5,591 matches
-
sa mamă murind de timpuriu, la 31 de ani iar în urma ei rămase patru vlăstare mici. Epuizată emoțional, se întinse în pat fără a se mai dezbrăca, acoperindu-și ochii cu brațele încolotăcite, încercând să retrăiască acele clipe dragi. Apoi, învăluită într-o stare de bine ca un dar de la Dumnezeu, adormi. B. Bucuria iubirii Când se trezise, soarele era destul de sus. Se simțea ca un muribund care își revine la viață atunci când cineva îi umezește buzele cu apă. O căldură
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din cap, șovăind o clipă. - Nici nu știi cât de mult mi-am dorit să te revăd. Dacă mi-ar fi ghicit cineva în cafea că te voi întâlni, nu aș fi crezut. Simțea cum plăcerea și bucuria reîntâlnirii o învăluiau într-o tainică și plăcută căldură, iar inima îi bătea nebunește. Carlinei îi tremură picioarele și tresări când mâna lui caldă o apucă pe a ei și o strânse ușor. Ochii le tremurau în fântâni de lacrimi fierbinți, iar buzele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
observă că silueta lui se contura tot mai clar. I se părea că era mai mult caracteristică feminină decât masculină. Prima reacție a fost să-l privească ca pe ceva periculos și greu de atins. De când îl cunoscuse îl găsea învăluit într-o aureolă de mister. Buzele ei se răsfrânseră într-un zâmbet abia schițat și căuta parcă o soluție să facă față elegant situației în care se afla. Toate instrucțiunile de autoapărare pe care le auzise în viața ei, acum
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
casa dulce și albă ca un cub de zahăr, iar ea se simțea în ciuda tuturor lucrurilor ca o piatră prețioasă în mijlocul unei expoziții. Lumina difuză răspândită de abatjurul violet a lămpii uitată peste noapte pe o noptieră, nu mai era învăluită de aceeași aureolă de mister. Începea o nouă etapă în viața ei fără să fi fost binecuvântată de familia sa. Viața are un singur cântar, iar acel cântar este destinul. Vom vedea dacă iubirea te face fericit sau se poate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pe care-l iubise atât de mult. Zidul dintre ei construit cu dragoste în zeci de zile și nopți se năruise. În seara aceea se întoarse din gara din Solnok foarte tulburată, așa cum nu mai fusese niciodată, iar luna era învăluită și ea într-un mister. Ajunsă acasă, își turnă o ceașcă aburindă de ceai. Adăugă în ea puțin rom, după care se întinse pe o saltea, rezemată pe o pernă și învelită cu o pătură din care își scoase picioarele
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și visătoare și trăia această dragoste din plin, dăruind sentimente pure, calde și amețitoare. Își aminti cum o invitase la postul de poliție, într-o seară, un loc nepotrivit pentru o tânără domnișoară. Dacă sar fi dus ar fi fost învăluită în umbră și și-ar fi stricat reputația. Ulterior descoperi prin propriile sentimente atitudinea nouă și brusca schimbare a tânărului. În mintea ei tânără se contura o înfrângere. Auzise multe povești: „După ce te dăruiești unui bărbat, acesta nu te mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-o. - Care consecințe? Nu vezi? Gata, s-a terminat! - Și-atunci? Am ajuns? - Nu încă, dar am trecut ce-a fost mai greu. Ce ciudată este lumea!, zise Alin. E o întunecime goală uneori, iar noaptea asta pare să fi învăluit în ea toate câte sunt. Dacă priviți cerul, parcă toate se mișcă și acolo, iar întregul Univers e într-o continuă mișcare și schimbare, iar noi niște fărâme manevrate la rândul nostru de o forță teribil de mare pe care
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
într-o imagine nealterată și unsă cu mir ceresc. Își dorea să fie numai și numai al ei, ca un curcubeu s-o cuprindă și peste timpul îndepărtat. Își simțea sufletul zburdând cu muzică de harpă în surdină iar trupul învăluit într-o energie cu valuri de mătase albastră legănând-o ca pe o fiică pierdută. Se hrănea cu iubirea lui ca pământul cu răsăritul fiecărei zile, iar setea și-o potolea cu săruturi din belșug ca la fântâna Edenului. Câte
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Ochii lui zâmbiră complice la toate astea, în timp ce ospătarul se mișca uimitor de repede. O privi pe maică-sa cu lumini scânteietoare, zâmbindu-i încrezător și bucuros de prezența ei. La rândul ei, și ea simțea bucuria și plăcerea întâlnirii, învăluind-o într-o tainică și plăcută căldură sufletească, iar inima îi surâdea nebunește. - Nici nu știi mamă, cât de mult mi-am dorit să te revăd! - Și eu mi-am dorit același lucru. Dar nu speram așa curând. - Ce mult
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Alin era ca și lumina ochilor ei iar Julia și Nicole erau nurorile pe care și le dorise dintotdeauna. Toți erau ca o carte deschisă pe care dorea s-o citească o viață întreagă, iar trecutul ei avea să rămână învăluit în umbră, uitat de vreme, încetul-cu-încetul. Împlinirea copiilor o făcuse să se simtă cea mai fericită mamă și bunică. Ștersese toți anii de durere și tristețe din trecut. În pribegie, Carlina fusese ca în mijlocul naturii, acolo unde nu există favoriți
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
aibă gust, să aibă cultură (măcar de specialitate, dacă nu generală). Caranfil are cultură (de specialitate). De scris, scrie cam așa : Morgenstern se întrece pe sine, ba în maternitate ultragiată, ba strașnică muiere, ba în fragilitate, ba în furie înfricoșătoare învăluită în șal ca într-o armură. Sau (pentru amestecul de cinema și picanterie paparață care-i caracteriza și emisiunea) : Semnificativă e distribuirea Marinei Vlady în rolul devoratoarei femei, fiindcă actrița însăși și-a îngropat câțiva soți (de la care a păstrat
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
evidențiat importantă influenței membrilor unui grup care sunt utilizatori experimentați și care îi învață pe „novici” cum să utilizeze drogul, ce reacții va avea la consumul acelui drog și cum să interpreteze această reacție. Pentru noii consumatori, curiozitatea și misterul învăluie prima experiență. * Influență mass-mediei Oamenii învăța să consume substanțe și prin intermediul publicității. Deși încă nu s-a demonstrat o corelație pozitivă între mesajele mass mediei și consumul de droguri, s-a observat totuși că anumite campanii publicitare cresc vânzările. Se
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
pentru a-i ajuta în căsnicie, elemente rituale care au fost desăvârșite prin încadrarea lor în ritualul Bisericii. Astfel Hristos întărește din nou legătură căsătoriei dintre un bărbat și o femeie și o înaltă din ordinea naturii în ordinea harului, învăluind-o prin participarea la Nunta din Cană Galileii în ambianța harică ce iradia din Persoană Să. De aceea aceste elemente ale cultului din întrebuințarea lor naturală devin prin întrebuințarea lor, în cadrul cultului Bisericii, sacre căci: „sacrul reprezintă irumperea în această
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mereu un pix cu mai multe culori, făcînd după fiecare schimbare a culorii cîte o notație în dosar. Dîndu-și seama că o privesc, ridică ochii, se convinge mai întîi că economista și Don Șef nu-s atenți, apoi mă privește, învăluindu-mă în tot albastrul ochilor săi și-mi surîde scurt, surîs ce poate fi o încurajare, la fel de bine ca și o ironie -, după care își continuă munca. Din plimbarea lui, Don Șef s-a oprit lîngă fereastră, ținînd încă șuba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cele două tone de filamente de treizeci. Își bagă mănușile în poșetă și se așază mai bine în fotoliu, semn că abia a intrat și ea. "Te cunosc de undeva, frumoasă doamnă, și nu-mi dau seama de unde...", îi zic, învăluind-o într-o privire. O, desigur! exclamă Brîndușa. Așa-i! Trebuia să-mi dau seama... V-am pus să faceți un drum de pomană. Vă rog să luați loc în fotoliu pînă le semnez! Cristina, zice ea, mutînd privirea de la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
prin hățișul atîtor semnături. Lucru previzibil dealtfel, rîde ea, scoțînd din sertar o țigară, timid cum ești... Întorc surprins capul. O văd cum se ridică puțin, răsucește scaunul sub ea, își scoate genunchii de sub birou și rămîne cu ei alăturați, învăluiți de privirea mea fixă. Are genunchi frumoși! Pot să văd și eu contractele? mă întreabă. Să văd dacă sînt toate semnăturile... Da-da, desigur. Iau dosarul de pe biroul economistei și-l duc doamnei Teona, așezîndu-i-l în față, deschis. Te grăbești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
timp buza de jos, apoi strînge colțul stîng al gurii într-un surîs calm, peste care albastrul privirii sale e cerul senin de la malul mării, în zori. Mă reculeg pentru o clipă și-mi dau seama că am privirea fierbinte, învăluită cu înfrigurare în jurul doamnei Teona. Simt cum îi sorb însetat fiecare amănunt, fiecare gest, fiecare tresărire a feței. Am impresia că m-am oprit la începutul căderii mele într-un abis, a cărui beție m-a cuprins deja. Sînt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
această dilemă ar fi să mă ridic și să ies, la fel de politicos cum am intrat. Poate că timpul "timpul rezolvă totul" îmi va arăta adevărul. Ori poate că nu voi afla niciodată dacă seninul acelei priviri în care am fost învăluit cînd i-am prins mîna ridicată, ezitînd în aer, a însemnat sinceritatea iubirii, sau ipocrizia care îmbracă cinismul... Dar oare nu-i mai plăcut să păstrezi în suflet farmecul unei întrebări decît să simți pe obraz palma minciunii?! Căci nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
imediat ce doamna Teona mă va repezi. De ce prea departe, doamnă? întreb eu senin, cu voce calmă, sub care mă simt clocotind. Spune-mi, Mihai, mă întreabă doamna Teona pe un ton calm și senin, ca privirea în care m-a învăluit, e chiar atît de normal să discutăm despre... literatură, despre coordonatele existenței umane... într-un birou ca acesta, înțesat pînă la refuz cu cifre de plan? În birou la mine, doamnă, îi spun surîzînd, dîndu-mi seama cum mă destind, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
imensitatea albastră a privirii, acum chiar că invidiez tabloul... Pentru că mă simt eu însămi ca o floare de magnolie gata să se desfacă... Ridic palma dreaptă și-i ating obrazul, continuînd să mă pierd în albastrul senin ce m-a învăluit. E un întreg abis în privirea ei!... Mă plec să o sărut, dar ea clatină din cap tremurînd: Nu!... Nu, Mihai, te rog!... Nu acum... Nu aici... Ar fi păcat să risipesc cîte puțin tot ce am adunat... Tot cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
loc. Mă reașez pe scaun. Dincolo de masă, Tamara continuă să mă privească lung, provocîndu-mă s-o privesc. O privesc. Ochii ei se măresc brusc și se încruntă. Face un gest scurt, de parcă mi-ar spune: "Acum!" Apoi privirea ei îmi învăluie privirea, acoperindu-mă în întregime. E singura privire altfel decît celelalte; stă ațintită asupra mea nu ca să afle răspuns, ci ca să-mi dea putere. E ALĂTURI DE MINE... Uitîndu-mă la ea, nici nu o văd măcar; mă pierd într-o imensitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dacă am tensiune în filtre. Am, îi răspund. Am început deja separarea. De ce? Trebuie să leg comenzile filtrelor aici, îmi răspunde. E greu de lucrat sub tensiune. Să opresc? Nu. Mă descurc eu. De sus, din nori, cad fulgi deși, învăluiți de vînt. Ușa e lovită ritmic de ușorul metalic, iar zgomotul ei mă trimite cu gîndul la nopțile de insomnie ale copilăriei, cînd auzeam cum viscolul urla pe sub streașină și scutura zdravăn ușa de la intrare, în fața căreia, cuibărit pe bucata
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spune ea, înaintînd. Bună seara! îi răspund eu. Vlad spune ceva cu glas scăzut, privind-o fix. Mă bucur că ați reușit! spune Brîndușa cînd ajunge în fața noastră, însoțindu-și vorbele de o privire plină de zîmbet, cu care îl învăluie pe Vlad. Am telefonat aici, din birou. Ce-i cu telefonul vostru? Vlad se uită mirat spre mine. E scos din priză, spun eu. Am vrut să nu fim deranjați cît am pilotat. Se lasă din nou tăcerea. Brîndușa îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cheile de pe frigider și le dau drumul în buzunar. Mă uit spre Livia: o văd încă lîngă ușă, cu privirea în altă parte, parcă aștepînd să ies. Livia, ce s-a întîmplat? Ești... Cred că ești supărată. Livia ridică privirea, învăluindu-mă: Am fost azi la dispensarul din Cartierul de Nord. Aveam cheile tale la mine și, din curiozitate, am urcat să văd unde locuiești... A, asta era, surîd eu. Sper că, la mine acasă, n-ai găsit nimic compromițător. Culmea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu dispreț. Părțile pardesiului se desfac și i se vede capotul. Îl iubiți mult, doamnă, dacă ați fugit la farmacie cu capotul pe dumneavoastră, îi spun, arătînd cu privirea spre pardesiul desfăcut. Brîndușa își adună iar pardesiul la piept, oftînd, învăluindu-mă într-o privire tristă. De undeva, dinspre blocurile din spatele complexului alimentar, rupe tăcerea un țipăt de femeie speriată, apoi se aud alte cîteva voci. De pe trotuarul celălalt, doi bărbați traversează strada în fugă. Probabil vreunul bețiv se ceartă cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]