5,442 matches
-
ele Își stabilesc o identitate precisă a relațiilor. Inevitabilele alunecări Între un plan și altul, Între realitate și transcriere (sau mărturisire) dau naștere unui subiect inconștient al textului 24, imposibil de oprit sau controlat, pentru că face parte, el Însuși, din inconștientul, din libertatea asumată de orice text, cuvânt sau gând. Limita acestui text, a noii realități care separă exteriorul de lumea interioară este marcată de prezența unui eu. Un eu care ordonează elementele lumii și, prin simpla sa prezență, scrie un
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nu e suficientă nici ea. Simplele declarații ale celui care se analizează 26 nu ajung. Dimpotrivă, operația pare a fi supusă unei doze de fatalism: nu ești analizat sau nu te analizezi doar prin simplul act de voință, prin opțiune inconștientă: pentru autorul de jurnale, ca și pentru auto-analistul de vocație, mărturisirea funcționează ca o asigurare pe viață 27, condiție primă a supraviețuirii, dusă până dincolo de imaginabil. A doua piedică o formează indeterminarea scopului 28. Autorul de jurnale are Întotdeauna de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Aproximări pornind din același punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu o restabilire a integrității eului, prejudecata este motivată. Ea spune ceva și În cazul În care jurnalul intim ar funcționa ca un mecanism, de apărare, ca posibilă formă de reacție la incriminări. Anna Freud stabilește, În analiza energiei pulsionale inconștiente, termenul care, aplicat În studiul jurnalelor intime, redă una din dimensiunile sale ne-literare: termenul de recriminări profilactice 38. Autorul de jurnale Își pregătește alibiuri pentru eventualele acuzații. El trăiește cu privirea În trecut, cu ochii țintă la agresivitățile zilei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
degete, dar cu gândul la versiunea definitivă, din pagină. Versiunea pe care o va impune, cuvintele prin care răspunde astfel cuvintelor ofensatoare. Jurnalul intim cochetează cu tentațiile unui dialog cu exteriorul, pentru că el este dublul perfect al autorului: autobiografia sa inconștientă, autoportretul În mișcare, niciodată terminat. Anularea retroactivă a răului, ca și refularea, proiecția, Întoarcerea către sine, transformarea În contrariu, toate aceste recriminări profilactice Își găsesc În jurnalul intim - adevărată canapea a psihanalistului avant la lettre - locul ideal de desfășurare. Cu
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
remodelarea lui. Iar una din finalitățile artei pare a fi tocmai aceea de a-și crea, de a produce un limbaj propriu. Un limbaj văzut ca adecvare a stilului vieții la altul, adeseori nemărturisit, al literaturii. Elaborarea, În cele mai multe cazuri inconștientă, profită de existența acestui entracte: debutând ca necesitate de ordin tehnic, de egalizare a două tensiuni (cea dintâi concretă, dedusă din trăirea Întâmplărilor, cealaltă abstractă, revendicându-se actului reflectării, mimesis-ului de gradul Întâi), ea sfârșește ca ideologie inconștientă a textului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cele mai multe cazuri inconștientă, profită de existența acestui entracte: debutând ca necesitate de ordin tehnic, de egalizare a două tensiuni (cea dintâi concretă, dedusă din trăirea Întâmplărilor, cealaltă abstractă, revendicându-se actului reflectării, mimesis-ului de gradul Întâi), ea sfârșește ca ideologie inconștientă a textului. Ca „artă”, ca elaborare, jurnalul (și, odată cu el, autorul) nu are conștiința clară a direcțiilor pe care le va urma. Scopul său inițial e delimitarea spațiului practicii literare 60, adică al eliberării artei de servituțile funcției de reprezentare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pe autorul de jurnale. Pentru acesta, fiecare zi este un timp-zero, fiecare nou rând adăugat jurnalului, o Încercare de a centra timpul descentrat, „galaxiile În derivă”65. De fiecare dată când se reușește „centrarea” timpului, scrie psihanalistul, se produce Încarnarea inconștientului Într-un corp, a unui nou zeu, a unei noi religii. Nu altceva se Întâmplă cu jurnalul intim: timpul pe care-l instituie este un timp al trăirii, suprapus timpului confesiunii. Dar simpla sa captare, prin Înscrierea datei, nu Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai importante obiective și sfaturi pe care societatea le impune oamenilor. - Tehnologia, nevoia de timp, comoditatea susține lipsa de mișcare Cum omul se integrează în mediul biologic, social, cultural prin realizarea unui minim de mișcări (voluntare sau reflexe, conștiente sau inconștiente), considerăm că lipsa acestora nu poate decât limita, diminua capacitățile sale de a se integra optim și de a-și desfășura minimum de activități cotidiene, profesionale, familiale. Practic mișcarea asigură omului existența, ea fiind cea care îi permite să interacționeze
JOGGING De la A la Z by Alexe Dan Iulian () [Corola-publishinghouse/Science/1593_a_3043]
-
își „face simțită prezența”. „Muzica te ajută să blochezi acea voce din creier care îți spune să te oprești” (C.Karageorghis, citat de D.Peterson, 2009); chiar dacă obosim, ritmul mai alert al unei melodii ne-ar putea impune, în mod inconștient, același ritm în efortul realizat; tot ritmul melodiilor ar fi răspunzător de creșterea sau scăderea performanțelor sportive, la unii sportivi de performanță. Astfel, cercetările efectuate de Waterhouse J, Hudson P., Edwards B., (2010) au arătat că, supuși unui experiment în
JOGGING De la A la Z by Alexe Dan Iulian () [Corola-publishinghouse/Science/1593_a_3043]
-
sau pe care o dorește. Reprezentarea sub controlul voinței definește semnul actului conștient. Altfel spus, nu (ne) mințim decît atunci cînd vrem cu adevărat să o facem. Restul pare a nu fi cu adevărat minciună, ci inconștiență. Dar, o "minciună inconștientă" este totuși minciună, întrucît conține o anume mistificare a adevărului. Deci? Aici se ascunde viciul esențial al libertății: posibilitatea de "a alege inconștient" sau parțial conștient o soluție opusă adevărului și eficienței lui. Funcționează, parcă, și la nivel edenic două
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
clarifica [Roșianu, 1973:XV] sau, cu alte cuvinte, indiferent în ce relație de anterioritate s-ar afla textul biblic în raport cu acest fond originar, datele problemei nu se schimbă cu nimic: scenariul biblic face parte din zestrea culturală pe care calea "inconștientului colectiv" a distribuit-o în toate timpurile și locurile. Pentru a argumenta o atare ipoteză nu trebuie decît să amintim cele 31 de funcții (constante) ale "structurii profunde" care, potrivit lui Vladimir Propp, s-ar regăsi în orice variantă de basm
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
de referință ar putea fi astfel evidențiată, cu nuanțările cuvenite, de cercetătorul interesat să o facă. * Recapitulînd, din această analitică "punere pe coloane"18 ar rezulta că scenariul biblic definește: arhetipul pe fundamentul căruia s-a construit, într-o manieră inconștientă probabil (ignorînd matricea originară), structura naratologică a oricărui tip major de poveste 19; ecoul unor motive mitice protoarhaice pe care omul religios cultivat n-a considerat că mai trebuie să le ia în seamă, ignorîndu-le adesea prezența în textul biblic
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
și binelui rău" [Isaia, 5:20]. În nevoia de recuperare a valorilor, de regăsire a unității cu cerul, se ascunde expresia cea mai profundă a nevoii de întoarcere a păcătosului (mincinosului) la locul păcatului (minciunii), poate dintr-o abisală și inconștientă nevoie sufletească de a se întîlni cu sine înainte de greșeală, cînd unitatea morală nu-i fusese încă destrămată. Poate că o atare căutare a purității, a "paradisului pierdut", a "unității primordiale" marchează și efortul presupus de construirea propriei noastre exegeze
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
foarte bună memorie. Altfel i s-ar putea întîmpla precum în cazul lui Huckleberry Finn să-și uite propriile sale minciuni. Activarea acestei speciale puteri de fixare mnezică a fost favorizată dintotdeauna de existența a două canale complementare: • canalul obscurului "inconștient colectiv" postulat de Carl Jung, care face de exemplu ca inocenta față a copilului mic să fie suficient de mobilă pentru a exprime, adesea, informații false; în această alternativă, minciuna este asumată în ontogeneză ca o moștenire, ca rezultat genetic
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
minciunii. Această formă a autominciunii reprezintă expresia cea mai rafinată sau mai perversă a înșelăciunii. "Minciuna cel mai des întîlnită nota Nietzsche este cea spusă propriei persoane". Este situația în care mincinoșii ajung să creadă propriile invenții, începînd de la cele "inconștiente", cuprinse în autobiografii sau curriculum vitae,pînă la cele mai stranii forme de paranoia, precum aceea a dictatorilor care se identifică cu stăpînii absoluți ai unei anumite situații, sau a politicienilor "cinstiți", care precum în gluma rusească încep să (se
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
partener; se generează astfel o situație în care este greu de stabilit: Cine a păcălit pe cine?"; modul în care este receptată de către supuși proba "hainelor invizibile" ale împăratului descrie o elocventă împrejurare de acest gen; cooperare, în care minciuna inconștientă a unuia devine premisă pentru (auto)minciuna celuilalt; relația dintre Don Quijote și Sancho Panza, în care unul (se) minte, iar celuilalt îi face plăcere să se lase mințit, automințindu-se la rîndul său, caracterizează o atare relație; respingere, situație în care
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1983: 137-138) Pe aceeași temă, însă într-o aură mai umoristică, apare și descrierea psihanalizei ca "întindere [minciună] pe canapea" (Forrester 1989). După părerea lui Wolf (1988): Este inevitabil ca pacienții să-și înșele psihiatrii și medicii, fie conștient sau inconștient, și deseori ei mint chiar cu bună știință. În mod surprinzător, Freud (1958) a scris destul de puțin despre minciuna ca atare, și totuși noțiunile de înșelătorie și amăgire, în special auto-amăgirea, sînt teme centrale în teoria și practica psihanalizei. Forrester
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
1984:186, 342) îl numește în romanul său 1984 "dublă gîndire". "Dubla gîndire" înseamnă "a avea simultan două păreri diferite, a fi conștient de faptul că acestea sînt contradictorii și a crede în ambele" și este un proces conștient și inconștient în același timp. Totuși, în ciuda acestor similarități, există diferențe semnificative între procesele mentale definite ficțional de Orwell și conflictele interioare trăite în viața reală de către femeile consultate de Werth și Flaherty. Orwell afirmă că "acțiunea esențială a Partidului este de
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pot pretinde că s-au lăsat înșelați, însă este doar o prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à deux. Aici trebuie să facem o diferențiere între complicitatea conștientă și cea inconștientă, între certitudinea cuiva că este ținta unei minciuni și adaptarea inconștientă la această situație. Trivers (1985:417), care caracterizează auto-amăgirea ca implicînd "păstrarea în secret a informațiilor față de nivelul conștient", susține că "minciuna este un aliat natural al dominației părintești
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
prefăcătorie. Păcălitul devine partenerul mincinosului, fără ca acesta din urmă să-și dea seama, într-o folie à deux. Aici trebuie să facem o diferențiere între complicitatea conștientă și cea inconștientă, între certitudinea cuiva că este ținta unei minciuni și adaptarea inconștientă la această situație. Trivers (1985:417), care caracterizează auto-amăgirea ca implicînd "păstrarea în secret a informațiilor față de nivelul conștient", susține că "minciuna este un aliat natural al dominației părintești" și "copilul ajunge să accepte acest lucru". În această situație, împrejurările
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
caracterizează auto-amăgirea ca implicînd "păstrarea în secret a informațiilor față de nivelul conștient", susține că "minciuna este un aliat natural al dominației părintești" și "copilul ajunge să accepte acest lucru". În această situație, împrejurările favorizează auto-amăgirea, "trecînd anumite adevăruri la nivelul inconștient, de ambele părți, și astfel facilitînd inducerea în eroare a altora" (Trivers 1985:165). Trivers asociază favorizarea auto-amăgirii cu îmbunătățirea, prin selecție naturală, a "capacității de a minți și de a depista minciuna", deoarece: Auto-amăgirea face inconștientă intenția de a
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
adevăruri la nivelul inconștient, de ambele părți, și astfel facilitînd inducerea în eroare a altora" (Trivers 1985:165). Trivers asociază favorizarea auto-amăgirii cu îmbunătățirea, prin selecție naturală, a "capacității de a minți și de a depista minciuna", deoarece: Auto-amăgirea face inconștientă intenția de a păcăli, ascunzînd astfel față de alte persoane semnele subtile ale cunoșterii de sine, care ar putea să dea de gol atitudinea persoanei în cauză. (Trivers 1985:395) Această descriere a noțiunii de autoiluzionare, termen mai potrivit decît auto-amăgirea
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
pe termen scurt) 7. Structura cognitivă/afectivă (a) Coerență (internă) (b) Contrast (extern) (c) Abstracție (d) Specificitate (e) Ierarhie (f) Stabilitate (g) Cunoaștere (h) Sofisticare (i) Facticitate (j) Simplitate (k) Distorsiune (l) Convingere (m) Nesinceritate (n) Dogmatism (o) Conștientă (p) Inconștientă Sursa: John Gerring, "Ideology: a definitional analysis," în Political Research Quarterly (vol. 50, no. 4, December 1997), 967. Acest tablou sintetic al atributelor ideologiei oferă, pe de o parte, posibilitatea unei viziuni de ansamblu asupra diverselor maniere în care conceptul
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
implică faptul că ideologia presupune maniheismul acceptării sau respingerii. Finalmente, în teoria politică, structura ideologiei este considerată de către unii autori ca fiind conștientă (ideologia este "un sistem de credințe explicit, deținut în mod conștient"13), în vreme ce alții o indică drept inconștientă. Trecerea în revistă a atributelor incluse de teoria politică a contemporaneității în cadrul comprehensiv al ideologiei aduce în lumină, așa cum specificam mai sus, posibilitatea ca acesta să se constituie într-un instrument de cercetare. O a doua etapă urmând sugestia lui
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]