6,098 matches
-
cazuri, otomanii înrolaseră cu forța membrii în echipajele lor. După bătălie au fost găsiți membri ai echipajelor otomane înlățuiți la posturile lor - pușcăriași, prizonieri greci sau alți oameni recrutați cu forța. Contingentul egiptean, cel mai numeros și bine echipat din flota otomană de la Navarino, fusese instruit de o echipă de ofițeri francezi, sub comanda geneală a căpitanului J-M. Letellier. Acești ofițeri acționau pe post de „căpitani din umbră” pe corăbiile mari egiptene, fiecare consiliindu-l pe căpitanul oficial egiptean. Cu
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
valoarea în timpul atacurilor revoluționarilor eleni împotriva otomanilor, care au învățat lecția dură predată de greci. Vasele incendiare fuseseră plasate de otomani pe flancurile formațiiei lor navale și ar fi putut, dacă ar fi fost folosite în mod corespunzător, să distrugă flota aliată concentrată într-un spațiu restrâns, cu echipaje care nu știau cum să reacționeze în fața unui asemenea atac. Otomanii dispuneau de asemenea de baterii de coastă pe fiecare mal al intrării în golf, plasate în fortul Navarino și pe insula
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
baterii ar fi putut împiedica intrarea aliaților în golf, dar Codrington era foarte sigur că otomanii nu vor fi cei care vor deschide primii focul. Dacă ar fi deschis focul, în ciuda pierderilor, Codrington era hotărât să folosească prilejul pentru distrugerea flotei otomane. Flota otomană a pus în aplicare un plan defensiv propus de Letellier: ancorarea vaselor în formație „potcoavă”, cu un capăt în dreptul fortului Navarino și cu celălalt la coasta sudică a insulei Sfactiria, în ambele capete bucurându-se de sprijinul
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fi putut împiedica intrarea aliaților în golf, dar Codrington era foarte sigur că otomanii nu vor fi cei care vor deschide primii focul. Dacă ar fi deschis focul, în ciuda pierderilor, Codrington era hotărât să folosească prilejul pentru distrugerea flotei otomane. Flota otomană a pus în aplicare un plan defensiv propus de Letellier: ancorarea vaselor în formație „potcoavă”, cu un capăt în dreptul fortului Navarino și cu celălalt la coasta sudică a insulei Sfactiria, în ambele capete bucurându-se de sprijinul bateriilor de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
acordat aliaților permisiunea de intrare în golf și le cerea să se retragă. Codrington a respins obiecțiunile lui Ibrahim, răspunzând că a venit să dea ordine, nu să le primească. De asemenea el a adăugat că, dacă otomanii deschid focul, flota lor va fi distrusă. Codrington și-a ancorat vasul amiral în mijlocul liniilor otomane și a ordonat unei fanfare să cânte pe punte, pentru a sublinia intențiile sale pașnice. La ora 14:15, cele trei nave de linie britanice au aruncat
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
în ciuda distrugerilor suferite, erau încă operaționale. De-a lungul luptelor, Codrington a încercate de două ori să ordone încetarea focului, dar semnalele sale au fost ori invizibile în fumul dens, sau au fost ignorate. În următoarele două ore, practic întreaga flota otomană a fost distrusă, în ciuda bravurii echipajelor otomane, lăudată chiar și de Codrington în raportul oficial. Două treime dintre vasele otomane au fost scufundate. Unele ele, grav avariate, dar încă capabile să plutească și posibil să fie reparate, au fost
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
fost uriașe, numeroși membri ai echipajelor au pierit fiind prinși în capcana vaselor incendiate sau care au explodat. Pierderile pe care le-a raportat Letellier lui Codrington au fost de aproximativ 3.000 de morți, 1.109 răniți. Din întreaga flotă otomană au mai rămas în stare să navigheze doar 8 vase: un vas de linie cu catargele rupte, două fregate și cinci corvete. Codrington a raportat pierderea a 181 de soldați morți, 480 răniți (inclusiv fiul mai mic al lui
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
victoriei aliate s-a răspândit în întreg Peloponezul și mai departe, în restul Greciei. În sate au bătut clopotele bisericilor, iar locuitorii s-au adunat în piețele publice bucurându-se pentru că sultanul și vasalul lui, Ibrahim Pașa, și-au pierdut flota din Mediterana. Pentru o țară maritimă precum Grecia implicațiile au fost evidente: revoluția a fost salvată. Grecii au sărbătorit pentru câteva zile și nopți. Pe culmile muntoase din Peloponez au fost aprinse ruguri uriașe. Grecii au sărbătorit chiar și în
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
negocierilor a dispărut odată cu declarația de război a Rusiei din aprilie 1828, care declanșa cel de-al unsprezecelea război ruso-turc. Acest conflict era reflectarea eșecului final al diplomației britanice în regiune. O armată de 100.000 de oameni sprijinită de flota Mării Negre, având drept comandant suprem pe însuși împăratul Nicolae I, (comanda efectivă fiind însă în mâinile generalului de origine germană Peter Wittgenstein), a traversat Principatele Dunărene, a traversat Dunărea și a asediat principalele fortărețe otomane din Rumelia - Silistra, Varna și
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
premierului a fost întâmpinată cu entuziasm de publicul parizian. Chiar în timpul în care francezii începuseă pregătirile de război în porturile mediteraneene, Ibrahim Pașa îi transmitea tatălui său că este sigur că poate respinge forța expediționară franceză. Numai că, după distrugerea flotei sale militare, pentru care cheltuise sume foarte mari de bani, Muhammad Ali nu mai era dornic să continue conflictul cu marile puteri. El considera că forțele sale din Peloponez, în rândul cărora luptau în cea mai mare parte țărani egipteni
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
refuzat să se supună ordinelor de evacuare date de tatăl său, a cedat în cele din urmă, la scurtă vreme după debarcarea trupelor franceze la Navarino din august. Egiptenii au părăsit Peloponezul în octombrie 1828, după un an de la distrugerea flotei. Trupele franceze au acționat în continuare pentru elimnarea garnizoanelor otomane din Peloponez, care de altfel au opus o rezistență mai degrabă simbolică. În același timp, forțele elene au recucerit controlul asupra Greciei centrale printr-o campanie rapidă. Pentru campania din
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
Creta și Cipru ca și restul insulelor din Secesiunea Greciei nu a reprezentat încheierea necazurilor pentru otomani. În mod ironic, cea mai mare amenințare împotriva integrității Imperiului Otoman nu venea din partea Imperiului Rus, ci din partea egiptului. După ce și-a pierdut flota și fieful ereditar promis fiului său, Muhammad Ali a cerut drept compensație pentru Ibrahim titlul de "wali" (vicerege) al proviciei otomane Siria (care cuprindea teritoriile Siriei, Libanului și Palestinei moderne). Atunci când sultanul a refuzat acest favor, Muhammad Ali și-a
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
l-au transformat pe Codrington într-un erou în ochii opiniei publice britanice. Liderii armatei, marinei și diplomației britanice au fost însă profund îngrijorație de urmările acestei victorii. S-a considerat că amiralul britanic a încălcat grav instrucțiunile provocând distrugerea flotei otomane, iar acțiunile sale au compromis grav capacitatea Porții să reziste atacurilor Rusiei. Regele George al IV-lea ar fi afirmat într-un cadru public că bătălia a fost un „eveniment nedorit”. Situația politică a lui Codrington a devenit precară
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
la gradul de amiral decât înainte de retragerea din marină în 1837. Codrington și-a petrecut ultimii ani din viață încercând să apere deciziile pe care le-a luat în Grecia. Dușmanii lui l-au învinuit că a complotat pentru distrugerea flotei otomane datorită simpatiilor sale filoelene, o posibilitate pe care Codrington a respins-o cu vehemență. Ceea ce nu se știe încă cu siguranță este dacă Codrington era conștient că odată cu intrarea flotei în golf se va declanșa bătălia. În această privință
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
lui l-au învinuit că a complotat pentru distrugerea flotei otomane datorită simpatiilor sale filoelene, o posibilitate pe care Codrington a respins-o cu vehemență. Ceea ce nu se știe încă cu siguranță este dacă Codrington era conștient că odată cu intrarea flotei în golf se va declanșa bătălia. În această privință există dovezi pro și contra. Pe de-o parte, se cunosc ordinele clare date de Codrington, care cerea comandanților de nave să nu deschidă focul decât dacă sunt atacați. Pe de
Bătălia de la Navarino () [Corola-website/Science/325478_a_326807]
-
a făcut îmbunătățiri pentru a lupta cât mai eficient cu bombardierele. Adăugarea tunurilor și blindajului pe avioane a avut efectul nedorit ca atunci când au apărut aceste noi avioane de vânătoare, Luftwaffe s-a găsit în situația în care avea o flotă de avioane de vânătoare depășită. Până la sfârșitul lunii aprilie coloana vertebrală a "Jagdwaffe" (forța de avioane de vânătoare) a fost zdrobită, mulți ași fiind uciși în lupte. Completarea pierderilor întârzia, lăsând "Luftwaffe" în toată vara anului 1944 descoperită. Ridicându-se
Heinkel He 162 () [Corola-website/Science/325690_a_327019]
-
ei a fost o ceartă. Olaf a lovito pe Sigríð și ea l-a amenințat cu moartea. Sigríð s-a căsătorit cu Sven I, pe care l-a fost convins să organizeze o coaliție împotriva dușmanului său etern, Norvegia. Atunci când flota lui Olaf a venit împotriva coaliției, el a fost învins în Bătălia de la Svolder, când a și căzut.
Olaf I al Norvegiei () [Corola-website/Science/325760_a_327089]
-
și Tosa. Războiul Boshin, între anii 1867 și 1868 a dus la desființarea șogunatului. Bătălia finală s-a dat la Toba-Fushimi. Această bătălie practic a încheiat dominația familiei Tokugawa, cu toate că alte familii Tokugawa din nord au rezistat încă mult, iar flota din portul Hokkaido a rezistat până în anul 1869. La 3 ianuarie 1868, Matsuhito a decretat preluarea puterii precum și abolirea regimului shogunatului. La 26 noiembrie 1868 împăratul și-a instalat curtea și reședința la Edo, oraș ce primește numele de Tokyo
Restaurația Meiji () [Corola-website/Science/325776_a_327105]
-
care, după cum spune el, "nu are nimic de-a face cu Papa de la Roma, dar are legături cu alți preoți de la Bagdad". Ei au fost nestorieni dar practicau și ritualuri magice tradiționale în ciuda avertizărilor făcute de arhiepiscop. În 1507, o flotă sub comanda lui Tristan da Cunha cu "Afonso de Albuquerque" au debarcat forțele ocupante și au ocupat astfel capitala Suq. Obiectivul lor principal a fost să construiască o barieră care să împiedice comerțul Mării Roșii cu Oceanul Indian, și să elibereze
Socotra () [Corola-website/Science/325789_a_327118]
-
au început să se lupte între ele, iar pe de altă parte pentru că sultanul a chemat noi întăriri - forțele vasaluli său egiptean, Muhammad Ali. Acesta din urmă l-a trimis în 1824 pe fiul său vitreg, Ibrahim în fruntea unei flote puternice și a unei forțe terestre cu un efectiv de aproximativ 25.000 de oameni. Intervenția lui Ibrahim a schimbat cursul războiului: egipetenii au câștigat controlul asupra Peloponezului în 1825, orașul Missolonghi în 1826 și Atena în 1827. Grecii au
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Negociatorii de la Londra au primit vestea pe 6 iulie. În consecință, s-a luat hotărârea semnării de îndată a tratatului, după eliminarea oricărei referințe la blocadă. În tratat a fost introdusă o prevedere mai flexibilă, care lăsa la latitudinea amiralilor flotelor aliate mijloacele pentru îndeplinirea misiunii. Negocierile s-au încheiat în iulie 1827. Regatul Franței Regatul Unit și Imperiul Rus au semnat la Londra un tratat e 6 iulie. Semnatarii au fost Jules de Polignac pentru Franța, John Dudley pentru Regatul
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
cele mai eficiente și rapide măsuri pentru încetarea ostilităților și vărsărilor de sânge” (Anexa D). în cazul în care Poarta Otomană ar fi refuzat să accepte prevederile tratatului, (amiralii urmau să fie puși la curent cu eforturile ambasadorilor lor), comandanții flotelor aliate urmau să „folosească toate mijloacele [...] pentru obținerea unui armistițiu imediat” și să organizeze escadre care să împiedice sosirea în Grecia a oricăror întăriri ale turcilor sau egiptenilor. Folosirea forței urma să fie ultima soluției, în cazul în care otomanii
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Muhammad Ali la cererea sultanului. Un emisar special, maiorul J. H. Cradock, a fost trimis la curtea viceregelui Egiptului cu autorizația să îi propună neimplicarea în conflictul din Grecia. Cancelariile occidentale erau informate că la Alexandria se forma o puternică flotă care urma să fie trimisă în Grecia în sprijinul lui Ibrahim, pentru înfrângerea rebelilor. Cradock a ajuns în Egipt pe 8 august, la trei zile după ce sus-numita flotă părăsise portul cu destinația Grecia. Diplomații au mai făcut două tentative să
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
Grecia. Cancelariile occidentale erau informate că la Alexandria se forma o puternică flotă care urma să fie trimisă în Grecia în sprijinul lui Ibrahim, pentru înfrângerea rebelilor. Cradock a ajuns în Egipt pe 8 august, la trei zile după ce sus-numita flotă părăsise portul cu destinația Grecia. Diplomații au mai făcut două tentative să îl convingă pe Muhammad Ali să-și recheme flota. Numai că viceregele Egiptului nu putea să facă un asemenea lucru, atâta vreme cât era oficial supus al sultanului. Flota egipteană
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]
-
sprijinul lui Ibrahim, pentru înfrângerea rebelilor. Cradock a ajuns în Egipt pe 8 august, la trei zile după ce sus-numita flotă părăsise portul cu destinația Grecia. Diplomații au mai făcut două tentative să îl convingă pe Muhammad Ali să-și recheme flota. Numai că viceregele Egiptului nu putea să facă un asemenea lucru, atâta vreme cât era oficial supus al sultanului. Flota egipteană s-a alăturat forțelor terestre ale lui Ibrahim, după ce a ancorat în baza navală de la Navarino. Pe 9 iunie, Imperiul Otoman
Tratatul de la Londra (1827) () [Corola-website/Science/325796_a_327125]