nu putem să trecem prin lume la fel de dibaci ca dumneata, senior Matsuki. — Nishi, măsoară-ți cuvintele! V-am vorbit despre asta de nu știu câte ori pe corabie. V-am spus întruna să luați seama că în Sfatul Bătrânilor părerile despre călătoria noastră erau împărțite și că seniorul Shiraishi și seniorul Ayugai nu se înțelegeau. Dar voi... nu m-ați ascultat! — Ce s-a întâmplat cu seniorul Shiraishi? interveni de alături samuraiul încercând să-i domolească pe cei doi. Este tot diac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
uscate. Alături de el, unchiul se uita țintă la focul din vatră. Rupte în două, ramurile uscate scoteau un trosnet ascuțit. Samuraiul le arunca în vatră. Flăcările le înghițeau ca niște limbi mici. „De acum încolo trebuie să vă purtați ca și cum călătoria n-ar fi avut loc niciodată.” Își amintea limpede cuvintele rostite cu milă de Matsuki Chūsaku. Să uite, să creadă că n-a fost nimic. Fără îndoială că nimic altceva nu i-ar putea însenina sufletul disperat. Ei n-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]