7,971 matches
-
în fața podului. Caii neghezau și fremătau, cu ochii măriți de indignare sălbatică. Vizitiul în livrea luă o dușcă dintr-o sticlă, iar înăuntru, o figură întunecată și indistinctă stătea nemișcată și retrasă. Imediat ce păși pe pod, Porfiri își simți pașii alunecând sub el. O mână fermă îl prinse de subbraț și îl împiedică să alunece. Fără solicitudine și cu dezgust în ochi, Salitov îi dădu repede drumul lui Porfiri. Acum că se afla printre ei, Porfiri înțelegea că privitorii nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
livrea luă o dușcă dintr-o sticlă, iar înăuntru, o figură întunecată și indistinctă stătea nemișcată și retrasă. Imediat ce păși pe pod, Porfiri își simți pașii alunecând sub el. O mână fermă îl prinse de subbraț și îl împiedică să alunece. Fără solicitudine și cu dezgust în ochi, Salitov îi dădu repede drumul lui Porfiri. Acum că se afla printre ei, Porfiri înțelegea că privitorii nu se aflau acolo din curiozitate, ci erau atrași de altceva. O spaimă profană și rea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
mâna și Începu să-i explice. — Înmoi pana În cerneală și Încerci să scrii o literă dintr-o singură mișcare lungă. Ca să obții o literă frumoasă, e foarte important să-ți miști mâna cu grație și să faci pana să alunece pe papirus dintr-o singură mișcare. Kitty aruncă o privire scurtă spre Desert Rose. Stătea la pupitrul alăturat, numărând semnele pe care le scria Charlie și așteptându-și rândul. Anticiparea era minunată! Fierbea de nerăbdare la gândul că, În curând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
o șuviță lungă, roșcat-aurie, din părul ei și o sărută. Făcură dragoste mult timp, iarăși și iarăși, și ea se simți mai deschisă față de el decât crezuse că i-ar fi fost posibil față de oricine altcineva din viața ei. El aluneca și se Înălța, privind-o fără Încetare În ochi. Și el era surprins de cât de puternică era potrivirea dintre ei, de intensitatea legăturii lor. — Ăsta e doar Începutul, iubito, doar Începutul, Îi șoptea, iarăși și iarăși, de parcă nici lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
făcură dragoste Într-o liniște deplină, ca doi dușmani. Era beznă, un singur spot roșu, minuscul, licărea În tavan. Se Întrebă o clipă dacă nu cumva era filmată. Se uită În sus la spotul mic, roșu, ca hipnotizată, În timp ce el aluneca În ea, până terminară - mai Întâi ea, apoi el. — Știi, șopti, uitându-se Încă În sus, la lumina roșie, paralizantă; era primul cuvânt pe care Îl scotea, după două ore de tăcere. Îmi place să trăiesc ca și când aș fi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
returna ce-aveți în magazie, glasul îi tremura de disperare și era plin de atâta amărăciune încât celălalt încercă să fie conciliator, Vom mai vedea. Olarul urcă în furgonetă, demară cu bruschețe, câteva lăzi, precar așezate după descărcatul pe jumătate, alunecară și se izbiră violent de ușa din spate, Să se spargă totul odată, strigă iritat. Fu nevoit să se oprească la baza rampei de ieșire, regulamentul cerea ca și paznicul de aici să verifice permisul, de ce nu se știe, sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
am face gândind astfel, în asemenea ocazii dorința pune complet stăpânire pe trup pentru a se servi de el, să ni se ierte analogia materialistă și utilitară, parcă ar fi vorba despre o unealtă cu utilizări multiple, la fel de pricepută să alunece ca și să are, la fel de puternică pentru a emite ca și pentru a recepționa, la fel de minuțioasă la numărat ca și la măsurat, la fel de activă la urcuș ca și la coborâș. Ce ai, întrebă Marta, brusc nehotărâtă, Nimic important, câteva mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o spui așa, evident că ea n-a răspuns Mi-am adus acum aminte, ajunge cu prefăcătoria, Pentru c-ai pronunțat cuvântul matriță, Chiar am folosit acest cuvânt, Da, când ai vorbit de mulaje, Ai dreptate, îmi aduc aminte. Dialogul aluneca rapid spre absurd, devenise comic, Marta simțea o poftă nebună să râdă, dar, pe neașteptate, izbucni în lacrimi, culorile îi reveniră în obraji, nu e neobișnuit ca stările opuse, contradictorii, să se manifeste la fel, Cred că da, tată, cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
o teologică referință, părând imposibil de comparat, fiind atât de disproporționate dimensiunile lor materiale și obiective, sunt, în fond, egale ca densitate și greutate specifică cu două lacrimi, deosebirea constă numai în durerea care le-a făcut să țâșnească, să alunece și să cadă. S-a terminat, repetă Cipriano Algor, și Găsit nici măcar nu clipi, știa prea bine că ce se terminase nu era vânzarea farfuriilor către Centru, poveste acum depășită, acum e vorba de vreo femeie, trebuie să fie Isaura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
provocată de ideea care îi venise, amintirea statuetelor sub cenușa caldă, și, de ce să nu mărturisim, precipitata informație anterioară că n-adormise din nou, toate astea la un loc l-au făcut să dea la o parte așternuturile și să alunece repede pe podea, la fel de proaspăt și de agil ca și în anii tinereții. Se îmbrăcă fără zgomot, ieși din cameră ducându-și ghetele în mână și, pe vârfurile picioarelor, se îndreptă spre bucătărie. Nu voia să-și trezească fiica, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Algor au coborât încet, s-au mai ridicat o dată, apoi încă o dată cu mai mare efort, a treia oară n-a fost decât o încercare lipsită de convingere. Cu sufletul și stomacul în stare de plenitudine, Cipriano Algor se lăsă să alunece în somn. Afară, la umbra dudului negru, Găsit dormea și el. Ar fi putut sta așa până la întoarcerea lui Marçal și al Martei, dar deodată câinele lătră. Tonul nu era de amenințare sau de teamă, era o simplă alarmă convențională
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
zgarda, se pierdu sau ajunse în mâinile Isaurei Madruga, femeia pe care n-a vrut s-o includă în prezentul lui și care, cu toate acestea, îi spunea acum, Țin la dumneata, Cipriano, știi că țin mult la dumneata. Zgarda alunecă pe jos, simțindu-se liber, Găsit se îndepărtă ca să adulmece o draperie, când curând își întoarse capul văzu că vizita luase o altă turnură, nu mai e simplă politețe îmbrățișarea, nici sărutările, nici respirația întretăiată, nici cuvintele care, deși dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
torențial, deodată devine furtună, vine o rafală, alta, câte o umbrelă se întoarce pe dos, câte o pălărie zboară de pe cap, femeile țipă ca să nu râdă, bărbații râd ca să nu țipe, și vântul se întețește, e ca un taifun, oamenii alunecă, cad, se ridică, cad din nou, ploaia devine potop, ne-au trebuit peste zece minute ca să parcurgem, cred, douăzeci și cinci sau treizeci de metri, Și apoi, întrebă Marta, căscând, Apoi ne-am întors și a început să ningă, la început câțiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se topeau în noapte. Până la urmă, tot încercând în zadar să găsesc pe cineva care să mă ajute, m-am pomenit afară din oraș. Mergeam din ce în ce mai greu, abia respirând și-mi simțeam inima gata să pleznească. Probabil, din pricina asta am alunecat și m-am rostogolit într-o râpă. Când m-am oprit în sfârșit și m-am ridicat dintre bălăriile între care căzusem, am descoperit că mă aflam între ruinele unei vechi arene. De jur împrejur, la o distanță nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și genunchii până ce, cu un suspin de ușurare, am reușit să-l escaladez. Grăbindu-mă să cobor, fericit de isprava mea și nerăbdător să mă arunc în primul val ca să mă spăl de sânge și să simt mirosul mării, am alunecat, am căzut din nou și m-am trezit. M-am trezit în patul meu, în camera mea, la azilul de bătrâni despre care vreau să vorbesc. Lăsasem fereastra deschisă când mă culcasem și de-afară, de pe țărm, vuietul mării se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mormânt era motivul pentru care mă adusese acolo, în cimitir. Dar s-a liniștit și a surâs ironic probabil când a văzut că silabiseam numele de sub medalionul de porțelan. Știa că pășisem pe cărarea lui. Nu mai puteam evita să alunec. Nu-mi venea să cred. M-am uitat încă o dată la fotografie, apoi la literele săpate în piatră, fără să pricep nimic. Era numele meu. De fapt, inițiala prenumelui meu, Daniel, și numele întreg, Petric, dar în clipa aceea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu soare ca să renunț la sculptură, consacrându-mă unei îndeletniciri pentru care eram mult mai înzestrat; trântit între trandafiri, mă lăsam în voia imaginației. În închipuire puteam să-mi ofer tot ce-mi doream, fără nici o restricție, și destul de des alunecam pe nesimțite în vis unde, printr-o curioasă complicitate a subconștientului, continuam să văd aceleași lucruri ca în reveriile cu ochii deschiși, cu un plus de fantezie care atingea uneori ridicolul. Mă visam astfel explorator sau mare aventurier. Am colonizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
zăpadă, dar iarna se apropia de sfârșit. Un vânt rece și umed mătura peroanele, încolțindu-i pe cei câțiva călători rebegiți de frig și de nesomn. Pe lângă noi a trecut un tren fără să ne avertizeze. Neatentă, o femeie a alunecat și trenul i-a smuls o parte din brațul drept. Nu pot să uit cum își privea femeia aceea, mută de disperare și de groază, bucata de braț care rămăsese între șine. Era uluită înainte de a începe să urle. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-se să-i taie nasturii pantalonilor ca să-l învețe minte, ceea ce l-a speriat, firește, pe domnul distins și l-a silit să se lipsească de serviciile marinarului și chiar să se apere. Din pricina unei pete de ulei, Nelson a alunecat, a căzut pe briceagul deschis și de-atunci a trebuit să poarte o banderolă neagră, pe care n-o mai spălaseră decât ploile. Dar cel mai ciudat era Victor, un bătrân slab, chiar costeliv, care se ținea de ceilalți fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care mai era în sticlă ca să putem pleca mai repede de-acolo, să scăpăm de șoareci. „Să ieșim prin spate”, a bombănit Dinu, clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi și, brusc, râsul s-a transformat în urlet, deoarece Dinu a alunecat de pe pragul de pământ unde se afla și s-a scufundat în noroi până în gât. Beția i-a trecut fulgerător. Îngrozit, a început să răcnească: „Ajutor! Daniel, ajută-mă!”, dar eu nu eram atât de beat încât să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai mult decât de obicei încât de abia îl auzeam, Domnul Andrei mi-a dat să înțeleg că precauțiile respective nu erau lipsite de orice temei și nu era cazul să râd de ele, Un bătrân. mi-a șoptit el, alunecase într-o iarnă pe pojghița de gheață de la țărm și scăpase într-o copcă, alegându-se cu o pneumonie. Se spusese că fusese un accident, iar portarul găsise prilejul să-și dea importanță; iarna nimeni dintre bătrâni n-avea voie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nisip și ar răbda de sete. Să stai într-un fotoliu de răchită, bând limonadă și uitându-te în oglinzi, ce ăsta-i deșert? Mulțumesc de asemenea deșert”, mormăise Mopsul atunci.) Dar într-o zi i s-a înfundat. A alunecat pe gheață, a scăpat în apă, a făcut pneumonie și s-a curățat în câteva zile. „Poate totuși a fost un accident”, am zis. Domnul Andrei m-a privit cu îngăduință. „Accident? Hm”. Și n-a mai vrut să discute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de la fereastra azilului jocul pescărușilor, despre care știam că era un joc crud și totuși mi se părea încântător. Îmi plăcea cât de simplu și totodată elegant treceau pescărușii de la crimă la dans. Zburau în cercuri largi, lăsându-se să alunece în aer, amețiți poate de lumină și de bucuria dansului lor aerian, pentru ca, dintr-odată, unul să se rupă din cerc, să se lanseze ca o săgeată spre un punct din mare unde înhăța un pește. Apoi își relua, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
întâmple ceva măreț, înfricoșător. Dar n-a fost totdeauna astfel. Altădată furtunile mă lăsau indiferent sau chiar mă agasau. Nici nu știam că pot tulbura pe cineva până la extaz și când spun asta mă gândesc la o dimineață anume. Pătura alunecase de pe mine, simțeam răcoarea dimineții la picioare, îmi era chiar frig, ceea ce era anormal în pragul verii, dar stăteam mai departe cu ochii ațintiți în tavan, fără să am puterea să fac ceva. Nu mă hotăram nici să mă scol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]