5,611 matches
-
chiar și cele liberale și democratice, se constituie prin excludere și violență. Frontierele Analiza (re)constituirii statului, în felul în care o face postmodernismul, însemnă în parte a cerceta felul în care este împărțit spațiul politic global. Lumea nu este divizată în mod natural în spații politice diferențiate, și nici nu există o singură autoritate care să realizeze această diviziune. Acest fapt conduce inevitabil către o concentrare asupra "problemei frontierelor", așa cum o numesc Dillon și Everard (1992: 282), deoarece orice subiect
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
Și cu ce consecințe? Implicația evidentă a acestor întrebări este că modul dominant de subiectivitate politică în relațiile internaționale (statul suveran) nu este nici natural, nici necesar. Nu există niciun motiv necesar pentru care spațiul politic global trebuie să fie divizat așa cum este, și cu aceeași semnificație. Trasarea frontierelor este de o importanță crucială în diferențierea spațiului politic. Marcarea frontierelor nu este un act nevinovat, precedent politicii. Este un act politic, cu implicații politice profunde, deoarece este fundamental pentru producerea și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
în mod explicit să expună și să demonteze structurile de dominare și opresiune (Hoffman 1987; George și Campbell 1990). Sub umbrela acestei vaste critici, teoreticienii critici moderni și postmoderni au rămas uniți împotriva teoriilor raționaliste dominante. Totuși, așa cum raționaliștii erau divizați intern, așa erau și criticii. Postmoderniștii, inspirându-se de la teoreticienii sociali francezi, mai ales de la Jacques Derrida și Michel Foucault, au adoptat o poziție de "interpretativism radical". S-au opus oricăror încercări de a evalua propozițiile empirice sau etice după
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
impactului bazelor normative și ideaționale ale societății internaționale este capitalul constructivismului, iar dialogul dintre constructiviști și cei angajați în proiectul mai filozofic de critică și elaborare normativă este calea cea mai potrivită spre o veritabilă cunoaștere praxiologică. Totuși, constructivismul este divizat între cei ce rămân conștienți de originile lor critice și de potențialul critic al explorărilor lor sociologice, și aceia care au îmbrățișat constructivismul pur și simplu ca pe un instrument explicativ sau interpretativ. Ambele puncte de vedere sunt justificabile, iar
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
20-38). Aceste similitudini, ca și rădăcinile constructivismului în teoria critică internațională, păreau să constituie o provocare pentru înțelegerea convențională a domeniului. O "diviziune atlantică" a structurat pentru multă vreme percepții ale sociologiei Relațiilor Internaționale ca disciplină, domeniul fiind văzut ca divizat între "oamenii de știință" nord-americani și "clasicii" europeni (mai ales britanici). Două dintre "marile dezbateri" definitorii ale disciplinei cea între realiști și idealiști și cea între pozitiviști și tradiționaliști au fost trasate pe această împărțire, împrumutând diviziunilor intelectuale o nuanță
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
creată prin recunoașterea și confruntarea diferențelor dintre femei, nu prin ignorarea lor, după cum arată Christina Gabriel și Laura Macdonald (1994) în analiza lor asupra organizării feminine transnaționale în contextul NAFTA. Chiar tensiunea dintre epistemologiile pozitiviste și postpozitiviste, care i-a divizat pe teoreticienii contemporani, inclusiv pe cei din câmpul Relațiilor Internaționale, este sursa dinamismului teoretic și a relevanței politice a feminismului contemporan. Feminismul din Relațiile Internaționale recunoaște lipsa unui subiect colectiv fondator "feminin" sau domeniul relativ limitat al politicului, ca și
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
este cert că astăzi se produce - cel puțin În spațiul socio-cultural românesc - o restrângere a valorii „binelui”, care este urmărit În primul rând pentru bunăstarea proprie (important devine scopul individual, și nu cel colectiv: de aceea societatea de astăzi este divizată, fragmentată, În criza de lărgime a orizontului ei existențial). Μ Raportul dintre „om” și „natură” este uneori prea orgolios Înțeles și desfășurat de către om: conștient de puterile deosebite pe care le-a obținut În timp, prin efortul considerabil de prelucrare
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
cu comunicarea expresivă, formînd ceea ce autorul numește politică simbolică, concept dezvoltat în Infernul și paradisul. La nivelul simbolului, cele două tipuri de comunicare au ca pandant două regimuri de funcționare sau doi poli ai simbolisticii politice: unul al imaginilor, care divizează, și unul al operațiunilor/ acțiunilor, care fuzionează teoria este expusă pe larg în Simbolistica politică. Practic, ele acoperă procesele de diferențiere și asemănare inerente oricărei construcții identitare. Gestionarea (post) modernă a comunicării este efectuată de marketingul politic și cade sub
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
persoana interioară acestei imagini sau persoana ilustrată de imaginea sa. Acest din urmă aspect concentrează acel fel de a fi unic al fiecărui individ. Rezultă oare de aici faptul că persoana nu este unică sau unitară? Nu. Persoana nu este divizată. Ea este sinteza unei dualități a unitarului, În care sunt cuprinse imaginea persoanei și ideea de persoană. Altfel spus, este aspectul și impresia pe care o persoană o produce atât asupra ei Însăși, cât și asupra celorlalți. Dar aceste impresii
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
cu reprimarea instinctelor”. Aceste principii sunt expresia concentrată a rolului de cenzură morală pe care supraeul Îl exercită asupra eului colectiv al masei de cetățeni. Relațiile interumane constituie acea atmosferă umană care leagă membrii cetății sau care, dimpotrivă, Îi poate diviza, separa În grupe adverse, În funcție de Împrejurări, de interese, de sentimente și, În final, În funcție de pasiuni. Cei care determină tipul de relații interumane În cetate sunt personajele la care am făcut mai sus referință. Unele dintre aceste personaje au atribute carismatice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dominant jucat de un partid atotcuprinzător și de organizațiile sale auxiliare care încearcă să controleze (în cele din urmă fără succes) grupurile mai tradiționale, în special cele care au caracter etnic. Țările din lumea a treia au fost în general divizate în alte trei tipuri de sistem politic, deși unele dintre ele, în special în Commonwealth și America Latină, au fost liberal-democratice, în timp ce altele au fost comuniste. Sistemele tradiționale inegalitare se bazează în primul rând pe triburi și au puține instituții politice
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
proporția țărilor vechi și înrădăcinate este cea mai ridicată și unde ne putem așadar aștepta ca amestecul grupurilor lingvistice și etnice să fie cel mai mare. Asia de Sud și de Sud-Est este la un nivel intermediar, în timp ce proporția țărilor cu adevărat divizate din punct de vedere etnic și lingvistic este mare în Africa Subsahariană. Două treimi din țările extrem de eterogene aparțin acelei regiuni, care cuprinde mai puțin de o treime din națiunile lumii. Tabel 6.2 Omogenitate etnică și lingvistică (1984) Zona
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
în anii '20 și '30. Totuși, pentru a înțelege de ce conceptul de partid este perceput atât de negativ trebuie să ne întoarcem și mai mult în timp. Partidele au fost atacate pentru că erau urmașele facțiunilor, și se considera că facțiunile divizează inutil societățile, ca și cum, altfel, norma ar fi fost consensul total. Departe de a fi privite ca normale, partidele au fost aproape mereu considerate, înainte de secolul al XIX-lea, ca fiind dezvoltări întrucâtva nocive care au apărut de obicei și au
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
de partide și grupuri în acest proces. Aceste consecințe sunt complexe. Referendumurile și inițiativele au efect asupra partidelor un efect pe care uneori partidele însele îl provoacă, din moment ce referendumurile au fost mai mult decât ocazional folosite de partidele care erau divizate intern într-o anumită privință. Așa s-a întâmplat cu voturile populare care au avut loc pe tema aderării la Comunitatea Europeană în Marea Britanie, Danemarca și Norvegia la începutul anilor '70. De fapt, aceste referendumuri nu au rezolvat dificultățile cu
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
prim-secretarilor, care erau în general priviți ca liderii "adevărați" din țările lor. Acesta a fost, evident, cazul unor lideri precum Stalin, Tito și Mao. În același timp, "jumătatea" de stat a structurii guvernamentale a avut tendința de a se diviza într-un prezidiu și un consiliu de miniștri propriu-zis. Prezidiul se compune din cei mai importanți miniștri și din unii reprezentanți ai zonelor geografice, cel puțin în Uniunea Sovietică. Astfel ar putea exista un Birou Politic care să aibă în
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
principal în două moduri: pot fi ierarhice sau colegiale; pot fi unice sau divizate. (285) Sistemele prezidențiale tind să fie ierarhice, în timp ce sistemele de tip cabinet tind să fie mai colegiale. Sistemele prezidențiale precum cel american pot fi și destul de divizate; guvernările comuniste și multe guvernări din țările lumii a treia au avut adesea o structură duală. Membrii guvernelor sunt în general bărbați, provin din clasa mijlocie și sunt de vârstă medie; ei ajung în funcție după o carieră fie pur
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
a învățămîntului, în condițiile impunerii unei programe unitare. În sistemul de instruire de la Dalton, anul de învățămînt era împărțit în zece etape de lucru, în mod similar era împărțită și programa școlară. Fiecare din aceste părți, la rîndul ei, era divizată în 20 de fragmente, pentru 20 de zile de lucru. După ce primea programa cu temele principale și un ghid orientativ de organizare a muncii, elevul încheia cu profesorul un contract de lucru, prin care se obliga să-și însușească o
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
curente larg răspîndite în epocă. Cum s-a arătat într-unul din capitolele anterioare, pedagogia culturii a apărut în strînsă legătură cu "filosofia vieții" care-și propunea să trateze omul ca un întreg, ca o structură ce nu poate fi divizată în părțile componente, principalul ei teoreticien fiind Eduard Spranger (18). Deși mai mulți pedagogi români au împărtășit unele din ideile lui Spranger I. I. Gabrea (19), C. Narly (20) cel care a promovat cu consecvență, în perioada de care ne
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
unității. Termenul dialogică este așadar esențial în acest text, cu toate că repetarea sa riscă să-l plictisească pe cititor, obosindu-l în loc să-i trezească interesul față de ceea ce constituie originalitatea culturii europene. Piața comună a ideilor În vreme ce Evul Mediu occidental este încă divizat în feudalități și începe a se diviza în state, Creștinătatea reprezintă în egală măsură o sferă culturală în care circulă curente artistice transeuropene, precum cel roman (secolul al XI-lea), apoi cel gotic (secolul al XIII-lea). Astfel, cu începere
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
acest text, cu toate că repetarea sa riscă să-l plictisească pe cititor, obosindu-l în loc să-i trezească interesul față de ceea ce constituie originalitatea culturii europene. Piața comună a ideilor În vreme ce Evul Mediu occidental este încă divizat în feudalități și începe a se diviza în state, Creștinătatea reprezintă în egală măsură o sferă culturală în care circulă curente artistice transeuropene, precum cel roman (secolul al XI-lea), apoi cel gotic (secolul al XIII-lea). Astfel, cu începere din secolul al XI-lea, ea alimentează
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
1947. Începuse atunci epoca "democrației populare", a cărei sumbră istorie rămâne încă a fi scrisă. Tactica preluării puterii de către partidul comunist nu era nouă. "Ca și în celelalte țări est-europene, scrie Vlad Georgescu în Istoria românilor, acesta a știut să divizeze opoziția, să ceeze pentru un timp impresia că dorește o cârmuire de coaliție, marginalizând apoi treptat forțele necomuniste, care i se asociaseră, fie în speranța de a putea juca un rol moderator, fie din oportunism"(p. 282). Tranziția începută prin
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
distanța era considerabilă. Se poate spune că odată cu sistemul de la Versailles s-a născut și revizionismul, ideea unui alt echilibru, care a produs noi tensiuni și în cele din urmă un alt război mare, ale cărui consecințe dramatice se cunosc. Divizată în două lagăre, cu supraputeri deținătoare de armament atomic, lumea a trăit, decenii în șir, coșmarul unui echilibru al terorii, întemeiat pe amenințarea cu distrugerea planetei însăși. Cataclismul a fost nu o dată iminent. Un echilibru bipartit, ca acela impus de
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ELECTROMAGNETIC Gama completă a lungimilor de undă ale undelor electromagnetice de la razele gama cu lungimi de undă de ordinul nanometrului până la undele radio cu lungimi de undă de ordinul kilometrilor. SPECTRUL LUMINII Banda de culori produsă când lumina albă este divizată în culorile ei individuale din care estecompusă. Spectrul unei stele este o bandă colorată traversată de linii negre dacă lipsesc unele culori. SPICULĂ Formațiune solară stralucitoare caracteristică cromosferei. Ele constau din jeturi de gaze relativ reci și dense cu diametre
ASTRONOMIE. DICTIONAR ASTRONOMIE. OLIMPIADELE DE ASTRONOMIE by Tit Tihon () [Corola-publishinghouse/Science/336_a_865]
-
doar pacienții ce prezintă hipopotasemie neprovocată și HTA rezistentă ar trebui să fie evaluați pentru stabilirea diagnosticului de hiperaldosteronism primar (1). Simptomele clinice ale hiperaldosteronismului primar sunt nespecifice și variabile, fiind reprezentate în tabelul 6.6. Clasica simptomatologie poate fi divizată în simptome cardiovasculare, neuromusculare și renale. În majoritatea cazurilor, subiecții cu diferite forme de hiperaldosteronism primar prezintă HTA refractară, adesea fiind identificate forme severe de HTA. Hiperaldosteronismul primar este asociat adesea cu hipertensiunea malignă și spre deosebire de alte cauze de HTA
Mic ghid al practicianului HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ by Florin Mitu () [Corola-publishinghouse/Science/1679_a_3046]
-
acestea pot fi "explicate" prin raportarea la bazele materiale și economice, la condițiile de viață: o "știință a realității" (expresia aparține autorilor) devenea condiția pentru a se ajunge la o "știință a culturii" (denumire impusă mai târziu). Reprezentarea unei societăți divizate între o infrastructură materială și o suprastructură ideală se regăsește la diverși autori importanți: Karl Mannheim (1893-1947) și a sa sociologie a cunoașterii sau Ernst Troeltsch (1865-1923), care retraduce această diviziune între idealism și materialism în a sa sociologie a
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]