9,447 matches
-
la „viața” care, ea însăși, nu-i decât o mahala (Solilocul dintâi); aceeași imagine a monotoniei triste din cartierele sărace se conturează din „ganguri mucede și reci”, „cu mirosuri grele de grăsime arsă” (Dimineți). Veneția este percepută în termeni de amară ironie, în contrast cu ceea ce sugerează, de cele mai multe ori, rostirea numelui acestui oraș: apa are „solzi de gunoaie”, în piețe cerșetorii „putrezesc în ciorchine”, bisericile poartă „mucegaiul” și „mirosul de vreme”, iar înăuntrul lor icoanele sunt „teatrale” și cu un „cer de
CARAGIALE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286088_a_287417]
-
A avut însă minte cu carul și m-a dat la stână să mân oile în strungă. Numai în lume își găsește rostul omul. Până la o bucată de vreme am crescut printre străini. Ia, toți zic că-i vai ș-amar de copilul crescut la stăpân. Că-i încercat din bătaie, nici vorbă ! Dar nici gândești cât folosește omului slujitul : prinzi de ici un sfat, de colo o șmichirie... Dinspre partea mâncării, habar de grijă cât ești strungăraș. Asta i-a
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
zărit? Da, l-am observat, tocmai cățărându-se pe un gard și coborând în grădina alăturată. - De ce crezi că a venit aici? - Că sunt oameni și pisoiașul roșcovan nu vrea să fie singur. - Dar de ce crezi că miaună atât de amar? - Îi e foame cu siguranță. Dar vezi, oamenii aceia îi dau lapte într-un vas micuț. Iar pisoiul cu limba lui roz mănâncă laptele cu mișcări rapide. Iarăși plânge și femeia, cu bunătate în privire, îi toarnă din nou. Ce
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
bostanul râzând pe cer. Îndrăznesc și ei să iasă din ascunzătoarea lor să exploreze locul pe sub copac. Se uită sus cu șovăială, amintindu-și, ce bine era în scorbură, cu mămuca lor. Ce mult e de atunci! - oftează micuții cu amar. Nu fac bine doi pași în stânga și doi în dreapta, când se trezesc bot în bot cu o cățelușă, cu pete mari albe pe spatele negru sau mai degrabă cu pete negre pe spatele alb... dar nu e timp de pierdut
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
fiindcă timpul trecea și ceasul îl măsura și de acum încolo corect, nimeni nu i-a mai spus nicio vorbă de reproș. Se așternuse tăcerea, nimeni n-o mai certase, dar nimeni n-o absolvise de vină. Cu un simț amar ieșea zi de zi în grădină și se scufunda între buruienile din spate, pentru consolare. Ce găsea acolo? Spini, mărăcini, tufe și crengi, copaci și cântecul nesfârșit al păsărilor. Și mii de ace de brazi, prăbușite la pământ. Trebuie să
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
prietenă și partenera de joacă a lui Tessie. Dar acum Milton era cel cu care Tessie stătea pe leagănul de pe prispă. Desdemona o Întrebase pe Zoë: De ce mai nu mai mergi afară cu Tessie? Iar Zoë, pe un ton ușor amar, Îi răspunsese: ― E ocupată. Acesta era lucrul care declanșase revenirea palpitațiilor bunicii mele. După tot ce făcuse ca să-și ispășească păcatul, după ce Își transformase căsnicia Într-un pustiu arctic și lăsase un chirurg să-i lege tuburile falopiene, consangvinitatea tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
costumațiile severe, bisericoase, pe care mama ei le găsea atât de amuzante. ― Uită-te la noi, spunea Lina. Ca un meniu chinezesc. Dulce și amărui. Lui Tessie nu-i plăcea când Lina vorbea așa. Nu i se părea că e amară; doar decentă. Își dorea ca mama ei să se poarte și ea mai cuviincios. Când Lina bea prea mult, Tessie era cea care o ducea acasă, o dezbrăca și o băga În pat. Pentru că Lina era exhibiționistă, Tessie devenise voyeur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
acompaniat. Se uita spre partea cealaltă a străzii, unde, în câteva corturi risipite, doctorii tratau ce-a mai rămas din Gardieni. Parcă se mișcau cu încetinitorul. Nu le vine să creadă că tocmai au luat bătaie, spuse pe un ton amar. Va trece ceva timp până când vor veni din nou. Până atunci ne vor hăitui. Avea dreptate. Mândria Guvernului, încrederea Ministrului suferise o înfrângere. O mână de copii respinsese un atac al Gardienilor. Ce se întâmplase cu lumea? Vladimir, unde sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
se așeză Încet pe scaun. Ridică lent capul spre bărbatul palid la față, pe care Îl făcuse să treacă prin atâtea emoții, și zise cu regret parcă: — Vă voi spune iar ceva care o să vă doară, domnule Pélardeau. Zâmbetul lui amar părea că spune: „Credeți că mai e posibil?” — Am multă simpatie și chiar respect față de dumneavoastră. Nu joc teatru ca să obțin mărturisirea de care, de altfel, nu aveam nevoie. Ceea ce trebuie să vă spun, ca și ceea ce v-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
-
stat, deși își bagă nasul în toate treburile politice. Ce se pricepe de minune este să exploateze și să profite de pe urma slăbiciunilor celorlalți. Chiar și de pe urma propriilor lui slăbiciuni. Nu e ca Scribonia... Sau Pollio. Are în gură același gust amar pe care îl simte ori de câte ori se gândește la ei. Pentru că, mai ales de când au plecat dintre cei vii, nu-i mai poate separa unul de altul. Amintirea unuia o atrage ca un magnet pe a celuilalt. Și, când îi alungă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
are nici un fel de puteri supranaturale, e o escroacă, atâta tot! răbufnește cu năduf. Se hrănește cu corpuri în putrefacție, scobește în găvanele ochilor ca viermii, roade unghii de pe mâini înțepenite. Bătrânul simte pe limbă o cocleală neplăcută, un gust amar. Reușește cu greu să o înghită. Nu a crezut-o niciodată pe Livia în stare de o asemenea imaginație macabră. La rândul ei, soția îl privește cu sufletul la gură. A reușit să-l convingă, sau nu? Principele prelungește intenționat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
acolo a devenit domeniu imperial. Și apoi împăratul, asemenea oricărui alt nobil roman, ba chiar mai mult decât ceilalți, primește donații și moșteniri cu duiumul, de la toți cei care vor să fie considerați prieteni. Își pungește gura într-un rictus amar. Când e vorba de averi, categoria „prietenilor“ poate include pe oricine, fie că e vorba de figuri proeminente din imperiu ori de regi barbari. În plus, patrimoniul își însușește încetul cu încetul de la tezaurul public, mai mult sau mai puțin
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
îl întreabă încruntat: — Ce dovezi ai? Fulcinius reușește cu greu să-și stăpânească nervozitatea. Bâi guie speriat: — Corupe femei... — Ce fel de femei? îl presează îmbufnat bătrânul. Dacă Libo își bate și el joc de legislația cu care de atâta amar de ani încearcă să asaneze viața înaltei societăți ro mane, situația e gravă. Gravă și periculoasă, căci în acest caz va fi nevoit să ia atitudine. — Prostituate..., murmură pierdut Trio. Vorbele îi sunt întâmpinate cu un suspin de ușurare. Dar
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Trebuia să-i atragă atenția să folosească numai nisip de Nil. Cel de la Coptos nu e bun. Nu e îndeajuns de fin. Străbat câteva culoare întortocheate în tăcere. La un moment dat, Rufus rostește cu fața deformată de un rictus amar: — Constați deci - sper - că aici, la Roma, execuțiile capitale sunt un fel de sărbătoare publică și locuitorii vin cu plăcere în această halucinantă grădină a supliciilor. — Abator de carne umană, murmură cu dezgust Pusio. Este destul de șocat. Tovarășul său îl
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
apucă pe loc nădușeala. Eu n-aș putea niciodată să mi potrivesc fața după obrazul unui străin, conchide cu un oftat. Eu însă din asta trăiesc, suspină evreul. Habar n-ai cât trebuie să te înjosești ca să mănânci o pâine amară printre străini. Germanicus îl roagă să aștepte și se întoarce la invitații săi. Se străduie să le răspundă cu cât mai multă bună-cuviință. El nu e dintre aceia care, când cineva întinde mâinile pentru o îmbrățișare cordială, întorc capul precum
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dacă își ia zilele, el, Tiberius Claudius Nero, nu va mai avea nici un rost să trăiască. Se șterge pe frunte cu dosul palmei. Poate că totuși Nerva n-o să-și mai amintească vorbele astea spuse la beție. Își simte gura amară. Caută din ochi o carafă cu apă, apoi renunță. E prea epuizat să-l cheme pe Lygdus. Simplul gest de a întinde mâna după cordonul clopotului i se pare extrem de anevoios. Găsește însă puterea să surâdă. Un nărod și Cocceius
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și albul de lapte se aprinde. Genele i se înmoaie de-a binelea. Regele zicea că vede pe ele partea de jos a curcubeului. Pufnește zgomotos, ca să-și ascundă tulburarea. N-are rost să-i arate unui străin cât de amară e viața departe de casă. Adevărul e că nici nu mai știe ce înseamnă „acasă“. Peste tot este primit cu brațele deschise, dar nicăieri cu dragoste sinceră. Răcoarea pe care i-o provoacă contactul cu sticla rece îl ajută pe
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Citește, insistă dialul, dar fără să-l forțeze. Marcia Medullina își împreunează și ea mâinile: — Nu-ți împietri sufletul când cineva îți cerșește iertarea. N-am de ce să-i jelesc nenorocirea, murmură Augustus, cu trăsăturile feței schimonosite într-un rictus amar. Și-a făcut-o cu mâna lui. I se cuvenea o pedeapsă și mai grea. — Și el e conștient de greșelile comise, face flaminul împăciuitor. Știe c-ai fost mai bun cu el decât merita. Tonul devine rugător: — Dacă ai
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
în ochii mei. Știu ce înseamnă privirea astea, am văzut privirea asta în nu știu câte filme de la Hollywood. Privirea asta înseamnă că mă place! Mă place pe mine, Jemima Jones! Când coloana se pornește, bărbatul îi zâmbește: e un mic zâmbet amar, pentru că n-a putut să vorbească cu ea. Este exact ceea ce el ar descrie drept o frumusețe și jumătate. Trece pe sub luminile semaforului și se uită la ea în oglinda retrovizoare. Ei bine, își spune Richard și dă drumul la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
ai orașului. Comuna Agighiol era situată la 15 km sud-est de orașul Tulcea și cuprindea satele Agighiol și Sabangia. Satul Agighiol era situat pe malul nordic al lacului cu același nume, denumirea sa provenind din limba turcă și însemnând "lacul amar". Satul Sabangia era situat pe malul lacului Razem, la 5 km sud-vest de reședința comunei. Denumirea sa provenea tot din limba turcă și însemna "loc sălbatic". Localitatea Agighiol se învecina spre nord cu orașul Tulcea, spre sud cu lacul Razem
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
vânt Din noaptea pădurii de iese: Așa și speranța - c-un licur ușor, Cu slaba-i lumină pălindă, Animă-nc-odată tremîndul picior, De uită de sarcini, de uită de nori, Și unde o vede s-avîntă. La cel ce în carcere plânge amar, Și blestemă cerul și soartea, La neagra-i durere îi pune hotar, Făcând să-i apară în negru talar A lumii paranimfă - moartea. Și maicii, ce strânge pruncuțu-i la sân, Privirea de lacrime plină, Văzând cum geniile morții se-nclin- Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
în vieața-mi toată, dar cîntecu-mi de moarte Să fie ca " Blestemu"-Ți... să-l cânt, apoi să mor. {EminescuOpI 18} LA O ARTISTĂ Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor fior, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Sbor sub
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pe-al vânturilor joc, Și norii-și spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranța, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinței Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ți care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin Nimic decât o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
EminescuOpI 24} Vă văd lungiți pe patul juneții ce-ați spurcat-o, Suflând din gura boala vieții ce-ați urmat-o, Și arși pîn-în rărunchi; Sau bestiilor care pe azi îl țin în fiară, Cum lingușiți privirea cea stearpă și amară, Cum cădeți în genunchi! Sculați-vă!... căci anii trecutului se-nșiră, În șiruri triumfale stindardul îl resfiră, Căci Roma a-nviat; Din nou prin glorii calcă cu fața înzeită, Cu faclele nestinse, puterea-i împietrită, Poporul împărat. Sculați-vă!... căci tromba
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale ne-nturnată. S-a dus Pan, finul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de-nțeles; Munte cu capul de piatră de furtune detunată, Stă și azi în fața lumii o enigmă n-esplicată Și veghiaz-o stâncă arsă dintre nouri de eres. {EminescuOpI 32} Bolliac cânta iobagul ș-a lui
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]