5,796 matches
-
colocviul referitor la Arta Naivă. Întâlnirea cu alți colegi care veniseră mai târziu sau cu care nu ne întâlnisem pe la Hotel, a prelungit puțin ședința datorită unui val de comunicare stârnit de întâlnirea dintre noi, salutări, îmbrățișări și pupături între colege în preajma unor zâmbete ce arătau de departe bucuria revederii dintre noi. Discuțiile au trecut imediat, care mai importante, care mai puțin importante, după care ne-am îndreptat cu toții spre restaurantul unde trebuia să servim masa de seară, un loc destul de
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
plin cu gheață peste care se turna sare grunjoasă. Când se topea această gheață, vânzarea devenea un calvar. Era singura unitate din oraș cu acest profil, iar Carlina o conducea încă de la vârsta când nu împlinise încă 20 de ani. Colega de serviciu, tunsă permanent ca un recrut, cum o văzuse îi și făcuse o cafea la ibric, una specială cu mult caimac, așa cum obișnuia. Când aroma și mirosul cafelei o pătrunsese benefic, Carlina simțea că se regăsește pe sine, că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mâinile mici în mâinile lui, ținându-le într-o strânsoare încât abia mai putea rezista de durere și apoi zise: - Te-am iubit din clipa în care te-am văzut. Într-o zi am venit aici la cofetărie împreună cu o colegă și am servit o cafea. Te cunoștea. Mi-a povestit mai multe despre tine. Am realizat de atunci cât ești de frumoasă, ca drept dovadă te-am invitat la bal. - Mă bucur să aud asta, spuse femeia-mbujorată. - Acum am venit
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
întreb ce caută tipa asta în tablou cu tine?! - Ea este fosta mea soție, Tia. - Fosta ta soție spui?! - Da. De ce te miri așa de tare? - Doamne ! Nu-mi vine să cred ce spui. - De ce spui asta, iubito? - Este o colegă de a mea din școală. Eram în clase paralele la școala tehnică de contabilitate. Ce coincidență! - A venit în viața mea ca o vară cu căldură și a plecat ca o iarnă, înghețând totul în urma ei. Iar într-o zi
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zi în zi. După câtva timp, Carlina întâlni din întâmplare pe doctorul Ciuntu, un neurolog renumit și îl rugă dacă poate să îi facă un control amănunțit lui Valentin. Își permisese să îl abordeze datorită faptului că soția sa fusese colegă cu sora ei și crescuseră pe aceleași meleaguri. După consultul propriu-zis hotărî să fie internat într-o clinică din centrul Moldovei, la spitalul de neurochirurgie. Nu știa că era pentru ultima oară când vorbea cu doctorul. În scurt timp avea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
se contura o înfrângere. Auzise multe povești: „După ce te dăruiești unui bărbat, acesta nu te mai caută. Te crede o ușuratică.” Dar ea tocmai asta nu făcuse. Toată lumea știa de prietenia lor frumoasă și nevinovată. Într-o zi, o fostă colegă a Carlinei îl anunțase că așteaptă un copil de la el. Obligat de împrejurări, în scurt timp oficializă căsătoria. Carlina se afișase de atâtea ori cu bărbatul la filme, la baluri și la alte evenimente culturale încât colega sa știa de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zi, o fostă colegă a Carlinei îl anunțase că așteaptă un copil de la el. Obligat de împrejurări, în scurt timp oficializă căsătoria. Carlina se afișase de atâtea ori cu bărbatul la filme, la baluri și la alte evenimente culturale încât colega sa știa de relația dintre ei. Trădarea lor ieșise la iveală mai înainte decât a putut să-și închipuie. Se mutase într-un oraș mare din Moldova. Îi pierduse urma definitiv. Era prima ei decepție în dragoste și-i provocase
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
din când în când ; însă este imposibil de spus de ce în anumite momente, și nu în altele. Funcția dramatică a contrapunctului pare să fie mai degrabă efectul unui hazard de montaj. Imola (Ioana Moldovan, lăcrămoasă) trăiește așadar la Timișoara împreună cu colegele ei de fabrică, șvăboaica Hilde (Mihaela Rădulescu, mămoasă) și Nina (Daniela Nane, irosită), într una dintre acele case bănățene care seamănă cu versiunea locală a locuințelor neorealiste : o clădire aproape neverosimilă, cu o intrare gen turn și cu două șiruri
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
Dumitriu. Ador numele care pot fi rostite clar, cu toată gura. Problema, deci, e ca și rezolvată. Rămîne să mai aprobe tovarășa care se ocupă cu desfacerea filamentelor. Tocmai voiam să merg, împreună cu Brîndușa Roman, la Serviciul desfacere... Ați fost colege? Da, de facultate. De-aceea am și venit eu: să obțin cele două tone. Și dacă nu le obțineți? Vă rog, îi zic, arătîndu-i drumul, să mergem aici, la intrare, la telefon. Nu mergem la Desfacere? Nu. Prin telefon sînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
alergătură prin țară după utilaje, supravegherea atentă a lucrărilor de montaj... Pentru un inginer dornic de a-și face meseria, nimic mai potrivit decît s-o ia de la capăt, de pe vremea cînd se toarnă fundația, așa cum au lucrat Cezara și colegele ei. Acum, cînd instalațiile merg, ele cunosc totul, pînă la amănunte, iar în caz de avarie știu cu precizie unde trebuie să acționeze. Don Șef, întreb apropiindu-mă de Ștefănescu și forțîndu-mă să țin pasul cu el, de ce nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
asculta, dar ghinionul meu! e plecat. Cine ar putea să mă mai ajute? Brîndușa Roman, inginera-șefă a combinatului! gîndesc eu fericit. Mi-a vorbit foarte frumos ultima oară și cred că e mulțumită de modul cum i-am servit colega, dîndu-i două tone de filamente din stocul de rezervă. Urc la etaj și bat la ușa ei. Biroul e gol. Al naibii ghinion, se ține scai de mine! La cine să mai merg?? La președinta de sindicat! Da-da, iată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
de prăbușire pe care am avut-o în biroul de la I.L.L., cînd mi s-a spus că nu-s pe nici un tabel. Te pomenești că nu știi despre cine e vorba, se miră Brîndușa, arătînd cu degetul spre mine. O colegă de-a mea, îi spune președintei, a venit după două tone de filamente, iar domnul, înainte de a-i da materialul de care avea nevoie urgentă! -, i-a pus condiții. Nu-i așa, tovarășe fizician?... Și-acum vrei schimb de locuință
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
domnul, înainte de a-i da materialul de care avea nevoie urgentă! -, i-a pus condiții. Nu-i așa, tovarășe fizician?... Și-acum vrei schimb de locuință, drept răsplată că ne faci combinatul de rîs!... Noroc că delegata mi-a fost colegă și-am reușit s-o temperez, altfel ne-ar fi reclamat... Noi ne zbatem pentru prestigiul combinatului, iar unul ca dumneata nu știe cum să-l păteze. Ei bine, află de la mine, tovarășe fizician, că nu putem trece cu vederea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
-șefă. Să nu-ți închipui dumneata că aici, în combinat, te poți purta cum dorești! Există un cod al eticii și echității socialiste, tovarășe fizician!... Mai mare rușinea! Să te porți astfel cu o femeie, mai ales știind că este colega mea... Ce, credeai că n-o să-mi spună? Proastă părere mai aveți voi, bărbații, despre noi, femeile. Ce pretenții mai putem avea de la alții, cînd tineri cu studii superioare absolvenți ai Universității! se poartă astfel?!... Îmi aud tîmplele zvîcnind puternic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că se va afla și la combinat, numai bine să vină în sprijinul acuzațiilor ce mi le-a adus inginera-șefă. Iar dacă Brîndușa obține o hîrtie din partea doamnei blonde, ceea ce nu-i deloc greu, ținînd cont că au fost colege și dacă se mai află că am vrut să dau mită... Sînt mulți care nu mă înghit, care trăiesc cu impresia că am scris sau trăiesc cu teama că voi scrie inspirîndu-mă din greșelile lor. Chiar tăierea mea de pe lista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce va transforma mîrțoaga în armăsar... vai de capul tău, frumoasă și gingașă doamnă Teona!... Ia te uită ce surpriză! se miră o voce de femeie în stînga mea. Mă întorc: pe treptele cofetăriei de lîngă hotel stă Cristina, fosta colegă a Brîndușei ghinionul meu de azi! Dacă n-ar fi fost ea, Brîndușa n-ar fi avut motiv de scandal, iar președinta comitetului sindicatului m-ar fi ajutat să dau de urma tabelului. Mă bucur că te revăd! surîde ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mine, dar nu despre mine ca om ori ca autor dramatic. Ea ți-a vorbit frumos despre "Mihai Vlădeanu, angajatul combinatului nostru", vorba lui Eminescu: "Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el", cu alte cuvinte, "vezi, draga mea colegă, noi, combinatul, a cărui ingineră-șefă sînt eu, avem și unul care scrie teatru; vezi ce multilaterali sîntem?! Dacă mai achiziționăm o maimuță și un rinocer că papagali avem destui -, deschidem o expoziție". La modul ăsta ți-a vorbit Brîndușa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ta... Le vrei în scris? întreabă Cristina pe același ton grav de pînă acum. Da-da, ar fi cel mai bine! se bucură Brîndușa. Da, dar eu cred că nu e deloc bine să reiasă din scrisoare că am fost colege; știi, să nu existe suspiciuni, continuă Cristina pe tonul ei sever. Poate că, întorcîndu-mă la serviciu..., de-acolo, pe cale oficială... Perfect, draga mea! exclamă Brîndușa. Trimiți o scrisoare oficială, din partea ta ca șefă de secție a întreprinderii unde lucrezi. De
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
iar undeva, în depărtare, o femeie întrebînd ceva. Da-da, e bine. Nu-l mai înțepați; băgați-i vitaminele în perfuzie, o aud vorbind pe femeia care mi-a telefonat. "Mi se telefonează de la spital, surîd eu. E clar! Vreo colegă de-a Liviei..." Alo! spune femeia. Mă scuzați! Voiam... să vă întreb... Știu! îi tai eu vorba. Vă voi răspunde la întrebarea pe care nu mai am timp s-o ascult: sînt prieten cu Livia, ne iubim, ne împăcăm, o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
felul ăsta n-o să mă mai lase soțul... Dar eu nu-mi întemeiez fericirea pe nefericirea altuia, Mihai! Așa-i, încuviințez eu. De ce să fiu nefericit, cînd crăp de fericire?! Să vă citesc un bilet lăsat sub ușă de o colegă, dacă întindem discuția, măcar să ne amuzăm... Ascultați aici: "Mihai, încep eu să citesc biletul Cezarei, te-am tot căutat la telefon, dar n-am dat de tine. Azi am aflat că ieri a fost o ședință cu șefii, privind reorganizarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Am înțeles că e geloasă și-am vrut să-mi retrag vorbele. "Nu-nu! mi-a spus. E mai bine să avem o mărturie că a fost cu o prietenă în fond, e tînăr, celibatar, prietena aceea i-o fi vreo colegă -, decît să rămînă valabilă afirmația mea cum că a vorbit sub influența alcoolului. Cred că înțelegeți, a început ea să-mi surîdă, nici dumneavoastră (adică eu) nu aveți interes ca tovarășul Vlădeanu să pățească ceva..." Poftim! exclamă Don Șef, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu ți-am spus adevărul. Voiam să... ...să fii cu sufletul împăcat! îi șoptesc. Nu-i așa? Toți vreți să vă știți curați pe mîini și pe conștiință!... Și apropo de conștiința ta "împăcată": la doamna Teodoru, care ți-e colegă, nu te-ai gîndit? Livia ridică brusc fața spre mine, privindu-mă cu ură: Ea s-a gîndit la mine cînd m-a invitat să-i fac vizite, cînd m-a reținut la cină, cînd m-a oprit după cină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bărbat și o femeie pot avea și alte coordonate pe care să se întîlnească, nu numai cele pe care le insinuezi. Dacă n-ai reușit să-ți cunoști prietena, înseamnă că n-ai văzut în ea decît pe fosta-ți colegă, căreia să i te lauzi. Pariez că nici nu ai auzit de Ina Cristian! Cine-i asta?! E numele cu care și-a semnat Cristina volumul de versuri. Versuri?! Scrie versuri? Oricum, e mai frumos decît să scrie declarații false
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din 1950 pe care femeia de menaj, care îi ducea de multe ori scrisorile la poștă, a completat, la rubrica „numele și adresa trimițătorului“, datele omise de către expeditoare: Ec. Lovinescu.) În 1960, la închisoarea Văcărești, ea li s-a recomandat colegelor de detenție: „Mă numesc Lovinescu“, în vreme ce unui „inspector“ care, în prezența celorlalte deținute, o întrebase răstit „Tu cine ești?“ i-a răspuns folosindu-și numele oficial: „Bălăcioiu Ecaterina, inspectoare generală pe țară“ (Doina Jela, op. cit., ediția 1998, p. 51). Pe
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nemiloase și că voi îndura, și dincolo de viață, cele mai adânci tristeți, cele mai grele insulte“. Viziunea finalului vieții ei este șocantă - după câte se știe din mărturia altor deținute, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu a fost considerată decedată, a fost târâtă de colegele de celulă până la morga spitalului pe nitenciar Văcă rești, s-a trezit din comă, după un timp, prin tre ca davre, a fost readusă în celulă și abia apoi a murit - „Spaima mea e că voi auzi, că voi trăi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]