KorAP: Find »[drukola/base=apostol & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...204 205 206 ...337 >

8,411 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941

sectorul lui, mai ales după ce l-a amenințat deunăzi? Se duse la masă, își făcu loc, își pregăti cele de scris, mereu nehotărât. Apoi deodată se întoarse și zise către Bologa, nervos, aspru: ― Scoate absolut tot ce ai în buzunare! Apostol cu rămășițele surâsului de adineaori pe față, se sculă și-și goli buzunarele. Un soldat îi luă mărunțișurile din mâini și le puse pe masă. Varga se uita pe sub sprâncene. Liniștea prizonierului îl supăra. Vru să ordone soldatului să controleze

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile. Ridică mâna stângă să-și scoată casca și auzi un tic-tac. Își văzu ceasornicul la braț și murmură cu bucurie: ― Uite că ceasornicul... Își aruncă ochii pe cadranul alb și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
idiot e sergentul, iar apoi îi ceru o căruță, apucîndu-se să-i povestească pe larg tot ce știa despre cazul prizonierului. Klapka stătu câteva clipe, ca și cum ar fi ascultat sporovăială sublocotenentului, fără se înțeleagă o vorbă. Se uita însă la Apostol cu atâta groază, încît îi dârdâiau și brațele și picioarele. Apoi, curmând cu un gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
atâta groază, încît îi dârdâiau și brațele și picioarele. Apoi, curmând cu un gest istorisirea tânărului ofițer, se repezi la Bologa și-i zise, schimonisit de frică: ― Vasăzică totuși ai încercat?... O, o, presimțirea mea!... Și azi-noapte te-am visat... Apostol plecă ochii în pământ și strânse din umeri. Căpitanul își frângea mâinile, bâlbâind foarte repede cuvinte fără șir, pline de milă și de spaimă, așteptând parcă mereu un răspuns. Deodată își aduse aminte că Bologa e arestat sub o învinuire

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
gâtul alb, lung și subțire, își aduse aminte, își curmă brusc veselia și, cuprins de rușine, se răsti la vizitiu: ― Dă-i drumul, dobitocule! Ce vrei, să ne apuce prânzul aici?... Sau n-ai mai văzut oameni spînzurați?... Dobitocule, dobitocule!... Apostol, cu ochii în fundul căruței, zări printre scânduri, pe șoseaua care fugea înapoi, un gătej strâmb, întocmai forma crengii de pe copacul cu spânzuratul singuratic, în stânga, îl cutremură o spaimă ciudată și, ca o rugăciune, începu să murmure din buze: ― Dumnezeu... Dumnezeu

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
suflet. ― Da, firește, când cineva... Despre aceasta mai tîrziu! făcu pretorul, frecîndu-și iar mâinile. Apoi, luând harta desfășurată și punîndu-i-o sub ochi, adăugă triumfător și mîndru: Dar aceasta cum se potrivește cu povestea echilibrului sufletesc?... Ești bun să-mi explici? Apostol păli. Într-o secundă îi trecu prin creieri cum a mințit aseară că a uitat ceva și cum a luat harta numai ca să-și acopere minciuna față de Ilona... Și totuși, când a pus-o în buzunar, a simțit că trebuie

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
vrut să treacă dincolo și locul unde s-a întîlnit cu Varga. ― Știu... sunt și eu militar, zise pretorul cu dispreț. Dar cum a ajuns în buzunarul d-tale? Și tocmai când încercai să dezertezi la inamic? ― Fiindcă... fiindcă... bolborosi Apostol, încurcat, roșind brusc și apoi oprindu-se rușinat că iar era să mintă. ― Să-ți spun eu cum, reluă pretorul, privindu-l lung, cercetător. Fiindcă n-ai vrut să mergi cu mâna goală! Nu-i așa? Bologa nu răspunse și

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
pretorului care, după o mică pauză, continuă, îndoind harta și aruncînd-o pe birou. ― Și acuma să-ți explic tot eu și motivele cele adevărate pe care d-ta cauți să le acoperi cu basmele echilibrelor sufletești! Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" și interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei șapte spânzurați împreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizații de spioni și trădători, cuibăriți în inima diviziei din pricina indolenței generalului care nu l-a

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
nici o importanță. Urcă treptele căsuței și văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab și deșirat, cu fața suptă și galbenă, cu hainele largi și soioase, dîndu-și mare silință să pară marțial. Plutonierul deschise larg ușa, lăsând pe Apostol să treacă înainte. ― Dacă doriți ceva, vă rog să mă chemați pe mine... Am să vă trimit îndată cafeaua sau, dacă doriți, ceai... Așteptă două clipe și, neprimind răspuns, ieși trăgând ușa. Învârti cheia de două ori în broască, apoi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
împreunau bine și crăpătura dintre ele era astupată, neagră, deși tabla trebuie să fi fost frecată de curând cu leșie și nisip. Pe marginea dinspre perete, în litere săpate cu briceag, scria: "Aici am suferit... zile". "Stegarul bosniac, se gândi Apostol, amintindu-și vorbele primarului. Oare de ce nu spune câte zile?" Simți atâta lene în creieri, că nu-și mai urmări gândul. Își dădu seama de aceasta și făcu câțiva pași, să-și vie în fire. Îi apăru în minte figura

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
asupra căreia pretorul se străduiește să-și întemeieze acuzația de spionaj și trădare, cred că am s-o spulber cumva din dezbateri... In sfârșit, trebuie să avem speranță, Bologa! Trebuie! Klapka, vorbind, își trăsese scaunul lângă masă și se așezase. Apostol, calm, în picioare, cu spatele spre fereastră, privea inscripția zgâriată la marginea scîndurii: "Aici am suferit..." Când căpitanul tăcu întrebător, Apostol zise rar, uitîndu-se drept în ochii lui: ― Când voi fi judecat? ― Peste trei ore... da... la zece... negreșit, bâlbâi

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
închipuire care împacă sufletul e tot ce poate dobândi omul în viață! murmură Apostol, cu o strălucire mare în ochi. ― Dar bine, omule, tu vei muri ca dezertor și spion, și trădător, în sfârșit ca un criminal, iar nu ca apostol al iubirii! se înfurie iarăși căpitanul, adăugînd: Să știi că, de vei continua tot așa, o să te declar nebun în fața Curții și tot am să te scap! ― Criminal? zise blând Bologa. Orice mormânt e lăcaș de iubire, fiindcă... ― Destul, încetează

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se înălțau până-n tavan, se izbeau de pereți și plesneau capetele tuturor ca niște palme umede. Pe urmă glasul lui Klapka, patetic, protestând stăruitor... Și amândouă se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai repede, mai repede, pentru Dumnezeu... Deși îi era gâtul uscat și în aer se încrucișau încă urmele glasurilor de adineaori, șoapta lui zbârnâi prelung în toate urechile și atrase asupra lui

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
un laț nesuferit. Cu o smucitură disperată își rupse gulerul și strigă răgușit: ― Omorîți-mă!... Omorîți-mă!... Gestul și strigătul lui stârniră uimire și indignare. Colonelul se sculă în picioare, cu ochii fulgerători, și bătu cu pumnul în masă, în vreme de Apostol căzu grămadă pe scaun, respirând greu, cu obrajii ca varul stins, cu privirile roșii agățate de crucea albă. În sală se restabili curând solemnitatea și toată lumea își reluă înfățișarea gravă dinainte. Incidentul fu dezbătut calm câteva minute, apoi trecură mai

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de spus? Bologa auzi și înțelese întrebarea; nu se clinti însă, ca și cum n-ar fi fost vorba de el. ― Dezbaterile fiind terminate, Curtea va intra în deliberare! zise iar colonelul, supărat. Pretorul făcu un semn și plutonierul se apropie de Apostol. ― S-a sfîrșit? întrebă el, ridicîndu-se brusc de pe scaun, încît plutonierul se sperie. Da?... S-a sfîrșit!... Se închină foarte adânc în fața juriului și ieși afară grăbit, sprinten... 7 ― Ei, domnule locotenent, s-a isprăvit și asta!... De-acuma o să

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-i rămâie neatinse fiindcă e singură și amărâtă, că l-a visat în noaptea de Vinerea Mare foarte urât și a dat o slujbă chiar în ziua întîia de Paști ca să-l ferească bunul Dumnezeu de primejdii... "Biata mamă! își zise Apostol cu un zâmbet umed. De-ar ști ea în ce primejdie mă zbat eu acuma!... când va afla vestea... Trebuie s-o afle de la mine... să afle barem că tot ea mi-a alinat inima în ceasurile din urmă, ca

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de foc, încît parcă simțea cum îi sfârâie celulele cenușii. Era plutonierul cu un soldat care aducea cina. ― Ați isprăvit de scris? întrebă, vrând să strângă masa, fără să se uite la Bologa. ― Nu, nu... nici n-am înce... zise Apostol deodată foarte agitat, adăugând repede, cu niște ochi ieșiți din orbite: Așa-i de mare graba?... S-a hotărât sentința, s-a... ― Sentința desigur că s-a hotărât de mult, răspunse plutonierul tărăgănat și parcă cu glas neobișnuit. Se așteaptă

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
sus... de la Marele Cartier... Așa-i regulamentul pentru domnii ofițeri... Dar mult nu mai durează, nu, nu... Trebuie să pice răspunsul din minut în minut, căci în război și în cazuri d-astea merge repede... În război toate merg repede... Apostol Bologa vedea că omul acesta îi cunoaște soarta, dorea să-l întrebe și nu cuteza. Soldatul se strecură afară, în vârful picioarelor, ca dintr-o casă de mort. Plutonierul zise mai încet: ― Fetița plânge și se zbate, vai de sufletul

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
împăratului", "crimele săvârșite, dar neizbutite, de trădare și dezertare la inamic", "degradare și eliminare din gradele armatei", "moarte prin ștreang..." ― Sentința va fi executată imediat! sfârși pretorul, îndoind hârtia și aruncând o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul și-l puse pe masă, peste călimara ruginită, apoi lepădă haina, o împături cu mare băgare de seamă, o așeză pe pat și o netezi de două

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
ușa se deschise iar, și în prag se arătă preotul Constantin Boteanu, înalt, slăbuț, cu patrafirul pe piept, cu o carte subsuoară, cu crucea în mână. O clipă se uită blând, nedumerit, apoi intră, închise ușa și merse drept la Apostol, murmurând cu glas cântat, pătrunzător: ― În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor... Apostol crezu o secundă că speranțele lui, printr-o minune cerească, au pornit să se împlinească. Zdrobit de povara

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
omului!... Dar Ilona venise din capul ei la mine... Domnii de aici hotărâseră să-ți trimită un preot militar, de altfel tot slujitorul Domnului... Ne-am rugat cu toții și am înduplecat pe domnul căpitan să fie milostiv... ― Părinte! zise deodată Apostol, grăbit și îngrijorat. Am vrut să scriu mamei și uite, colo, hârtia neîncepută... n-am fost în stare... din pricina... Vestește-o tu, Constantine, pe urmă, după ce voi fi... după ce... Spune-i tu cum am... Să aibă grijă de logodnica mea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
iubirea lor mi-am întruchipat credința... și credința călăuzitoare... și... și... Își ascunse fața în patrafir, în rămășițele mirosului de tămâie, murmurând cuvinte fără șir. Preotul îi mângâie părul umed, îngînînd: ― În mijlocul tuturor ispitelor vieții, ai rămas fiul părintelui tău, Apostole! N-ai uitat învățăturile lui, ci le-ai purtat pururea în sângele tău fierbinte... Ți-aduci aminte cum ne spunea, de câte ori venea prin Năsăud, serios și impunător, parc-ar fi vorbit cu niște bărbați: "Niciodată să nu uitați că sunteți

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
suflet îi încolți, lângă părerea de rău, un firicel de nădejde, care-i spunea în taină: "Poate că totuși!..." Curând însă părăsiră șoseaua, trecură pe sub un viaduct cărămiziu, apoi peste un podeț de scânduri noi. "Doamne, unde mergem?" se întrebă Apostol acuma cu durere, mai ales că pe aici nu umblase niciodată. Nu-și simțea deloc picioarele, se mira cum poate merge fără picioare și i se părea că plutește în aer, ca în vis. În aceeași vreme zise iarăși preotului

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
de sub podețul de scânduri noi acum gâlgâia gălăgios, în dreapta, la picioarele coastei... Auzind cum gâfâie oamenii împrejurul lui, Apostol șopti la urechea preotului: ― Nici nu-mi simt picioarele... parc-aș pluti... Boteanu rosti mai tare rugăciunea, înfricoșat de cuvintele lui Apostol care atârna tot mai greu pe brațul lui amorțit... Urcușul se isprăvi. Pârâul iar murmura alături, somnoros. Lui Apostol i se părea că merge de o veșnicie pe o cărare fără sfârșit și din nou îi răsări în creieri întrebarea

Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]