5,217 matches
-
81% (Carrión, 2006: 129). De aceea, dacă președintele "era aclamat entuziast de mulțimi" în timp ce trecea pe străzile din Lima după terminarea loviturii de stat (Cameron, 1997: 50), "vechii politicieni erau cu totul tracasați de insultele pe care le primeau în cafenelele și restaurantele din Lima" (Conaghan, 2005: 45). Într-adevăr, cei mai mulți peruvieni nu doar că au susținut închiderea congresului, dar au și acceptat interpretarea lui Fujimori cu privire la evenimentele desfășurate, pe care le considera o "revoltă populară", nu o lovitură de stat
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în posesia sa (poșetă, buzunar...) chiar înaintea sau în timpul unui exercițiu de expunere; - familia ritualurilor mentale, specifice persoanelor suferind de TOC; - familia semi-expunerilor: de exemplu, pentru o persoană suferind de fobie socială, a cere un pahar de apă într-o cafenea (expunere) justificând gestul prin necesitatea de a lua un medicament, sau prin apropierea iminentă a unei stări de rău (micro-evitare); pentru cel care suferă de TOC de teama de a se murdări, a atinge fără mănuși, cu vârful degetelor, mânerul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
de avocați, notari, comercianți, funcționari subalterni, oameni instruiți cu ocupații diverse, umili prin lipsa de putere, fără acces în salonele frecventate de filozofi, izolați cel mai adesea în anonimatul provinciei și care-și creau mediul lor, cercul lor de discuții, cafenelele, librăriile lor, constituind în cele din urmă o clasă socială critică dotată cu o structură ierarhică aparte. Dar țelul său imediat consta pur și simplu în a fura statul de sub stăpînirea vechii elite, această cucerire părînd capabilă nu atît de
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
că "sistemul parlamentar [...] presupune unitatea poporului 167", evitau cît puteau de mult acest aspect. Altul este argumentul central al "partidului național" sau "patriot" care, în același moment, se prefigurează în Franța, în cluburi, "sociétés de pensée", în lojile francmasonice, în cafenele, uneori sub egida unor mari domni liberali ca La Rochefoucauld, vărul acestuia Liancourt, La Fayette sau ducele de Aiguillon. În 1787 totul era pregătit. Mii de pamflete ce repetau cuvîntul "Națiune" se răspîndesc între iulie 1788 și aprilie 1789168, iar
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
Matei Ghyka Cantacuzino, Florin Zaharia și doctorul Emil Palade, Augustin Popa, Valahu și Florence Brătucu. Liga și-a constituit filiale În zonele În care se aflau comunități ale românilor. Intelectualii români s-au integrat boemei pariziene, adaptîndu-se tradiției Întîlnirilor din cafenelele literare. Rolul esențial al cafenelelor literare era să ofere un cadru liber de constrîngerile inerente seminarelor sau conferințelor științifice, dar și să ofere cadrul pentru discuțiile tehnice legate de apariția unor publicații, În condițiile În care, cel puțin la Început
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
și doctorul Emil Palade, Augustin Popa, Valahu și Florence Brătucu. Liga și-a constituit filiale În zonele În care se aflau comunități ale românilor. Intelectualii români s-au integrat boemei pariziene, adaptîndu-se tradiției Întîlnirilor din cafenelele literare. Rolul esențial al cafenelelor literare era să ofere un cadru liber de constrîngerile inerente seminarelor sau conferințelor științifice, dar și să ofere cadrul pentru discuțiile tehnice legate de apariția unor publicații, În condițiile În care, cel puțin la Început, nu existau birouri editoriale. De
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
căci, așa cum spunea Monica Lovinescu „mai buni, mai răi, mai vedeam ce făceam, ce am mai scris”. Nu este Întîmplător faptul că primul cenaclu literar din exil a luat naștere din inițiativa lui Mircea Eliade ca urmare a Întîlnirilor de la cafeneaua „Corona”. Prin extinderea acestui nucleu, a fost creat la 16 martie 1954 cenaclul literar de la Misiunea catolică română din Paris, cunoscut mai tîrziu sub numele „Cenaclul de la Neuilly”. Ulterior, s-a iscat o discuție aprinsă În jurul prozei lui Mircea Eliade
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Ierunca le aprecia ca fiind total ineficiente „pe cîmpul de luptă al rezistenței intelectuale”, pentru că nu ofereau nici un mijloc eficient pentru a duce la Îndeplinire responsabilitățile pe care le aveau toți intelectualii din exil. Evocînd una dintre Întîlnirile obișnuite de la cafeneaua „Corona”, Virgil Ierunca vorbește despre solidaritățile care ar fi fost imposibile În țară și care sînt dificil de realizat În exil, comunicarea limitîndu-se la anecdotică. „Vorbesc mult, vorbesc prost despre utilitatea patetică sau inutilitatea pur și simplu a Întîlnirilor noastre
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
Calafeteanu, op.cit., pp. 347-356. Vezi și Mihai Pelin, op. cit. Cafés littéraires, În 1999, Encyclopaedia Universalis France S.A. (database on-line) accesată la 12 aprilie 2001. Monica Lovinescu, interviu cu autorul, Înregistrare audio, 3 aprilie 2001, Paris. „Corona” a fost una dintre cafenelele literare ale Parisului frecventate de intelectualii români. Vezi Monica Lovinescu, La apa Vavilonului 1960 - 1989, Editura Humanitas, București, 2001, p. 79. RFE, Radio Paris Special nr. 0042/16, martie 1954. Vezi și Item nr. 9317/54. Lovinescu, op.cit., p. 80
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
înghețată, produse din tutun (țigări) și posibilități de distracție (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective. 2.3. Cafe-bar sau cafenea: este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor și gustări calde și reci, minuturi, produse de cofetărie-patiserie, înghețată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, șvarț, cafea cu lapte, ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine
EUR-Lex () [Corola-website/Law/230368_a_231697]
-
înghețată, produse din tutun (țigări) și posibilități de distracție (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective. 2.3. Cafe-bar sau cafenea: este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor și gustări calde și reci, minuturi, produse de cofetărie-patiserie, înghețată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, șvarț, cafea cu lapte, ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine
EUR-Lex () [Corola-website/Law/230471_a_231800]
-
înghețată, produse din tutun (țigări) și posibilități de distracție (muzică discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective. 2.3. Cafe-bar sau cafenea: este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a cafelei cu cea recreativă; oferă consumatorilor și gustări calde și reci, minuturi, produse de cofetărie-patiserie, înghețată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, șvarț, cafea cu lapte, ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine
EUR-Lex () [Corola-website/Law/230845_a_232174]
-
frecvent, la o halbă cu bere și un „mizilic”, scriitorii Emil Gârleanu, Mihail Săulescu, Tudor Arghezi, Ion Minulescu, George Coșbuc, Liviu Rebreanu, Corneliu Moldovanu, Victor Eftimiu și, uneori, Al. Macedonski, pictorii Carol Szatmary, Iosif Iser și Camil Ressu - autorul tabloului Cafeneaua Oteteleșanu, expus în 1913, în care se regăsesc principalii „combatanți” de pe „câmpul de luptă” -, compozitorul Alfonso Castaldi și actorii Teatrului Național, între care Iancu Brezeanu, sau cei lirici de la Teatrul de Operetă condus de C. A. Grigoriu, care funcționa, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290155_a_291484]
-
boema literar-artistică migrând spre mai elegantele restaurante Corso și Capșa. În 1931 imobilul este demolat, pentru a face loc Palatului Telefoanelor, T.O. rămânând doar un reper în tradiția boemei artistice bucureștene, comparabil cu acela constituit de mult mai vestitele cafenele pariziene Procope și Vachette. Repere bibliografice: Victor Eftimiu, Amintiri și polemici, București, 1942, 66; George Crutzescu, Podul Mogoșoaiei, București, 1986, 174-182; Florentin Popescu, Cafeneaua literară și boemii ei, București, 1997, passim; Narcis Dorin Ion, În căutarea micului Paris, București, 2003
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290155_a_291484]
-
doar un reper în tradiția boemei artistice bucureștene, comparabil cu acela constituit de mult mai vestitele cafenele pariziene Procope și Vachette. Repere bibliografice: Victor Eftimiu, Amintiri și polemici, București, 1942, 66; George Crutzescu, Podul Mogoșoaiei, București, 1986, 174-182; Florentin Popescu, Cafeneaua literară și boemii ei, București, 1997, passim; Narcis Dorin Ion, În căutarea micului Paris, București, 2003, passim. V. F. M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290155_a_291484]
-
se prăbuși într-o prăpastie în care toată absurditatea revelată subit avea să devină firească. S-a scuturat: nu, pustietatea aceea siberiană trebuia, totuși, să se sfârșească undeva, iar acolo exista un oraș cu bulevarde largi, mărginite de castani, cu cafenele iluminate, apartamentul unchiului său cu toate cărțile care se deschideau asupra cuvintelor atât de dragi, fie și numai prin aspectul literelor lor... Exista Franța... Orașul cu bulevardele mărginite de castani s-a transformat într-o paietă fină de aur care
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cărui firmă Charlotte, în amintirea ei, ne-o citea zâmbind: La Ratafia din Neuilly.1 „Ratafia aceea, preciza ea, patronul o servea în niște cochilii de argint...” Oamenii din Atlantida noastră puteau deci să simtă un atașament sentimental față de o cafenea, să țină la firma ei, să deosebească acolo o atmosferă numai a ei. Și să păstreze pentru toată viața amintirea că, doar acolo, la colțul unei străzi, se bea ratafia în cochilii de argint. Da, nu din pahare cu fațete
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cochilii delicate. Era noua noastră descoperire: știința aceea ocultă care îmbina restaurantul, ritualul mesei și tonalitatea ei psihologică. „Bistrourile lor favorite au oare un suflet pentru ei, ne întrebam noi, sau măcar o fizionomie personală?” La Saranza exista o singură cafenea. În ciuda numelui ei frumos, Fulg de nea, nu trezea în noi nici o emoție deosebită, cu nimic mai mult decât magazinul de mobilă de alături și nici decât C.E.C.-ul de vizavi. Se închidea la ora opt seara, și cel mult
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
-i dedicase lui Sarah Bernhardt o supă de creveți și de sparanghel. Trebuia să ne imaginăm un borș dedicat cuiva, ca o carte... Într-o zi, am urmărit pe străzile Atlantidei un tânăr dandy, care a intrat la Weber, o cafenea foarte la modă, după spusele unchiului Charlottei. A comandat ceea ce comanda întotdeauna: un ciorchine de struguri și un pahar cu apă. Era Marcel Proust. Cercetam ciorchinele acela și paharul cu apă, care, sub oprivirile noastre fascinate, se transformau într-o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
luni și luni de zile faimoasele bătăi ale ceasului de la trei dimineața, în fața ferestrei acoperite cu flori de gheață, femeia aceea era totuna cu ființa misterioasă și atât de apropiată care văzuse într-o zi cochilii de argint într-o cafenea din Neuilly!” Niciodată, când vorbeau despre Charlotte, nu scăpau prilejul de a povesti despre dimineața aceea... Fiul ei a fost cel care s-a trezit brusc în toiul nopții. A sărit din patul lui pliant și, desculț, cu brațele întinse
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
capul rezemat de perete, a închis ochii și, imediat, a pornit pe o stradă... Auzea răsunetul matinal al trotuarelor, respira aerul luminat de un soare palid, pieziș. Mergând prin orașul acela încă adormit, recunoștea la fiecare pas topografia lui naivă: cafeneaua gării, biserica, piața... Simțea o bucurie ciudată citind numele străzilor, privind luciul ferestrelor, frunzișul din scuarul din spatele bisericii. Cel ce mergea alături de ea i-a cerut să traducă una dintre denumirile acelea. A ghicit atunci de ce era atât de fericită
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de amintiri încremenite, ca fluturii prinși în ace, sub o sticlă prăfuită? Și atunci, de ce simt că aș da fără să șovăi toată colecția asta pentru senzația unică, acidulată, lăsată pe buzele mele de o cochilie imaginară de argint din cafeneaua iluzorie de la Neuilly? Pentru o singură gură de aer sărat din Cherbourg? Pentru un singur strigăt al Cucușkăi venit din copilăria mea? Totuși, continuam să umplem tăcerea, ca pe un butoi al Danaidelor, cu vorbe fără rost, cu replici goale
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
lui cotidiană... Frunzișuri grele, pete roșii, alungite, pe fațade, asfalt ud, scrâșnet de cauciucuri, cer gri-violet. M-am întors spre Charlotte. Ea nu mai era acolo... Și nu mai este restaurantul acela dintr-o gară pierdută în mijlocul stepei. Ci o cafenea pariziană - iar dincolo de geam, o seară de primăvară. Cerul gri și violet, încă vijelios, scrâșnetul mașinilor pe asfaltul ud, exuberanța proaspătă a castanilor, roșul storurilor restaurantului din cealaltă parte a pieței. Și eu, după douăzeci de ani, eu, care recunosc
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
dialog mut între un copil speriat și un bărbat: adultul, el însuși îngrijorat, încerca să-l liniștească pe copil, vorbind pe un ton de falsă veselie. Vocea încurajatoare îmi spunea că puteam să mă scol și să mă întorc la cafenea ca să mai beau încă un pahar de vin și să rămân o oră la căldură. Sau să cobor în umezeala călduță a metroului. Sau chiar să încerc să rămân încă o noapte la hotel, fără să mai am cu ce
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
femeie îmbrăcată în negru care, în primele ceasuri ale unei dimineți întunecate de iarnă, va intra într-un orășel de frontieră. Pulpana paltonului ei va fi năclăită de noroi, șalul ei gros - plin de ceață rece. Va împinge ușa unei cafenele, la colțul unei piețe înguste, adormite, se va așeza la fereastră, lângă calorifer. Și, privind prin geam fațada liniștită a vechilor clădiri alasciene, femeia va murmura încet de tot: „E Franța... M-am întors în Franța. După... după o viață
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]