5,136 matches
-
puternici, a celor privilegiați, a excepțiilor fericite. Speciile nu se dezvoltă într-o stare de desăvârșire: cei slabi ajung tot mereu să-i domine pe cei puternici asta din pricină că ei reprezintă numărul mare, că sunt și mai deștepți...". Friedrich Nietzsche, Amurgul idolilor, Editura Humanitas, București, 2012, p. 87. 134 "Este interesat să contemplăm malul unei ape, acoperit cu numeroase plante de diferite specii, cu păsări cântând în tufișuri, cu numeroase insecte zburând prin aer, ori cu viermi târându-se pe pământul
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
și cultivat româna. 2. Ce făceați în 1989? Ați urmărit căderea regimurilor comuniste în timp ce erați in Europa de Est sau din țara dvs.? Cum ați perceput acele evenimente? Am vizitat România în luna iunie 1989. Am observat protestele din teatre (am văzut "Amurgul burghez", o piesă alegorică, printre altele) și am fost frapat de opiniile mai îndrăznețe pe care le exprimau românii, dar nu aș fi ghicit niciodată că regimul va colapsa atât de curând. În anul acela am călătorit prin Europa și
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Science/882_a_2390]
-
36. R. Rochefort, op. cit., p. 128. Vezi și, de același autor, Le consommateur entrepreneur, Odile Jacob, Paris, 1997. 37. R. Rochefort (1995), op. cit., p. 128. 38. Am analizat această problemă în Le crépuscule du devoir, Gallimard, Paris, 1992 (trad. rom. Amurgul datoriei: etica nedureroasă a noilor timpuri democratice, Babel, București, 1996). 6. Fabulosul destin al lui homo consumericustc "6. Fabulosul destin al lui homo consumericus" 1. H. Marcuse, H. Lefebvre, J. Baudrillard, G. Debord sunt figurile cele mai reprezentative din rândurile
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se poate dezvolta de preferință În perioadele de prefaceri ale umanității: „Dandysmul apare Îndeosebi În epocile de tranziție, când democrația nu este Încă atotputernică, iar aristocrația nu este decât parțial șubrezită și Înjosită. ș...ț Dandysmul este un soare În amurg; ca și astrul care pogoară, el este superb, fără căldură și plin de melancolie”. Voluptatea singurătății morale, refuzul comunicării, răceala și sterilitatea sunt trăsături satanice, cărora masca impecabilă a dandy-ului le sporește puterea de fascinație. Individul, conștient de excepționalitatea
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
surâsul pe buze, cu „patimă și dor”. Portretul său fastuos constituie un fel de infrastructură ce ordonează toate celelalte secvențe ale narațiunii, iluminându-le convergența spre o aceeași viziune estetică asupra lumii. Iradierile acestei măști provoacă În universul matein stranii amurguri, elementele cosmosului se desfac În grele somptuozități și se pleacă Într-un somn translucid, cu moi licăriri nocturne. Dispariția bruscă a lui Aubrey de Vere, cu magia ferecată a măștii sale, face ca splendorile să pălească, Înecate Într-un anotimp
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
pe calea de acces a Înfrățirilor adânci, adaugă: „Incertul ne obligă să conferim complexitate eticii. El ne plasează În acele situații de double bind... În care ești nevoit să tranșezi Între două imperative contrarii. Femeia beduinului asasinat vede sosind În amurg un fugar, asasinul soțului ei, care cere să fie adăpostit. Această femeie are două imperative: cel de răzbunare a soțului și cel al ospitalității. Ea oferă găzduire pe timpul nopții și a doua zi pleacă Împreună cu frații săi să Împlinească răzbunarea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
poate ca Lazăr voi Învia” (Rochia Martei cea de toate zilele). Dorință grea de amar, răsucită traumatic În ea Însăși și În tardiva terapie amoroasă, urgentată de gongul timpului ireversibil: „dragostea mea târzie - sodă caustică pură”, Îngână, În transă, poeta. Amurgul pustiit de așteptări pare să găzduiască totuși paradoxala armonizare de-o clipă. Inițiere În adevăr (și În poezia-adevăr) reluată, iarăși și iarăși, niciodată aceeași. Finalul suspendat se leagă de Începutul „expediției” din poemul Ca o șenilă, cu care am deschis
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
nemaiîncercat. Profesor!... Într-o lume străină și limbă străină, În fața unei audiențe străine. Idilica enclavă academică nu putea risipi incertitudinile; le umilea doar, zilnic, prin pacea majestuoasă a pădurii și a cerului perfect. Lunile ospitaliere ale verii apropiau, cu fiecare amurg, Debutul, Întâlnirea cu publicul de la toamnă. Îndoielile nu erau puține. Rătăcitul se Întreba cum ar putea evita să joace, din nou, rolul care Îl consacrase. „Rătăcitul”?... Neobișnuit, Încă, cu viața? Cu farsele ei confuze? Rătăcit, oricum, oriunde, oricând? În clipa
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
identitate și entitate. Apretinde o absolută etanșeitate, o esență absolută, neatinsă de viață, ar fi absurd, monstruos. Eu sunt și oamenii pe care i-am cunoscut, sunt și fiul meu, limba mea, felul În care percep, În felul meu italian, amurgul zilei. Iluziile și deziluziile pe care le Întrețin. Cred că entitatea noastră este Încercarea de a elibera identitatea de supremație și adorație excesivă. Dacă m-aș vedea doar prin cariera mea sau prin paternitatea mea, să zicem. Nu cred că
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tăcerea pietrei care fusese om. Criptică și Înșelătoare și absolută era liniștea În cimitirul Ghivat Shaul. Liniștea ultimă, certitudinea ultimă. Ascultau Împreună tăcerea pietrei care fusese, cândva, om. Orbiți, deopotrivă, de Înscenările armoniei, În ora de pace și sânge a amurgului complice. (La Târgul de carte de la Ierusalim, iunie 2003 - Tamuz 5763) (Apostrof, nr. 2/2004) Cuprinstc " Cuprins" Partea Întâi Fierul de călcat dragostea 9 Lucian Raicu 21 Inima Poetului 25 Dureroasa zăpadă 36 Fragmente despre Sorin 40 Nichita 46 Sinuciderea
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
critic la adresa regimului Iliescu. De fapt, dacă mă gândesc bine, conștiința mea morală a devenit foarte limpede după ce eu însămi am stat două zile în Piața Universității și am văzut ce se întâmpla acolo, am ascultat discursurile, am îngenuncheat în amurg, pentru rugăciunea finală, am cântat șlagărele „golanilor”. Acolo am înțeles consistența unui etos creat ca dublu al revoluției române. Ca studenții mei să înțeleagă cât de cât fenomenul „Piața Universității 1990” era (este) necesar să le proiectez întotdeauna filmul documentar
Năravuri româneşti. Texte de atitudine [Corola-publishinghouse/Journalistic/2083_a_3408]
-
să învețe lumea ce trebuie să fie. Când pictează pe gri griul său, o formă de viață deja a îmbătrânit, iar în gri pe gri nu mai poate fi întinerită din nou. Bufnița Minervei zboară pentru ultima dată când umbrele amurgului deja au căzut. (G.W.F. Hegel, Prefață la Principiile filosofiei dreptului, 1821) Klitgaard (1988) își încheie cartea sa foarte atractivă cu o serie de sfaturi practice; lucrările bazate pe cercetare sfârșesc adesea cu teme pentru o dezbatere viitoare. Acest
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
Mihai Eugen AVĂDANEI Cuvînt înainte de Kurt W. TREPTOW INSTITUTUL EUROPEAN 1999 Era în primăvara lui 1932. Nefericita perioadă în timpul căreia Nicolae Iorga fusese prim-ministru se apropia de sfîrșit. Stătea pe prispa casei lui din Vălenii de Munte, contemplînd tăcut amurgul, cu piscurile Alpilor Transilvani, Carpații, licărind în depărtare. Fiul credinciosului său locotenent politic, profesorul Dimitrie Munteanu-Rîmnic, o rudă îndepărtată, pe atunci în vîrstă de aproape douăzeci de ani, stătea lîngă el. Totul în jurul lor era cufundat în liniștea solemnă a
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
cu piscurile Alpilor Transilvani, Carpații, licărind în depărtare. Fiul credinciosului său locotenent politic, profesorul Dimitrie Munteanu-Rîmnic, o rudă îndepărtată, pe atunci în vîrstă de aproape douăzeci de ani, stătea lîngă el. Totul în jurul lor era cufundat în liniștea solemnă a amurgului, atît de caracteristică mediului rural românesc primăvara. Dintr-o dată s-a întors către tînăr: "Frasine, ce cred oamenii despre mine?" Tinerelul a fost surprins de neașteptata încredere a profesorului Iorga și mai ales de întrebarea lui. Nu voia să riște
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
nu priveau înapoi spre satele lor cu dragostea lui sămănătoristă! Majoritatea acestor români trăiau într-o sărăcie chinuitoare, suportînd zilnic umilințele inerente acesteia. Un țăran din satele acelea, pășind pe cîmp în urma boului sau a catîrului său din zori pînă-n amurg pentru mai nimic, alegîndu-se doar cu bălegar, și toate acestea în mijlocul abuzurilor inerente traiului la cheremul moșierilor, considera plecarea în Statele Unite și șansa de a munci pentru un salariu decent ca muncitor industrial drept un mare pas înainte. Imaginea idealistă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
de mazăre siberiană („acacia galbenă“ din nordul Rusiei), cu o deschidere În mijloc, care corespundea cu paravanul terenului, se desfășura paralel cu gardul de sârmă și ducea spre o cărare numită tropinka Sfinksov („cărarea Sphingidelor“), din cauza fluturilor care vizitau În amurg liliecii spumoși, Înșirați de-a lungul bordurii din fața gardului viu, care se Întrerupea și ea la mijloc. Această cărare alcătuia bara unui mare T, a cărui linie verticală era aleea de stejari zvelți, de o seamă cu mama, care traversa
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
lung și maro ca un vagon de dormit). Una din temele muzicale ale copilăriei mele era lătratul isteric al lui Trainy, pe urmele iepurelui pe care nu-l prindea niciodată, În străfundurile parcului nostru din Vira, de unde se Întorcea În amurg (după ce mama Îl fluierase mult timp pe aleea stejarilor) cu stârvul uscat al unei cârtițe, În fălci, și cu scaieți În urechi. Prin 1915, a paralizat de picioare și până când i s-a administrat cloroform, se târa disperat pe suprafața
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de gramatică, răsfoiesc imediat până la ultima pagină ca să arunc o privire interzisă În laboriosul viitor al elevului, În acel pământ al făgăduinței, unde, În sfârșit, cuvintele sunt destinate să aibă Înțeles. 2 E vară și soomerki - frumosul cuvânt rusesc pentru amurg. Timpul: un punct vag din primul deceniu al acestui secol nepopular. Locul: 59o latitudine la nord de ecuatorul vostru, 100o longitudine la est de mâna mea care scrie. Se vor scurge multe ceasuri până ce ziua se va topi și totul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
asociere inocentă spre care privesc Înapoi cu plăcere; și deasupra icoanei, sus, pe perete, unde umbra unui obiect (a paravanului de bambus dintre pat și ușă?) se unduia În lumina caldă a candelei, o acuarelă Înrămată Înfățișa o cărare În amurg, șerpuind printr-una din acele păduri de fagi europene, bizar de dese, În care singura vegetație de sub copaci este rochița rândunicii și singurul zgomot care se aude sub bătăile inimii tale. Într-un basm englezesc pe care mi l-a
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Vladimir Lenski (...Ku-da, ko-da, ku-da vî udaliliși). Părăseam etajul unde stăteam noi, copiii, și alunecam Încet pe balustradă În jos până la al doilea etaj, unde se aflau camerele părinților mei. De cele mai multe ori, erau plecați la ora aceea și, În amurgul care se lăsa, acel loc avea asupra simțurilor mele tinere o influență teleologică, de parcă acea acumulare de obiecte familiare În Întuneric se străduia să alcătuiască imaginea clară și permanentă pe care o expunere repetată a lăsat-o În cele din
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-i tulbura cu nimic somnul sănătos. Iubea o singură ființă pe lume - pe fiica ei cea mai mică, Nadejda Vonliarliarski, de dragul căreia a vândut brusc moșia Batovo În 1916, tranzacție de pe urma căreia n-a avut nimeni de profitat În acel amurg al istoriei imperiale. Se plângea tuturor rudelor că forțe obscure Îl ademeniseră pe Înzestratul ei fiu, făcându-l să disprețuiască genul de carieră „strălucită“ În slujba țarului, pe care o Îmbrățișaseră strămoșii lui. I se părea În mod special greu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pomenit sperând să fie folosită ceea ce În acel moment părea o armă mai abstractă. Dar În curând aveam să mă afund Într-o și mai adâncă disperare. În timp ce sania aluneca de-a lungul bulevardului Nevski, unde lumini estompate Înotau În amurgul care se lăsa, m-am gândit la Browning-ul negru și greu pe care tata Îl ținea În sertarul de sus, din dreapta, al biroului. Cunoșteam acel pistol la fel de bine ca pe toate celelalte obiecte aflate mai la vedere În camera
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de fluturi și diverse sporturi Îmi ocupau orele Însorite, dar oricâte exerciții fizice aș fi practicat, nu scăpam de neliniștea care mă propulsa În fiecare seară În confuze călătorii de descoperiri. După ce călăream aproape toată după-amiaza, plimbarea cu bicicleta În amurgul colorat Îmi dădea o senzație ciudat de subtilă, aproape imaterială. Întorsesem cu susul În jos și coborâsem sub nivelul șeii ghidonul bicicletei mele Enfield, transformând-o Într-o versiune proprie a unui model de curse. Rulam pe cărările parcului, pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
urcat o scară și am bătut la o ușă masivă care era ușor Întredeschisă. „Intră“, a rostit o voce de departe, cu o bruschețe găunoasă. Am traversat un fel de sală de așteptare și am intrat În biroul Îndrumătorului meu. Amurgul cafeniu sosise Înaintea mea. În birou nu era altă lumină decât licărirea unui cămin masiv lângă care ședea o siluetă Întunecată, Într-un fotoliu și mai Întunecat. Am Înaintat spunând: „Numele meu este...“ și m-am Împiedicat de serviciul de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aceea ca guvernanții să acționeze în interesul public, după cum le-o cere postul. Între timp, ne maturizăm și îmbătrânim simțind adesea că viața privată și istoria publică ni se scurg degeaba printre degete. Text publicat în Curentul, 14 martie 1998 Amurgul maniheismelor În anii ’50-’60, generația părinților mei era profund marcată de înfierarea cu mânie proletară. În anii ’90, generația lor și a mea sunt profund marcate de înfierarea cu mânie democratică. Fiecare dintre aceste înfierări lucrează cu cel puțin
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]