6,725 matches
-
tocmai își răsfoia corespondența când Ashling a apărut lângă biroul ei, cu geanta și jacheta în mână. —Lisa, spuse Ashling nerăbdătoare. E două și jumătate și invitația este pentru ora trei. Nu ar trebui să plecăm? Lisa râse cu o mirare ironică. Regula numărul unu: să nu ajungi niciodată la timp. Toată lumea știe asta! Ești prea importantă. Sunt? — Te prefaci. Lisa se întoarse la teancul ei de comunicate de presă. Dar după o vreme ridică privirea pentru a o găsi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
tânăr simpatic care părea că nu se simte prea confortabil în costumul lui prea nou. — El cine e? întrebă ea, deși Ashling nu avea nici cea mai vagă idee. Hai să aflăm, nu? —Cum? — Îl întrebăm, spuse Lisa, amuzată de mirarea lui Ashling. Zâmbind larg și dând generos din gene, Lisa se apropie de băiat, cu Ashling după ea. De aproape se vedea că are pete pe bărbia lui tânără. —Lisa Edwards, revista Colleen, spuse ea, întinzându-și mâna fină și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
nu părea sincer. —Frumos, se bâlbâi ea, uimită de cadou - și de fundă. Pentru prima dată de când îl cunoscuse, Jack Devine râsese normal. Un râs sănătos, din stomac, cu capul dat pe spate. —Frumos? exclamă el, cu ochii mari de mirare. Bărcile cu pânză sunt frumoase, valurile de opt metri sunt frumoase. Dar țigările să fie frumoase? De fapt, poate că ai dreptate. Credeam că vrei să mă dai afară, spuse Ashling. Fața lui era complet surprinsă. —Să te dau afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
era doar în capul ei. — Mi-a plăcut. A fost o provocare plăcută să lucrez la așa ceva, în schimbul muncii în scopul eradicării bolilor la bovine. Cât de sexy poate fi asta? spuse Ted cu amărăciune în glas. Nu e de mirare că Clodagh nu e interesată de mine. Cu cât mă transfer mai repede la Ministerul Apărării, cu atât mai bine. A intrat într-o reverie legată de mitraliere, tancuri, fețe murdare, tehnici complicate și masculinitate exacerbată. Și uite ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
a fost să petreacă seara de sâmbătă singură, acasă. Și iat-o, duminică dimineața, cu încă două zile întregi în față. Adormi din nou, se implora singură. Adormi și mai ucide câteva ore. Dar nu putu. Deși nu era de mirare, se gândi ea, ținând cont de faptul că închisese ochii la zece, cu o seară înainte. S-a dat jos din pat, a făcut un duș și, deși a petrecut cât timp a putut sub jetul de apă, frecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
era aproape palpabilă. Acum, era din nou rândul lui Ashling. Ai o slujbă, știi tu, pe lângă aceea de a fiă amuzant? — Creez software pentru Cablelink, ceva în legătură cu trecerea rețelelor pe sistem optic. —Serios? — Chestii fascinante, zâmbi el. Nu e de mirare că trebuie să fac comedie. Și tu ce faci? Hopa. —Eu lucrez la o revistă pentru femei. —Cum se numește? — Păi... Colleen. —Colleen? întrebă el, schimbându-și expresia feței. Se tot roagă de mine să scriu un articol permanent. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
plat, un Lemsip sau whisky fierbinte... Lisa dădu negativ din cap și se întoarse la a se uita în gol. O slujbă cu normă întreagă. Gripă? se întreba Kathy. Nu mai auzise să fi fost cazuri. Dar oare era de mirare că Lisa era bolnavă, dacă locuia în mizeria asta? A început operațiunea de curățenie în bucătărie, ștergând suprafețe lipicioase - oare cum reușise Lisa să facă asta? -, apoi dădu la o parte un document. Bineînțeles că a aruncat un ochi peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
auzit din nou. De data asta, era Beck. —Lisa, ai chef să ieși? Noi ne jucăm cu mingea. —Sunt ocupată, Beck. Bună. Beck a încercat un salut ca de la bărbat la bărbat cu Oliver, dar nu și-a putut ascunde mirarea. —Dar tu? Și el e ocupat. Lisa devenea din ce în ce mai nervoasă. Se purtau cu Oliver de parcă era de la circ. — De fapt, spuse Oliver, punând pixul și ochelarii jos, mi-ar prinde bine o pauză. Chestia asta mă termină. O jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Să îi spui că o salut. Mi s-a părut drăguță. —O să îi spun. Acum iese cu un arhitect de grădini. — Pe care îl cheamă Cormac? spuse Ashling, la derută. Jack făcu o față pe care se citea groaza și mirarea absolută. —Tu de unde știi?! Telefonul Lisei sună în toiul nopții. S-a trezit brusc, în timp ce inima îi bătea îngrozitor. Oare se întâmplase ceva mamei sau tatălui ei? Înainte să poată ajunge la telefon, a pornit robotul și cineva a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
dădea buzna în orașul piticilor și le lua toate proviziile , le strica drumurile, podurile, casele. Pe lânga ei, eu eram un gigant și erau convinși că îi pot ajuta. În scurt timp am ajuns și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că planeta lor era mare... cât curtea școlii, dar foarte frumosă și tare ciudată. Era o planetă făcută doar din dulciuri. Solul era un imens pandișpan, copacii erau încărcați cu bomboane și acadele, drumurile din caramel, iar
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
trei capete și scuipa foc și pe nări. Era de zece ori mai puternic în realitate. Însă eu știam că urechea era punctul lui sensibil. Am fixat săgeata în arc, l-am ridicat și am țintit exact urechea balaurului. Spre mirarea mea, l-am doborât și am recuperat aurul spiridușilor, așa cum le promisesem. Și uite așa am devenit eu eroina lor. După ce mi-au mulțumit și m-au îmbrățișat, m-au condus la un portal și așa m-am întors la
Buchet de amintiri by Tudorina Andone () [Corola-publishinghouse/Imaginative/459_a_878]
-
Wellington care Îi treceau de genunchi. Aruncă o privire profesională prin cortul ticsit de oameni, Înainte ca ochii să Îi rămână fixați În direcția lui Logan. Un zâmbet vag Îi apăru pe față, dar dispăru la fel de subit. Nu e de mirare, dacă stai să te gândești cum arăta el. Nebărbierit, cu cearcăne, și cu părul negru făcut vâlvoi și Încrețit de ploaie. Isobel deschise gura parcă pentru a spune ceva și apoi o Închise. Ploaia se izbea de partea de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Aberdeen. Chiar nu fusese vina lui Charles Reid. Cineva Îți sună fiica și o Întreabă ce părere are despre faptul că trupul mort al copilului ei de trei ani a fost găsit Într-un canal de scurgere. Nu-i de mirare că s-a aruncat la gâtul primului om cu care a avut de-a face. Oricine erau cei care vânduseră povestea ziarului, vina era În Întregime a lor. — Schimbare de plan, spuse Logan. Hai să vedem dacă putem găsi vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
Se Îndreptă țanțoș către chiuvetă, ridicându-și cu grijă mânecile și, scoțând la iveală ceva gros și auriu la Încheietura mâinii drepte iar stânga un ceas Îndeajuns de lat Încât să poți lua micul dejun pe el. Nu era de mirare că omul era bine făcut: trebuia să care toate bijuteriile alea. — Voiam să vorbim cu tine despre David Reid, copilul de trei ani care... — Știu cine e, spuse Miller, deschizând robinetul. Am scris ditamai articolul pe prima pagină despre săracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
trecând prin spatele casei ei. Era singura pistă pe care o aveau. Știrile de la ora două și jumătate urmau să Înceapă, așa că Logan porni radioul mașinii, prinzând ultimele acorduri dintr-un cântec vechi al celor de la Beatles. Nu-i de mirare că dispariția lui Richard Erskine era În centrul atenției. Vocea inspectorului Insch răbufni din difuzoare cerând publicului să comunice poliției orice fel de informație despre copil. Avea un talent Înnăscut pentru arta dramatică, după cum putea confirma oricine Îl văzuse În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
intra. Logan Îi privea cu invidie. Începea să aibă sentimentul că inspectorul Insch Îi transmisese ceva prin tot discursul acela cu „privilegiile rangului“. Ceva neplăcut. Își trecu mâna peste frunte, simțind bulgărele umflat al creierului prin piele. Nu era de mirare că Insch Îl muștruluise pe Steve. Agentul bețiv ar fi putut să facă de râs Întreaga poliție. Logan putea să vadă titlurile: „TABLAGIUL DEZBRĂCAT MI-A ARĂTAT MATRACA!“. Dacă el ar fi fost superiorul direct al lui Steve, i-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
a băgat trupul Într-un morman de carcase de animale. Bun venit În iad. — O iau pe agenta Watson cu mine, spuse Insch. Vrei să vii? Cuvintele Îi erau glumețe, dar vocea nu. Inspectorul părea deprimat. Nici nu era de mirare, dat fiind ce săptămână avuseseră. Insch crezuse că poate să-l mituiască pe Logan să se ducă dacă o scotea În față pe agenta Watson. Ca pe un morcov În uniformă. Logan s-ar fi dus și fără mită. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
fața cu urme de vărsat. Acum știa de unde recunoscuse numele: Martin Strichen era labagiul din vestiar al agentei Watson, cel pe care-l dusese Înapoi la Închisoarea Craiginches. Cel care depusese mărturie În cazul lui Gerald Cleaver. Nu-i de mirare că-l pocnise În față pe Sandy Alunecosul. — I-au dat drumul. Vocea Îi era puțin mai mult decât o șoaptă. — Știu, Martin. Știu. N-ar fi trebuit, dar au făcut-o. — I-au dat drumul din cauza lui. Insch clătină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
de clopoței în liniștea zorilor. M-am apropiat de oaza de lumină, pășind încet și atent, să nu-i sperii. La poartă, o ființă transparentă, blândă și strălucitoare, a venit spre mine plutind agale și m-a întâmpinat oarecum cu mirare. Bună ziua, mi-a spus apropiindu-se și glasul ei parcă era o harpă a înălțimilor de dincolo de nori, o asigurare caldă și primitoare, în timp ce privirea părea să i se identifice cu seninul cerului. Nu credeam că poate ajunge vreun om
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
spre înaltul cerului... Trecând pe lângă ea, am auzit o voce limpede, înălțându-se printre valurile de căldură ale câmpului la ora de arșiță a amiezii. Încotro mergi? Am privit spre flăcările galbene-aurii ale coroanei florii și m-am întrebat, cu mirare, dacă vorbise ea sau altcineva. Tu m-ai întrebat? Care ”tu”? Tu. Floarea soarelui. A, eu. Da, sigur că te-am întrebat. Dacă ai apărut pe-aici și mergi undeva, încotro mergi? Înspre arborele universal... înspre adevărul absolut. Așa... asta
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
mi-a arătat desenul care semăna cu poarta lângă care ne aflam. Vezi? Aici am ajuns noi. Iar mai încolo trebuie să fie niște scări. Vrei să încerci să vezi unde duc? Mi-a întins harta. Eu o priveam cu mirare, încercând să-mi dau seama de ce prezența ei părea ceva ce știam deja, ca o poveste nescrisă. Ca și cum ne ghiceam gândurile și ne împrietenisem dinainte de a ne cunoaște. Vii și tu? Nu știu..., a ezitat ea oarecum. Eu mai rămân
Arborele Universal by Chrys Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/327_a_575]
-
Germanicus se închise singur în camera sa, ca să desigileze plicul. Lui Gajus i se păru că fantasticele povești ale călătoriei nu mai aveau nici o valoare. Se opri, așteptând ca ușa să se deschidă. Singur în camera lui, Germanicus citea cu mirare și tot mai neliniștit un aspru reproș al împăratului cu privire la călătoria lui neautorizată. Scrisoarea se încheia însă cu surprinzătoare cuvinte de iertare. „Cele mai părintești cuvinte pe care Tiberius le-a dictat vreodată“, observă Germanicus în timp ce punea foaia jos, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tonul potrivit pentru a vorbi despre acest miracol cotidian, al cărui impact asupra întregii mele ființe a fost și continuă să fie covârșitor. Nici acum nu sunt sigură că am găsit tonul sau ritmul sau cuvintele capabile să transmită stări, mirări, transformări, spaime, senzații, gânduri, bucurii, îngrijorări și, mai ales, intensitatea unor clipe a căror lumină e atât de orbitoare, încât nimic din exterior nu o poate altera. Cum să povestești inefabilul? Cum să transcrii în cuvinte cuminți și bine așezate
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
puteau să deseneze, să asculte muzică sau să citească în voie. Cu Georgia, dialogul de la un birou la altul a mers strună, fiind unul dintre copiii extrem de curioși, pentru care șirul de ce-urilor nu se termina prea curând. O continuă mirare, o nevoie permanentă de a intra în dialog, de a afla tot felul de lucruri despre tot ceea ce o înconjoară, o inepuizabilă imaginație lexicală ce dădea naștere unor conexiuni ingenioase și unor cuvinte noi, toate acestea au fost pentru mine
Substanța zilelor și nopților unei mame. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Carmen Mușat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1777]
-
o amețeală, mă descopăr chiar În gestul suprem. „Ce vrei să faci, idiotule?“, Îmi repet; strânsoarea degetelor mele a rămas colier negru pe gâtul alb; capul ei reînvie, floarea vie Își redeschide petalele, surâde, deschide ochii, mă privește (cu câtă mirare și bucurie!), Înțelege, se bucură, mai vrea; știe c-am omorât-o, că vreau s-o omor, e fericită, mă uit la conturul perfect al capului Înscris În culoarea vineție a stâlpului de piatră al porții unde ne-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]