65,481 matches
-
ai mai putea lucra dacă nu mai e Cristi? E un regizor, Florin Șerban, care a fost tot cu noi în an și care își face masterul la Columbia, în New York. În Canada? În România, că nicăieri nu-i ca acasă. Dar nu mă mai face canadian, că abia aștept să mă întorc. Masterul meu de scenaristică de la Toronto se termină în august. Maria Dinulescu: „Mi-a făcut foarte bine că am dat 1.000 de euro ca să merg la Cannes
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
de când era micuță. Ei, și povestea asta de dragoste e extrem de credibilă ca situație de viață și are și un sfârșit frumos. Nu știi exact ce urmează să se întâmple, dacă personajul meu rămâne cu secretara sau dacă se întoarce acasă. Cum se spune, fiecare spectator pleacă acasă cu povestea lui. Vă plac finalurile acestea vagi, deschise? Da, foarte mult. Pe vremuri îmi plăcea foarte mult Suchianu, el vorbea despre „unitățile de frumusețe“ și despre „povestea bis“ care există în fiecare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
de dragoste e extrem de credibilă ca situație de viață și are și un sfârșit frumos. Nu știi exact ce urmează să se întâmple, dacă personajul meu rămâne cu secretara sau dacă se întoarce acasă. Cum se spune, fiecare spectator pleacă acasă cu povestea lui. Vă plac finalurile acestea vagi, deschise? Da, foarte mult. Pe vremuri îmi plăcea foarte mult Suchianu, el vorbea despre „unitățile de frumusețe“ și despre „povestea bis“ care există în fiecare film. Care sunt momentele de frumusețe din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
exhibiție. Dar Adrian Mutu este, din ce se știa ultima dată despre el, om ocupat cu cantonamente, meciuri în campionatul Italiei și pentru naționala României. Îl vom vedea, oare, pe domnul Mutu filmat și pe teren, și în vestiar, și acasă? Când va mai avea timp de fundașii adverși? Cum va vedea el poarta, dacă între țintă și piciorul său de aur se va fi interpus o cameră de luat vederi? Urmarea acestui gest poate avea consecințe dintre cele mai nefaste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
pot s-o fac, deși alții pot. Și care public? Italian? American? Japonez? Francez? Britanic? Australian? Sunt toți diferiți unii de alții.“ - Michelangelo Antonioni SECRETUL ADRIANEI Spre Eldorado Adriana BABEȚI Interesează au ba omenirea, am să narez de ce am stat acasă acum două săptămâni, când la o aruncătură de băț cânta Garbarek și ceva mai încolo - oh, vis al tinereții! - dădeau în clocot Stonșii. Recunosc că nu știu să fi așteptat în viața mea atât de mult două concerte. Din câte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
al tinereții! - dădeau în clocot Stonșii. Recunosc că nu știu să fi așteptat în viața mea atât de mult două concerte. Din câte mă cunosc, aș fi țâșnit la Gărâna și de la Terapie intensivă. Atunci, ce m-a ținut priponită acasă și ce am făcut în mult prea încinsele zile? Exact ce bănuia un fost coleg de liceu care m-a sunat pe mobil din București pe la miezul nopții, după concert, epuizat de atâta urlat și bâțâit: „Băi, Chiști, nici nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
dulcuț, surâzător și pașnic, cu feeriile lui culinare, cotropit de șunci și cârnați, de ștrudele și cremeșuri. Lucrarea a fost gustată de toți, căci la sfârșit am îmbiat lumea cu griliaș Ăo bunătate din zahăr ars cu nucă), adus de-acasă. Cred că atunci le-a căzut Banatul cu tronc șefilor lui CIRCE Ăcare nu-i vrăjitoarea lui Homer, ci un centru de studii central-europene de la Université Paris IV-Sorbonne), Xavier Galmiche și Delphine Bechtel. Drept urmare, vara s-au înfățișat la Timișoara
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
-ți dă nici o coajă de pâine, darămite o bucată de carne roșie. Acum stau un pic mai jos decât stăteam înainte, la etajul doi. Locuiesc la niște bătrâni simpatici. E bine, dar sărăcia-i mai mare parcă decât când eram acasă. Bătrânii sunt foarte haioși, le mai scapă mâncarea pe jos, dar problema e că nu prea au ce scăpa. Am vorbit deja cu niște amici pe care mi i-am făcut să dăm o raită prin împrejurimi săptămânile viitoare. Aici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
singurătate dar și comuniune, despre incompatibilități și compatibilități cosmice, despre frumusețe în primul rând. Imaginile sunt într-atât de obsedante încât creează senzația de drog: zile la rând, după ce am văzut filmul întâia dată, l-am revizionat pe laptopul de acasă, ca într-un fel de delir dorit fără capăt, ireversibil, consistent, inefabil, mântuitor. Și, în continuare, zi de zi îmi vine să revăd acest film, fără să mă satur de el, fără să obosesc - este ca pâinea și apa și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
despre război, moarte, mizerie. O să mai treacă mulți ani până când Serbia se va impăca cu memoria războiului. Deocamdată doliu, încă își plâng morții. Crescendo Novi Sad. Din nou surpriza arhitecturii jugen stil, aceeași ca la Trieste sau Timișoara. Mă simt acasă, rodul imperialismului austro-ungar, care a adus la un loc oameni, regiuni, limbi atât de diferite, dându-le o notă de asemănare. Deja de o oră în Novi Sad. În centrul vechi răspândiți mulți, mulți cai colorați. Cai pe străzi, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
neobișnuită“. Exilul prelungit, așa cum a fost cazul nostru, predispune la enervare. Orice persoană normal constituită nu poate să nu observe faptul că, o dată întors printre conaționali, anumite lucruri care păreau normale și firești acolo, devin prilej de nesfârșite chinuri aici, acasă. Lista este mult prea lungă pentru a fi reprodusă chiar aici, o parte se regăsesc în paginile care urmează. Am vizitat împreună cu amicul Codruț, în toamna anului 2006, casa memorială „Nicolae Grigorescu” din Câmpina. Povestea pictorului este simplă: un băiat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
Povestea pictorului este simplă: un băiat talentat trăiește din pictura de icoane vândute prin târguri și, din când în când, comenzi mai mari de picturi de biserici. Este remarcat pentru talentul său și trimis cu bursă la Paris. O dată întors acasă, proaspătul devenit pictor de succes Grigorescu încearcă să-și recreeze un mediu de viață care să-i aducă aminte de cel de la Paris. Ceea ce vedem noi acum în muzeu sunt doar palide resturi naufragiate din casa de altădată, dar se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
vreme“. Personajul principal a fost Bulă, evident. Îți dai seama ce poftă de mâncare aveam, când îi auzeam debitând porcăriile bine cunoscute. Și îmi imaginez că respectivele exemplare umane au copii. Ce exemplu le-or fi dând? Se pot abține acasă? Ce naiv sunt... Codruț 7 decembrie 2005 Tocmai mă pregăteam să-ți scriu despre ceva bun și drăguț, un subiect care să arate că ceva se schimbă în țara aceasta și NU este tocmai totul așa de negru. A trebuit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
de la noi, de la Brăila. Plus inevitabila întâlnire cu doamnele de la secretariat, omul cu cheia de la laboratoare, doamna cu orarul etc. Toate aceste lucruri pe care memoria le macerează extrem de repede când ne găsim în străinătate și care revin în față acasă. Holurile Universității obosite, reci, lipicioase, holuri care bănuiesc că nu au mai fost văruite de pe vremea lui Nae Ionescu. Hai să fiu totuși pozitiv, în spiritul vremii: sunt lipite peste tot afișe de recutare, gen asistent manager pentru firme de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
la altceva? Un elev de 14 ani de la Liceul Tonitza din București declara franc că cel mai mare român trebuie să fie Nicolae Ceaușescu. De ce? Pentru că pe vremea lui era liniște și se construia mult. Probabil că asta a auzit acasă, căci el nu a trăit atunci nici un minut. Am plecat la club scârbit, amețit, înjurând această invenție folosită pentru a imbeciliza și mai mult niște oameni și așa limitați, simpli căci „There’s no confusion like the confusion of a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
una din „lectorițele“ care tocmai ne citise penibil și cu greutate de pe niște foi, cum a umplut o farfurie de plastic de 500 de lei (din aia care nu susține nici o căpșună) și a deversat-o într-o sacoșă. Pentru acasă. Însă nici cele două organizatoare nu s-au lăsat mai prejos: pentru a nu lăsa un sfert din hrana de pe masă să ajungă înapoi la angajații firmei de catering, cele două s-au grăbit să strângă grijuliu rămășițele în sacoșe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
atractive, dacă nu de nivel vest-european (un alt mare mit valah: salariul vestic!) măcar central-european, de unde provenea și firma. Se stabilește de comun acord o dată, pentru a începe un program de training de trei zile, pe la începutul lunii. Se pleacă acasă fericit de extraordinara posibilitate. Se începe așteptarea. Inițial, alesul este informat telefonic asupra unei mici întârzieri datorată suprapunerii programului de formare cu altele. Se amână puțin, dar se stabilește o dată clară de începere. În penultima zi a săptămânii care preceda
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
Occident nu se stă mai bine: să vezi cum se prezintă cele din Paris, de exemplu: o faună umană provenind din Burundi până în Vietnam, bieți copii ai migrației și mondializării, ce doresc să comunice cu orice preț cu cei de acasă. Totul amestecat cu sos gras, ce se scurge din kebaburile arăbești. Obiectul principal al acestor rânduri este însă un reportaj din Iași, pe care tocmai l-am ascultat la Radio Delta RFI. Sunt chestionați șefii Direcțiilor de Cultură de pe la prefecturi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
se va putea face în viitor, nimic durabil (sustenabil - iată un neaoș neologism englez), fără a se ataca din toate unghiurile posibile această groaznică problemă (mult mai importantă chiar decât integrarea în UE). Suntem repetenți la cei șapte ani de acasă. Participanții nu au avut răbdare să asculte expunerile nici măcar o oră întreagă, de la un cap la altul. S-au foit necontenit, s-au perindat pe ușă, chiar dacă au fost rugați să-și închidă neprețuitele telefoane mobile, evident, nu au făcut
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
masă încep să aibă un impact tot mai mare asupra noastră. Începem să experimentăm lucruri dintr-o arie mai vastă și, adesea, acestea nu sunt doar noutăți, ci ne zăpăcesc și chiar intră în conflict cu ceea ce am fost învățați acasă. Experiența pe care o dobândim în lumea socială poate fie să ne stimuleze, fie să ne inhibe dezvoltarea sau chiar să ne priveze de ea. Experiența dă sens vieții noastre. Oricum am înfrunta viața, fie frontal, fie lateral, fie stând
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
el mergea până la Academie când veneau cantori deosebit de talentați. În acea perioadă tot ce își putea permite el era un loc de 75 cenți sau de un dolar, la balcon. Îmi amintesc, cu o astfel de ocazie tata a venit acasă supărat. Îi spunea mamei: „Am așteptat la rând timp de două ore și, când am ajuns la ghișeu, mi s-a spus, ca și altora, că s-au epuizate”. Chiar îmi amintesc numele cantorului, Rosenblatt; era foarte faimos în cercurile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
pe care o avea. Trăgea pur și simplu de fiecare centimetru de dulce pe care-l primise, prelungea cât mai mult plăcerea gustului. Era prima dată când mâncase ciocolată. Al doilea moment a avut loc când taică-miu a venit acasă cu o ladă de portocale - multă vreme am crezut că portocalele cresc doar când e iarnă la noi. Un vecin l-a rugat să-i vândă un kilogram, ceea ce tatăl meu a și făcut. Din momentul respectiv, omul, care stătea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
așezi pe „plită“, adică pe scena filmului tău. Începi să coci. Tragi primul cadru. Muți păpușile, alt cadru. Tot așa, până construiești povestea, apăsând doar trei butoane argintii, la lumina unui spot și a unui monitor. La final, iei totul acasă pe un memory-stick. Ce ușor e să faci animație, nu? Sau ai putea să te apuci de Flash, Maya, 3D Studio Max... Povestea calfelor călătoare Veronica D. Niculescu Trec de poșta mare, mă strecor printre mașinile care sugrumă Strada Mitropoliei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
ajunse la Sibiu în lungul lor drum ce reconstituie o tradiție păstrată de secole. Rockeri teleportați Expoziția „Calfe călătoare“ ilustrează tradiția tinerilor dulgheri, tâmplari, zidari, pietrari, sculptori și este însoțită de demonstrațiile practice ale calfelor. Conform tradiției, calfele pleacă de acasă pentru trei ani și o zi, pentru a dobândi experiență profesională și de viață. Tradiția s-a păstrat în țări ca Germania, Austria, Elveția, Norvegia, Suedia, iar Sibiul se află pe traseul călătorilor. De câțiva ani, în fiecare vară, calfele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
pe alții, încă cincizeci de calfe, și din Franța, dar depinde de ei dacă vor veni pentru acest proiect“, spune Simon. Printre calfe se numără tâmplari, fierari, lutieri, sticlari, iar toți lucrează numai cu tehnică veche. Simon e plecat de-acasă de nouă luni. „E greu, dar ne ajută ospitalitatea oamenilor, care ne oferă casă, mâncare. Noi avem voie să câștigăm doar din muncă. Trebuie să purtăm hainele tradiționale și să respectăm regulile. Vedeți, colegul meu are o cravată roșie, iar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]