KorAP: Find »[drukola/base=biet & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...204 205 206 ...313 >

7,814 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613

spună că nu pot să ajungă. Ce ghinion! Toată lumea venise să-i vadă. Dan o să Înceapă să vorbească imediat. Apoi i se vor pune Întrebări. Te rog să fii drăguță cu el. Am dat petrecerea asta ca să-l ajut pe bietul om. Kitty se Încruntă ușor. Nu-i plăcea să i se spună ce să zică sau ce să facă. Se uită plină de curiozitate la „bietul om“. Dan Zachary era un bărbat corpolent și insipid, În jur de patruzeci de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
rog să fii drăguță cu el. Am dat petrecerea asta ca să-l ajut pe bietul om. Kitty se Încruntă ușor. Nu-i plăcea să i se spună ce să zică sau ce să facă. Se uită plină de curiozitate la „bietul om“. Dan Zachary era un bărbat corpolent și insipid, În jur de patruzeci de ani. Era Însoțit de o femeie la fel de corpolentă și insipidă, Îmbrăcată Într-un costum care atârna pe ea fără pic de grație și care părea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441

să fii observat. Comparând cu viteza instantanee a gândului, care merge în linie dreaptă până când pare că și-a pierdut direcția, așa credem pentru că nu pricepem că el, alergând într-o direcție, avansează, de fapt, în toate sensurile, comparând, spuneam, bietul cuvânt trebuie mereu să ceară voie unui picior ca să-l pună pe celălalt să meargă, și chiar și așa se poticnește tot timpul, se întreabă, își pierde vremea învârtindu-se în jurul unui adjectiv, a unui timp verbal care a apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cu periatul și curățatul, se îmbrăcă repede și ieși din cameră. Marta întrebă, Vrei să pregătesc ceva să-i dai de mâncare, Mai târziu, acum mâncarea doar l-ar distrage, Du-te, du-te să îmblânzești fiara, Nu e fiară, bietul animal, l-am observat de la fereastră, Și eu l-am văzut, Cum ți s-a părut, Nu cred că e al cuiva de pe aici, Unii câini nu ies niciodată din curte, acolo trăiesc și mor, cu excepția momentului când îi duc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
lui, poate că numai în el îi este posibil să se recunoască, sugeră Marta, Frumoasă idee, Cum vezi, până și ideile greșite pot fi frumoase, Vom crește câini dacă va da faliment afacerea cu olăria, În Centru nu sunt câini, Bietul Centru, dacă nici câinii nu-l vor, Nici Centrul nu vrea câini, Această problemă nu-i poate interesa decât pe cei care trăiesc acolo, îi tăie vorba Cipriano Algor cu glasul crispat. Marta nu răspunse, înțelese că orice cuvânt pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
obișnuise cu vizitele zilnice ale lui Cipriano Algor și că, deși din respect pentru adevăr, n-ar fi putut jura că sunt prieteni, oricum avea pentru el o anumită simpatie, mai ales din pricina nenorocoasei situații profesionale în care se afla bietul om. O minciună dintre cele mai nerușinate, cum este evident, de vreme ce, trecând de la dezvăluire la excavarea adâncurilor, ne vom da seama de îndată că manifestarea de exasperare a subșefului nu făcuse decât să denunțe frustrarea că îi scăpase din mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
vrut să-i facă rău câinelui, l-a mânat forța instinctului, pe care, împotriva credinței generale, ființele omenești nu l-au pierdut nici nu-l vor pierde prea curând. Se învecinează cu inteligența, dar e mult mai rapid, de aceea biata de ea se face deseori de râs și este desconsiderată în atâtea împrejurări, așa s-a întâmplat în acest caz, olarul a reacționat la teama de a vedea distrus ceea ce făcuse cu atâta greutate ca o leoaică văzându-și puii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
cum voința plutește inconstantă în acvariul virtual al minții noastre, peste nici un minut îi spunea Martei, Mi-am amintit acum că nu-l vom putea lua pe Găsit cu noi la Centru, nu acceptă câini, va fi o problemă serioasă, bietul animal, va trebui să-l abandonăm, Poate reușim să găsim o soluție, spuse Marta, Înțeleg că te-ai și gândit la această problemă, se arătă surprins Marçal, Da, m-am gândit de multă vreme, Și care e soluția, M-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
după aceea, în timp ce împacheta foile de glaspapir, nu foarte strâns, cum e recomandat, Marta o percepu ca pe un ecou, distorsionat, totuși recognoscibil, al cuvintelor, Dar acasă, ce fac ai tăi, Obosiți, cu multă treabă, dar, în general, bine, Marçal, bietul de el, a trebuit să lucreze la cuptor în ziua lui liberă, presupun că încă îl mai doare spinarea. Foile de glaspapir erau împachetate. În timp ce primea banii și dădea restul, Isaura, fără să-și ridice ochii, întrebă, Și tatăl tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
petrecea în adâncurile Centrului, dacă acolo era o ușă secretă, cel puțin acum nu-i vor putea spune că dincolo de ea nu se află nimic. N-avea rost s-o ia de la capăt cu Marçal, era și o nedreptate față de bietul băiat, dacă avea ordine să nu vorbească și le îndeplinea, ar fi trebuit felicitat și nu supus la diferitele și impudicele metode de șantaj sentimental la care familiile sunt atât de pricepute, eu sunt socrul tău, tu ești ginerele meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mă răzbun. M-am furișat noaptea sub scara camerei de serviciu cu o pisică în brațe, iar când tata s-a strecurat în cămăruța unde dormea Luchi, am strâns pisica de coadă, silind-o să miaune. M-am apropiat, chinuind biata pisică și chiar am zgâriat cu labele ei ușa, până ce am auzit, înlăuntru, pași; atunci am fugit și m-am ascuns sub scară, așteptând să se închidă ușa ca să revin. Nu făceam asta ca s-o răzbun pe mama. Din partea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
sculptor, credeți că-mi arde de glumă? se scuzase el pentru posibila neînțelegere. Dumneavoastră sunteți încă tânăr. Dar administratorul e un om umblat, a vânturat lumea și are o slăbiciune pentru artă. Și, cum ar vrea să facă ceva pentru bieții bătrâni care se prăpădesc, s-a gândit să profite de existența acelor stânci și să creeze un cimitir unic. Fiecare bătrân decedat ar fi înmormântat lângă o stâncă pe care ar urma să fie sculptat profilul răposatului. În felul acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
slăbea; atunci ridica mâna stângă pentru a atrage atenția mașinilor, în timp ce cu dreapta ținea bastonul care-i slujea de călăuză. Unul dintre noi, țigănos și cu ciorapii mereu căzuți pe glezne, îi smulgea câteodată bastonul, numai ca să ne distrăm pe seama bietului bătrân care intra imediat în panică. Și multă vreme am râs cu o bucurie neroadă, auzindu-l cum ne certa. Până într-o zi când bătrânul a împietrit între mașini și nu ne-a mai reproșat nimic. Atunci n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
tot atunci mi-am făcut, dintr-o prostie, și din Mopsul un dușman. — Ulise, i-am zis, de ce ești atât de modest? Mopsul m-a privit bănuitor. — Nu înțeleg, domnule. Sunt convins că ai fost mult mai mult decât un biet acrobat la trapez... Hai, mărturisește, l-am îndemnat ironic. Dar Mopsul era prea inteligent ca să se lase înșelat de lauda mea. Nu, domnule, mi-a replicat el sec. N-am fost altceva. — Ba ai fost, m-am încăpățânat. M-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pare, de unde am plecat și mă întreb dacă nu cumva visez și guzganii din acest pod. Îmi vine să-i persiflez uneori: Stimații mei, scârboșii mei confidenți, nu existați în realitate, îmi pare rău pentru voi, nu sunteți decât niște biete ficțiuni. Clipa când mă voi trezi vă va omorâ... Dar să revin mai bine la Dinu. — Nu știam că ții un jurnal, i-am zis într-o doară și l-am văzut tresărind, intrând în panică. Am rămas surprins. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ar fi spus, niște epave care se târau trăind oricum. Treptat, ar fi început chiar să neglijeze treburile azilului. Dominic a povestit că un somnambul se trezise într-o noapte în pumnii lui Francisc. „Și are namila un pumn, că bietul om a fugit până la poartă. Parcă îi luase foc reumatismul în oase”, râse el. „Lasă asta”, interveni Călugărul, fiindcă își adusese aminte o întâmplare din viața lui care le putea fi, eventual, de folos în lămurirea retragerii Bătrânului: „Înainte de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
îndoială nu mai respiră, se înăbușă și moare; au provocat-o să supraviețuiască. Fără ei, templele ar fi putrezit în picioare. Mă opresc aici, deși am mai spus, cred, și alte lucruri care l-au îngrozit pur și simplu pe bietul meu profesor... că nu-l iubești pe Dumnezeu dacă nu te îndoiești din când în când de el, că aceia care-l invocă din pură obișnuință, mecanic, nu fac decât să-l ucidă puțin câte puțin prin plictiseală și că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atunci când știa foarte bine că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie. După plecarea Tuberculosului m-am simțit mai puțin indispus din pricina ploii. Încă nu mă apropiam de starea acelor bieți bătrâni cu privirea aburită de vârstă, eram încă relativ tânăr, nu mă rodea nici o boală vizibilă și încă puteam face dragoste! Comparația cu ei îmi dădea curaj. Asta fiindcă eram destul de orb ca să nu văd că aveam și motive să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne, ce porcărie. M-am purtat ca ultimul dintre ticăloși. Am și căzut, m-am mânjit pe față și pe mâini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Mi-am adus aminte de necunoscutul care-i spusese Domnului Andrei că ar fi dorit să i se scrie pe mormânt: „Nu râdeți. Vă rog”. Care mormânt? Nu exista nici un mormânt în bălării, ierburile acopereau și devorau totul, inclusiv mormintele. Bietul om, îmi părea rău că nu-l găsisem în viață, i-aș fi cioplit un mormânt în cea mai înaltă stâncă de pe țărm și aș fi scris cu litere de o șchioapă, să se vadă de departe ca un avertisment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
atât de întărâtați că puteau să mă omoare. Tropăiau pe margine, se așeza când unul când altul între picioarele Laurei, doar, doar... Înțelegeți dumneavoastră ce vreau să spun, dar degeaba. Și nici nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși. O pălmuiau, o chinuiau, se răzbunau cum puteau. Își dăduseră toți jos ismenele și halatele, rămăseseră îmbrăcați numai în cămășile de la pijamale și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
fi liniștit pe deplin, m-aș fi golit de regrete și aș fi uitat-o, rămânând cu satisfacția că măcar o dată n-am fost o jumătate de om. Dar în loc de o suferință greu de suportat, pustiitoare, exista în mine o biată părere de rău. Căzusem de la mică înălțime, nu din stele, abia aveam câteva vânătăi. Laura reușise să clatine nepăsarea din mine, dar nu o alungase. Încă o dată confundasem, poate, patul cu dragostea. Și ce însemna asta altceva decât că eram

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

atunci eu zac aici, În tovărășia viermelui acestuia omenesc care-și zice Soapes, iar temnicerii mă cunosc numai ca Jim Cânepă. Am studiat pe ruptelea, și cu zel arzător, filosofie, jurisprudență și medicină, până și teologie. Și iată-mă aici, biet nebun, și știu tot atât cât știam și Înainte. De la o ferestruică am asistat la nunta regală, cu cavalerii cu cruce roșie jucându-și caii, În sunetul trâmbițelor. Eu ar fi trebuit să fiu acolo să sun din trâmbiță. Cecilia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
secret unul altuia.“ „Masonerie à la Rick’s Café Americain din Casablanca“, zise Belbo. „Ceea ce răstoarnă opinia curentă. Masoneria nu-i o societate secretă.“ „Da’ de unde, e doar un porto-franco, ca la Macao. O fațadă. Secretul era În altă parte.“ „Bieții masoni“. „Progresul Își cere victimele lui. Admiteți Însă că suntem pe cale să redescoperim o raționalitate imanentă a istoriei.“ „Raționalitatea istoriei este efectul unei bune rescrieri a Torei“, zise Diotallevi. „Iar noi asta facem, și fie pururea binecuvântat numele Celui Preaînalt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
fi cunoscând Încă pe domnul Garamond. Haide, să facem proba numărătorii.“ Număram pe Întuneric ținându-ne de mână. Dădeam frâu liber imaginației. Acel Ceva era un lucru adevărat, care, născându-se, avea să dea sens tuturor poveștilor născocite de diabolici. Bieți diabolici, care-și pierdeau nopțile simulând nunți chimice, Întrebându-se dacă n-o să iasă cu adevărat aur de optsprezece carate și dacă piatra filosofală era lapis exilis, un Graal nenorocit de pământ ars: iar Graalul meu era acolo, În burta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]