11,066 matches
-
a întrebat doamna Silsburn pe toți în general. Nimeni nu-i răspunse. Ce-ar fi să-l întrebi pe polițist cât timp are de gând să ne țină aici? i-a sugerat șoferului soțul doamnei de onoare. Continua să stea aplecat în față. Evident, răspunsul laconic al șoferului la prima sa întrebare nu-l satisfăcuse. — Știi, suntem cu toții în mare grabă, a adăugat el. Crezi că-l poți întreba cât mai are de gând să ne țină aici? Șoferul a înălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
pe mâneca jachetei surorii mele. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Sub cap își vârâse o pernă. — Pune gheață în băuturi, dacă ai, a adăugat închizându-și ochii. I-am aruncat o privire scurtă, dar ucigașă, pe urmă m-am aplecat și, cu foarte mult tact, am degajat jacheta lui Boo Boo de sub picioarele ei. Am dat să ies din încăpere ca să-mi îndeplinesc îndatoririle de gazdă, când locotenentul mi s-a adresat de lângă birou: — De unde sunt toate fotografiile astea? M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
și mi-am coborât picioarele, dar atât de brusc și cu atât de puțină coordonare a mișcărilor, încât a trebuit să mă sprijin cu mâna de măsuța de cafea ca să nu-mi pierd echilibrul. Un minut sau două am rămas aplecat în față, cu ochii închiși. Pe urmă, fără să mă scol, am întins mâna după cana cu Tom Collins și mi-am turnat un pahar, împroșcând masa cu lichid și cu cuburi de gheață. Am rămas alte câteva minute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
am ajuns la ușa bucătăriei, mi-am scos tunica - am smuls-o de pe mine - și am aruncat-o pe podea. Se părea că, pe vremea aceea, bucătăria era singurul loc unde îmi lăsam tunica. În baie, am rămas câteva minute aplecat deasupra coșului cu rufe murdare, dezbătând problema dacă să scot sau nu jurnalul lui Seymour și să mai citesc din el. Nu mai țin minte ce argumente pro și contra am folosit, dar până la urmă am deschis coșul și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mod deschis, cu experții declarați în astfel de chestiuni - studioșii, biografii și, mai ales, acea aristocrație intelectuală guvernantă, formată într-una sau alta dintre școlile publice psihanalitice - și mă iau la harță, mai aspru, pe următorul criteriu: ei niciodată nu apleacă urechea la strigătele de durere, atunci când acestea răzbesc. Desigur, nu sunt în stare. Ei constituie o nobilime cu urechi de tinichea. Și cu un asemenea echipament precar, cu asemenea urechi, cum ar putea cineva să detecteze sursa durerii, numai după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
mult ca sigur că îi vor transforma. Pe Bessie, de pildă, unul dintre lucrurile mai importante care o jenau la Seymour era înălțimea lui. În mintea ei îl vedea ca pe o huidumă de tip texan, care trebuia să-și aplece capul ori de câte ori intra într-o încăpere. Fapt este că avea peste un metru optzeci, adică o statură nu prea exagerată după standardele multivitaminelor moderne. Ceea ce-i prindea bine. Pentru că nu era atras de înălțimi. Un timp, când statura gemenilor s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
umbre care se Îndreptau spre sfântul lăcaș și se Întrebă de ce bate toaca la o vreme atât de nepotrivită. Cupolele bisericii Preobrajenie sclipeau În lumina lunii. Toaca tăcu și Începură să bată și clopotele. Pe drum, bătrânele Își făcură cruce, aplecându-și mânecile lungi ale hainelor cernite până la pământ. În mâinile lor, mătăniile părea niște cădelnițe aprinse. Brusc, mesteacănul de lângă fereastra ei se potoli din fierbere. Nu se mai mișca nici o frunză. Și la fel de brusc, Întreaga lui coroană vui, transformându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu mic, cu mare, repetă Într-un glas cuvintele soldățelului, primesc fiecare câte două scrumbii sărate bocnă, soldații strigă Îmbarcarea și lumea se urcă În vagoane. Ostașii, cu ochi ageri, glumind, inspectează trenul, Închid ușile cu drugi de fier, se apleacă să privească și pe dedesubt, să vadă dacă nu cumva s-au ascuns oameni sub vagoane, aleargă Încoace și Încolo, testând osiile cu ciocănelul, și, În sfârșit, după o așteptare Îndelungată, trenul se pune În mișcare. Ostatecii, ținuți la post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lățească În sutană și să prindă rotunjimi nebănuite. Și nu mult timp de la aceste semne, starețul dădu naștere la niște gemeni zglobii, un băiețel și o fetiță, care priveau mirați, țipând și dând din piciorușe, la barba sură ce se apleca spre goliciunea lor. Nașterea copiilor fu tăinuită mult timp În mănăstire, dar până la urmă vestea ajunse unde trebuie și starețul Împreună cu gemenii luară drumul capitalei. Aici starețul fu supus unor investigații serioase și, după trei luni, medicii unei clinici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dimpotrivă? Întrebă Mașa. - Așa, răspunse Extraterestrul. „Și totuși, cum arată la acești (domni) dimpotrivă cel de-al treilea sex?“, se Întrebă În sinea ei femeia, având Încă destul de vie În minte imaginea celor trei țevi de plumb Înroșite ce se aplecau spre pulpele sale, rămase Încremenite. Deodată Însă țevile se blegiră, se răsuciră ca niște frânghii, iar clopoțeii cu care erau Împodobite fesele Extraterestrului scoaseră un sunet jalnic, un fel de scheunat neputincios, desprinzându-se de la locul lor și picând ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
din buzunarul de la piept și-l așeza pe catedră. Stiloul servea mai mult ca element de decor. Domnul Mecadosta Îl folosea de câteva ori pe an. Când vreun elev Îi dădea un răspuns ce presupunea multă judecată. Atunci directorul se apleca peste catalogul deschis, deșuruba capacul stiloului, făcea proba pe o coală de hârtie așezată alături și, cu mișcări lente, care semănau cu cercurile descrise de aripile unei păsări ce se pregătește să se așeze pe vârful unui pom, mâna sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chef acum să mai piardă timpul prin depozit, astfel că, după ce puse lacăt pe fișet, se Îndreptă spre ușă. „Gheișa“ Însă Îi tăie calea, făcând un scurt ocol și proțăpindu-se În fața lui. „Cum ne-a fost Învoiala?!“, spuse ea, aplecându-și coronița spre fruntea lui. Ippolit nu-și aducea aminte să fi făcut vreo Învoială cu această creatură care, iată, Începea să-l terorizeze. De spaimă, brigadierul scăpă geanta jos, din care se rostogoliră o mulțime de acte, câteva conserve
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
reamintească. Până ce luăm o gustare...”. „Numai câteva minute te rog. Pentru a recupera timpul afectat producției, dă un telefon la unul din restaurante să ne rețină o masă...” Aceste cuvinte pronunțate, Tony Pavone Împreună cu cei doi șefi de echipă se aplecară din nou asupra planurilor unei fundații ce le dăduse mari dureri de cap.Săpăturile În adîncime la cota de proiectare, Întâlnise pământ de umplutură, care continua să Înainteze În profunzime...! Urma că Împreună cu proectantul să găsească noi soluții de execuție
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
găsit, să ne trăiți...Ce melodie preferați...?” „Nu am preferințe. Totuși, un cântec de pahar ar fi bine venit...” Cu o dexteritate demnă de profesia sa, solistul acordă vioara scoțând unele sunete plăcut auditive, făcând semn orchestrei să-l acompanieze, aplecându-se către urechea Șefului de Șantier cu vocea joasă,aproape În surdină manevrând cu dibăcie arcușul viorii. „Cioc, cioc la poarta noastră! „Cine bate la fereastră... „E cocoșul de Gheorghiță! „Vine de la morăriță... Entuziasmat șeful bătu din palme, comandând pentru
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pe care cu iuțeală le introduse În sertarul Întredeschis al biroului urmate de câteva originale pungi de cafea ce emanau un miros suficient de plăcut, motivând. „Am o sarcină de partid „Ultra Secretă” minți el din nou. Coborând vocea se aplecă la urechea directorului, șopptindu-i. Acest material urmează să fie Întrebuițat la Rampa de lansare a rachetelor nucleare ce se află În plină construcție subterană undeva lângă pădurea Băneasa...! În caz contrar, cine Își putea permite...?” Convins fiind mai mult de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
aluneca de sub picioare, hotărând pe loc să alerteze opinia publică. Urmări cu Înfrigurare momentul când garda privea prin mulțime, țipând de alarmă tot tribunalul. “Criminalii...! Ajutooor...!!” Se produse Învălmășeală. Legat În cătușe, Tony Pavone se poticni. Unii martori oculari se aplecară să-l ridice Însă, escorta lovea În mulțime cu bastoanele de cauciuc Încercând să-și croiască un culoar către nefericitul cutezător. Se auzi un prelung fluerat ce chema la fața locului alți gardieni ce se năpustiră asupra lui, lovind cu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
să Înfigă unul În celălat În cele mai dificile, caraghiose poziții pe verticală, Încât efectiv ce-l mai mic spațiu Între corpurile omenești era eliminat! Deci, arestații timorați la maximum ca să se poată Îmbrăca trebuia să se miște să se aplece să facă mișcări și astfel Începură să se Îmbrâncească, lovindu-se Într-o hărmălaie În care Întradevăr te pufnea râsul...! Același Liber, ordonă. „Drepți. Nimeni nu mai mișcă....! Încă nu sunteți gata...? Zbieră. Mă nenorociților, asta-i Pușcărie, nu sală
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
procuror, mai cercetă câteva fracțiuni de secundă fizionomia celor trei avocați apoi săgetându-l cu privirea pe Tony Pavone, articulă. „Ai cuvântul...!” Tony Pavone făcu o plecăciune judecătoarei În semn de mulțumire, se răsuci către asistența din sala de recurs aplecându-și capul În semn de respect, nu reuși să opserve nici o figură cunoscută, apoi reveni În poziția inițială, fixându-l pe procuror. Izbugni. „De unde ști-i dumneata domnule procuror, m-ai văzut dumneata furând..? Cum vă permiteți să mă acuzați
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o anumită poziție să-i poată vede fața ce era parțial acoperită cu sânge, refuzând să creadă ce vedea...! Simțind pămândul despicându-se sub picioarele sale, Atena scoase un strigăt de disperare În așa fel Încât curioșii lărgiră cerul. Se aplecă asupra lui Tony Pavone să-l poată vedea mai bine, cu lacrimi de durere, articulând : „Vai mie...!! Nefericita de mine...!! De ce a trebuit să pleci singur...??” Ridică mâinile către mulțimea din jur. „De ce, oameni buni, de ce...!! Opservând rămășița banknotei de
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Încă luat de curenții rapizi ai inimii. Ca o creatură Încercând să scape, fugind de el. Gâtlejul Îl durea, până la rădăcina limbii. Avea un junghi În ochiul beteag. Dar avu ceva prezență de spirit. Apucând bara cromată de deasupra, se aplecă Înainte ca și cum s-ar fi uitat ce stradă urma. 96th. Cu alte cuvinte, evită o privire lungă ce putea fi susținută de celălalt sau orice Înlănțuire de priviri. Nu dădu semn a ști nimic și Începu acum să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
În păduri, pivnițe, ganguri, cimitire. Lucruri prin care trecuse o dată, care aboliseră o anumită marjă sau limită luată de obicei de bună. Luând de bun că nu o să fii Împușcat ieșind În stradă sau ucis cu o bâtă când te apleci să te ușurezi sau vânat Într-un gang ca un șobolan. Odată Îndepărtată această marjă de civilitate, domnul Sammler niciodată nu-și recăpătase totalmente Încrederea În restaurarea ei. Avusese puține ocazii să exerseze artele ascunsului și ale eschivării În New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Apoi Își desfăcu și-i fixă pe nas pe-ai lui, circulari, violet de gențiană, Încercuiți delicat cu Încântătorul aur Dior. Apoi plecă. Liftul, cu un bufnet, revenind de la subsol, se deschise simultan cu ușa de la stradă. Recuperând umbrela căzută, aplecându-se șchiop, Sammler urcă. Portarul nu-i adresă nici o bagatelă. Pentru această tristă lipsă de sociabilitate puteai fi recunoscător. Și mai bine, nu dădu peste Margotte. Cel mai bine dintre toate, căzu și se Întinse În patul său, așa cum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ce mai faci? Arăți binișor. Și bătrânul, Întinzându-și brațul lung sub el, netezind dedesubtul trenciului, Îndoindu-și picioarele subțiri, se așeză. Între vârfurile pantofilor negri, crăpați, ridați puse vârful umbrelei și se sprijini cu ambele palme de mânerul curbat, aplecat spre pat cu politețe oxfordian-poloneză. Vizitatorul de spital până la cel mai mic amănunt. Fină, elaborat ridată, partea stângă a feței lui era ca harta de nivel a unui teren dificil. Doctorul Gruner ședea drept În capul oaselor, fără să zâmbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
de oțel. Nuanța ciudată a degetelor masculine În clăbuci. Femeia În halatul alb, cu fiecare fir de păr de pe capul fără gât vopsit În același negru, fără variație, era posomorâtă, cu picioare trândave În pantofii albi, ortopedici. Cu stângăcie, se apleca cu instrumente asupra unghiilor lui, concentrându-se asupra muncii. Avea un nas lat, gravid de lacrimi. Doctorul Gruner trebuia să curteze reacții din partea ei. Chiar și de la o asemenea grozăvie de creatură. Așa cum putea să nu mai fie de prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
să le citească pe toate. Am citit multe. Probabil prea multe. Zâmbind, Sammler goli plicurile și aruncă ghemotoacele În coșul Angelei de hârtii, din piele florentină, poleită. Achiziționat de mama ei În timpul unui tur. Cheilor le dădu drumul În buzunar, aplecându-se mult Într-o parte pe scaunul de toaletă pentru a ajunge la clapa buzunarului. Shula, urmărindu-l În tăcere, zâmbea și ea, ținându-și brațele Încrucișate peste piept, cu degetele Încleștate peste Încheieturile mâinilor ca să Împiedice halatul să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]