5,989 matches
-
o ștafetă plină de lumină, așezată la o fereastră în timpul nopților. Se poate întâmpla ca uneori să nu fie observată lumina reală a unei mame iar copiii să fie înzestrați cu o lumină mai puternică, o lumină care va mângâia bătrânețea mamei atumci când neputința anilor va veni pe nesimțite. Dacă nu vor fi nici una nici alta, de vină va fi lovitura destinului, un capriciu al hazardului, o fantezie a sorții care nu face decât să fii aruncat din rândul celor
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la noi este Nae), ci pentru că mi s-a părut că filmul acesta nu este la fel de reușit ca E pericoloso sporgersi sau Filantropica, să zicem. Ceea ce îi reușea de minune lui Nae în filmele amintite mariajul fericit și „până la adânci bătrâneți” între filmul de autor și cel care aduce încasări mi s-a părut aici ezitant, imprecis, cu sincope ; un mariaj început sub cele mai bune auspicii (scenariu premiat, reputația soțului-regizor etc.) care eșuează după nici o oră (din 2 și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
să nuanțez și să detaliez un pic. De altfel, întrebarea ta își conține explicit răspunsul. Pentru mine, Cehov înseamnă realism pentru că, reduse la esență, situațiile de la care pleacă textele lui sunt aceleași și astăzi. Trăim și noi astăzi teama de bătrânețe, de moarte, jinduirea după un altceva sau altundeva, dragostea nefericită ; ne doare stupizenia, neînțelegerea celor din jurul nostru. Nu am cum să fac o listă de teme, dar cam asta mă interesează la teatru și la film deopotrivă. Mi se pare
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
culoare roz aprinsă; trei flori ca trei diamante, iradiind culori de vis; trei flori ca trei inimi pline de iubire, gata să pornească în trei zări ale lumii, lăsîndu-mi mie zarea a patra să o cutreier viața întreagă, pînă dincolo de bătrînețe, în speranța reîntîlnirii cu vreuna din inimile din palma mea. Țin trei flori în palmă și parcă-s mai bogat cu trei fiori de fericire... Ce-s astea, Tomiță? întreb cu privirea pironită încă în palmă. Magnolii. Veniți să vedeți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și plec spre scări, uitînd de oboseală, suportînd cu stoicism durerile din mușchii piciorului bolnav. I-o fi tatii rău, poate că-i în spital și eu nu știu. După munca de-o viață, l-o fi ajuns acum, la bătrînețe, boala. Degeaba încerc eu să văd în el tot muntele de bărbat de altădată, țăranul care răsturna căruța încărcată doar cu un umăr! Acum tata e om bătrîn, parcă a început să dea înapoi, mai ales de cînd a murit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
electricitate sau instalații sanitare, dar de un bun-gust tradițional. Mama ei, Paulina Bălăcioiu, născută Pleșoianu, înrudită cu Brătienii și cu Tătăreștii, era numită „Muma“, datorită caracterului ei ferm și temperamentului aprig - pe care le-a demonstrat o dată în plus, în ciuda bătrâneții, în zilele grele ale exproprierii „rămășițelor moșierești“ din 1949 -, trăsături care au fost moștenite de Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. Tatăl, Gheorghe Bălăcioiu, era un boier cult, excentric și lipsit de simț practic, atras de ideile socialismului utopic. Se pare că și-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cimitirul fostei biserici; nu este exclus ca o parte din această lipsă de simț al economiei să fi trecut și în sângele fiicei lui, căreia i s-a reproșat adesea firea cheltuitoare - dar, constrânsă de comunism, ea a învățat la bătrânețe să renunțe la standardele materiale și la libertățile la care ereditatea ei o îndreptățea să aspire. Cealaltă fată a familiei era Azota (alintată Moțu), o domnișoară bine educată, cu talent de pianistă, care s-a căsătorit cu un inginer pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nici nu am putut dormi de părere de rău că nu am avut energia să înfrunt frigul și oboseala care mă anihilaseră. Acum, dimineața, cum ora întâia sunt liberă, am rămas în pat și scriu, [și] de aceea, nu de bătrânețe, scrisul e inegal și rândurile se scoboară sau se curbează cu intenții de boltă. Eri dimineață deci: gospodărie; am scris pagina anexată scrisoarei lui Georges, am dus scrisoarea la poșta centrală, am mers la școală o oră să aranjez chestiunea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
viață pariziană. E 12½! Nu mă satur flecărind cu tine; am trecut în ziua de 25 noembrie, asta am și vrut: să te sărut pentru urările tale, pentru micul tău calendar, pentru rândurile tale, de care aveam nevoie, în pragul bătrâneții mele pustii. (Haid! unde e Mihai.) Și eu îmi doresc să fim împreună la anul pe vremea aceasta, sau să pot veni să te văd în vară. Nu cred, dar sper. [...] 25 noembrie [1947], marți dimineața Cum reluasem scrisoarea să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
suivanta ei și în colțul de lângă fe reastră un mic biurou alb, cu sertare, de serie; pe jos un covor fără culori, imprecise de uzură, o oglindă veche, un scrin, o măsuță și peste tot un praf de renunțare, tristețe, bătrânețe și singurătate. Doamna de companie, d-ra Martini, pe care o cu noscusem pe vremuri, blondă ca Mariana, e acum boțită la față ca un chip într’o oglindă spartă, fumurie. Peste tot, fumuriu și prăfos; dușumelele fără culoare, părând că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
crăițe ofilite și buruieni, grădină ce prelungea vraja de casă bătrână, părăsită. Am ieșit iar prin ploaie (și acum ploua, picura mai trist, mai insistent, mai ursuz). Am lăsat acolo nu mele tău tânăr ce suna biruitor și scutura praful, bătrânețea și tristețea. Ea te vedea încă, mică de 3 ani, cu o rochiță de lână albă și cu babouches albi îmblăniți... Atât de departe e vremea pe care totuși am trăit-o. O! Monică, tu trebuie să te măriți cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aceasta nu am neliniști. [...] Mâine trebuie să vând ziare pe stradă. Mă vezi strigând pe stradă și oferindu-le trecătorilor, în timp ce alerg ca să ajung prima la un tramvai? Ce orizont pentru inima mea grea și tristă, ce imensă decepție este bătrânețea mea! Stadiul acesta către moarte e oricum apăsător, dar să-mi bat chiar eu joc, făcând o grămadă de temenele, de strămoșii mei, de părinții mei și de mine însămi, să mi văd mâinile cum aplaudă, să le urăsc pentru că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a avut un suflet. Să fie oare cântecul de lebădă? Mouette, trebuie să ne dezvățăm să ne mai atașăm de lucruri, așa cum vor să ne dezvețe de dragostea excesivă în familie. A trebuit, draga mea, ca în pragul tragic al bătrâneții mele să învăț să silabisesc ura, să calc cu pas profanator pe mormintele strămoșilor mei, să învăț să uit și să silabisesc alfabetul urii, să ridic în slăvi ceea ce urăsc. Luni, 26 iulie [1948] Nu mai avem statui: bunicul lui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
voi mai vedea vreodată, micuța mea? Să ne ru găm lui Dumnezeu pentru asta. Eu mă rog din toată inima. Mama 82/1948 12 octombrie [1948], marți [...] O, scumpa mea, ar fi crezut cineva că o să putem trăi separat, că bătrânețea mea are să fie la fel de tristă ca viața mea de femeie măritată? Nu mi-am închipuit niciodată, când te țineam în brațe micuță-micuță și așa de drăgălașă, că vor trece ani și ani fără să ne vedem. Sigur, mă gândeam că
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dragoste, Își ia o țigancă pentru că sunt mai focoase ; mai Încolo, vrând să strângă avere și să Înainteze, Își ia o evreică, pentru că sunt frumoase și le duce mintea ; apoi, dorind să mănânce bine, Își ia o unguroaică ; iar la bătrânețe, vrând să i se facă pomenile după ce moare, Își ia o româncă” <endnote id="(547)"/>. Așa se explică fenomenul paradoxal că persoane discriminate negativ din punct de vedere social (negrese, țigănci, unguroaice, evreice etc.) sunt discriminate pozitiv din punct de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pentru că pacienții sunt căutați indiferent de religie, din oraș și din județ. Asistența medicală pentru cei nevoiași nu a încetat chiar dacă, „spitalul nu are nici o subvenție și necesită mari cheltuieli. Azilul comunității „unde 30 de bătrâni fără adăpost își duc bătrânețea”. Baia comunității, „unică în oraș, deservește întreaga populație, dar investițiile pentru repararea ei sunt mari, nu aduce profit; facem eforturi să acordăm băi gratuite săracilor”. În școlile evreiești învață 500 de copii săraci, capătă instrucție gratuită, prin cărți și rechizite
COMUNITATEA EVREILOR DIN DOROHOI by LIDIA BAROI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/659_a_1117]
-
de privatizare, nu putem ști dar opinăm că dacă Ceaușescu ar fi Încurajat și formarea altor societăți mixte precum și realizarea de contracte ferme de muncă În Occident pentru românașii noștri, probabil ar fi murit de vreo gripă rebelă sau de bătrânețe, nu făcut șvaițer Împreună cu baba lui Ileana. e.h. Vestul ne-a mai Întins o mână. A apucat-o cineva suficient de strâns? Politica liberală, de deschidere față de statele capitaliste dezvoltate, nu a rămas fără urmări practice. „Documentarul” informativ trimis
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]
-
se simte bine. Cum marea ei ambiție e să fie manechin, Maurice îi aranjează să pozeze într-un studio de pictură. Dar (și aici filmul iese definitiv de pe terenul tradițional, igienic și bine luminat al duelurilor cinematografice dintre tinerețe și bătrînețe și intră pe un teritoriu mai dificil) interesul lui Maurice nu se limitează la progresul ei cultural și profesional, ci încearcă să îmbrățișeze și alte zone. Picioarele tale, fundul tău, ochii tăi... , enumeră el. și, după o pauză : P* * *a
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
cuiul de pe perete. − Noi și așa aveam de gând să venim, să vedem ce mai faceți și cum o duceți cu sănătatea, spuse Emilia. − Bine, măi copii că vă gândiți la noi acum, când am îmbătrânit și ne încearcă beteșugurile bătrâneții, spuse bunica. Ieri a fost la noi și mama voastră, de ne -a adus brânză și smântână. Ia stați voi pe scăunelele aestea că eu am să mă sui în pod să văd ce pot găsi bun pentru voi, dragii
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
de la Bacău ce mai știi? − Bine, draga mamii, am să încep cu Neculai frate-tău. Este tot la Bacău, șef la o secție de poliție și o duce foarte bine. Neavând copii, au înfiat două fete ca să aibă sprijin la bătrânețe. Ion, frate-tu, are și el o casă de copii, frumoși, isteți și vioi. Soră-ta Tinca are numai un băiat și o fată, Elena de la Armășoaia are trei băieți și o fată iar Ghiță din Vale are trei fete
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
dat să treacă prin atâtea încercări și să se întoarcă acasă nevătămat. Peste 50 de ani, când tatăl meu a trecut în neființă, la 94 ani ce-i avea atunci, sărea din patul în care era țintuit de neputință și bătrânețe și alerga prin casă, povestindu-ne agitat despre întâmplările prin care trecuse pe parcursul războiului. Despre mine ce aș putea să spun? Creșteam, ca orice copil de vârsta mea, dar eram dificil ca sănătate. În vecini, era o femeie care ghicea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acumulaseră anterior, ceva mai târziu situația s-a agravat mult. Fac o pensie trimestrială părinților mei, așa cum făcusem și în ultimul an de viață a socrului meu. Via nobilă a tatei a intrat în colectiv - crezuse cu tărie că la bătrânețe via aceasta va fi pentru el ca o mamă, că va trăi din această vie și acum constată că adevărata lui mamă eram eu, cu ajutorul bănesc acordat și cu produsele alimentare pe care le aduceam săptămânal. Mergeam să-i văd
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
tata a fost pensionat forțat, ca atâția alți ofițeri ai regimului "burghezo-moșieresc", dându-i-se o pensie de mizerie. Pentru a mai câștiga un ban în plus s-a angajat să lucreze pe un șantier de construcții, calificându-se la bătrânețe în meseria de lăcătuș. Era foarte îndrăgit și respectat de mai tinerii săi tovarăși de muncă, dar seara, când se întorcea acasă abia mă abțineam să nu izbucnesc în plâns la vederea mâinilor lui învinețite, sângerând de la sculele pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
S-a căsătorit cu Ana Aleksandrovna Nazimov (sora cunoscutului decembrist). Nu știu nimic despre cariera lui militară; oricum ar fi fost, n-ar fi putut concura cu fratele lui, Ivan Aleksandrovici Nabokov (1787-1852), unul dintre eroii războaielor antinapoleoniene și, la bătrânețe, comandant al fortăreței Petru și Pavel din St. Petersburg, unde (În 1849) a fost Întemnițat scriitorul Dostoievski, autorul romanului Dublul, etc. și căruia amabilul general Îi Împrumuta cărți. Mult mai interesant este Însă faptul că el a fost căsătorit cu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Magnific"! rostește și desface larg brațele, febril, agitat, ironic. În toată splendoarea strălucirii mele!... Oare, nu mă cântă prostimea: "Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Seamăn pe lume nu are, Decât numai mândru' soare"?! Mă iartă, se căinează vinovat Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]